InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Constanta

Actiune revocatorie. Proba insolvabilitatii si a complicitatii la frauda.

(Sentinta civila nr. 14812 din data de 10.12.2013 pronuntata de Judecatoria Constanta)

Domeniu | Dosare Judecatoria Constanta | Jurisprudenta Judecatoria Constanta


Prin cererea inregistrata pe rolul aceastei instante la data de 25.07.2012 reclamanta SC E.T. SRL a chemat in judecata pe paratii B.E.V. si B.A., solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta:
- sa fie declarat inopozabil fata de aceasta contractul de vanzare cumparare incheiat intre parati si autentificat sub nr. (_)/15.11.2011 de catre BNP (_)
- indisponibilizarea bunurilor ce fac obiectul contractului de vanzare-cumparare, pana la incetarea executarii silite a creantei acesteia asupra debitoarei si intoarcerea acestora in patrimoniul debitoarei in vederea urmaririi silite
- obligarea paratilor la cheltuielile de judecata.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca este creditoarea paratei B.E.V. , care datoreaza acesteia suma de 75023,66 lei, la care se adauga cheltuielile de executare silita in cuantum de 7947,39 lei din dosarul de executare nr. 47/2012 al executorului D.D., dosar deschis in temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 5610/21.03.2011  a Judecatoriei Constanta, pronuntata in dosarul nr. 39337/212/2010. In aceste conditii, parata a instrainat imobilul situat in Constanta, Bd. Alexandru Lapusneanu nr. (_) catre paratul B.A., tatal sau, prin contractul de vanzare cumparare incheiat intre parati si autentificat sub nr. (_)/15.11.2011. Prin aceasta instrainare, reclamanta a suferit un prejudiciu actual, datorita faptului ca parata si-a provocat starea de insolvabilitate, fiind incheiat in frauda sa.
In drept, reclamantul a invocat dispozitiile art. 1562 si urm. C.civ.
In dovedirea cererii, reclamantul a solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri, interogatoriu, martori, sens in care a anexat cererii acte, in copie simpla (filele 6-77).
Actiunea a fost timbrata cu 5280 lei taxa de timbru si 1,5 lei timbru judiciar.
Paratii au formulat intampinare, solicitand respingerea cererii, intrucat nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art. 1562 -1564 din codul civil. Astfel, arata parata, prin instrainarea acestui imobil nu a creat sau accentuat starea sa de insolvabilitate, intrucat are, in continuare, calitatea de salariata in cadrul a doua societati iar, pe de alta parte, bunul instrainat nu reprezinta unicul bun aflat in patrimoniul acesteia. De asemenea, reclamanta nu a prezentat dovezi din care sa rezulte complicitatea la frauda a tertului dobanditor.
In drept, parata a invocat dispozitiile art. 115-118 C. proc. civ.
La data de 3.09.2013, Banca T. SA - Sucursala a formulat cerere de interventie in interes propriu, cerere care a fost incuviintata in principiu si disjunsa prin incheierea de sedinta din 12.11.2013.
In cauza, s-au incuviintat si administrat, prin incheierea de sedinta din 20.11.2012 (f. 100 vol. I), probele cu inscrisuri, interogatoriu, martori, fiind respinsa proba cu expertiza tehnica imobiliara, ca nefiind utila solutionarii cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Potrivit contractului de vanzare cumparare incheiat intre parati si autentificat sub nr. (_)/15.11.2011  (fila 76 vol. I), parata B.E.V. a instrainat tatalui sau B.A. imobilul situat in mun. Constanta, Bd. Al. Lapusneanu nr. (_), pretul vanzarii fiind de 40 000 EURO. 
In ceea ce priveste legea aplicabila, potrivit art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, « actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor ». De asemenea, potrivit art. 116 din Legea nr. 71/2011 « Dispozitiile art. 1.558-1.565 din Codul civil se aplica si creditorilor ale caror creante s-au nascut inainte de data intrarii sale in vigoare, daca scadenta se situeaza dupa aceasta data. » Asadar, fata de data incheierii contractului invocat de catre reclamanta, in speta sunt incidente dispozitiile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.
Potrivit art. 1.562 C. civ. " (1) Daca dovedeste un prejudiciu, creditorul poate cere sa fie declarate inopozabile fata de el actele juridice incheiate de debitor in frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul isi creeaza sau isi mareste o stare de insolvabilitate.(2) Un contract cu titlu oneros sau o plata facuta in executarea unui asemenea contract poate fi declarata inopozabila numai atunci cand tertul contractant ori cel care a primit plata cunostea faptul ca debitorul isi creeaza sau isi mareste starea de insolvabilitate".
Asadar, pentru a se putea intenta actiunea revocatorie este necesara indeplinirea cumulativa a mai multor conditii: 1) actul atacat sa fi creat creditorului un prejudiciu; 2) frauda debitorului; 3) creditorul sa aiba o creanta certa la data introducerii actiunii; 4) complicitatea la frauda a tertului cu care debitorul a incheiat actul atacat, in cazul de fata fiind vorba despre un act cu titlu oneros.
In ceea ce priveste prima conditie, textul art. 1562 pretinde numai dovada cauzarii unui prejudiciu prin actul juridic incheiat de debitor in frauda drepturilor sale. Cu titlu exemplificativ, prejudiciul poate consta in producerea sau agravarea insolvabilitatii. Acesta este prejudiciul invocat de catre reclamanta din prezenta cauza.
Proba insolvabilitatii se face in general prin urmarirea si executarea bunurilor debitorului, cand se constata lipsa bunurilor-sumelor urmaribile. In speta, reclamanta a depus la dosar actele aflate in dosarul de executare nr. 47/2012 al executorului D.D., dosar deschis in temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 5610/21.03.2011 a Judecatoriei Constanta, pronuntata in dosarul nr. 39337/212/2010.
Astfel cum rezulta din inscrisurile aflate la acest dosar, parata realizeaza venituri de natura salariala (f. 156 si urm. si f. 191 si urm.) precum si venituri din dividende, avand calitatea de asociat la SC F.M.SRL, precum si in cadrul SC S.C. SRL, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la f. 123 din dosar. Insasi reclamanta recunoaste, prin raspunsul la interogatoriu (f. 109) ca a fost validata poprirea impotriva SC F. M. SRL, care a devenit tert poprit in limita creantei 82971,05 lei.
Pe de alta parte, parata a dovedit faptul ca este solvabila, dovada in acest sens fiind chiar achitarea sumei de 82.971, 05 lei, la data de 30.08.2013 in contul creantei urmarite de catre reclamanta, suma pentru care aceasta a inceput executarea silita, dovada in acest sens fiind inscrisurile aflate la f. 42 si urm. vol. II.
In concluzie, nu se poate retine ca prin vanzarea apartamentului s-a creat o stare de insolvabilitate in ceea ce o priveste pe debitoare, societatea avand la indemana posibilitati de executare prin poprire asupra veniturilor realizate de catre acesta.
Nici cea de-a patra conditie, referitoare la complicitatea tertului la frauda, nu a fost dovedita de catre reclamanta, desi sarcina probei ii incumba, potrivit art. 1169 C. civ. 1864
Astfel cum rezulta din raspunsul la interogatoriul administrat paratului B.A., acesta a cumparat apartamentul de la fiica lui intrucat aceasta ii datora bani si afacerile nu i-au mers, asfel incat pretul apartamentului a fost achitat prin compensare (f. 114). Aceasta proba se coroboreaza cu declaratia martorului D.M. (117), din care rezulta ca parata avea o datorie la tatal sau inca dinainte de anul 2011, datorie pe care a stins-o prin vanzarea apartamentului. Asadar, tertul a actionat in vederea satisfacerii propriilor interese, iar nu cu intentia de a-i frauda interesele reclamantei.
Concluzionand, se constata ca, nefiind indeplinita conditia crearii insolvabilitatii totale sau partiale, si nici a complicitatii la frauda a tertului, actiunea reclamantei este neintemeiata, neimpunandu-se a se mai analiza in mod concret celelalte conditii solicitate de lege pentru promovarea acestei actiuni, atat timp cat conditiile actiunii revocatorii trebuie indeplinite cumulativ, iar nu independent una de alta.
Avand in vedere principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016