Prelungirea arestarii preventive. Analiza subzistentei temeiurilor initiale care au justificat luarea acestei masuri.

Prelungirea arestarii preventive.
Analiza subzistentei temeiurilor initiale care au justificat luarea acestei masuri.

Prin incheierea din data de 05.08.2010, Judecatoria Gaesti a admis propunerea Parchetului de pe langa Judecatoria Gaesti si a dispus prelungirea arestarii preventive pe o durata de 30 de zile, incepand din data de 10.08.201, orele 18,00 si pana la data de 08.09.2010, orele 18,00, in privinta inculpatului major AD, aflat in arestul IPJ Dambovita.
Pentru a hotari astfel, judecatorul fondului a retinut ca:
Prin referatul din 04.08.2010, Parchetul de pe langa Judecatoria Gaesti a solicitat prelungirea masurii arestarii preventive luata fata de inculpatul AD, cu antecedente penale, cercetat pentru savarsirea infractiunilor de vatamare corporala grava, prevazuta de art. 182 alin. 2 Cod penal, lovirea prevazuta de art. 180 alin. 2 Cod penal, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, prevazuta de art. 321 alin. 2 Cod penal si port ilegal de arma prevazuta de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal si art. 37 lit. b Cod penal, precum si art. 33 lit. a Cod penal, pentru ca pe data de 15.06.2010, aflandu-se in incinta piscinei S.C. V. S.R.L. din Gaesti, a provocat scandal, tulburand grav ordinea si linistea publica, impreuna cu inculpatii AS, RM, GR si minorul DC, a purtat arma alba in loc public cu care a lovit pe DI, punandu-i in primejdie viata si a lovit pe partile vatamate DP si DS, producandu-le leziuni ce au necesitat 7-8 zile de ingrijiri medicale.
Analizand ansamblul probelor administrate in dosarul de urmarire penala al Parchetului de pe langa Judecatoria Gaesti, judecatorul fondului a constatat ca situatia de fapt si de drept a fost corect retinuta in referatul Parchetului. 
Din probele existente la dosar se desprinde existenta unor indicii temeinice ca inculpatul AD a savarsit infractiunile pentru care este cercetat in stare de arest, iar lasarea in libertate pe parcursul urmaririi penale ar constitui un pericol concret pentru ordinea publica, fata de aspectele mentionate mai sus.
De asemenea, instanta mai constata ca din fisa de cazier judiciar a inculpatului AD se retine ca acesta a mai fost condamnat pentru savarsirea unor infractiuni contra patrimoniului si contra vietii unei persoane, ultima condamnare fiind de 12 ani si 6 luni pentru omor si incaierare, fiind eliberat din arest la data de 06.12.2004, cu un rest de executat de 1135 zile, astfel ca au devenit incidente dispozitiile art. 148 lit. d Cod procedura penala.
Chiar daca, potrivit jurisprudentei nationale si a celei din domeniul protectiei drepturilor omului, judecarea in libertate a unui inculpat trebuie sa fie regula, iar exceptia sa o reprezinte judecarea in stare de arest preventiv, art. 5 din CEDO, care garanteaza dreptul la libertate si siguranta, prevede si posibilitatea unei ingerinte in exercitarea acestui drept, daca persoana a fost arestata sau retinuta in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia. 
Pericolul concret prezentat in cauza de inculpatul AD rezida in primul rand in modalitatea in care a actionat, purtand cutit intr-un spatiu foarte aglomerat, pe care l-a si folosit pentru a injunghia pe partile vatamate, determinand intimidarea membrilor comunitatii si generarea unei stari de teama si ingrijorarea cu privire la siguranta persoanelor din prejma, dovada in acest sens fiind declaratiile martorilor care au aratat ca multe persoane, printre care femei si copii, au incercat sa paraseasca speriate incinta piscinei, la declansarea altercatiei. De asemenea instanta retine, fata de cazierul judiciar, perseverenta infractionala a inculpatului in savarsirea de infractiuni cu violenta, ceea ce impune izolarea temporara a acestuia de societate atat pentru a se reinstaura siguranta cetatenilor din comunitate cat si pentru a fi un mijloc de reflectie si reeducare pentru inculpat.
Faptul ca in declaratia de invinuit data la 30.07.2010 partea vatamata DP revine cu privire la recunoasterea inculpatului AD ca fiind agresorul sau si ca un martor audiat la 28.07.2010 a declarat ca se teme pentru viata lui si a familiei, precum si faptul ca in urma confruntarilor din data de 27.07.2010 partile vatamate au ezitat sa recunoasca pe agresori, in conditiile in care martorii audiati anterior si ale caror declaratii au fost expuse mai sus au identificat pe inculpatul AD alaturi de ceilalti inculpati, intaresc convingerea instantei ca este necesara privarea in continuare de libertate a inculpatului AD, pentru a nu influenta negativ cercetarea penala dar si pentru ca impactul negativ asupra comunitatii locale se mentine inca, data fiind amploarea si violenta incidentului petrecut la data de 15.06.2010.
Fata de acestea, instanta apreciaza ca inculpatul AD se afla in situatiile prevazute de art. 148 lit. a, d si f Cod procedura penala, intrucat a fugit de la locul incidentului in scopul de a se sustrage de la urmarirea penala, a savarsit din nou, cu intentie, o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lasarea lui in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
In consecinta, in baza art. 155 si urmatoarele Cod procedura penala, instanta va admite propunerea formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Gaesti si va dispune prelungirea arestarii preventive pe o durata de 30 de zile, incepand din data de 10.08.201, orele 18,00 si pana la data de 08.09.2010, orele 18,00.
Tribunalul Dambovita, prin incheierea nr. 39 din data de 09 august 2010, a admis recursul declarat de inculpat, a casat incheierea atacata si, rejudecand, a respins propunerea de prelungire a masurii arestarii preventive formulate de Parchetul de pe langa Judecatoria Gaesti.
Astfel, instanta de recurs a inlocuit masura arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu pe o perioada de 30 de zile, impunandu-i-se inculpatului, pe aceasta perioada, conform art. 145 alin. 11 si art. 145 alin. 12 Cod de procedura penala, respectarea mai multor obligatii.
Pentru a hotari astfel, instanta de recurs a apreciat ca, in cauza, trebuie retinuta prezumtia de nevinovatie, in sensul ca, asa cum arata si art. 66 alin. 1 Cod procedura penala, aceasta prezumtie reprezinta regula de baza a procesului penal, garantata atat de Constitutie, cat si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
De asemenea, instanta de recurs a aratat si ca vinovatia se stabileste in cadrul unui proces, cu respectarea mai multor drepturi - dreptul de aparare, libertatea persoanei, respectarea demnitatii umane si garantii procesuale, deoarece simpla invinuire nu inseamna si stabilirea vinovatiei, pana la adoptarea unei hotarari de condamnare definitiva inculpatul avand statutul de persoana nevinovata.
Fiind investita doar cu o cerere privind prelungirea masurii arestarii preventive, instanta de recurs arata ca, in aceasta faza procesuala, nu analizeaza vinovatia inculpatului, ci numai existenta unor indicii temeinice ca acesta a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, indicii care au reiesit din probele administrate pana la acel moment, astfel incat sunt intrunite dispozitiile art. 143 Cod procedura penala.
Acestea fiind aratate, instanta de recurs a constatat ca, in continuare, trebuie sa procedeze la verificarea existentei temeiurilor prevazute de art. 148 lit. a si f Cod procedura penala.
In ceea ce priveste temeiul prevazut de art. 148 lit. a Cod procedura penala, instanta de recurs a apreciat ca acesta nu mai poate fi retinut, deoarece instanta de fond nu a verificat sustinerea inculpatului ca a fost plecat la munca pana la data la care s-a predat organelor de politie. 
 In ceea ce priveste temeiul prevazut de art. 148 lit. f Cod procedura penala, instanta de recurs a aratat ca, cu ocazia luarii masurii arestarii preventive, judecatorul fondului a retinut existenta pericolului social al lasarii sale in libertate, rezultat atat din natura infractiunilor puse in sarcina sa, dar si din gravitatea acestora si rezonanta lor in comunitate, care au impus necesitatea protejarii ordinii de drept, careia i s-a acordat preferinta in raport cu dreptul la libertate al acestuia.
Instanta de recurs a mai aratat si ca, potrivit art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, libertatea individului este garantata, aceasta fiind starea in care o persoana poate fi cercetata inainte de a se pronunta impotriva sa o hotarare de condamnare.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, in cauzele Contrada c. Italiei si Dinler c. Turciei ca, in cursul desfasurarii procesului penal, inculpatul trebuie sa se afle in stare de libertate si numai in cazuri deosebite, ca de exemplu atunci cand fapta sau persoana inculpatului prezinta un pericol social grav, acuzatul sa se afle in stare de detinere, fara ca privarea de libertate sa apara ca o anticipare a pedepsei inchisorii.
Si in cauza Wemhoff c. Austriei, a mai aratat instanta de recurs, s-a retinut ca detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional si nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limite rezonabile, aprecierea acestora urmand a se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz in parte, pentru a se avea in vedere in ce masura exista indicii precise cu privire la un interes public real care trebuie ocrotit si care depaseste necesitatea respectarii regulii generale a judecarii in stare de libertate - cauza Neumaister si Labita c. Italiei.
Fata de toate aceste considerente, instanta de recurs apreciaza ca s-au schimbat temeiurile care au fost avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive fata de inculpat si ca la acest moment masura arestarii preventive nu mai corespunde scopului pentru care a fost dispusa, prevazut de art. 136 alin. 1 Cod procedura penala.
Avand in vedere cele retinute, se apreciaza ca mentinerea unui just echilibru intre interesul general al societatii si asigurarea respectarii ordinii de drept in desfasurarea procesului penal, pe de o parte si interesul inculpatului pe de alta parte, de a-i fi respectate drepturile garantate de Constitutie in art. 1 si 23 - respectiv libertatea individuala si siguranta persoanelor, impun luarea in continuare fata de el a unei masuri mai putin restrictive.