InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Constanta

Dobandire teren prin ordin al prefectului. Detentie precara. Neintrunirea conditiilor pentru a uzucapa

(Sentinta civila nr. 7000 din data de 19.06.2014 pronuntata de Judecatoria Constanta)

Domeniu | Dosare Judecatoria Constanta | Jurisprudenta Judecatoria Constanta


Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta la data de 05.09.2013 sub nr. 24113/212/2013, reclamantii B.A. si B.E. au chemat in judecata pe paratii Municipiul Constanta prin Primar si Consiliul Local Constanta solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa se constate ca, in urma intervenirii uzucapiunii de lunga durata au devenit proprietarii terenului in suprafata de  261 m2, situat in orasul Constanta, str. (_).
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca, in fapt, prin actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. (_)/09.04.1975 de catre Notariatul de Stat Constanta, sotii B.A. si E. au dobandit de la vanzatorii P.I. si O., parintii cumparatoarei, imobilul situat in Constanta, str. (_), compus din casa cu 4 camere iar terenul aferent acestui imobil a trecut in proprietatea statului. Prin ordinul prefectului nr. (_)07.01.2011, s-a atribuit in proprietatea reclamantilor doar o parte din terenul aferent constructiei, si anume o suprafata de 651 mp. In fapt insa, aceasta suprafata de teren este mai mare cu 261 mp, aspect pe care l-a aflat dupa efectuarea cadastrului. De la data dobandirii terenului din 1975 de catre acestia si 1963 de catre parinti, au detinut suprafata de 912 mp fara intrerupere, granitele aratate in ordinul prefectului nefiind schimbate.
In drept, reclamantele au invocat dispozitiile art. 1847, 1890 si urm. C. civ. 1864, rap. la dispozitiile art. 82 din Legea nr. 287/2009.
Cererea de chemare in judecata a fost legal timbrata cu suma in cuantum  de 605 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru.
In dovedirea cererii, reclamantele au solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, a probei testimoniale cu 2 martori si a probei cu expertiza topografica in specialitatea constructii, mijloace de proba ce au fost admise de instanta, in sedinta publica din data de 13.02.2014, in temeiul art. 255 C.proc.civ., ca fiind pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei.
In cadrul probei cu inscrisuri, reclamanta a depus la dosar, in fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, contract de vanzare cumparare a constructiei (fila 10), Ordinul prefectului privind atribuirea in proprietate a terenului din 07.01.2011 (fila 11), extras de carte funciara (fila 13 si urm.).
In ceea ce priveste proba testimoniala, reclamantele au indicat in vederea audierii pe martorii S. S. si S. A., declaratiile acestora, luate sub prestare de juramant, fiind consemnate si atasate la dosar (filele nr. 61-62).
Expertiza tehnica topografica, avand ca obiective identificarea terenului, a fost realizata de expert tehnic judiciar I.Il., raportul de expertiza fiind intocmit si depus la dosar (filele nr. 65 si urm).    
In virtutea rolului sau activ, instanta a dispus emiterea de adrese catre Primaria Municipiului Constanta pentru a comunica situatia juridica a imobilului si istoricul de rol fiscal pentru imobilul in litigiu, relatiile fiind primite si anexate la dosar (f. 30 si urm.) .
Paratul  nu a formulat intampinare, prezentandu-se in fata instantei la ultimele termene de judecata, solicitand respingerea actiunii, ca neintemeiata.
Analizand ansamblul materialului probator administrat, instanta retine urmatoarele:
Prin actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. (_)/09.04.1975 de catre Notariatul de Stat Constanta, sotii B.A. si E. au dobandit de la vanzatorii P.I. si O., parintii cumparatoarei, imobilul situat in Constanta, str. (_), compus din casa cu 4 camere iar terenul aferent acestui imobil a trecut in proprietatea statului. Prin ordinul prefectului nr. (_)/07.01.2011, s-a atribuit in proprietatea reclamantilor doar o parte din terenul aferent constructiei, si anume o suprafata de 651 mp. In fapt insa, aceasta suprafata de teren este mai mare cu 261 mp, aspect pe care l-a aflat dupa efectuarea cadastrului. De la data dobandirii terenului din 1975 de catre acestia si 1963 de catre parinti, au detinut suprafata de 912 mp fara intrerupere, granitele aratate in ordinul prefectului nefiind schimbate.
Din istoricul de rol fiscal depus de parata la dosar rezulta ca autorii reclamantilor au figurat in registrul fiscal cu o suprafata de teren de 651 mp  inca din anul 1958. Tot din acest inscris rezulta ca sotii P.I. si O.  au dobandit terenul in litigiu de la P.G.si El.care, la randul lor, stapanisera terenul in conditiile Decretului nr. 493/1954, in baza Deciziei nr. 1722/1957 eliberata de Sfatul Popular al orasului Constanta.
Potrivit art. 1846 Cod civ., uzucapiunea este un mod de dobandire a proprietatii sau a altor drepturi reale cu privire la un bun, prin posedarea neintrerupta a acestui lucru in tot timpul fixat de lege.
Uzucapiunea de 30 de ani opereaza in favoarea posesorului si in contra proprietarului nediligent, care lasa in pastrare bunul sau, cu indeplinirea a doua conditii: caracterul util al posesiei, starea de fapt mentinuta timp de 30 de ani, iar odata indeplinite aceste conditii uzucapiunea opereaza un transfer de proprietate de la fostul proprietar, care s-a dovedit nediligent, catre posesorul care intruneste conditiile prevazute de lege pentru uzucapiune.
Articolul 1847 Cod civ. prevede: "ca sa se poata prescrie, se cere o posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar". Totodata, potrivit art. 1851 C. civ.  "posesiunea este tulburata cand este fraudata sau consumata prin acte de violenta in contra sau din partea adversarului" iar potrivit art. 1853 Cod civ. "actele ce exercitam  sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adica in calitate de locatori, depozitari, uzufructuari, etc., sau asupra unui lucru comun, in puterea distinctiei legale a aceluia, nu constituie posesiune sub nume de proprietar. Tot asemenea este posesiunea pe care o exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului".
Reclamantii au obtinut atribuirea in proprietate a suprafetei de teren de 651 mp in anul 2011, prin ordin al prefectului. Pana la acel moment, acestia au exercitat acte de posesie asupra terenului dat in folosinta, deci cu ingaduinta proprietarului, si nu in nume propriu, motiv pentru care au exercitat doar o detentie precara ce nu ar fi putut conduce la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Totodata, aceasta situatie determina ca posesia exercitata sa fie lovita de viciul echivocitatii, reclamantii recunoscand calitatea sa de detentor precar si faptul ca terenul era in proprietatea statului pana la acel moment.
Prin urmare, actele de posesie exercitate cu ingaduinta proprietarului determina un viciu al posesiei - precaritatea - intrucat actele de posesie nu pot fi calificate ca acte sub nume de proprietar. Cu alte cuvinte, acestia au avut pana la acel moment numai elementul material - corpus -nu si pe cel subiectiv esential - animus - ce reprezinta intentia de a poseda pentru sine.
Lipsa elementului subiectiv esential - animus - in exercitarea actelor de folosinta asupra terenului in suprafata de 651 mp, ce a fost atribuit in proprietate prin Ordinul Prefectului, se extinde si asupra celor exercitate asupra terenului in litigiu, care reprezinta o diferenta rezultata din masuratorile in fapt, fiind exercitate in conditiile unei detentii precare cu ingaduinta proprietarului. Pe de alta parte, astfel cum acestia si sustin in cuprinsul cererii, ei nu cunoscut existenta acestei diferente de teren in plus fata de ordinul prefectului pana la momentul intabularii, care este 2012. Asadar, abia incepand cu anul 2012 se poate spune ca acestia au stapanit suprafata de teren "sub nume de proprietar".
In baza acestor considerente, retinand ca posesia exercitata de reclamanti este inapta sa produca efectele juridice cerute de lege pentru a prescrie, va respinge actiunea formulata, ca nefondata.
In temeiul disp. art. 453 C. proc. civ.., instanta va obliga reclamantii sa suma de 673,29 lei catre paratul Municipiul Constanta, reprezentand cheltuieli de judecata (onorariu avocat).
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016