InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Costesti

partaj judiciar

(Sentinta civila nr. 28 din data de 15.02.2011 pronuntata de Judecatoria Costesti)

Domeniu Partaj | Dosare Judecatoria Costesti | Jurisprudenta Judecatoria Costesti

Dosar nr. 3162/109/2006

R O M A N I A

JUDECATORIA COSTESTI

SENTINTA CIVILA Nr. 28
PRESEDINTE Sonia Ionela Tintu
Grefier Mariana Matei

      Pe rol se afla  judecarea cauzei civile privind pe reclamantul-parat D S , paratul-reclamant D T, intervenient principal si  accesoriu fiind B M, avand ca obiect "partaj judiciar".
Dezbaterile si cuvantul pe fond au avut loc la data de 10.01.2011, fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data, parte integranta din prezenta sentinta cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 17.01.2011 cand a pronuntat urmatoarea solutie:

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei de fata,constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 04.02.2002 sub nr. 242, reclamantul D S a chemat in judecata si personal la interogatoriu pe paratul D T solicitand  instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna partajarea bunurilor ramase in succesiunea defunctei , Dl S.M, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca la data de 30.12.1997 a decedat D M, mama sa, al carei mostenitor este cu o cota de ¾ din bunurile proprii si 3/8 din bunurile comune alaturi de tatal sau care are o cota de ¼ din bunurile proprii si 3/8 din bunurile comune.
A mentionat reclamantul ca solicita partajarea altor bunuri decat cele mentionate in dosar nr. 70/1999, fiind vorba despre  un partaj suplimentar si a enumerat bunurile a caror partajare o solicita.
In continuare a precizat ca aceste bunuri se afla in posesia exclusiva a paratului si au fost inventariate de catre executorul judecatoresc in procesul verbal de inventariere nr.423/08.11.2001, fiind bunuri comune ale defunctei si paratului cu o cota de ½ .
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art.6731 si urm.C.pr.civ.
           Actiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 150.000 lei vechi si timbru judiciar de 3000 lei ( f.22).
In dovedirea cererii, reclamantul a propus probele cu interogatoriu paratului, acte , martori si expertiza.
La data de 04.03.2002 ( filele 15-18), paratul a depus intampinare si cerere reconventionala.
Prin intampinare a solicitat admiterea in parte a cererii  principale.
Pe cale reconventionala,  a solicitat completarea masei succesorale ramase de pe urma defunctei D M si cu alte bunuri si cu pasivul succesoral constand in cheltuielile cu inmormantarea defunctei si cu indeplinirea obiceiurilor crestinesti ulterioare, evaluat provizoriu la  suma de 20.000.000 lei vechi pe care l-a suportat in exclusivitate.
Cererea reconventionala a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 150.000 lei vechi ( fila 24) si timbru judiciar de 15.000lei vechi.
In drept, paratul-reclamant a invocat disp.art 115, 119 si urm. si art 6731 si urm. C.pr.civ.
In dovedirea cererii reconventionale, paratul-reclamant a propus probele cu acte, interogatoriu, martori si expertiza.
Reclamantul-parat a depus la dosar la data de 01.07.2002 cerere completatoare si intampinare la cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant.
Prin cererea completatoare, reclamantul-parat a solicitat completarea masei partajabile cu cota de ½ din bunurile : 200 butuci vita de vie plantati pe terenul din pct. " Acasa, inclusiv suportul de sustinere al acestora, doua puturi, pavaj cu beton toata curtea, suprafata de 1063 mp, teren situat in pct. "Acasa",  cu vecinatatile mentionate in titlul de proprietate nr. 79351/21.11.1995 emis pe numele paratului-reclamant cu mentiunea  ca acest teren nu a fost bunul propriu al acestuia, fiind dovedit impreuna cu mama sa, un storcator pentru struguri si obligarea paratului-reclamant sa suporte potrivit cotei sale de mostenire pasivul succesoral in suma provizorie de 10.000.000 lei vechi, compus din cheltuielile de inmormantare si cele legate de efectuarea obiceiurilor crestinesti pana la un an si jumatate pe care le-a suportat in exclusivitate.
Instanta a incuviintat si administrat in cauza la solicitarea fiecarei parti, probele cu acte, interogatoriu, cate trei martori fiind audiati martorii D M la propunerea reclamantului-parat si I C, M N si S D. G, la propunerea paratului-reclamant si expertiza.
Prin incheierea pronuntata la data de 02.12.2002, instanta a admis in parte cererea completata si cererea reconventionala, a constatat deschisa succesiunea autoarei Dl M, decedata la data de 30.12.1997, cu ultimul domiciliu in comuna Buzoesti, judetul Arges, calitatea reclamantului-parat si a paratului-reclamant de mostenitori legali ai defunctei cu o cota de ¾  in calitate de descendent de gradul I  si ¼ in calitate de sot supravietuitor, componenta  masei succesorale ramasa de pe urma acestei defuncte si a constatat ca paratul-reclamant este  creditorul mostenirii cu suma de 10 milioane lei vechi reprezentand pasiv succesoral ce urmeaza a fi repartizata proportional cu cota mostenita.
Prin decizia civila nr. 206 pronuntata la data de 27.02.2004 de Tribunalul Arges au fost admise  apelurile declarate de parti impotriva acestei incheieri si s-a dispus schimbarea in parte  a incheierii pronuntate la data de 02.12.2002.
Decizia Tribunalului Arges a fost modificata in parte prin decizia civila nr.961/R/03.12.2004, pronuntata de Curtea de Apel  Pitesti- Sectia Civila, in sensul ca la masa partajabila au fost incluse si cota de ½ din urmatoarele bunuri: teren in suprafata de 1063 m.p., in pct. " Acasa", avand vecini la N - Drum comunal; la S - T P, la V - Drum national si la E - mostenitori P T, o masa de bucatarie, 80 farfurii, 80 linguri inox, 80 furculite inox, un televizor " Samsung", o verigheta aur, doua perechi cercei din aur, un medalion din aur, un rezervor electric, doua bidoane din aluminiu a cate  25 de litri, o perdea brodata, un aparat foto marca  "Smena" si au fost scoase autoturismul marca " Lada  2105" si al doilea frigider marca "Artic".
La data de 23.01.2006 , paratul-reclamant D T a depus o cerere completatoare la cererea reconventionala prin care a solicitat  includerea la masa bunurilor de impartit nu numai a suprafetei de 1063 mp, ca teren aferent gospodariei succesorale, ci si a diferentei de 276 mp, teren mentionat in titlul de proprietate nr. 79351/21.11.1995, pana la totalul de 1339 m.p. mentionat in acest act.
Si reclamantul-parat a depus o cerere completatoare la data de 08.02.2006 ( fila 164) prin care a solicitat ca in masa de partaj sa fie introdusa si suprafata de 350 m.p. teren care se afla sub constructiile ce au fost atribuite lui D T
In drept, au fost invocate dispozitiile art 6731 si urm. Cod pr.civ.
Prin incheierea pronuntata in sedinta publica din data de 06.03.2006, instanta a admis in parte si in principiu cererea completatoare formulata de reclamantul-parat si in principiu cererea completatoare formulata de paratul-reclamant si a constatat ca din masa succesorala ramasa de pe urma  def. D M , decedata la data de 30.12.1992 face parte si cota de ½ din terenul in suprafata de 276 mp, aflat in punctul " Acasa" , identificat prin titlul de proprietate nr. 79351/21.11.1995.
La data de 10.03.2006 a fost pronuntata sentinta civila nr. 129 prin care au fost admise in parte atat actiunea cat si cererea reconventionala astfel cum au fost completate si s-a dispus sistarea starii de indiviziune.
Prin decizia civila nr.989/R/26.10.2006 pronuntata de Tribunalul Arges au fost admise  recursurile formulate de paratul DT si de reclamantul D S, a fost casata sentinta si trimisa cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de fond.
In vederea rejudecarii, cauza a fost  inregistrata din nou pe rolul Judecatoriei Costesti.
Instanta a incuviintat si administrat in cauza, la propunerea ambelor parti probele cu interogatoriu si expertiza, fiind desemnat expert Mandu Lidia.
Prin incheierea de sedinta din data de 19.03.2008 ( fila 57) instanta a dispus inlocuirea acestui expert cu expert Caplan Petre.
La data de 18.09.2008 ( filele 81-86) a fost depus  la dosar raportul de expertiza intocmit de acest expert impotriva caruia au fost formulate obiectiuni de catre paratul-reclamant DT care au fost incuviintate de catre instanta.
La data de 05.05.2009 a fost depus la dosar raportul de expertiza refacut ( filele 125-132) si a fost pus in discutia partilor la termenul de judecata din data de 05.10.2009.
Avand in vedere obiectiunile formulate de ambele parti si faptul ca expertul nu s-a conformat obiectivelor ce au fost  incuviintate, prin incheierea de sedinta pronuntata la aceasta data, instanta a dispus inlocuirea expertului Caplan Petre cu expert Dumitrescu Valerica.
La data de 18.05.2010 s-a depus la dosar raportul de expertiza intocmit de expert Dumitrescu Valerica ( filele 193-198).
In sedinta publica din data de 31.05.2010, numita B M a depus o cerere de interventie in interesul paratului-reclamant D T prin care a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna atribuirea catre acesta a terenului curte si gradina aflat in imparteala, descris prin titlul de proprietate nr. 79351/01.11.1995.
In motivarea acestei cereri, intervenienta a aratat ca in fapt titlul de proprietate nr. 79351/21.11.1995 a fost eliberat pe numele paratului-reclamant. Prin contractul autentificat sub nr. 1835/18.07.2002 la BNP D I a convenit cu paratul-reclamant asupra transferului dreptului de proprietate asupra constructiilor apartinand acestuia si asupra terenului mentionat in titlul de proprietate, cu exceptia suprafetei cu privire la care reclamantului ii fusese rezervat drept de folosinta. Dreptul de proprietate astfel dobandit a fost inscris in cartea funciara nr. 422 a comunei Buzoesti, judetul Arges.
A mentionat intervenienta ca in schimbul proprietatii bunurilor mentionate a achitat paratului-reclamant pretul de 30.000.000 lei vechi si a convenit cu acesta sa-i presteze intretinere si sa se ocupe de inmormantare, respectiv de obiceiul pomenirii, atat in ceea ce-l priveste pe  instrainator cat si pe actuala sotie, Dl G F.
Intervenienta a sustinut ca in raport de existenta acestui act si de  drepturile reiesite din continutul contractului de inchiriere  justifica interesul formularii cererii de interventie, caci eventuala atribuire catre reclamantul-parat a vreunei suprafete din terenul curte aflat in detinerea paratului-reclamant i-ar afecta drepturile dobandite prin contractul in baza caruia a prestat si continua sa presteze intretinere.
In drept, au fost invocate disp.art.49 si urm.C.pr.civ.
Aceasta cerere a fost timbrata conform chitantei de la fila 206.
In dovedirea cererii de interventie, intervenienta a propus proba cu acte.
Cererea de interventie in interesul paratului-reclamant formulata de intervenienta B M a fost incuviintata in principiu prin incheierea de sedinta din data de 14.06.2010,prin care au fost incuviintate si obiectiunile formulate de parti la raportul de expertiza.
La data de 04.10.2010, intervenienta Br M a formulat cerere de interventie principala prin care a solicitat sa se constate ca este proprietara terenului in suprafata de 1284 mp, situat in intravilanul comunei Buzoesti, sat Vladuta, judetul Arges, avand ca vecinatati: N - Drum satesc si D S; E - most. P T; S - T Mi si V - Drum national 65 A si sa se scoata de la masa partajabila acest teren.
In motivarea acestei cereri s-a aratat de catre intervenienta ca prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1835/18.07.2002 de BNP Danciu Ilie a dobandit dreptul  de proprietate asupra terenului in suprafata de 1284 m.p. de la paratul-reclamant D T. In prezentul litigiu, reclamantul-parat si paratul-reclamant doresc  sa imparta un bun ce nu a facut parte din masa succesorala a defunctei si care in prezent nu se mai gaseste in patrimoniul acesteia.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 49 si urm C.pr.civ., art 480 Cod civil, art 111- 6737 si 274 C.pr.civ.
 In sustinerea acestei cereri au fost depuse in copie inscrisuri ( filele 226-230).
La data de 08.12.2010 s-a depus la dosar completarea la raportul de expertiza de catre expert D V cu privire la care s-au formulat obiectiuni de catre paratul-reclamant si de catre intervenienta in interes propriu ce au fost respinse de instanta ca neintemeiate.
Instanta a incuviintat in principiu cererea de interventie in interes propriu la termenul de judecata din data de 10.01.2011.
Pentru a dispune asupra sistarii starii de indiviziune a partilor instanta a dispus efectuarea unei expertize, la dosar fiind  depus raportul de expertiza de catre expert Dumitrescu Valerica si completarea la acest raport.
In cuprinsul acestui raport astfel cum a fost completat au fost identificate si evaluate bunurile ce compun masa succesorala potrivit incheierii de admitere in principiu si a fost reluata propunerea de lotizare a bunurilor mobile in privinta carora s-a hotarat  cu autoritate de lucru judecat prin sentinta civila nr.129/10.03.2006.
Procedand la identificarea terenului in suprafata totala de 1339 mp  inclus in masa partajabila prin incheierea  de admitere in principiu, expertul Dumitrescu Valerica a mentionat in raportul initial de expertiza ( fila 194) ca suprafata rezultata din masuratori este de 1572 mp curti-constructii si arabil. A afirmat acest expert  ca diferenta de teren provine prin cumparare de la T  M.
La termenul de judecata la care a fost pus in discutie raportul de expertiza, paratul-reclamant nu a formulat obiectiuni referitor la acest aspect, insa dupa depunerea completarii la raportul de expertiza si-a exprimat nemultumirea fata de aceasta sustinere a doamnei expert.
Instanta constata ca  in urma masuratorilor efectuate cu privire la terenul ce urma a fi impartit , dna expert a identificat un plus de 233 mp ( 1572 mp-1339 mp) in privinta caruia a stabilit ca provine  prin cumpararea de la  T M.
Afirmatia doamnei expert este sustinuta partial si de o declaratie data de numita Tibrian Maria autentificata sub nr. 28/30.06.2003 de BNP Craciun Irina ( fila 60) conform careia i-a dat paratului-reclamant D T o suprafata de teren, fara chitanta, in partea de miazazi a proprietatii acestuia de circa 2 m latime, pe toata lungimea terenului cumparat  de acesta de la cumnata sa I  A .
Nu reiese din cuprinsul acestei declaratii cu ce titlu a dobandit paratul-reclamant D  T  acea diferenta de teren si nici data cand s-a realizat acest acord cu privire la aceasta suprafata de teren care nu a fost nici cuantificata decat in mod indirect .
Expertul a avut in vedere la lotizare intreaga suprafata de teren rezultat din masuratori intrucat paratul-reclamant nu a demonstrat ca ar fi proprietar exclusiv asupra diferentei.
Ambele parti au agreat cea de a doua varianta de lotizare propusa de doamna expert in completare la raportul de expertiza.
Conform acestei variante, reclamantul -parat  D  S  primeste suprafata de 589,5 mp, in valoare de 29157 lei si bunurile mobile deja partajate prin sentinta civila nr. 977/1999, iar paratul-reclamant suprafata de 982,5 mp, si bunurile mobile deja partajate conform sent.civ.nr.129/2006 si alte bunuri retinute in incheierea de admitere in principiu si in privinta carora nu s-a dispus prin sent. civ.nr.129/2006.
In cuprinsul raportului de expertiza , dna expert a evaluat terenul in suprafata de 1572 m.p. la 77751 lei.
Potrivit incheierilor de admitere in principiu pronuntate in cauza, masa succesorala se compune din cota de ½ din terenul din punctul " Acasa", valoarea cotei de ½ fiind de 38875,5 lei.
Reclamantului -parat i se cuvine din teren cota de 3/4  , echivalenta sumei de 29156,62 lei, iar paratului-reclamant cota de 1/4, valoarea acesteia fiind de 9718,87, ½ fiind cota sa proprie.
Valoarea totala a masei partajabile compusa din  valoarea de 38875,5 lei echivalenta cotei de ½ din teren si din valoarea bunurilor mobile de 11694,83 lei este de 50470,33 lei.
Asadar, conform cotelor succesorale retinute, reclamantul-parat este indreptatit sa primeasca valoric 37852,75 lei  iar paratul-reclamant  12617,58 LEI.
Potrivit propunerii de lotizare compuse in varianta a II-a intocmita de dna expert, valoarea lotului atribuit paratului-reclamant este de 50757,53 lei.
La stabilirea valorii terenului s-a avut in vedere de catre dna expert cota de 5/8 pentru D T, in conditiile in care cota de ½ este cota sa proprie, valoarea aferenta cotei succesorale fiind de 9718,87 lei ( 38875,5 lei : 4).
La calculul valorii lotului atribuit acestei parti instanta va avea in vedere aceasta valoare la care se adauga valoarea bunurilor  mobile, rezultand un total al lotului in valoare de 15320 lei, cu  un plus de 2702,42 lei fata de valoarea cuvenita.
Reclamantului-parat  i-au fost  atribuite bunuri in valoare de 35150,6 lei , cu 2702 lei mai putin decat valoarea de 37852, 75 lei cuvenita.
In concluzie, paratul-reclamant datoreaza reclamantului-parat cu titlu de sulta suma de 2702 lei.
Cea de-a doua varianta de lotizare a fost agreata de ambele parti, aceasta respectand in mare masura modul de stapanire a bunurilor si considerentele deciziei de casare a Tribunalului Arges nr. 989/R/26.10.2006, respectandu-se cotele la care sunt  indreptatite partile si modalitatea de partajare a constructiilor cuprinsa in sent. civ. nr.977/08.07.1999 irevocabila prin decizia civila nr. 1107/R/2001 a Curtii de Apel Pitesti.
Avand in vedere aceste considerente, instanta va omologa cea de-a doua varianta de lotizare cuprinsa in raportul de expertiza si va atribui reclamantului-parat si paratului-reclamant bunuri potrivit acestei variante.
Referitor la cererea de interventie in interesul paratului-reclamant formulata de intervenienta B M  , instanta apreciaza ca apararea acesteia a profitat paratului-reclamant caruia i-a fost atribuita o parte din terenul supus partajului, motiv pentru care  va admite aceasta cerere.
In ceea ce priveste cererea de interventie principala formulata de aceeasi intervenienta pentru constatarea dreptului sau de proprietate asupra terenului in suprafata de 1284 mp, obiect al contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr. 1835/18.07.2002 de B.N.P. Danciu Ilie instanta constata ca aceasta este intemeiata numai cu privire la terenul ce a fost atribuit paratului-reclamant in suprafata de 982,5 mp.
Avand in vedere ca pentru determinarea masei succesorale se au in vedere bunurile existente in patrimoniul persoanei a carei succesiune se dezbate la momentul decesului, instanta consta ca acest act translativ de proprietate este ulterior datei de 30.12.1997, astfel ca scoaterea din masa partajabila a terenului cuprins in acesta pe motiv ca nu face parte din masa succesorala a defunctei este neintemeiata.
Intervenienta in nume propriu B M este dobanditorul bunului obiect al partajului in temeiul unui act translativ de proprietate incheiat cu unul dintre coindivizari , astfel ca instanta apreciaza ca  cererea de interventie in interes propriu este justificata numai in parte si anume numai pentru suprafata de teren ce i-a revenit  cocontractantului sau in urma partajului, pentru rest trebuind sa suporte efectele conditiei rezolutorii de care a fost afectat actul respectiv.
In privinta cheltuielilor de judecata, in temeiul art 274 C.pr.civ. si luand in considerare specificul cererii de iesire din indiviziune in cadrul careia se retine dubla calitate de reclamant - parat a fiecarei parti,instanta va obliga pe paratul-reclamant D  T  sa plateasca reclamantului-parat D S cu titlu de cheltuieli de judecata suma de 257,7 lei , dupa compensare. Conform chitantelor depuse la dosar, reclamantul -parat a efectuat cheltuieli de judecata in suma de 3950,3 lei ( filele 14, 22, 73, 95, 96, 134, 167, 168, filele 15, 60 si 186 al II-lea ciclu procesual, filele 32, 33 si 35 recurs, iar paratul-reclamant  in suma de 973,3 lei ( filele 16, 24, 99, 114, 182, FILELE18, 20 recurs).


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite in parte cererea principala cum a fost completata, formulata de reclamantul D S , domiciliat in comuna B , sat S , judetul Arges.
Admite in parte cererea reconventionala astfel cum a fost completata, formulata de paratul D T, domiciliat in comuna B , satul S , judetul Arges.
Admite cererea de interventie in interesul paratului-reclamant formulata de intervenienta B M , domiciliata in Costesti, str.  P bl.Lx , sc.x, ap.x, jud.Arges.
Admite in parte cererea de interventie in interes propriu formulata de aceeasi intervenienta.
Sisteaza starea de indiviziune a partilor.
Omologheaza raportul de expertiza intocmit de expert Dumitrescu Valerica astfel cum a fost completat in varianta II de lotizare.

Atribuie reclamantului-parat D S  urmatoarele bunuri:
- teren in suprafata de 589,5 mp impartit in doua trupuri, respectiv un trup de 34,5 mp, cu vecinii: N-lot nr.2, E-lot.nr.2, S-lot nr.2, V-DN 65A si un trup in suprafata de 554 mp, cu vecinii: N-Drum satesc, E-Drum acces, S- lot.nr.2, V-lot nr.2, conturat cu culoarea rosu pe planul de situatie evidentiat in anexa nr.2 atasata la completarea la raportul de expertiza, intocmit de expert Dumitrescu Valerica ( fila 259), in valoare de 29157 lei.
- un sifonier cu doua usi, o vitrina cu doua corpuri, doua damigene de 50 l din sticla cu suport de lemn, un fotoliu pat, o vitrina, o masa TV, un studio cu lada, trei mese de bucatarie, o masa ornamentala cu patru scaune, un hambar din lemn, o galeata zincata, o oala emailata de 40 l, doua oale emailate de 10 l, zece borcane diferite, un zdrobitor pentru struguri, o soba pe motorina cu cuptor, o carpeta persana, o oglinda, un suport baie, doua perne mici din fulgi, doua perne mici, doua tablouri pictate, un aragaz cu doua ochiuri si plita, un televizor Rubin, un cazan de tuica de 150 l, sapte lenjerii pentru pat dublu, trei macate din lana, o mobila bucatarie compusa din bufet, masa, doua scaune, 80 farfurii diferite , 80 linguri inox, 80 furculite inox, un televizor color Samsung, o verigheta din aur de 14 k, de 8 g, doua perechi de cercei din aur de 14 k de 4 g, un medalion din aur de 14 k de 11 g, un resou electric, doua bidoane din aluminiu de 25 l, o perdea brocata si un aparat foto Smena , toate in valoare de 5993,60 lei. Valoare totala lot atribuit:35150,6 lei.
Plateste sulta paratului-reclamant suma de 1950,85 lei.

Atribuie paratului-reclamant urmatoarele bunuri:
- teren in suprafata de 982,5 mp, cu vecinii:N/Drum satesc, E-Drum acces, M  A , S-T  M , V-DN 65A, conturat cu coloarea albastru pe planul de situatie evidentiat in anexa nr.2 la completarea la raportul de expertiza intocmit de expert Dumitrescu Valerica ( fila 259), in valoare de 48594 lei.
- mobila de sufragerie Drobeta compusa din doua vitrine, o masa extensibila pentru sase personae, Recamier cu lada, patru scaune tapitate cu material textile; un cuier pom cu lemn lustruit; un dormitor Drobeta compus din pat dublu cu lada, un sifonier cu trei usi, o toaleta cu oglinda rotunda; un covor persan 2,5/3,5 m, un ceas electronic de perete, o canapea persana, 26 bibelouri diferite, un aspirator Ideal, un televizor colorDinasty, perdele sintetice de 1,8 m, un telefon cu disc, sase jaluzele, un cuier de perete cu oglinda si lada, o lustra cu trei brate, doua fotolii mici, un arbust ornamental, o mocheta de 0,8/1,5 m, doua butelii de aragaz, o butelie de voiaj, o masa pentru televizor cu vitrina, o masina de spalat Alba Lux, trei mese din lemn pentru curte in lungime de 3 m, trei damigene de 50 l din sticla cu support de lemn, un storcator pentru struguri, o putina din lemn de stejar de 200 l, un frigider Arctic  de 240 l, o masa bucatarie, in valoare totala de 2163,53 lei.
- sistem de sustinere bolta vita de vie, in valoaree de 126 lei;
- cadru fantana in valoare de 42,7 lei;
- Pavaj curte, in valoare de 306 lei;
- plantatie vie, in valoare de 220 lei;
- doua fantani, fara valoare;
- o soba teracota fara valoare;
- un autoturism Lada 1500 cu nr. de inmatriculare AG-06-EMM, in valoare de 2580 lei;
- o remorca Jiguli neinmatriculata, in valoare de 163 lei.
Valoare totala lot atribuit: 50757,53 lei.
Primeste sulta de la reclamantul-parat D  S  suma de 1950,85 lei.
Constata ca terenul in suprafata de 982,5 mp, cu vecinii: N-Drum satesc, E-Drum acces, M  A , S- T M , V-DN 65A, inclus in lotul paratului-relamant este proprietatea intervenientei Brutaru Mariana conform contractului de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr.1835/18.07.2002 de BNP Danciu Ilie.
Obliga pe paratul-reclamant D  T  sa plateasca reclamantului-parat D  S cu titlu de chemtuieli de judecata suma de 257,7 lei, dupa compensare.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 17.01.2011.

Red.SIT/dact.El.D
4 ex/15.02.2011
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Partaj

Partaj bunuri comune. Lichidarea regimului matrimonial. - Decizie nr. 902 din data de 19.12.2017
Prestatie tabulara. - Decizie nr. 314 din data de 02.11.2012
Sistarea starii de codevalmasie asupra bunurilor sotilor. Drept de creanta. - Decizie nr. 27 din data de 06.02.2012
Drept de proprietate. Partaj de folosinta. Despagubiri. - Decizie nr. 127 din data de 18.02.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 662 din data de 05.09.2012
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 651 din data de 30.08.2012
Partaj succesoral - Sentinta civila nr. 300 din data de 21.03.2012
Pretentii - Sentinta civila nr. 387 din data de 02.02.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 1564 din data de 21.12.2011
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 1340 din data de 27.10.2011
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 674 din data de 08.09.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 809 din data de 30.09.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 390 din data de 13.05.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 194 din data de 07.04.2010
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 170 din data de 15.04.2009
Nulitate titlu proprietate - Sentinta civila nr. 71 din data de 25.02.2010
Iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 625 din data de 02.12.2009
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 619 din data de 02.12.2009
iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 605 din data de 18.11.2009
partaj succesoral - Sentinta civila nr. 587 din data de 11.11.2009