InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Campina

Actiune Revendicare

(Sentinta civila nr. 1064 din data de 13.04.2009 pronuntata de Judecatoria Campina)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Judecatoria Campina | Jurisprudenta Judecatoria Campina

     Prin actiunea inregistrata pe rolul  acestei instante sub nr. 4339/204/2008 reclamantii B.G. si B.G. au chemat in judecata pe paratul G. I. pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligat paratul sa lase in deplina proprietate si posesie apartamentul situat in mun. Campina,  str................., jud. Prahova.
     In  motivarea actiunii reclamantii au aratat ca sunt proprietarii apartamentului nr.2 situat in mun. Campina, .............jud. Prahova, conform contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.6321/11.09.1992  incheiat de Notariatul de Stat Local Campina.
     S-a mai aratat ca paratul a adjudecat apartamentul conform procesului verbal de licitatie  pentru bunuri imobile nr. 3902/20.05.2005 si a procesului verbal de adjudecare nr. 4121 /25.05.2005 in urma executarii silite  efectuate de MFP-DGFP Prahova AFP Campina.
     In  urma contestatiei la executare formulata de ei, reclamantii s-a pronuntat de catre Tribunalul Prahova decizia nr.620/25 mai 2006  in dosarul nr. 1769/2006  prin care au fost anulate actele de executare privind vanzarea la licitatie, astfel redevenind proprietarii apartamentului, iar paratul refuza eliberarea acestuia.
     Actiunea a fost intemeiata pe disp. art. 480 Cod civil.
     La termenul din 06.01.2009 paratul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanti invocand lipsa calitatii procesuale active a acestora.
     In motivarea exceptiei paratul a precizat ca apartamentul in litigiu era afectat activitatii comerciale a debitorului SC B. C. & CO SNC, astfel ca acesta facea parte din patrimoniul societatii anterior incheierii procesului verbal de adjudecare, iar cererea reclamantilor este nejustificata.
     Paratul a invocat si exceptia stingerii dreptului la actiune, in temeiul art. 520 cod proc. civ. ca urmare a depasirii termenului prevazut de acesta, precum si exceptia de garantie impotriva evictiunii in temeiul art. 1337 cod civil.
     Arata paratul ca prin raportare la disp. art. 520 cod proc. civ. instanta sa constate actiunea reclamantilor ca inadmisibila, intrucat se incalca norme imperative de ordine publica din materia vanzarii - cumpararii.
     Pe fondul cauzei paratul a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, intrucat cei 2 reclamanti nu detin la acest moment un titlu valabil de proprietate asupra apartamentului situat in Campina, str. Soarelui nr.3 si in plus detinatorul anterior al apartamentului a fost SC Bodea Cosma & CO SNC.
     De asemenea paratul mentioneaza ca atat Tribunalul Prahova cat si Curtea de Apel Ploiesti au retinut ca titlul sau de proprietate este pe deplin valabil, iar dreptul de proprietate asupra imobilului in discutie este inscris pentru opozabilitate, in cartea funciara.
     Mentioneaza paratul ca reclamantii au formulat o simpla contestatie la executare, respinsa in prima instanta si admisa in recurs, numai in contradictoriu cu D.G.F.P. Prahova, iar prin decizia nr. 620/2006 au fost anulate numai actele de executare unilaterale, strict procedurale, emise de DGFP, nu si procesul verbal de adjudecare prin care s-a transmis dreptul de proprietate in patrimoniul sau.
     Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a retinut ca Directia Finantelor Publice Prahova - A.F.P.M. Campina ca urmare a unor restante la bugetul de stat a pornit executarea silita impotriva SC B. C. si a reprezentantilor sai, reclamantii din prezenta cauza, prin vanzarea la licitatie a imobilului situat in Campina......
     Impotriva acestei executarii silite reclamantii din prezenta cauza si SC B. C. SNC au formulat contestatie, solutionata prin sentinta civila nr. 2764 pronuntata la data de 16.12.2005 de Judecatoria Campina.
     Prin hotararea mentionata a fost respinsa contestatia la executare si mentinute formele de executare.
     Insa sentinta civila nr. 2764/2005 a fost atacata de contestatori si prin decizia nr. 620/25.03.2006, Tribunalul Prahova a admis recursul modificand in tot sentinta civila nr. 2764/2005 in sensul admiterii contestatiei la executare si anularii tuturor actelor de executare emise de DGFP Prahova privind vanzarea la licitatie a apartamentului nr.2 proprietatea contestatorilor, situat in mun. Campina......... jud. Prahova.
     Impotriva acestei decizii intimata a formulat cerere de revizuire respinsa prin decizia nr. 1073/16.10.2006.
     Dupa acest prim dosar intre reclamanti si D.G.F.P, precum si intre reclamanti si parat s-au derulat o serie de alte procese privind apartamentul in cauza, respectiv ap. nr. 2, pentru care reclamantii detin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 6321/11.09.1992 si in posesia caruia se afla paratul, in calitate de adjudecatar.
     In consecinta instanta a constatat ca reclamantii, dupa pronuntarea deciziei civile nr. 620/25.05.2006 de catre Tribunalul Prahova, prin care s-au anulat toate actele de executare privind vanzarea la licitatie a apartamentului nr.2, situat in mun. Campina, ....... jud. Prahova,  au intreprins numeroase alte actiuni pentru redobandirea posesiei acestui imobil, proprietatea lor, conform actului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 6321/11.09.1992.
     De asemenea instanta a retinut si faptul ca paratul, in calitate de adjudecatar al apartamentului in litigiu, se opune restituirii acestuia catre reclamantii, motivat de faptul ca decizia de anulare a actelor de executare nu ii este opozabila, iar actul de adjudecare nu a fost anulat, ci numai actele de executare unilaterale.
     Cu privire la aceasta sustinere instanta a apreciat ca este neintemeiata, intrucat asa cum s-a retinut in majoritatea hotararilor judecatoresti pronuntate, prin decizia nr. 620/2006 a Tribunalului Prahova, s-au anulat toate actele de executare privind vanzarea la licitatie a apartamentului in litigiu, inclusiv actul de adjudecare, neexistand nicio distinctie in senul mentionat de parat. Actul de adjudecare reprezentand actul final al procedurii de vanzare silita a imobilului urmarit, implicit a fost anulat si acesta, astfel ca apararea paratului in sensul ca detine un titlu de proprietate valabil, este nejustificata.
     Faptul ca acesta a fost intabulat in cartea funciara nu inseamna ca acesta si-a pierdut caracterul  esential de act executional.
     Se retine si faptul ca din adresa comunicata la data de 05.02.2009 de catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Prahova - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Campina rezulta ca nici reclamantii si nici paratul nu figureaza inscrisi cu acest imobil in evidentele de carte funciara.
     In plus hotararea judecatoreasca chiar daca nu a fost pronuntata si in contradictoriu cu el, trebuie respectata ca orice alt act juridic, neputandu-se face abstractie de existenta acesteia.
     A mai sustinut paratul ca pe calea contestatiei la executare nu se pot anula acte juridice translative de proprietate, insa potrivit art. 399 alin. 1 cod proc. civ. contestatie se poate face impotriva oricarui act de executare, iar analizarea legalitatii sau nelegalitatii actului de adjudecare nu se mai poate face in prezenta cauza, avand in vedere sentinta civila nr. 2764/2005 si decizia civila nr. 620/2006, prin care au fost analizate toate actele de executare privitoare la vanzarea la licitatie a apartamentului in cauza.
     Prin intampinarea formulata paratul a invocat mai multe exceptii, prima fiind exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor motivata de faptul ca imobilul in cauza facea parte din patrimoniul SC B. C. & CO SNC si chiar daca n-ar fi facut parte efectele contractului de vanzare-cumparare al reclamantilor s-au epuizat in momentul transmiterii dreptului de proprietate in patrimoniul adjudecatarului.
     Instanta a respins aceasta exceptie intrucat nu s-a facut dovada faptului ca apartamentul ar fi facut parte din patrimoniul vreunei societatii anterior derularii procedurii executarii silite, singurul titlu de proprietate fiind contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 6321/1992  in care in calitate de cumparator figureaza reclamanta B. G. P, casatorita.
     De asemenea sustinerea paratului in sensul ca efectele acestui act "s-au epuizat" prin adjudecarea imobilului, nu poate fi retinuta intrucat actul de instrainare nu a fost anulat, ci actul de adjudecare in favoarea paratului.
     Paratul a invocat si exceptia stingerii dreptului la actiune al reclamantilor in temeiul art. 520 cod proc. civ.
     Potrivit art. 520 cod  proc. civ. orice cerere de evictiune privind imobilul adjudecat este stinsa, daca imobilul adjudecat era inscris in cartea funciara si daca de la data inregistrarii cererii de inscriere formulate de dobanditorul anterior al dreptului inscris in folosul tertului adjudecatar, au trecut cel putin 3 ani.
     Actiunea reclamantilor este o actiune in revendicare, iar nu o cerere de evictiune pusa la dispozitie de prev. art. 520 - 523 cod proc. civ. adjudecatarului, caruia actul de adjudecare ii confera o situatie speciala cu privire la eventualele actiuni cu efect de evictiune.
     Or, actiunea in revendicare este, in principiu, imprescriptibila atata timp cat proprietatea imobilului nu a fost dobandita de catre un tert, pe cale de uzucapiune si, in acest din urma caz, inca prescriptia este mult mai lunga. Stabilirea unui termen relativ scurt permite lamurirea rapida a situatiei juridice a imobilului, conferindu-se mai multa siguranta cumparatorului la licitatie publica, respectiv adjudecatarului, iar nu proprietarului imobilului - debitorul urmarit.
     In consecinta fata de cele aratate instanta a respins si aceasta exceptie ca neintemeiata.
     Prin intampinarea formulata paratul a invocat si exceptia de garantie contra evictiunii in temeiul art. 1337 cod civil.
     Instanta urmeaza a respinge si aceasta exceptie motivata in primul rand de faptul ca aceasta nu mai subzista prin anularea titlului paratului, astfel ca formularea acesteia in prezenta actiune in revendicare, ulterioara anularii tuturor actelor de executare, nu se mai justifica.
     Avand in vedere ca actiunea principala este o actiune in revendicare, prin care proprietarul neposesor cheama in judecata pe posesorul neproprietar, pentru a i se recunoaste dreptul de proprietate si pentru a redobandi posesia bunului, buna credinta a paratului nu are relevanta in acest cadru procesual.
     Comparand titlurile de proprietate invocate de parti, pentru motivele sus aratate, instanta apreciaza ca preferabil este titlul reclamantilor, actiunea acestora fiind intemeiata si pe cale de consecinta urmand a fi admisa in baza prevederilor art. 480 cod civil..
     De altfel instanta retine si faptul ca in urma numeroaselor demersuri efectuate de reclamantii instantele de control judiciar au recunoscut dreptul reclamantilor asupra imobilului in litigiu prin pronuntarea deciziei civile nr. 620/2006 a Tribunalului Prahova, iar singura cale procesuala a acestora de a reintra in posesia imobilului ramanand prezenta actiune.
Asa fiind instanta a respins exceptiile invocate de parat si a admis actiunea formulata de reclamanti..

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011