Actiune in recuperarea contravalorii serviciilor de telefonie/cablu si c/v echipamente primite in custodie. Examinarea, din oficiu, de catre instanta a unor clauze abuzive

Contracte

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta in data de 17.09.2014, sub nr.29692/212/2014, reclamanta S.C. R.& R. SA a solicitat, in contradictoriu cu paratul I.S., obligarea paratului la plata sumei de 1487,12 lei reprezentand contravaloare servicii de telefonie/cablu si c/v echipamente primite in custodie, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a prestat paratului servicii de telefonie mobila, in temeiul contractului  incheiat la  data de 24.05.2012, pentru care a emis facturi fiscale atasate cererii, neachitate la scadenta.
In drept cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art.1028 alin.2 din  noul Cod de procedura civila privind cererile de valoare redusa.
Reclamanta nu a solicitat dezbateri orale.
Paratul nu a formulat raspuns la cererea de chemare in judecata in termenul prevazut de art.1029 alin. 4 C.proc.civ..
Instanta a incuviintat proba cu inscrisuri.
Conform art. 1025 C.proc.civ.: "(1) Prezentul titlu se aplica atunci cand valoarea cererii, fara a se lua in considerare dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depaseste suma de 10.000 lei la data sesizarii instantei. (2) Prezentul titlu nu se aplica in materie fiscala, vamala sau administrativa si nici in ceea ce priveste raspunderea statului pentru acte sau omisiuni in cadrul exercitarii autoritatii publice. (3) De asemenea, prezenta procedura nu se aplica cererilor referitoare la: a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale nascute din raporturile de familie; c) mostenire; d) insolventa, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societatilor insolvabile si a altor persoane juridice sau alte proceduri asemanatoare; e) asigurari sociale; f) dreptul muncii; g) inchirierea unor bunuri imobile, cu exceptia actiunilor privind creantele avand ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viata privata sau altor drepturi care privesc personalitatea."
Instanta retine ca in speta sunt aplicabile dispozitiile titlului X din Codul de procedura civila privind cererile de valoare redusa, intrucat creanta pretinsa de reclamanta este sub nivelul de 10.000 lei si nu este incident niciunul din cazurile de exceptie prevazute de alin. 2 si 3 ale art.1025 C.proc.civ.
Instanta a pus in discutia contradictorie a partilor caracterul abuziv al clauzelor privind penalitatile de intarziere de 0,2% pe fiecare zi.
   Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Intre S.C. RSC&RDS SA, in calitate de prestator, si paratul I.S., in calitate de beneficiar, s-a incheiat contractul de abonament pentru serviciile de cablu, internet si telefonie la  data de 24.05.2012.
In baza acestui contract, S.C. R.&R. SA a emis facturile fiscale nr. (_) /2012, nr. (_) /2013, nr.1 (_) /2013, care cuprind un pret al serviciilor in cuantum de 109,01 lei.
In ceea ce priveste primul capat de cerere, reclamanta solicita instantei obligarea paratului la plata creantei rezultate din facturile mentionate mai sus, in cuantum de 109,01 lei, reprezentand pret al serviciilor de telefonie/cablu tv.
Potrivit  art.1270 C.civ.: "contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante."
Astfel, avand in vedere prevederile legale mentionate, paratul avea, conform dispozitiilor contractului, obligatia sa achite contravaloarea facturilor reprezentand pretul serviciilor de telefonie/cablu prestate acestuia.
Instanta retine ca reclamanta a facut dovada raporturilor juridice dintre parti si a prestatiei efectuate paratului, insa paratul nu a facut dovada indeplinirii obligatiilor asumate, respectiv plata facturilor mai sus mentionate, astfel ca in ce priveste debitul de 109,01 lei pretentiile reclamantei sunt intemeiate.
Fata de aceste considerente, instanta va admite primul capat de cerere si va obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 109,01 lei, reprezentand contravaloare servicii conform facturilor emise in perioada 19.12.2012-19.02.2013.
In ce priveste capatul de cerere referitor la penalitatile de intarziere, instanta retine ca, potrivit contractului, paratul datoreaza penalitati de intarziere de 0,2%  si totalul acestora poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate.
In acest sens, instanta retine ca debitorul nu si-a asumat prin incheierea contractului  de furnizare  de servicii nicio clauza penala, potrivit careia in caz de neplata la termen, acesta ar datora operatorului, incepand cu a zecea zi a lunii urmatoare, penalitati de 0,2% pe zi de intarziere.
Aceasta clauza este prevazuta in conditiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicatii electronice, or aceste conditii nu au fost semnate de catre parat si nici nu s-a facut dovada ca paratul a citit si si-a asumat aceste conditii contractuale.
Instanta retine ca paratul a semnat contractul, insa in cuprinsul Anexei I intitulata "Acordul Beneficiarului privind clauzele contractuale" nu a fost bifata niciuna dintre casutele din dreptul conditiilor si clauzelor pe care paratul le-ar fi primit si ar fi fost de acord cu ele. Chiar la prima casuta, cea privind acordul cu privire la conditiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicatii electronice, nu exista un semn care sa indice faptul ca paratul si-a insusit aceste dispozitii contractuale si implicit conditiile generale.
Cu privire la clauza inserata in cuprinsul art.3.6 din Conditiile generale contractuale, instanta apreciaza ca aceasta prevedere contractuala incalca dispozitiile imperative ale Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.65/2002.
Potrivit art.4 din Legea nr.193/2000, este considerata abuziva o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv, iar daca un comerciant pretinde ca o clauza standard a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
 In Anexa legii, in lista cuprinzand clauzele considerate ca fiind abuzive se arata ca sunt considerate clauze abuzive (si) acele prevederi contractuale care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparative cu pagubele suferite de comerciant.
In cazul de fata, clauza penala obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari (respectiv o penalizare de 73% pe an) fata de pagubele suferite de reclamanta care nu a dovedit faptul ca acestea depasesc cu mult atat rata dobanzii legale penalizatoare (intre 7-9% in anul 2013, calculata in functie de rata dobanzii de politica monetara la care se adauga 4 puncte procentuale), cat si debitul neachitat.
Totodata, instanta retine ca art.3.6 nu a fost negociat direct cu consumatorul, contractul incheiat intre parti fiind un contract standard preformulat. Sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenea reclamantei, care nu a dovedit ca aceasta clauza a fost negociata direct cu consumatorul. De altfel din intreaga modalitate de concepere a contractului rezulta vadita disproportie dintre partile contractante, in repetate randuri in contract fiind inserata sintagma "in functie de propria apreciere" (art.5.2, 5.5.2, 3.7)
Nici declaratia paratului in sensul ca a luat la cunostinta de conditiile generale ale prestatorului nu este in masura sa inlature aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 si nici caracterul abuziv al clauzei.
Instanta apreciaza ca penalitatea impusa se afla intr-o disproportie vadita cu orice prejudiciu ce ar putea fi in mod rezonabil presupus, incluzand costurile pentru recuperarea creantei. Aceasta disproportie creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte si in detrimentul consumatorului.
Consecinta constatarii caracterului  abuziv al clauzei penale o reprezinta lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/200 si art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Instanta va aprecia din oficiu asupra caracterului abuziv al acestor clauze, pentru urmatoarele considerente:
1. CEJ, in cauza Costa vs. Enel din 15.7.1964, a consacrat principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrarii pe care il urmareste Comunitatea nu poate fi realizat decat daca dreptul comunitar este respectat si interpretat uniform in toate statele membre. S-a decis astfel ca, decurgand din natura proprie a Comunitatii, suprematia dreptului comunitar asupra celui national este o conditie sine qua non a integrarii. De aceea, normele comunitare primeaza asupra tuturor normelor nationale, chiar ulterioare si - aspect deosebit de important-, indiferent de natura sau rangul textului national in cauza(constitutie, lege, decret, hotarare) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directiva, decizie).
In consecinta, aplicarea jurisprudentei CEJ este obligatorie pentru judecatorul national.
2. In cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea a hotarat:
"Articolul 6 aliniat 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator si ca nu este necesar in acest sens ca respectivul consumator sa fi contestat in prealabil cu succes o astfel de clauza.
Instanta nationala are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest sens. Atunci cand considera ca o astfel de clauza este abuziva, instanta nu o aplica, exceptand cazul in care consumatorul nu se opune. Aceasta obligatie revine instantei nationale inclusiv atunci cand verifica propria competenta teritoriala.
Revine instantei nationale obligatia de a determina daca o clauza contractuala precum cea care face obiectul actiunii principale intruneste criteriile necesare pentru a fi calificata drept abuziva in sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13. "
De asemenea, in cauzele reunite C-240/98 - C-244/98, Curtea Europeana de Justitie a stabilit obligativitatea instantei nationale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele incheiate intre consumatori si comercianti:  "In ce priveste problema daca o instanta investita cu un litigiu decurgand dintr-un contract incheiat intre un comerciant si un consumator poate verifica din oficiu in ce masura clauzele cuprinse in acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat ca sistemul de protectie introdus prin directiva porneste de la premisa potrivit careia consumatorul se afla, din punctul de vedere al echilibrului contractual si al fortei de a negocia, intr-o pozitie dezavantajoasa fata de comerciant si detine un nivel mai scazut de cunostinte fata de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fara posibilitatea de a influenta continutul acestora".
Ca urmare, instanta urmeaza sa considere ineficace clauza contractuala potrivit careia pentru sumele neplatite la termen se pot aplica penalitati in valoare de 0,2% calculate la aceste sume datorate, pentru fiecare zi de intarziere, iar totalul penalitatilor pentru intarziere poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate. In consecinta, instanta urmeaza sa respinga capetele de cerere privind acordarea penalitatilor de intarziere.
In egala masura, in ce priveste cererea reclamantei de obligare a paratului si la plata sumei de 250 euro reprezentand contravaloare echipamente, instanta retine ca reclamanta nu a stipulat in contract o clauza penala valabila, cata vreme in contract si actele aditionale, in care este cuprinsa clauza penala referitoare la "Date echipamente", in rubrica privitoare la determinarea valorii echipamentului, se gasesc casute albe necomplete de parti.
In aceste conditii, instanta retine ca paratul nu s-a obligat prin contractul incheiat intre parti sa achite reclamantei suma de 250 euro pentru modem.
Singurele referiri la aceste sume sunt in cuprinsul Conditiilor generale contractuale la art.5.5.1. Conform acestor prevederi, in termen de doua zile abonatul este obligat sa restituie bunurile primite in chirie/ cu plata in rate. Data de la care incepe sa curga acest termen de restituire a bunurilor mobile nu este stipulata, motiv pentru care aplicand regulile generale in materia obligatiilor - art.1522 era necesara punerea in intarziere.
Totodata, instanta retine pe de o parte ca paratul nu a fost pus in intarziere pentru restituirea acestor bunuri mobile pana in prezent, iar pe de alta parte nu este cunoscuta nici data la care a intervenit rezilierea contractului pentru neplata facturilor scadente.
In acest sens, instanta are in vedere prevederile art.5.2 care arata ca "In functie de propria apreciere RCS&RDS poate considera prezentul contract ca reziliat de drept (_)". Or, in acest caz suntem in prezenta unui pact comisoriu de grad II, care depinde de vointa unei parti contractante (cel de grad IV constata intervenita rezilierea de plin drept la momentul neexecutarii obligatiilor contractuale, fara alte formalitati prealabile). Prin urmare, in lipsa manifestarii de vointa exprese a reclamantei in sensul rezilierii contractului (declaratie unilaterala de reziliere) si a punerii in intarziere, nu se poate aprecia ca acesta a fost reziliat si nici nu se poate cunoaste data la care a intervenit "propria apreciere" a reclamantei.
Fata de aceste considerente, instanta va admite in parte cererea reclamantei si va obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 109,01 lei reprezentand contravaloarea servicii de telefonie si cablu, conform facturilor emise in perioada 19.12.2012-19.02.2013.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, in conformitate cu dispozitiile art.1031 alin.1 Cod procedura civila, paratul urmeaza sa fie obligat catre reclamanta la plata sumei de 50 lei reprezentand cheltuieli de judecata.