InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Fetesti

Contestare nulitate act si evacuare

(Sentinta civila nr. 874 din data de 14.04.2009 pronuntata de Judecatoria Fetesti)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Judecatoria Fetesti | Jurisprudenta Judecatoria Fetesti

Contestare nulitate act si evacuare

SENTINTA CIVILA  874 din 14 aprilie 2009

Prin cererea inregistrata pe instantei reclamantul X a chemat in judecata pe parata Y solicitand ca prin hotarare judecatoreasca sa se constate nulitatea absoluta a contractului de inchiriere si sa se dispuna evacuarea paratei din spatiul comercial.
In motivarea cererii reclamantul arata ca numitul A a modificat contractul de inchiriere a spatiului comercial in sensul ca termenul contractului l-a marit de la 1 (un) an la 5 (cinci) ani, pretul contractului a fost micsorat de la 900 lei fara TVA la 396 lei cu TVA si a prevazut clauza potrivit careia chiriasul are dreptul sa cumpere spatiul inchiriat. Modificarile aduse de A au fost efectuate cu incalcarea hotararii Consiliului de Administratie. Consiliul de Administratie nefiind proprietarul spatiului comercial, fara aprobarea Adunarii Generale nu avea calitatea sa incheie un contract de inchiriere pe o perioada mai mare de 4 ani. Potrivit hotararii numai Consiliul de Administratie avea calitatea sa stabileasca pretul. Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor art. 65 pct.2 din Legea nr.1/2005, orice vanzare de imobile se face numai prin licitatie.
In drept, isi intemeiaza cererea pe dispozitiile art.1410 si urm. Cod civil si Legea nr.1/2005.
Prin intampinarea depusa la dosar, parata solicita respingerea cererii pe motiv ca reclamanta a fost de acord cu incheierea contractului de inchiriere, acesta fiind semnat de presedinte si de contabilul sef. Invocarea propriei culpe la incheierea contractului de catre reclamanta nu poate fi admisa. Parata detine spatiul comercial de o lunga perioada de timp, in baza mai multor contracte de inchiriere incheiate cu reclamanta..
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Din contractul de inchiriere rezulta ca reclamantul X i-a inchiriat paratei Y spatiul pe o durata de 5 ani pentru perioada, urmand ca parata sa achite o chirie lunara de 396 lei cu TVA.
Prin Rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria F, s-a confirmat propunerea organelor de politie de neincepere a urmaririi penale fata de numitii A sub aspectul comiterii infractiunii prev. de art.215 alin.1, art.291 si art.290 alin.1 Cod penal si B pentru savarsirea infractiunilor prev. de art.26 rap. la art.290 alin.1 si art.291 Cod penal, retinandu-se faptul ca din probatoriul administrat nu a rezultat ca acestia ar fi adus modificari la contractul de inchiriere, in lipsa reprezentantilor si fara acordul acestora.
Potrivit art. 1410 Cod civil, obiectul contractului de locatiune este un lucru sau o lucrare.
Conform art. 1411 locatiunea lucrurilor este un contract prin care una din partile contractante se indatoreste a asigura celeilalte folosinta unui lucru pentru un timp determinat, la un pret determinat.
Nulitatea este sanctiunea care intervine in cazul in care, la incheierea actului juridic civil, nu se respecta dispozitiile legale referitoare la conditiile de validitate ale actului juridic, indiferent ca sunt conditii de fond sau conditii de forma.
Nulitatea absoluta este cea care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteste un interes general, obstesc.
Pot fi retinute ca si cauze care atrag nulitatea absoluta a unui act juridic civil lipsa totala a consimtamantului, nevalabilitatea obiectului actului juridic, nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil sau fraudarea legii.
Prin consimtamant se desemneaza acordul de vointa al partilor in actele juridice bilaterale. Consimtamantul nu trebuie sa fie alterat de vreun viciu de consimtamant.
In cauza, se constata ca actul juridic ce consta in contractul de inchiriere avand ca obiect inchirierea spatiului comercial, a fost semnat atat de reprezentantii locatorului cat si de reprezentantul locatarului.
Prin eroare, se intelege falsa reprezentare a unor imprejurari la incheierea actului juridic.
Din cuprinsul contractului nu rezulta ca s-ar fi adus modificari cu privire la perioada de inchiriere a spatiului comercial, cu privire la cuantumul chiriei datorata de locatar sau cu privire la instrainarea spatiului. De altfel, reprezentantii societatii parate, respectiv numitii A si B au si fost cercetati pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune, falsificare a contractului de inchiriere si uz de fals. In cauza penala s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de acestia, pe motiv ca nu au putut fi administrate probe certe in ceea ce priveste producerea de fapte penale ilegale.
Potrivit art.1169 Cod civil, cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca.
Avand in vedere ca reclamantul nu a dovedit faptul ca reprezentantii societatii parate au avut intentia sa induca in eroare cu privire la stabilirea clauzelor contractului de inchiriere sau sa vicieze consimtamantul celor care au reprezentat pe reclamant la incheierea acestui contract, iar alte cauze de nulitate absoluta a acestui act juridic nu s-au mai semnalat si nici nu pot fi retinute, instanta considera ca cererea nu este intemeiata, urmand a o respinge.
Sentinta a ramas irevocabila prin nerecurare la data de 26.08.2010

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011