IMBOGATIRE FARA JUSTA CAUZA. PRETENTII. IMBUNATATIRI EFECTUATE LA IMOBIL DE CATRE RECLAMANTI IN SPATIUL LOCATIV PROPRIETATEA PARATILOR. DREPT DE RETENTIE

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor, invocata in prezenta cauza, este o exceptie de fond, peremptorie si absoluta, astfel ca, in temeiul dispozitiilor art.137 alin.1 C.p.c., instanta se va pronunta mai intai asupra acestei exceptii care face de prisos cercetarea fondului pricinii.
Prin calitate procesuala pasiva se intelege existenta unei identitati intre persoana care in raportul juridic civil are calitatea de debitor al obligatiei si persoana care in raportul juridic procesual civil are calitatea de parat.
Instanta retine ca temeiul juridic al cererii de chemare in judecata este imbogatirea fara justa cauza, astfel incat debitorul din raportul juridic civil este persoana al carei patrimoniu s-a marit ca efect al micsorarii patrimoniului altei persoane. Or, in prezenta cauza, tinand seama de faptul ca reclamantii au efectuat imbunatatiri spatiului locativ pe care il ocupa, debitori in raportul juridic civil, care are ca obiect restituirea contravalorii imbunatatirilor facute, sunt proprietarii spatiului locativ si al caror patrimoniu a fost sporit cu valoarea imbunatatirilor efectuate de catre reclamanti.
Din contractul de vanzare-cumparare cu intretinere si dezmembrare(filele 189-190), instanta retine ca paratii PF si PF au instrainat catre tertii SM si SIM parterul locuintei C 1 situata in str. XX, nr.X, Drobeta Turnu Severin, locuinta C1, potrivit contractului incheiat, " constand dintr-o casa de locuit compusa din parter si etaj, la parter avand trei camere, bucatarie, baie, hol si casa scarii, cu o suprafata utila de 72,39 m.p., la etaj avand trei camere, bucatarie, baie, doua holuri si casa scarii, avand o suprafata utila de 72,16 m.p.", fara a instraina si etajul 1 al acestei locuinte, dreptul de proprietate asupra etajului 1 ramanand, in continuare, in patrimoniul paratilor.
Avand in vedere ca imbunatatirile efectuate de catre reclamanti in spatiul locativ, respectiv etajul 1 al locuintei C 1, astfel cum este identificata potrivit contractului (filele 189-190), au sporit patrimoniul paratilor, care, asa cum s-a retinut mai sus, au ramas proprietarii spatiului locativ, instanta retine ca, in raportul juridic civil izvorat din faptul juridic licit al imbogatirii fara justa cauza, acestia au calitatea de debitori.
Avand in vedere considerentele expuse mai sus, instanta retine ca exista identitate intre persoanele care au calitatea de debitori in cadrul raportului juridic civil izvorat din faptul juridic licit al imbogatirii fara justa cauza si persoanele care au calitatea de parati in raportul juridic procesual civil stabilit intre reclamanti si parati ca efect al sesizarii instantei de judecata, sesizarea fiind realizata prin intermediul unei cereri de chemare in judecata fundamentata pe principiul imbogatirii fara justa cauza, motiv pentru care, instanta va respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor PF  si PF.
Asupra fondului pricinii, instanta retine ca temeiul juridic pe care reclamantii si-au intemeiat cererea de chemare in judecata este faptul juridic licit al imbogatirii fara justa cauza.
Pentru a fi in prezenta faptului juridic licit al imbogatirii fara justa cauza, instanta retine ca trebuie sa fie indeplinite atat conditii de ordin material, respectiv sa existe o saracire a unui patrimoniu, sa existe o marire a patrimoniului altei persoane, existenta unei legaturi intre micsorarea si majorarea celor doua patrimonii, cat si conditia de ordin juridic constand in aceea ca reclamantii nu au si nici nu au avut alta actiunea in justitie pentru ocrotirea dreptului de creanta al acestora.
In ceea ce priveste conditia majorarii unui patrimoniu, instanta retine ca imbunatatirile realizate de catre reclamanti au sporit patrimoniul paratilor, care sunt proprietarii spatiului locativ pe care reclamantii il ocupa, contravaloarea acestor imbunatatiri fiind de 156.000 de lei conform raportului de expertiza efectuat de catre expertul SG (filele 125-141), precum si suplimentului la raportul de expertiza (filele 177-178) prin care expertul SG a raspuns obiectiunilor formulate de catre reclamanti si de catre parati.
Existenta imbunatatirilor efectuate de catre reclamanti rezulta din marturisirea judiciara voluntara facuta de catre parati in cuprinsul intampinarii, precum si din coroborarea declaratiilor martorilor PAF (fila 100), TG (fila 101), AV (fila 102), NC (fila 111).
In drept, instanta retine ca potrivit art. 488 C.civ. "tot ce se uneste si se incorporeaza cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului."
In ceea ce priveste conditia saracirii unui patrimoniu, instanta retine ca, astfel cum rezulta din sustinerea reclamantilor la termenul de judecata din data de 18.01.2011, consemnate in incheierea de dezbateri (fila 191), acestia locuiesc, in continuare, in spatiul locativ aflat in proprietatea paratilor, avand in detentie imbunatatirile pe care le-au efectuat.
In ceea ce priveste apararile de fond ale reclamantilor in sensul ca a existat un litigiu avand ca obiect evacuarea reclamantilor din spatiul locativ si ca intreg imobilul a fost instrainat de catre parati, instanta retine urmatoarele.
Litigiul avand ca obiect evacuarea reclamantilor a fost declansat de catre paratii din prezenta cauza, formand obiectul dosarelor nr. 5XX/2XXX al Judecatoriei Drobeta Turnu Severin, ca prima instanta de fond, si 5XX/2XXX al Tribunalului Mehedinti, ca instanta de apel.
Acest litigiu a purtat asupra spatiului locativ ocupat de catre reclamantii din prezenta cauza si a fost transat irevocabil, in sensul ca a fost respinsa ca neintemeiata cererea de evacuare, formulata de catre paratii din prezenta cauza in contradictoriu cu reclamantii CV si CF, astfel incat instanta, tinand seama si de sustinerile reclamantilor in sensul ca ocupa, in continuare spatiul locativ, retine ca acestia nu au pierdut detentia precara a spatiului locativ.
In ceea ce priveste sustinerea reclamantilor ca intregul imobil a fost instrainat de catre parati, instanta, fata de considerentele expuse cu ocazia solutionarii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor, va inlatura ca neintemeiata aceasta aparare de fond.
Avand in vedere ca, astfel cum s-a retinut anterior din probele administrate in cauza, imbunatatirile au fost efectuate de catre reclamanti in spatiul locativ al carui proprietari sunt paratii, reclamantii avand in prezent detentia precara a spatiului locativ, aceasta detentie precara, nefiindu-le contestata, la data solutionarii prezentei cauze, printr-un proces pendinte, instanta va retine ca aceste imbunatatiri profita reclamantilor prin aceea ca avand stapanirea materiala exclusiva a spatiului locativ sunt singurii care beneficiaza de pe urma imbunatatirilor.
Or, nu se poate retine ca reclamantilor le-a saracit patrimoniul, din moment ce au detentia precara a spatiului locativ in care au efectuat imbunatatirile, iar detentia precara nu le este contestata. Instanta retine ca reclamantii ar putea solicita contravaloarea imbunatatirilor efectuate in cadrul spatiului locativ numai in masura in care pierd detentia precara prin intermediul unei desistari voluntare ori in mod involuntar, spre exemplu ca urmare a executarii silite ori prin cai de fapt, doar in aceste situatii putandu-se vorbi de saracirea unui patrimoniu, insa atat timp cat reclamantii au detentia precara a spatiului locativ in care au efectuat imbunatatirile care le profita in mod exclusiv, nu se poate retine ca patrimoniul acestora s-a diminuat.
Avand in vedere ca nu s-a realizat una dintre conditiile materiale ale faptului juridic licit al imbogatirii fara justa cauza, respectiv conditia materiala a diminuarii uni patrimoniu, instanta va respinge ca neintemeiat capatul de cerere privitor la obligarea paratilor la plata contravalorii imbunatatirilor efectuate.
In ceea ce priveste capatul de cerere privitor la recunoasterea unui drept de retentie in favoarea reclamantilor pana la realizarea de catre acestia a dreptului de creanta constand in contravaloarea imbunatatirilor, instanta va respinge acest capat de cerere ca neintemeiat pentru urmatoarele considerente.
Dreptul de retentie este un drept real accesoriu avand rol de garantie reala imperfecta, care presupune existenta unui drept de creanta principal pe langa care fiinteaza, in sensul ca va urma soarta juridica a acestuia, potrivit principiului de drept accesorium sequitur principale.
Or, astfel cum s-a retinut in considerentele legate de solutionarea capatului de cerere privitor la obligarea paratilor la plata contravalorii imbunatatirilor efectuate de catre reclamanti, acestora nu le este contestata detentia precara a spatiului locativ pe care il ocupa, printr-un proces pendinte, astfel ca nu exista riscul ca acestia sa piarda detentia precara a spatiului locativ.
Tinand seama de ascet aspect, instanta retine ca nu se justifica existenta unei garantii reale imperfecte, care poate exista numai in situatia in care se pune problema pierderii detentiei precare a bunului in legatura cu care s-a nascut dreptul de creanta ce se doreste a fi garantat prin intermediul dreptului de retentie.
Desi dreptul de retentie nu are o reglementare juridica expresa, dispozitii cu caracter de principiu se regasesc in materia locatiunii in dispozitiile art. 1443-1444 C. civ.
Astfel, art. 1443 C.civ. reglementeaza ipoteza pierderii detentiei precare de catre locatar, ca efect al vanzarii bunului inchiriat de catre locator catre un tert, care contesta detentia precara, iar art. 1444 C. civ. prevede ca locatarul nu poate pierde detentia precara inainte de a fi despagubit de catre tert sau de catre locator, dupa distinctiile mentionate in cuprinsul articolului.
Asadar, se observa cu valoare de principiu ca legiuitorul recunoaste dreptul de retentie in favoarea detentorului precar al bunului in legatura cu care s-a nascut dreptul de creanta pe care detentorul precar il invoca in contra celui ce doreste a-l evinge de bunul pe care detentorul il stapaneste cu titlu precar numai in situatia in care detentia precara este contestata. In toate celelalte cazuri in care detentia precara nu este contestata printr-un proces pendinte, instanta retine ca nu se poate recunoaste detentorului precar un drept de retentie asupra bunului in legatura cu care s-a nascut dreptul de creanta ce se doreste a fi garantat.
In ceea ce priveste capatul accesoriu de cerere, privitor la obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata, instanta retine ca paratii nu au cazut in pretentii in acceptiunea art. 274 C.p.c., motiv pentru care va respinge ca neintemeiat acest capat de cerere.