InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Craiova

REZOLUTIUNE CONTRACT DE VANZARE CUMPARARE CU CLAUZA DE INTRETINERE

(Sentinta civila nr. 7131 din data de 10.05.2012 pronuntata de Judecatoria Craiova)

Domeniu Rezolutiune | Dosare Judecatoria Craiova | Jurisprudenta Judecatoria Craiova

SENTINTA CIVILA NR. 7131
REZOLUTIUNE CONTRACT DE VANZARE CUMPARARE CU CLAUZA DE INTRETINERE      Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Craiova sub nr. xxxxxxx, reclamantul BM a chemat  in judecata pe parata BGM, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna rezolutiunea contractului de vanzare cumparare cu clauza de intretinere, autentificat sub nr. 2368/15 iulie 2002 la BNP Gheorghe Ciovica.
     In motivarea in fapt a actiunii, reclamantul  a  aratat ca la data de 15 iulie 2002, a incheiat cu fiica sa contractul  de vanzare-cumparare cu clauza de intrtinere autentificat sub nr. 2368/15 iulie 2002 la BNP Gheorghe Ciovica, contract prin care parata se obliga sa-l intretina cu toate cele necesare traiului zilnic, pe tot restul vietii, cu intentia ca aceasta sa fie alaturi de el la nevoie.   Arata ca la acel moment, fiica sa,  parata in cauza,  era in tara, urmand cursurile Facultatii de Stomatologie si stabilisera ca aceasta sa ramana in tara alaturi de reclamant. Precizeaza ca, la inceput, parata il vizita, se interesa de el, insa ulterior si-a dat seama ca aceasta nu dorise decat proprietatea casei si nicidecum sa aiba grija de reclamant deoarece in acea perioada, parata fiind studenta, avea nevoie de reclamant, acesta putand-o ajuta financiar ea neavand niciun venit.
     Mai arata ca parata nu i-a platit niciun ban pentru imobilul ce face obiectul contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere, aceasta neintentionand sa se achite de obligatiile contractuale, profitand de buna credinta a reclamantului, fapt ce rezulta si din plecarea ei imediata din tara, dupa terminarea facultatii.
     Mentioneaza  reclamantul ca in urma cu 2 ani, dar si anul trecut, a fost internat in spital cu probleme grave de sanatate, incercand sa dea de fiica sa, pentru a-i solicita sprijinul, insa paratei nu i-a pasat de starea lui de sanatate,  nevizitandu-l, ci doar sunand de doua ori si a ramas indiferenta la  aceste episoade foarte grave desi  reclamantul avea nevoie de ingrijire permanenta.
     Precizeaza  ca de  la momentul incheierii actului, parata nu s-a ocupat niciodata de imobilul ce face obiectul contractului, lasand pe seama reclamantului intretinerea imobilului, acesta fiind nevoit sa achite inclusiv impozitele care incumbau paratei in calitate de proprietar.
     Mai arata ca pe langa faptul ca parata nu l-a intretinut, l-a obligat sa suporte si taxele catre stat pentru a nu fi dat afara din imobil, nemaiputand in acest mod sa beneficieze de uzufruct pe care si l-a rezervat prin contract si ca intretinerea sa zilnica nu ar fi costat numai in alimentatie si platirea taxelor la stat, cat mai ales in procurarea si administrarea unor medicamente, aspecte care nu au interesat-o pe parata.
In drept si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 1020 - 1021 Cod Civil si art. 109 si urmatoarele CPC.
     In dovedirea actiunii, a solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriul paratei si proba testimoniala si a depus in copie contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr. 2368/15 iulie 2002 la BNP Gheorghe Ciovica, incheiere nr. 9600/2002 a Judecatoriei Craiova, contract de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 2191/98, bilet de externare, certificat medical, adeverinta nr. 79/09.02.2011, copie pasaport, copie CI.
La data de 23.03.2011, reclamantul a depus la dosar precizare, prin care a evaluat  imobilului in litigiu la suma de 22000 lei.
        A mai depus la dosar facturi fiscale privind plata utilitati.
        La data de 30.06.2011, parata a depus la dosar  intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii.
In motivarea acesteia, a aratat ca intre reclamant si ea a intervenit un contract de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr. 2368/15 iulie 2002 la BNP Gheorghe Ciovica., iar relatarile facute de reclamat in actiunea principala sunt total nefondate si  nu reprezinta decat imboldul actualei sotii a acestuia care  doreste  sa desfiinteze acest act de vanzare-cumparare.
Arata ca la incheierea contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere, nu s-a avut in vedere nici un moment ca acest contract sa fie cu clauza de intretinere, dar acesta a fost facut la insistentele notarului public care a precizat ca nu se poate face un contract de vanzare-cumparare intre fiica si tata si ca banii cu care reclamantul a cumparat imobilul in cauza provin de la vanzarea unei case din Bucuresti in care reclamantul a locuit impreuna cu mama paratei,  pana la plecarea acestora din tara si care a fost vanduta dupa divortul celor doi.
Mai precizeaza ca starea de necesitate care o invoca reclamantul este pe deplin infirmata chiar de acesta prin depunerea la dosar a adeverintei prin care acesta este apt de munca si ca instanta nu poate retine decat faptul ca reclamantul a  refuzat orice serviciu din partea paratei,  iar neintelegerile dintre parti se datoreaza exclusiv intentiei unilaterale a reclamantului de a desfiinta contractul,  la indemnul actualei sale sotii cu care are un copil de 8 ani.
          Arata ca in cursul spitalizarii reclamantului,  a dat mai multe telefoane si a vorbit cu reclamantul si  chiar a trimis -o pe nasa ei sa vada ce face acesta, dar nu a venit pentru ca reclamantul i-a spus sa nu vina ca nu are nevoie de nimic si e bine ingrijit.
         A mai aratat ca de multe ori apelurile ei catre reclamant au ramas fara raspuns , ceea ce a facut-o sa creada ca reclamantul o evita.
         Precizeaza ca reclamantul a uitat de datoria morala pe care o avea fata de mama ei si ca necesitatea pe care o invoca este doar un pretext pentru desfiintarea actului si ca este de acord ca, in executarea obligatiei contractuale, sa-i de acestuia lunar o suma de bani.
In drept, si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art.115 si urmatoarele CPC si art 1020 C civil.
In dovedirea celor sustinute, parata a solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriul reclamantului si proba testimoniala.
          La data 19 01 2012, parata a depus precizare la intampinare prin care a invederat ca solicita transformarea obligatiei de intretinere in natura intr- o obligatie de intretinere constand intr-o suma de bani pe care o evalueaza la 800 lei lunar, precizare pe care instanta a calificat-o ca fiind cerere reconventionala.
         La data de 23 02 2012 , la solicitarea instantei, pentru a se satisface timbrajul, parata a depus o noua precizare in care a aratat ca apreciaza intretinere la suma de 10 000 lei.
       La data de 22 03 2012 , reclamantul parat reconventional a depus intampinarea la cererea reconventionala prin care a solicitat respingerea acesteia aratand ca oricum intretinerea de care ar beneficia ar fi pentru viitor  intrucat pana in prezent parata nu i-a acordat intretinere desi a fost in nevoie si nu a refuzat intretinerea paratei, iar contractul de intretinere s-a incheiat in considerarea persoanei si nu pentru bani , iar el nu este de acord ca obligatia sa se transforme in plata unei sume de bani.
Instanta a incuviintat, la cererea partilor, si a administrat in cauza proba cu interogatoriul partilor (filele 93- 100 dosar), proba testimoniala, fiind audiati martorii DD (decl fila 101 dosar), DCM(decl filele 102-103 dosar),  NCM ( decl fila 104 dosar) si  NI.
Reclamantul a depus la dosar chitanta de plata a impozitului, facturi si chitante de plata utilitati.
          Parata a depus opis cu cheltuieli de judecata precum si chitante cheltuieli efectuate de catre parata cu procesul.
La data de 25.04.2012, reclamantul a depus un borderou cu acte medicale pentru a dovedi starea de sanatate, iar parata a depus la data de 26 04 2012 , acte privind bursa acordata de statul francez pe perioada studiilor.
        Analizand actele si lucrarile cauzei, instanta constata si retine urmatoarele :
          La data de 15 07 2002,  intre reclamantul BGM,  pe de o parte si parata BGM, pe de alta parte , s- a  incheiat  un contract de vanzare cumparare cu clauza intretinere, autentificat sub numarul 2368/15 07 2002 de catre Biroul Notarului Public Ciovica Gheorghe.
     Prin aceasta conventie, parata, in schimbul  proprietatii asupra  imobilului  teren intravilan in suprafata de 341 mp si constructie din caramida compusa din parter cu patru camere, bucatarie, baie, doua holuri, Wc de serviciu si mansarda cu o camera , hol si magazie  si  un beci  situat in Craiova str. xxxxxxxx (actual 14) i-a platit reclamantului pretul de 100 000 000 lei si s-a obligat sa acorde intretinere reclamantului cu toate cele necesare traiului zilnic, pe tot timpul vietii , iar la deces sa-l inmormanteze potrivit datinilor si obiceiurilor crestinesti, acesta din urma rezervandu-si  si dreptul  de  a locui in imobil.
      In litigiul de fata,  se retine ca  actului juridic a carui anulare se solicita i s-a dat o calificare corecta, respectiv contract de vanzare cumparare cu clauza de intretinere .
       In raport de aceasta calificare   a contractului incheiat de parti si tinand cont de cuprinsul cererii de chemare in judecata in ceea ce priveste fondul litigiului , instanta va avea in vedere principiile generale care guverneaza materia  obligatiilor inscrise in art 1020 si 1021 C civil cu privire la conditia rezolutorie.
     Astfel, reclamantul, prin  actiunea formulata, solicita rezolutiunea contractului de intretinere deoarece nu i-a fost prestata intretinerea.
     Rezolutiunea  este sanctiunea care intervine in cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor izvorate dintr-un contract sinalagmatic cu executare uno ictu , constand in desfiintarea retroactiva a acestuia.
     In speta denumirea corecta a sanctiunii ar fi reziliere deoarece contractul de intretinere este unul cu executare succesiva, dar acest aspect tine doar de terminologia gresit utilizata, singura deosebire intre cele doua sanctiuni fiind in domeniul efectelor, respectiv aceea ca rezolutiunea produce efecte si pentru trecut( este o desfiintare a actului), iar rezilierea produce efecte numai pentru viitor(este o desfacere a actului).
      Fundamentul rezolutiuni, ca si al rezilierii il constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor ce izvorasc din contractul sinalagmatic. Pentru a se putea opera desfiintarea conventiei prin rezolutiune sau reziliere  , este necesara intrunirea cumulativa a mai multor conditii : sa existe o neexecutare chiar si partiala ( dar substantiala, deci suficient de importanta) sau totala a obligatiei asumata de cealalta parte decat cea care solicita rezolutiunea sau rezilierea, neexecutarea obligatiei sa fie imputabila debitorului acesteia , debitorul sa fi fost pus in intarziere.
      In speta, sarcina probei se imparte intre reclamant si parata, primul trebuind sa dovedeasca existenta obligatiei respective ( adica existenta actului sau faptul juridic generator al acestei obligatii), dupa care parata trebuie sa dovedeasca, la randul sau, executarea acestei obligatii sau faptul ca neexecutarea obligatiei nu ii este imputabila.
     In ceea ce priveste ultima conditie - a punerii in intarziere a debitorului , data fiind natura specifica a obligatiei de intretinere , respectiv caracterul  de obligatie continua, debitorul este de  drept in intarziere( conform art. 1079 pct.3 Cod civil) si nu i se poate acorda termen de gratie pentru plata.
     Analizand in acest context cererea principala  dedusa judecatii , instanta constata ca reclamantul a facut dovada existentei obligatiei in sarcina paratei, obligatia rezultand, asa cum instanta a retinut, din contractul de vanzare cumparare cu clauza de intretinere.
     In ceea ce priveste neexecutarea obligatiei de catre parata, aceasta stare de fapt este retinuta de instanta din declaratiile tuturor martorilor audiati in cauza, inclusiv din marturisirea paratei, aceasta aratand in raspunsul la interogatoriu( fila 98 dosar)  ca nu i-a acordat nici un ajutor reclamantului .
      Astfel, instanta a retinut ca,  in perioada in care parata a fost in tara fiind studenta,  nu l-a intretinut pe reclamant,  iar din anul 2003 , parata si-a stabilit domiciliul in Franta de unde a venit in vizita doar de 2- 3 ori (conform raspunsului la interogatoriu fila 96 dosar sau chiar o singura data in 1996 , cum rezulta din  declaratia martorilor DD, DC) intr-o perioada de 9  ani nefiind prezenta langa reclamant nici cand acesta a fost internat in spital , nici ulterior.
      Parata nu numai ca nu si-a indeplinit obligatia contractuala de a-l intretine pe reclamant , dar , asa cum rezulta din probele administrate  ( declaratiile martorilor, interogatorii, lista apeluri telefonice)  relatia dintre ea si reclamant este una strict formala care se rezuma la maxim cateva telefoane de politete pe an.
      Parata s-a aparat, prin intampinare, ca aceasta obligatie contractuala era pentru viitor  deoarece la data incheierii actului ea era studenta, iar reclamantul medic si profesor universitar , deci nu avea nevoie de intretinere. Chiar si  daca obligatia ar fi fost pentru viitor, desi acest aspect nu rezulta din clauzele contractuale si nici  nu s-a dovedit ca partile s-au inteles in acest sens de catre  parata, instanta constata, din actele depuse la dosar de parti si din declaratiile martorilor ca, de la incheierea actului intre parti au trecut noua ani, timp in care partile au evoluat diferit, respectiv parata a terminat in 2003 Facultatea de Stomatologie,  traieste si lucreaza in Franta, iar reclamantul are in prezent 65 de ani, si,  incepand din anul 2009,  a avut  mari probleme de sanatate care  au necesitat si necesita  medicamentatie  si ingrijire  permanenta cu  internari periodice in spital. Or, nici in aceasta perioada cand este evident ca reclamantul a avut nevoie de parata, iar parata trebuia si putea sa fie langa el, parata nu si-a indeplinit  obligatia contractuala.
     Continutul obligatiei contractuale de intretinere, in temeiul art 977 si art 981 C civ, trebuie circumscris nevoilor de schimbare ale intretinutului, in sensul ca data fiind varsta acestuia, problemele grave de sanatate, obligatia de intretinere o contine si pe aceea de a fi alaturi de acesta in momentele de spitalizare, de a-i asigura accesul la cele mai bune tratamente, de a-i da ajutor permanent la menaj, la preparatul hranei.
     Neexecutarea obligatiei de catre parata este sustinuta si de inscrisurile depuse la dosar din care rezulta ca reclamantul este cel care plateste toate utilitatile pentru imobil .
     In ceea ce priveste faptul daca neindeplinirea obligatiei  de catre parata  ii este imputabila reclamantului, asa cum s-a aparat parata, sau nu,  instanta retine, din declaratiile martorilor audiati, ca aceasta neexecutare nu ii este imputabila reclamantului, apararea paratei fiind lipsita de suport probator. Astfel, parata s-a  aparat in sensul ca reclamantul nu i-a solicitat intretinerea si prezenta , dar asigurarea intretinerii reclamantului era o obligatie  a paratei prevazuta in contract, reclamantul netrebuind sa mai faca nimic in plus fata de cele statuate in contract ca sa beneficieze de intretinere din partea paratei. Este evident ca daca reclamantul se afla in spital si ulterior acasa in convalescenta avea nevoie de ingrijire, avea nevoie de o persoana care sa-i procure si prepare hrana, sa-i cumpere medicamentele, sa-i plateasca utilitatile , sa-i faca menajul. Parata nu a facut dovada nici macar ca a venit in tara sa fie alaturi de reclamant cu atat mai putin nu a dovedit ca a incercat sa isi execute obligatiile, iar reclamantul a refuzat-o . Simplu fapt ca uneori, atunci  cand  parata  suna la reclamant, raspundea sotia acestuia si-i spunea ca reclamantul nu poate vorbi deoarece se odihneste nu constituie o dovada a refuzului reclamantului de a primi intretinerea.
     In fine, instanta retine din toate probele administrate in cauza ca parata nu  a facut dovada executarii la zi a obligatiei de intretinere ( conform art.1169 C.civil si art.129 al.1 teza finala Cod procedura civila ), si nici a faptului ca neexecutarea obligatiei ii este imputabila reclamantului.   
     Asadar,  neexecutarea obligatiei fata de beneficiar, asa cum am aratat, il  indreptateste pe acesta la a se cere desfiintarea conventiei.
     Parata s-a mai aparat si in sensul ca partile au intentionat incheierea unui contract de vanzare cumparare, dar actele si probele dosarului arata neverosimilitatea operatiei juridice pretins intervenite intre parti.  Daca intr-adevar reclamantul ar fi dorit sa faca numai o operatie de vanzare- cumparare a imobilului, nimic nu l-ar fi impiedicat sa incheie un astfel de contract, fara a recurge la contractul de intretinere de natura a-i asigura prestatii de intretinere, inclusiv pentru perioade de inaintare in varsta cand, de regula, este greu a-si asigura singur cele necesare si mai ales la nivelul la care a fost obisnuit sa traiasca. De altfel, la data incheierii contractului , chiar parata declara ca era studenta si nu  avea venituri din care putea sa-l intretina pe reclamant . In aceste conditii cum ar fi putut sa plateasca pretul pentru un imobil de natura celui in cauza? In realitate , probele dosarului nu releva ca in intentia vreuneia din parti sa existe o astfel de vointa ci dimpotriva.
     In ceea ce priveste cererea reconventionala prin care parata reclamanta reconventional a solicitat transformarea obligatiei de intretinere in natura in obligatia a de a plati lunar reclamantului parat reconventional o suma de bani , instanta apreciaza ca aceasta ar constitui o novatie pentru care este absolut necesar consimtamantul celeilalte parti.  Or, reclamantul nu numai ca nu si-a dat consimtamantul, dar,  prin intampinarea depusa  la cererea reconventionala, a  aratat ca nu este de acord cu transformarea obligatiei de intretinere in natura, in una in bani.
     Obligatia de intretinere trebuie executata in natura ei specifica si numai partile, in virtutea libertatii contractuale , pot conveni transformarea intretinerii intr-o suma de bani. Parata reclamanta reconventional ar mai  putea solicita acest lucru numai daca  executarea in natura nu ar mai fi posibila din cauza atitudinii reclamantului si numai daca  acesta nu  ar fi solicitat rezolutiunea contractului, ci ar fi optat pentru executarea acestuia prin echivalent , in sensul disp.  art 1020 Cciv ceea ce evident nu este cazul in speta dedusa judecatii.
      Fata de aceste considerente , instanta apreciaza temeinica si legala cererea principala  dedusa judecatii si neintemeiata cererea reconventionala, motiv pentru care va admite cererea principala, va respinge cererea reconventionala si va dispune rezolutiunea contractului de intretinere din culpa debitorului intretinerii.
             In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, parata,  ca parte ce a cazut in pretentii, va fi obligata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in cuantum de  3 500 lei reprezentand onorariu avocat si taxa de timbru, conform chitantelor depuse la dosarul cauzei.
 
                                        PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

     Admite actiunea civila  formulata de reclamantul BM, cu domiciliul xxxxxxx in contradictoriu cu parata BGM, cu domiciliul in xxxxxxxxxx.
     Respinge cererea reconventionala  formulata de parata reclamanta reconventional  BGM.
            Dispune rezolutiunea contractului de vanzare cumparare cu clauza de intretinere,  autentificat sub nr. 2368 din data de 15 07 2002, de catre B.N.P. Ciovica Gheorghe.
            Obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in cuantum de  3 500 lei.
             Cu recurs in 15 zile de la comunicare
             Pronuntata in sedinta publica, azi 10 05 2012.         PRESEDINTE                                                                     GREFIER

1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Rezolutiune

Actiunea in rezolutiune a unui contract de intretinere respinsa. Cerere Reconventionala admisa. Obligatia de intretinere in natura transformata in obligatia de a plati o suma lunara. - Sentinta civila nr. 101 din data de 13.04.2016
Contractul de vanzare-cumparare a unui bun mobil, contract consensual. Formalitatile ulterioare nu au efect asupra transmisiunii dreptului de proprietate, ci doar asupra posibilitatii de a circula cu vehiculul respectiv - Decizie nr. 915 din data de 25.11.2015
Rezolutiunea contractului de realizarea unor lucrari de constructii - Decizie nr. 349 din data de 28.04.2011
Rezolutiune - Decizie nr. 291 din data de 22.04.2010
Retragerea unui mandat european de arestare, in temeiul dispozitiilor art. 94 din Legea nr. 302/2004, republicata, ca urmare, a renuntarii la executarea acestuia de catre autoritatea care l-a emis, dupa ce s-a dispus de catre autoritatile judiciare din Ro - Sentinta penala nr. 304/64/2013 din data de 28.08.2013
Rezolutiune contract de vanzare cumparare. Neplata pretului vanzarii conform transelor stabilite prin contract. - Sentinta civila nr. 96/S din data de 03.04.2012
Rezolutiune contract de constructii montaj. - Decizie nr. 27/A din data de 01.04.2009
Rezolutiunea titlului de proprietate al constituitorului ipotecii. Consecinte asupra dreptului de ipoteca. - Decizie nr. 253 din data de 22.05.2009
Rezolutiunea antecontractului de vanzare - cumparare - Decizie nr. 921 din data de 14.12.2006
desfintarea rezolutiei de neincepere a urmaririi penale (art 278" alin 8 lit b.cpp) - Hotarare nr. 165 din data de 02.05.2011
PLANGERE IMPOTRIVA REZOLUTIILOR SAU ORDONANTELOR PROCURORULUI. INTIMATI MAGISTRATI JUDECATORI. INSUFICIENTA A ACTELOR PREMERGATOARE. NEAUDIEREA PETITIONARULUI - Sentinta penala nr. 134 din data de 01.10.2009
Rezolutiune - Sentinta civila nr. 8438 din data de 16.12.2009
Rezolutiune - Sentinta civila nr. 7930 din data de 04.12.2009
Rezolutiune - Sentinta civila nr. 11658 din data de 10.06.2010
rezolutiune contract - Sentinta civila nr. 8685 din data de 24.11.2010
Rezolutiune contract de vanzare cumparare- daune interese - Hotarare nr. 1535 din data de 05.03.2010
rezolutiune contract - Hotarare nr. 10766 din data de 19.11.2008
rezolutiune contract de vanzare-cumparare - Hotarare nr. 8950 din data de 25.06.2010
Rezolutiune contract de intretinere - Sentinta civila nr. 8428 din data de 30.09.2008
Clauza rezolutorie. Regimul juridic al unui imobil dobandit de soti in anul 1932, anterior intrarii in vigoare a Codului Familiei din anul 1954, care instituie regimul devalmasiei. Interpretarea mentiunii cumpararii in solidar existenta in cuprinsul ... - Decizie nr. 964 A din data de 24.09.2010