Pretentii derivate din Contract de furnizare a serviciilor de comunicatii electronice. Clauze abuzive. Invocarea din oficiu, de catre instanta, a caracterului abuziv

Prin cererea inregistrata la data de 12.08.2014 sub nr. 25966/212/2014 pe rolul Judecatoriei Constanta, reclamanta SC R.& R. SA a chemat in judecata  paratul  A.T., solicitand instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta, sa il oblige pe acesta la plata catre reclamanta a sumei in cuantum de  238, 54 lei, suma ce reprezinta  contravaloare facturi scadente si neachitate, precum si la plata penalitatilor de intarziere.
In motivarea cererii, reclamanta a invederat ca a incheiat cu paratul Contractul de  furnizare a serviciilor de comunicatii electronice, inregistrat sub nr. (_)/13.08.2012, avand ca obiect furnizarea serviciului de telefonie mobila. In schimbul acestor servicii, beneficiarul s-a obligat a achita facturile emise de catre prestator iar in conformitate cu art. 3 pct.3.4, 3.5 si 3.6 din contract, acesta este obligat si la plata penalitatilor in cuantum de 0,2% pe zi de intarziere. Pana la promovarea prezentei cereri, debitorul nu a achitat facturile mentionate anterior.
Cererea a fost intemeiata in drept pe prevederile art. 1270 Cod civil, art. 1025-1032 C. proc. civ. si art.3.1, 3.2, 3.3, 3.4, 3.5, 3.6, 3.7, 3.8, 3.9 si art.5.5 din Contract.
In sustinere, au fost depuse inscrisuri.
Legal citat, paratul nu a formulat aparari.
In cauza, a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Reclamantul a ales sa foloseasca procedura prevazuta de art. 1028 si urm. C. proc. civ. referitoare la cererile cu valoare redusa. In acest sens, instanta constata ca au fost respectate dispozitiile legii, sesizarea instantei facandu-se in scris, prin completarea formularului aprobat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 359/C/2013.
In lipsa intampinarii paratului, instanta va aplica dispozitiile art. 1030 alin. 2 C. proc. civ., urmand sa pronunte o hotarare in baza cererii principale si a actelor care au fost depuse de parte in dosar.
Astfel, instanta retine ca intre reclamanta SC R. & R. SA, in calitate de prestator si paratul A.T. in calitate de beneficiar, s-au stabilit raporturi juridice contractuale prin incheierea Contractul de  furnizare a serviciilor de comunicatii electronice, inregistrat sub nr. (_)/13.08.2012, avand ca obiect furnizarea serviciului de telefonie mobila. In considerarea actului juridic mentionat, reclamanta si-a executat in mod corespunzator obligatiile contractuale, emitand, in temeiul art.3.3 din contract, facturile fiscale seria (_)/28.02.2013, seria (_)/31.03.2013 si (_)/30.04.2013, paratul neindeplinindu-si obligatia corelativa de plata a sumelor astfel prevazute.
Potrivit dispozitiilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil in vigoare la momentul incheierii contractului dintre parti si aplicabil in speta conform art. 102 din Legea nr. 71/2011, pentru angajarea raspunderii civile contractuale este necesara intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: existenta unor raporturi contractuale stabilite intre parti, neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale, existenta unui prejudiciu patrimonial, existenta unei legaturi de cauzalitate intre prejudiciu si nerespectarea obligatiilor contractuale, vinovatia partii care a cauzat prejudiciul, necesitatea punerii debitorului in intarziere si inexistenta unei clauze de neresponsabilitate prevazute de parti in contract.
Existenta raporturilor contractuale dintre reclamanta si parata este dovedita prin contractul de  furnizare a serviciilor de comunicatii electronice, inregistrat sub nr. (_)/13.08.2012. Paratul nu a facut dovada unei cauze exoneratoare de vinovatie cu privire la nerespectarea obligatiilor contractuale, culpa acestuia fiind prezumata, in contract nefiind prevazuta o clauza de neresponsabilitate.
Totodata, instanta constata ca potrivit art.3.9  din contract, in situatia in care in termen de 30 zile de la data primirii facturii fiscale beneficiarul nu comunica prestatorului eventualele sale obiectiuni, factura se considera pe deplin acceptata.
Pentru aceste considerente, apreciind ca fiind intrunite conditiile raspunderii civile contractuale, instanta va admite primul capat de cerere si, pe cale de consecinta, va obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 238,54 lei reprezentand contravaloarea facturilor fiscale seria (_)/28.02.2013, seria (_)/31.03.2013 si seria (_)/30.04.2013.
In ce priveste capatul de cerere referitor la penalitatile de intarziere, instanta retine ca debitorul nu si-a asumat prin incheierea contractului  de furnizare  de servicii nicio clauza penala, potrivit careia in caz de neplata la termen, acesta ar datora operatorului, incepand cu a zecea zi a lunii urmatoare, penalitati de 0,2% pe zi de intarziere.
Aceasta clauza este prevazuta in conditiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicatii electronice, or aceste conditii nu au fost semnate de catre parat si nici nu s-a facut dovada ca paratul a citit si si-a asumat aceste conditii contractuale.
Instanta retine ca paratul a semnat contractele, insa in cuprinsul Anexei I intitulata "Acordul Beneficiarului privind clauzele contractuale" nu a fost bifata niciuna dintre casutele din dreptul conditiilor si clauzelor pe care paratul le-ar fi primit si ar fi fost de acord cu ele. Chiar la prima casuta, cea privind acordul cu privire la conditiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicatii electronice, nu exista un semn care sa indice faptul ca paratul si-a insusit aceste dispozitii contractuale si implicit conditiile generale.
Cu privire la clauza inserata in cuprinsul art.3.6 din Conditiile generale contractuale, instanta apreciaza ca aceasta prevedere contractuala incalca dispozitiile imperative ale Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.65/2002.
Potrivit art. 4 din Legea nr.193/2000, este considerata abuziva o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv, iar daca un comerciant pretinde ca o clauza standard a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
 In Anexa legii, in lista cuprinzand clauzele considerate ca fiind abuzive se arata ca sunt considerate clauze abuzive (si) acele prevederi contractuale care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparative cu pagubele suferite de comerciant.
In cazul de fata, clauza penala obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari (respectiv o penalizare de 73% pe an) fata de pagubele suferite de reclamanta care nu a dovedit faptul ca acestea depasesc cu mult atat rata dobanzii legale penalizatoare (intre 7-9% in anul 2013, calculata in functie de rata dobanzii de politica monetara la care se adauga 4 puncte procentuale), cat si debitul neachitat.
Totodata, instanta retine ca art.3.6 nu a fost negociat direct cu consumatorul, contractul incheiat intre parti fiind un contract standard preformulat. Sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenea reclamantei, care nu a dovedit ca aceasta clauza a fost negociata direct cu consumatorul. De altfel din intreaga modalitate de concepere a contractului rezulta vadita disproportie dintre partile contractante, in repetate randuri in contract fiind inserata sintagma "in functie de propria apreciere" (art.5.2, 5.5.2, 3.7)
Nici declaratia paratului in sensul ca a luat la cunostinta de conditiile generale ale prestatorului nu este in masura sa inlature aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 si nici caracterul abuziv al clauzei.
Instanta apreciaza ca penalitatea impusa se afla intr-o disproportie vadita cu orice prejudiciu ce ar putea fi in mod rezonabil presupus, incluzand costurile pentru recuperarea creantei. Aceasta disproportie creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte si in detrimentul consumatorului.
Consecinta constatarii caracterului  abuziv al clauzei penale o reprezinta lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/200 si art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Instanta va aprecia din oficiu asupra caracterului abuziv al acestor clauze, pentru urmatoarele considerente:
1. CEJ, in cauza Costa vs. Enel din 15.7.1964, a consacrat principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrarii pe care il urmareste Comunitatea nu poate fi realizat decat daca dreptul comunitar este respectat si interpretat uniform in toate statele membre. S-a decis astfel ca, decurgand din natura proprie a Comunitatii, suprematia dreptului comunitar asupra celui national este o conditie sine qua non a integrarii. De aceea, normele comunitare primeaza asupra tuturor normelor nationale, chiar ulterioare si - aspect deosebit de important-, indiferent de natura sau rangul textului national in cauza(constitutie, lege, decret, hotarare) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directiva, decizie).
In consecinta, aplicarea jurisprudentei CEJ este obligatorie pentru judecatorul national.
2. In cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea a hotarat:
"Articolul 6 aliniat 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator si ca nu este necesar in acest sens ca respectivul consumator sa fi contestat in prealabil cu succes o astfel de clauza.
Instanta nationala are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest sens. Atunci cand considera ca o astfel de clauza este abuziva, instanta nu o aplica, exceptand cazul in care consumatorul nu se opune. Aceasta obligatie revine instantei nationale inclusiv atunci cand verifica propria competenta teritoriala.
Revine instantei nationale obligatia de a determina daca o clauza contractuala precum cea care face obiectul actiunii principale intruneste criteriile necesare pentru a fi calificata drept abuziva in sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13. "
De asemenea, in cauzele reunite C-240/98 - C-244/98, Curtea Europeana de Justitie a stabilit obligativitatea instantei nationale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele incheiate intre consumatori si comercianti:  "In ce priveste problema daca o instanta investita cu un litigiu decurgand dintr-un contract incheiat intre un comerciant si un consumator poate verifica din oficiu in ce masura clauzele cuprinse in acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat ca sistemul de protectie introdus prin directiva porneste de la premisa potrivit careia consumatorul se afla, din punctul de vedere al echilibrului contractual si al fortei de a negocia, intr-o pozitie dezavantajoasa fata de comerciant si detine un nivel mai scazut de cunostinte fata de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fara posibilitatea de a influenta continutul acestora".
Ca urmare, instanta urmeaza sa considere ineficace clauza contractuala potrivit careia pentru sumele neplatite la termen se pot aplica penalitati in valoare de 0,2% calculate la aceste sume datorate, pentru fiecare zi de intarziere, iar totalul penalitatilor pentru intarziere poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate. In consecinta, instanta urmeaza sa respinga capatul de cerere privind acordarea penalitatilor de intarziere.
Fata de solicitarea reclamantei, avand in vedere ca paratul a cazut in pretentii, fiind retinuta culpa sa procesuala, in temeiul art. 1031 C. proc. civ., instanta o va obliga la plata catre reclamanta a sumei in cuantum de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.  
In temeiul art. 1030 alin. 3 C. proc. civ., prezenta hotarare este executorie de drept.