InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Constanta

Emitere ordin de protectie. Obligarea paratului la consiliere psihologica

(Sentinta civila nr. 597 din data de 27.01.2015 pronuntata de Judecatoria Constanta)

Domeniu | Dosare Judecatoria Constanta | Jurisprudenta Judecatoria Constanta

Prin cererea inregistrata la Judecatoria Constanta sub nr. (...), reclamanta M.L. a solicitat in contradictoriu cu paratul M.I.C. emiterea unui ordin de protectie impotriva fostului sot prin care sa se dispuna : obligarea acestuia la pastrarea unei distante minime determinate fata de reclamanta, copiii minori si mama reclamantei, fata de resedinta reclamantei, a mamei sale si a copiilor situata in Constanta, str. (...), fata de locul de munca al reclamantei - (...) si fata de unitatile de invatamant ale minorilor, respectiv (...), ambele situate in Mun. Constanta, precum si interzicererea oricarui contact.
In motivare, reclamanta a aratat ca a desfacut casatoria cu fostul sot la data de 02.10.2013, in fata Notarului Public Felicia Radulescu, din cauza crizelor de gelozie ale fostului sot, a exceselor de personalitate, a batailor repetate si a actelor de violenta fizica si verbala indreptate impotriva reclamantei la care in ultima perioada asistau si minorii.

Ulterior divortului, arata reclamanta, viata acesteia a devenit un calvar din cauza amenintarilor, sicanelor si actiunilor cu caracter calomnios si denigrator venite din partea paratului. La data de 06.06.2014, paratul a amenintat-o cu fierul de calcat incins iar la data de 07.06.2014 a dat-o afara din casa impreuna cu minorii. Cu acea ocazie, un vecin a sunat la 112, copiii s-au speriat si au inceput sa planga, baiatul fugind in strada.
Reclamanta a sesizat si superiorii paratului din cadrul Brigazii de Jandarmi Constanta pentru a discuta cu acesta.
Serviciul de urgenta 112 a mai fost apelat si ulterior din cauza altor incidente cu paratul, fiind, de asemenea, formulate plangeri penale. Acesta vine la reclamanta sa ia copiii dupa bunul plac, dupa un program pe care numai paratul il intelege si il respecta iar minorii refuza sa mai fie insotiti de catre tatal lor la scoala.
Paratul s-a deplasat inainte de Craciun la scoala fetei si i-a adus reprosuri, i-a vorbit pe un ton agresiv, fata a venit speriata si plangand acasa. Paratul s-a deplasat si la unitatea de invatamant unde isi desfasoara activitatea reclamanta si i-a adus acesteia injurii de fata cu elevii de clasa I si parintii acestora.
In drept, au fost indicate art. 23 si urm. din Legea nr. 217/2003, republicata.
In sustinere, au fost depuse inscrisuri.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr.  217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie.
Legal citat, paratul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata.
In motivare, paratul a aratat ca, potrivit legii, principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti.
Cea mai mare parte a solicitarilor reclamantei se intemeiaza pe presupuse fapte din data de 06.06.2014, 07.06.2014, 13.08.2014, singurul eveniment recent la care se face referire fiind cel dinainte de Craciun.
Arata paratul ca nu se impune examinarea culpei in desfacerea casatoriei partilor raportat la obiectul cauzei iar programul de vizita a fost stabilit prin conventie notariala.
Se solicita analizarea posibilitatii reclamantei de a introduce actiune si in numele mamei sale, S.M., avand in vedere ca nu are calitatea de reprezentant al acesteia.
Se sustine in continuare ca paratul isi iubeste enorm copiii, doreste sa se implice in cresterea si educarea lor, nu numai din punct de vedere material, prin achitarea pensiei de intretinere. Reclamanta, insa, nu accepta legatura paratului cu minorii, urmarind sa il tina departe de acestia. In ceea ce o priveste pe mama reclamantei care locuieste impreuna cu fosta sotie, paratul nu a avut nicio discutie cu aceasta.
Reclamanta le-a inoculat copiilor ca la Cumpana, locul unde au crescut ei, locuiesc cu paratul o alta femeie cu alti copii pe care paratul i-ar iubi mai mult.
Paratul este cel care merge si ia copiii de la reclamanta de acasa,  si ii duce ulterior acasa iar in vara anului 2014 a suportat  costul taberei.
In ceea ce priveste evenimentul din saptamana anterioara Craciunului, paratul nu a fost anuntat cu privire la serbarea fiicei, motiv pentru care, nereusind sa ia altfel legatura cu reclamanta, a ales sa mearga la scoala unde lucreaza aceasta. Intrucat a refuzat sa iasa in hol, paratul a intrebat-o din usa clasei de ce nu l-a anuntat ca fiica lor a avut serbare. La acel moment, reclamanta a inceput sa tipe spunand ca nu are ce sa caute la locul sau de munca.
La randul sau, reclamanta a fost la locul de munca al paratului si le-a spus sefilor si cunostintelor ca ii asculta telefonul impreuna cu prietenii lui de la SRI, ca urmareste sa o omoare.
Mai arata paratul ca reclamanta le face intotdeauna copiilor un alt program, astfel incat acestia sa nu se intalneasca cu tatal lor, asa cum s-a intamplat si anul acesta, pe 18 ianuarie, cu fiica lor.
In ceea ce priveste certificatul medico-legal depus de reclamanta si paratul detine unul scos cu prilejul aceluiasi incident intrucat a avut leziuni la nivelul fetei, membrelor inferioare si superioare.
In ceea ce priveste imobilul din str. (_) acesta este bun comun al sotilor, fiind dobandit in timpul casatoriei prin contract de vanzare-cumparare.
In ceea ce ii priveste pe copii, daca erau amenintati, agresati fizic sau verbal acestia nu ar fi acceptat sa fie condusi de parat la scoala.
Paratul a asesizat Protectia Copilului pentru a verifica daca minorii sunt bine ingrijiti de catre mama avand in vedere absentele frecvente ale acesteia de acasa seara pana tarziu si chiar pentru cateva zile.
In ceea ce priveste apelurile la 112, chiar paratul a apelat la acest serviciu atunci cand a considerat ca situatia degenereaza si ca nu se intelege cu reclamanta in privinta copiilor.
In sustinerea intampinarii, paratul a depus certificat medico-legal.
La termenul din data de 22.01.2015, S.M. a procedat la semnarea cererii de chemare in judecata, aratand ca isi insuseste aceasta cerere.
Au fost incuviintate si administrate probele cu inscrisuri, interogatoriul partilor si testimoniala.
La data de 26.01.2015, s-a procedat la audierea minorilor in camera de consiliu, conform art. 226 C.pr.civ.
Analizand actele si lucrarile dosarului, conform dispozitiilor legale aplicabile, instanta constata urmatoarele :
Reclamanta M.L. a fost casatorita cu paratul M.I.C. in perioada 25.10.2003 - 02.10.2013, din casatorie rezultand minorii  (_) si (_)
Din declaratia martorei D.C., fina de cununie a partilor, instanta retine ca reclamanta si paratul aveau o relatie normala de familie, pastrand fatada de familie fericita insa, din primavara anului 2012, comportamentul paratului s-a inrautatit. Reclamanta a fost denigrata de parat, urmarita peste tot, i s-a facut scandal la scoala si in locuri publice, s-a dus peste ea la locuinta actuala si chiar a sarit gardul cand nu i s-a deschis poarta. Martora a asistat personal la o imprejurare in care paratul a urmarit-o pe reclamanta in trafic. De asemenea, mama reclamantei a fost agresata verbal de parat. Martora a vazut personal la reclamanta urmele de lovituri aplicate acesteia de parat.
De asemenea, martora are cunostinta ca ultimul scandal facut de parat a fost in weekend cand copiii au refuzat sa iasa cu tatal lor.
In perceptia martorei, copiii si reclamantele traiesc intr-o stare de frica ce este cauzata de parat. Aceasta crede ca paratul vrea sa fie in compania copiilor dar nu mai stie sa se comporte cu acestia.
Copiii i-au spus martorei ca ii suna seara sa le spuna «Noapte buna » dar uneori si la ora 23.00.
Martora (_), psiholog de profesie, a constatat, initial in 2009, ca minorul (_)este usor timorat si retras, posibil din cauza atitudinii sau uniformei tatalui. In anii urmatori, pastrand legatura cu partile, martora a concluzionat ca modul in care paratul interactioneaza cu minorii le face rau acestora si chiar i-a explicat paratului ca o consiliere psihologica ar putea fi binevenita pentru orice om normal afectat de divort.
A mai aratat martora ca fiica partilor i-a comunicat de doua ori telefonic ca vrea ca tatal sa o lase in pace. Paratul a abordat-o pe martora chiar si in timpul noptii, pe facebook, spunandu-i ca reclamanta nu este acasa, martora explicandu-i in mod repetat ca a o supraveghea si a o urmari pe reclamanta tot timpul nu este benefic. Paratul i-a comunicat martorei ca doreste sa se implice in supravegherea copiilor.
Martora a aratat ca, in perceptia sa, copiii erau speriati ca tatal lor este mereu nervos, ca tipa si nu ii lasa in pace. Martora a vazut-o pe reclamanta si vanata si cu buza sparta, aceasta povestindu-i ca a fost agresata de sot si data afara din casa.
Retine instanta si sustinerile din declaratia data de martorul (_), propus de parat.
Acesta, in primavara anului trecut, a apelat la serviciul de urgenta 112 intrucat a auzit tipetele reclamantei din casa pe care ulterior a si vazut-o plangand. Cu acea ocazie, baiatul (_) a iesit din casa plangand, spunand ca iar se cearta mami si tati.
Deosebit de relevante sunt, in opinia instantei, sustinerile minorilor audiati in camera de consiliu, in absenta parintilor.
Cristian, in varsta de 8 ani, a aratat ca nu vrea sa se mai intalneasca cu tatal sau pentru ca « «urla cu o voce de parca ar fi viclean si rau », copilul punandu-si dopuri de urechi ca sa nu-l auda.
Minorul nu mai doreste sa ii duca tatal la scoala pentru ca urla si ii face de ras, ii cearta fara motiv.
Acest aspect este revelat si de fiica partilor, (_), in varsta de 10 ani, care a aratat, de asemenea, ca ultimul scandal facut de tatal lor a fost duminica, 25.01.2015, in fata casei.
Din sustinerile acesteia, instanta mai retine ca paratul a batut-o pe mama lor, reclamanta, de mai multe ori, o data lasand-o fara cunostinta, de fata cu minorii. Pe (_), tatal sau l-a batut chiar de ziua lui iar pe (_) a numit-o «catea ».
Paratul i-a dat afara din casa de mai multe ori, a jignit-o si a imbrancit-o pe bunica  si ii inspira o stare de teama.
Instanta are convingerea ca suferinta minorilor este reala si independenta de eventuale influente ale mamei si bunicii asupra acestora. Momentele in care copiii se simt bine in prezenta tatalui lor sunt acoperite in mod covarsitor de cele in care sunt speriati din cauza acestuia sau cel putin suparati ca le jigneste mama sau ca tipa la ei in fata colegilor.
Din coroborarea probelor administrate in regim de urgenta in prezenta cauza, rezulta, fara dubiu, starea de fapt reclamata, fiind incontestabil ca paratul constituie o amenintare pentru reclamante si minori.
In opinia instantei, s-a dovedit manifestarea din partea paratului a trei tipuri de violenta, in sensul art.4 din Legea nr.217/2013: violenta verbala (caracterizata prin adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare), violenta psihologica (constand in impunerea vointei sau a controlului personal, provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica) si violenta fizica, in special fata de reclamanta M.L.,  violente care au dus la grave perturbari desfasurarii normale a existentei reclamantelor si minorilor.
Nu pot fi retinute sustinerile paratului conform carora la evenimentul din iunie 2014 nu a fost nimeni de fata, cata vreme un vecin, mator audiat in cauza, a auzit tipete, a sunat la 112 si ulterior a vazut reclamanta si minorii plangand. Imprejurarea ca martorul (_)nu stie ca paratul sa fie violent nu reprezinta o dovada in sine, raporturile cu acest vecin nefiind unele apropiate. Faptul ca a apelat, insa, la serviciul de urgenta, este o dovada ca tipetele auzite i-au produs temerea ca in casa partilor se produce un eveniment foarte grav care necesita interventia organelor de ordine.
Faptul ca unele aspecte nu au putut fi dovedite, precum acela ca de multe ori reclamanta M.L. a dormit cu minorii in foisor este firesc, avand in vedere specificul relatiilor de familie/convietuire care se desfasoara in cadrul restrans, al locuintei, in absenta unor persoane straine.
Imprejurarea ca reclamanta a lasat minorii cu tatal pe perioada pregatirii inmormantarii bunicii sale reprezinta, in opinia instantei, o dovada ca aceasta nu ii impiedica pe copii sa aiba legaturi cu tatal ci chiar i-a incurajat in acest sens, contrar celor sustinute de acesta.

Potrivit  art. 23 din Legea nr. 217/2003, pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri - obligatii sau interdictii:
d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate;
f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;
 (3) Pe langa oricare dintre masurile dispuse potrivit alin. (1), instanta poate dispune si obligarea agresorului de a urma consiliere psihologica, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor masuri de control, efectuarea unui tratament ori a unei forme de ingrijiri medicale, in special in scopul dezintoxicarii.
Considerand ca starea de fapt constatata reclama aplicarea imediata a dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, instanta  urmeaza sa dispuna in consecinta.
Drept urmare, instanta va admite cererea de emitere a unui ordin de protectie formulata de reclamantele M.L. si S.M.in contradictoriu cu paratul M.I.C..  Va emite prezentul ordin de protectie pentru o perioada de 4 luni de la data pronuntarii hotararii, in sensul ca: va obliga pe paratul M.I.C. sa pastreze o distanta minima  de 100 m fata de reclamantele M.L. si  S.M. si fata de minorii (_); va obliga pe paratul M.I.C. sa pastreze o distanta minima  de 100 m fata de resedinta reclamantelor si a copiilor situata in Constanta, str. (...), fata de locul de munca al reclamantei M.L., respectiv (_) si fata de unitatile de invatamant ale minorilor, respectiv (_), ambele situate in Municipiul Constanta; va interzice paratului M.I.C. sa comunice cu reclamantele M.L. si S.M.si cu minorii (_), in orice mod, inclusiv telefonic sau prin corespondenta.
Desi S.M. nu are calitatea de membru de familie, in sensul art. 5 din lege, instanta va emite ordinul de protectie si raportat la persoana acesteia ca ruda a victimei M.L., conform art. 23 al.1 lit. d) citat anterior.
De asemenea, paratul va fi obligat sa urmeze pe aceeasi perioada de 4 luni, consiliere psihologica in ceea ce priveste relatia sa cu reclamanta M.L. si cu minorii.
Pentru a stabili aceasta masura, instanta porneste de la convingerea ca paratul isi iubeste copiii si doreste sa se implice in cresterea si educarea acestora.
Maniera de manifestare, insa, a grijii paterne, este, in opinia instantei, una incompatibila cu necesitatea asigurarii unui climat potrivit pentru dezvoltarea  mentala, morala, spirituala si sociala in mod armonios a copiilor. Pentru a considera astfel, instanta retine sustinerile martorilor si ale minorilor din care rezulta ca paratul o denigreaza in mod constant pe mama copiilor in fata acestora, a agresat-o fizic pe aceasta de fata cu minorii, tipa la copii si "ii face de ras" la scoala.
Faptul ca in conventia de divort s-a stabilit ca paratul va pastra legatura cu minorii cel putin de doua ori pe saptamana la domiciliul mamei nu ii confera paratului dreptul de a uza de acest drept in mod discretionar, cu ignorarea programului zilnic, a activitatilor curente si mai ales a vointei minorilor.
In ceea ce o priveste pe reclamanta M.L., instanta apreciaza ca paratul doreste sa exercite fata de aceasta o forma de control permanent, sub pretextul preocuparii fata de ingrijirea copiilor.
In opinia instantei, aceste 4 luni impiedica degenerarea raporturilor dintre parti pana la un nivel care ar putea pune in pericol nu numai integritatea fizica si psihica a persoanelor vizate ci si viata acestora (paratul agresand-o la un moment dat pe reclamanta M.L. pana a lasat-o fara cunostinta, in fata minorilor), fiind necesar a se interveni prompt pentru preintampinarea unei astfel de evolutii.
Pe de alta parte, acesta reprezinta, in opinia instantei si un timp de reflectie pentru parat care va trebui sa acorde prevalenta interesului superior al copiilor (invocat chiar de acesta prin intampinare), necesitatii sprijinirii acestora pentru a creste si a se dezvolta intr-un climat echilibrat si armonios dar si dreptului la respectarea vietii private a reclamantei M.L., consilierea psihologica fiind un suport deosebit de util in acest sens.
Onorariul avocatului din oficiu in cuantum de 200 lei se va vira din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul  Constanta pentru avocat (_).
Avand in vedere ca paratul a pierdul procesul, in sensul art. 453 C.pr.civ., instanta il va obliga la plata catre stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentand onorariu avocat din oficiu si la plata catre reclamanta M.L. a sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat.
Hotararea este executorie si se va  comunica de indata catre Politia Municipiului Constanta
Instanta atrage atentia paratului asupra dispozitiilor art 32 din Legea  nr. 217/2003 potrivit cu care incalcarea oricareia dintre masurile prevazute la art. 23 alin. (1) si dispuse prin ordinul de protectie constituie infractiunea de nerespectare a hotararii judecatoresti si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016