InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Buzau

Art. 180 Vechiul Cod penal

(Sentinta penala nr. 5 din data de 26.03.2014 pronuntata de Judecatoria Buzau)

Domeniu Loviri si alte vatamari | Dosare Judecatoria Buzau | Jurisprudenta Judecatoria Buzau


Art. 180 Vechiul Cod penal
          Prin rechizitoriul  Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau cu nr. _./P/2011 din 22.04.2013 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului  AV pentru savarsirea infractiunii de lovire , prevazuta de art. 180 alin. 2 Cod penal.
          Prin actul de sesizare a instantei s-a retinut faptul ca inculpatul ,  in seara zilei de 02.10.2011, in incinta cluului "OK" din localitatea Saranga, comuna Pietroasele, judetul Buzau a lovit partea vatamata VA , cauzandu-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un numar de 17-18 zile de ingrijiri medicale.
           Inculpatul nu s-a prevalat de dispozitiile art.320/1 Vechiul Cod procedura penala
           Analizand intregul material probator administrat in cauza , respectiv: declaratiile inculpatului, declaratiile partii vatamate, declaratiile martorilor : _., certificatul medico legal nr. _./04.10.2011, referatul de evaluare intocmit de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Buzau, instanta va retine urmatoarele:
           Inculpatul  AV ( 27 ani) are domiciliul in comuna Breaza, judetul Buzau,  iar partea vatamata    VA ( 29 ani) in municipiul Ploiesti .
            In seara zilei de 02.10.2011, in jurul orelor 23,00, partea vatamata VA , insotita de trei prieteni ( _. ) s-a deplasat la discoteca cu denumirea  "OK" situata in localitatea Saranga , comuna Pietroasele, judetul Buza, clubul respectiv functionand doar in zilele de vineri si sambata, fiind administrat de martorii SSSS.
La intrarea in local,  a avut loc o discutie contradictorie intre partea vatamata si prietenii sai, pe de o parte si inculpat , de cealalta parte, acesta din urma solicitandu-le  barbatilor sa se dezbrace de bluzele de trening.
In continuare, partea vatamata si martorii ce o insoteau s-au deplasat in zona barului unde au consumat diferite bauturi .
Inculpatul nu era angajat ca agent de paza, dar fiind prieten cu administratorii localului, ii ajuta pe acestia la pastrarea ordinii.
Urmare primelor discutii contradictorii purtate la intrarea in local, inculpatul s-a dus catre partea vatamata, intrand din nou in niste discutii contradictorii in urma carora i-a aplicat lui VA doua lovituri cu pumnii in zona fetei .
Agresiunea a fost perceputa de martorii DDDD, care au precizat ca dupa lovituri, partea vatamata nu a cazut , doar s-a dezechilibrat.
Partea vatamata a iesit apoi din club , fiind observat de martora CA care a sesizat faptul ca VA avea un ochi umflat, iar acesta i-a relatat ca fusese lovit de persoana care anterior le spusese sa se dezbrace de bluzele de trening.
           Conform certificatului medico-legal nr. _/04.10.2011, partea vatamata VA a suferit leziuni traumatice ( echimoza suborbitala dreapta; plaga prin contuzie buza superioara, epistaxis anterior drept ) ce au necesitat pentru vindecare un numar de 17-18 zile de ingrijiri medicale.
           Inculpatul nu a recunoscut savarsirea faptei, sustinand ca la usa de intrare in discoteca a observat o altercatie  si  cand a mers sa vada ce se intampla , partea vatamata ar fi incercat sa-l loveasca, astfel ca el s-a ferit, blocand atacul cu mainile, iar partea vatamata ar fi cazut pe o boxa situata in apropiere.
            Sustinerile inculpatului sunt contrazise de probele administrate, inclusiv de mentiunile certificatului medico legal unde se precizeaza ca leziunile partii vatamate au fost produse prin lovire cu corpuri dure si nu de corpuri dure.
            Doar martorii Sanie Ion si Sanie Maria Mihaela au incercat sa sustina ideea avansata de inculpat cum ca partea vatamata a fost cea agresiva, dar nici sustinerile acestora nu sunt confirmate de alte probe care sa nu  fie banuite de subiectivitate.
            In drept, fapta inculpatului AV care  in seara zilei de 02.10.2011, in incinta clubului "OK" din localitatea Saranga, comuna Pietroasele, judetul Buzau a lovit partea vatamata VA , cauzandu-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un numar de 17-18 zile de ingrijiri medicale,  intruneste elementele constitutive ale infractiunii de  lovire prevazuta de art.180 al. 2 Vechiul  Cod penal( in  actuala reglementare art. 193 alin. 2  Cod penal).
            Nu se poate retine in favoarea inculpatului circumstanta atenuanta a provocarii, prevazuta de art. 73 lit. b Vechiul Cod penal, in conditiile in care din probele administrate nu rezulta ca inculpatul ar fi fost provocat de partea vatamata, pe de o parte, iar pe de alta parte.
            Identificarea legii mai favorabile in cursul procesului , pana la judecarea definitiva a cauzei , se realizeaza sub doua aspecte. Astfel, intr-o prima etapa este stabilita legea  mai favorabila sub aspectul elementelor constitutive si a pedepselor. In ceea ce priveste aplicarea celorlalte institutii ( unitate si pluralitate de infractiuni, minoritate, prescriptie, modalitati de executare, etc) acestea sunt analizate distinct, ca institutii autonome urmand a fi aplicata aceea dintre legile succesive identificata ca fiind mai favorabila pentru fiecare dintre acestea.
           Solutia nu este consacrata legislativ in mod expres, dar rezulta in mod cert din analiza art. 16 si 17 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Noului Cod penal.
           Infractiunea prevazuta de art. 180 alin. 2 Vechiul Cod penal  , este prevazuta in actuala reglementare de art. 193 alin. 2 Noul Cod penal, limitele de pedeapsa fiind diferite , respectiv de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda , pentru prima reglementare si  6 luni  la 5 ani inchisoare sau amenda,  pentru cea de a doua, astfel ca  se va retine ca lege penala mai favorabila  Vechiul  Cod penal..
            Asadar, retinand vinovatia inculpatului care a fost dovedita cu certitudine, instanta il va condamna in baza situatiei de fapt si a textului incriminator, la stabilirea si dozarea pedepsei avand in vedere criteriile generale de individualizare, prevazute de art. 74 Cod penal, respectiv imprejurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite, starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita, natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii, motivul savarsirii infractiunii si scopul urmarit, natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita dupa savarsirea infractiunii si in cursul procesului penal si nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala.
Asa fiind, in contextul elementelor de fapt si de drept retinute, instanta in baza art. 180 alin. 2 Vechiul Cod penal ( in  actuala reglementare art. 193 alin. 2  Cod penal) in referire la art. 5 Noul Cod penal  va condamna inculpatul AV la o pedeapsa de  4 luni  inchisoare , pentru savarsirea infractiunii de   lovire sau alte violente(fapta din 02.10 .2011 ).
 In baza art. 12 Legea de punere in aplicare a Noului Cod penal  si art.71 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prevazute de art.64 lit. a teza a II-a, b Cod penal cu incepere de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte si pana la terminarea executarii pedepsei.
In ceea ce priveste pedepsele accesorii instanta apreciaza ca nu se impune interzicerea in totalitate a dispozitiilor art.64 lit. a Vechiul Cod penal , in conditiile in care dreptul de a alege este consfintit si prin art.3 din Protocolul nr.1 la CEDO, iar fapta savarsita de inculpat nu este de o gravitate deosebita astfel incat sa conduca la interzicerea acestui drept. La aplicarea pedepselor accesorii s-a tinut cont de criteriile de apreciere prevazute in art.71 al.3 Vechiul Cod penal (Hotararea CEDO, Hirst Vs GB si Decizia I.C.C.J. nr. 74 din 5.11.2007).
            Conform art. 12 alin. 1 din Legea de punere in aplicare a Noului Cod penal in referire la art. 65 alin. 1 Noul Cod penal, nu se  va aplica  pedepse accesorii. Astfel, art. 12 alin. 1 din Legea de punere in aplicare a Noului Cod penal prevede ca " in cazul succesiunii de legi penale intervenite pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, pedepsele accesorii si complementare se aplica potrivit legii care a fost identificata ca lege mai favorabila in raport cu infractiunea comisa".
  Cum legea mai favorabila a fost stabilita ca fiind Vechiul Cod penal si cum acesta prevedea aplicarea de drept a  pedepselor accesorii pe langa condamnarea la pedeapsa inchisorii, instanta a facu aplicarea acestor dispozitii.
              In ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei, alegerea legii penale mai favorabile in situatia in care  instanta are de comparat  dispozitiile referitoare la suspendarea conditionata din vechea reglementare cu cele privitoare la amanarea aplicarii pedepsei , se impune concluzia ca legea veche este lege mai favorabila prin prisma conditiilor de acordare , singurul element prin prisma caruia ar fi mai favorabila reglementarea noua fiind durata termenului de incercare, dar acest element nu este suficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabila.
            La aceasta concluzie conduc si prevederile art. 15 alin. 1 din Legea de punere in aplicare a Noului Cod penal  , unde se precizeaza ca masura suspendarii conditionate a executarii pedepsei aplicata in baza Vechiului Cod penal se mentine si dupa intrarea in vigoare a Noului Cod penal, astfel ca legiuitorul a prezumat ca vechea modalitate de executare este mai favorabila, nefiind necesara modificarea acesteia ca efect al intrarii in vigoare a dispozitiilor privind amanarea. 
            Pe de alta parte, art. 16 alin. 2 din Legea de punere in aplicare a Noului Cod penal prevede ca "pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanta va avea in vedere sfera obligatiilor impuse condamnatului si efectele suspendarii potrivit legilor succesive, cu prioritate fata de durata termenului de incercare sau supraveghere", astfel ca desi textul se refera la suspendarea sub supraveghere, principiul instituit - prevalenta continutului fata de durata termenului de incercare - se aplica si in ipoteza analizata in speta dedusa judecatii.
          In consecinta, in ceea ce priveste modalitate de executare a pedepsei instanta apreciaza ca scopul acesteia poate fi atins si fara executare in regim de detentie, avand in vedere atitudinea inculpatului  mai ales inainte de savarsirea faptei, faptul ca actuala condamnare constituie un avertisment serios pentru ca inculpatul sa nu mai savarseasca alte infractiuni in viitor astfel ca in baza art.81 Vechiul Cod penal in referire la art. 5 Noul Cod penal si art. 15   din Legea de punere in aplicare a Noului Cod penal  va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe perioada unui termen de incercare de 2 ani si 4 luni, prevazut de art.82 Vechiul Cod penal.
          In baza  art.83  Vechiul Cod penal va  atrage atentia inculpatului ca daca in cursul termenului de incercare va savarsi din nou o infractiune pentru care s-a pronuntat o condamnare definitiva chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca suspendarea conditionata, dispunand executarea in intregime a pedepsei care nu se contopeste cu pedeapsa aplicata pentru noua infractiune.
In baza art.71 al. ultim Vechiul Cod penal va suspenda executarea pedepselor accesorii prevazute de art.64 lit. a , teza a -II- a, b Cod penal pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
Partea vatamata nu s-a constituit parte civila nici in cursul urmaririi penale, dar nici in fata instantei, nici macar o cerere formala pana la inchiderea dezbaterilor. Insa, in concluziile scrise depuse la dosar pentru pronuntare, aparatorul partii vatamate a solicitat in numele acesteia  suma de 10.000 lei ca daune morale si suma de 500 lei daune materiale, precum si plata onorariului de avocat in suma de 2.000 lei.
Instanta va respinge cererea persoanei vatamate de constituire parte civila in conditiile in care aceasta nu a respectat dispozitiile art. 15 alin. 2 din Vechiul Cod de procedura penala  ( constituirea ca parte civila are loc pana la citirea actului de sesizare in fata instantei) , respectiv art. 20 alin. 1 din Noul Cod de procedura penala ( constituirea ca parte civila se poate face pana la inceperea cercetarii judecatoresti).
            In baza art.274 Noul Cod de  procedura penala va obliga inculpatul sa plateasca 600 lei cheltuieli judiciare.
            Va respinge cererea persoanei vatamate VA de acordare a cheltuielilor judiciare efectuate de acesta, respectiv onorariu aparator intrucat nu s-a depus la dosar nicio dovada in sensul celor solicitate.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Loviri si alte vatamari

LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE MOARTE - Sentinta penala nr. 25 din data de 31.03.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 3047 din data de 14.12.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 256 din data de 08.06.2017
LATURA CIVILA. MOD DE SOLUTIONARE IN CAZUL DECESULUI INCULPATULUI - Decizie nr. 40/A din data de 06.01.2004
Loviri sau alte violen?e. Amenin?are. Port fara drept, in locurile si imprejurarile in care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica a cutitului. Necompeten?a materiala a inst - Decizie nr. 5 din data de 17.02.2014
Vatamare corporala din culpa. Reducerea in apel a cuantumului daunelor morale - Decizie nr. 3 din data de 10.02.2014
Infrac?iunea de lovire. Re?inerea circumstan?elor atenuante - Sentinta penala nr. 265 din data de 10.12.2013
Loviri ?i alte violen?e. Revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei - Sentinta penala nr. 192 din data de 31.12.2013
Loviri ?i alte violen?e. Reducerea in recurs a cuantumului daunelor morale - Decizie nr. 29 din data de 31.12.2013
Vatamare corporala din culpa. Reducerea cuantumului daunelor morale raportat la propor?ionalitatea cu prejudiciul de agrement suferit de victima - Decizie nr. 102 din data de 27.08.2012
Loviri ?i alte violen?e.Recunoa?terea vinova?iei in fa?a instan?ei de judecata, art.320 ind.1 c.pr. pen. Efecte. - Sentinta penala nr. 38 din data de 21.02.2012
Loviri ?i alte violen?e . Gre?ita aplicare a pedepsei sub minimul special prevazut de lege. Majorarea in recurs a pedepsei. - Decizie nr. 104 din data de 10.10.2012
Corecta incadrare ?i individualizare judiciara a infrac?iunii de lovire ?i alte violen?e - Decizie nr. 55 din data de 07.05.2012
Loviri sau alte violente. Latura penala - Corecta individualizare a sanctiunii amenzii, raportata la circumstantele reale ale faptei si la circumstantele personale ale inculpatului. Latura civila – Neindeplinirea conditiei de pornire din oficiu a act... - Decizie nr. 99 din data de 18.04.2011
Vatamare corporala din culpa. Casarea sentintei instantei de fond in ceea ce priveste latura civila. Reducerea cuantumului daunelor morale. - Decizie nr. 83 din data de 21.03.2011
Loviri sau alte violente. Aplicarea efectului extensive al recursului cu privire la inculpatii care nu au declarat recurs. Reducerea cuantumului pedepselor si a termenelor de incercare. - Decizie nr. 111 din data de 11.05.2011
Loviri sau alte violente. Corecta cuantificare a daunelor morale. Neacordarea daunelor materiale (prejudiciu incert). - Decizie nr. 86 din data de 28.03.2011
Vatamare corporala. Neretinerea circumstantei agravante a savarsirii faptei de trei persoane impreuna. Majorarea, in recurs, a pedepselor aplicate inculpatilor. - Decizie nr. 87 din data de 28.03.2011