Anulare act - contract de imprumut cu ipoteca

Dosar nr. xxxx/193/2011                                                                   - anulare act -
ROMANIA
JUDECATORIA BOTOSANI - JUDETUL BOTOSANI
Sedinta publica din data de
Completul compus din :
PRESEDINTE
GREFIER

SENTINTA NR.

Pe rol judecata pricinii civile avand ca obiect anulare act, privind pe reclamantii F.D. si F.E. in contradictoriu cu paratii B.E. si B.V. .
La apelul realizat in sedinta publica, se prezinta paratul B.E. asistat de av. S.M. , lipsa fiind reclamantii si parata B.V. .
Procedura legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei, de catre grefier, dupa care:
Se constata ca la dosar s-au depus, prin serviciul registratura, concluzii scrise din partea reclamantilor, prin care se indica si noul domiciliu al acestora.
Se ataseaza la dosar, din oficiu, copia contractului nr. xxxx/2009 aflat la filele 8-9 din dosarul penal nr. xxxx/P/2010 (atasat, la randu-i, prezentei cauze).
Instanta pune in discutie exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei B.V. .
Av. S.M.  solicita admiterea exceptiei.
Nemaifiind cereri, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul partii prezente, pentru concluzii pe fond.
Paratul, prin aparator, arata ca isi mentine concluziile formulate la termenul anterior, concluzii de respingere a actiunii.
INSTANTA,
Deliberand asupra cauzei de fata :

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Botosani in data de 2011, reclamantii F.D. si F.E. au chemat in judecata pe paratii B.E. si B.V., solicitand instantei ca prin hotararea ce urmeaza a se pronunta, sa constate nulitatea absoluta a contractului de imprumut cu ipoteca nr. xxxx/2009 si a contractului de imprumut cu garantie imobiliara nr. xxxx/01.10.2009. Totodata, s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Au aratat reclamantii, in motivare, ca in primul dintre contracte s-a consemnat drept imprumut suma de 11.200 Euro, desi valoarea primita efectiv de la parat a fost de doar 7000 euro, diferenta de 4200 Euro reprezentand, in fapt, dobanda de 10%. In contract s-a inserat clauza garantarii obligatiei de restituire a imprumutului, prin ipotecarea imobilului proprietatea debitorilor, cu mentiunea ca, in situatia neachitarii la termen, creditorul va cere vanzarea silita a bunului ipotecat, recuperandu-si creanta din pretul obtinut. Intrucat la data de 2009 nu a fost posibila restituirea imprumutului, reclamantii au fost obligati de partea potrivnica sa incheie un al doilea contract de imprumut, pentru suma de 6000 Euro reprezentand, in fapt, dobanda de 10% calculata pentru intervalul 2009-2010, aferenta debitului initial. Si in acest contract s-a inserat o clauza de garantie imobiliara, prin instituirea unei ipoteci de rang II asupra bunului deja mentionat. Arata reclamantii ca, nereusind sa achite suma imprumutata, paratul a demarat executarea silita, adjudecand imobilul pentru un pret derizoriu. In acest fel, s-au incasat atat imprumutul efectiv cat si suma perceputa cu titlu de camata. Arata reclamantii ca au formulat contestatie la executare prin care au invocat si nulitatea celor doua contracte, actiunea fiind respinsa insa, pe exceptie, ca nelegal timbrata. Totodata, reclamantii au sesizat organele penale, plangerea fiind in curs de solutionare, la Parchetul de pe langa Curtea de Apel. In argumentarea caracterului nul al actelor juridice contestate, reclamantii sustin ca acestea cuprind clauze penale deghizate, clauze ce au fost prohibite, in aceasta materie, prin Legea nr. 313/1879. Fundamentul juridic al acestei interdictii este cauza ilicita a conventiei de clauza penala grevata pe un contract de imprumut, Inalta Curte de Casatie si Justitie statuand, prin Decizia nr. 785/27.02.2003, ca o clauza penala convenita de parti in contractul de imprumut, in sensul transmiterii proprietatii catre imprumutat, in cazul neachitarii sumei la termenul scadent, este sanctionata cu nulitatea absoluta. Arata reclamantii ca scopul urmarit de partile contractante, respectiv cauza contractului, nu reprezinta o mentiune personala a notarului, putand constitui obiect al probei contrare. In acest sens, se solicita si retinerea prezumtiei simple referitoare la comportamentul obisnuit al paratului (acesta indeletnicindu-se cu incheierea de contracte de imprumut in care sunt inserate clauze penale deghizate). Se mai sustine ca mentiunea acordarii unui imprumut fara dobanda nu este reala, ca paratul nu incheie acte dezinteresate si ca intre cele doua acte juridice contestate in speta exista o legatura intima, ce releva abuzul imprumutatorului si, pe de alta parte, situatia de constrangere a debitorilor.
In dovedire, la dosar s-au depus inscrisuri.
Paratii au formulat intampinare (fila 37), solicitand respingerea actiunii, ca nefondata, cu cheltuieli de judecata. Totodata, s-a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, cu argumentul ca aceasta nu este parte in contracte.
S-a aratat, in sustinere, ca paratii prezinta realitatea in mod deformat si ca, in fapt, contractele de imprumut contestate s-au incheiat pentru sumele expres mentionate si, respectiv, predate, in baza relatiilor existente, anterior, intre parti. Contractele au fost garantate cu un imobil constructie si teren apartinand debitorilor, impotriva acestora din urma fiind declansata executarea silita, data fiind nerestituirea sumelor incasate. Arata paratii ca nu s-a perceput nicio dobanda, ca paratii solicita desfiintarea contractelor desi admit incasarea sumei de 7000 Euro, ca aspectele invocate in actiune fac parte dintre cele constatate personal de agentul instrumentator, ce nu pot fi combatute decat prin inscrierea in fals, ca in speta nu sunt indeplinite conditiile cauzei ilicite (paratii citind si semnand contractele de imprumut cu garantie) si ca pretinsele clauze penale deghizate sunt cuprinse in toate contractele de imprumut cu ipoteca, garantand recuperarea sumei imprumutate, iar nu a proprietatii imobilelor, cum eronat se sustine. In cele din urma, se arata ca asa-zisa activitate notorie de camatar se rezuma la imprumutul acordat unei singure alte persoane, care a apelat la serviciile aceluiasi avocat. Cat priveste plangerea penala invocata, se invedereaza ca organele de urmarire au dispus neinceperea urmaririi pentru fapta de inselaciune, solutie ce se impune, potrivit art. 22 CPP, cu putere de lucru judecat (in privinta inexistentei faptei).
In dovedire, la dosar s-au depus inscrisuri.
La cererea partilor, in cauza s-a administrat proba cu inscrisuri, proba testimoniala si proba cu interogatoriul paratului. Totodata, s-a atasat dosarul penal nr. xxxxx/193/2010.
Prin concluziile scrise (fila 64 si urm.), reclamantii si-au reluat cererile si sustinerile, subliniind ca paratul obisnuieste sa acorde imprumuturi si sa dobandeasca posesia imobilelor debitorilor, in urma executarii silite, aspect dovedit prin multitudinea de cereri de investire cu formula executorie a diferite contracte de imprumut. Se mai sustine ca este cel putin improbabil ca paratul, care a declarat ca obtine venituri modeste, sa aiba posibilitatea acordarii de imprumuturi considerabile unui numar de cel putin patru familii, ca declaratia martorului B.E. este mincinoasa (acesta facand vorbire despre o persoana cu semnalmente diferite de cele ale reclamantului), ca dimpotriva, martorul M. A. a relatat in detaliu situatia de fapt reala, ca plangerea penala formulata impotriva paratului si a notarului public, pentru fapta de inselaciune, se afla in continuare pe rolul Parchetului de pe langa Curtea de Apel, sub nr. xxx/P/2010, ca exista o relatie de coniventa intre parat si executorul judecatoresc la care acesta a apelat si ca situatia familiei F. a facut obiectul unor articole de presa.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, reclamantii au solicitat o solutie de respingere, invederand (fila 83) ca in speta sunt date dispozitiile art. 30 si 35 din Codul familiei, ca paratul nu a facut dovada ca sumele imprumutate provin din resurse proprii si ca, in cele din urma, imobilul executat silit a intrat in proprietatea ambilor soti.

Analizand actele si lucrarile dosarului precum si prevederile legale incidente in cauza, instanta retine urmatoarele:
In privinta exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei B.V. , instanta urmeaza a pronunta o solutie de admitere, cu argumentul ca in actele juridice a caror desfiintare se solicita, aceasta nu figureaza drept parte. In alta ordine de idei, imprejurarile relative la caracterul  comun al sumelor imprumutate si la mandatul subinteles existent intre soti privesc exclusiv raporturile acestora din urma, nefiind relevante din perspectiva posibilitatii de valorificare a drepturilor reclamantilor.
Asupra fondului pricinii,
Prin contractul de imprumut cu ipoteca autentificat sub nr. xxxx/2009 (fila 12 si urm.), la BNP C.A - S.A, paratul B.E. a imprumutat reclamantilor suma de 11.200 Euro, pentru restituirea careia s-a stabilit data de 24.09.2009. In vederea garantarii acestei obligatii de plata, partile au convenit asupra ipotecarii imobilului proprietatea debitorilor, situat in Botosani, str. nr., jud. Botosani, cu mentiunea ca, in situatia nerestituirii intregii sume imprumutate, creditorul va cere executarea silita a imobilului asupra caruia s-a constituit ipoteca, recuperandu-si creanta din pretul obtinut, conform legii.
Prin contractul de imprumut cu garantie imobiliara autentificat sub nr. xxxx/2009 (fila 83), la BNP R. A. - A.-M. V., reclamantul a acordat partii potrivnice un nou imprumut, in valoare de 6.000 Euro, cu termen de restituire in data de 2010. Debitorii au garantat indeplinirea obligatiei de restituire cu acelasi imobil, asupra caruia s-a instituit, astfel, o ipoteca de rang II.
In pricina de fata, reclamantii F.D. si F.E. au contestat valabilitatea celor doua contracte mentionate, invocand drept motiv de nulitate absoluta, cauza ilicita a clauzelor penale inserate in conventiile de imprumut, clauze care, in speta, ar fi deghizate in clauze de garantie imobiliara. In drept, s-au invocat, in principal, dispozitiile art. 966 (obligatia fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea nici un efect), 1066 (clauza penala este aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru asigurarea unei obligatii, se leaga a da un lucru, in caz de neexecutare din parte-i), 1576 Cod civil, prevederile Legii nr. 313/1879, Decizia nr. 785/27.02.2003 a ICCJ.  
Potrivit art. 1 si 2 din legea mentionata, clauza penala, aflata in contracte de imprumuturi sau de prestatii in natura, este si va ramanea anulata, oricare va fi data actului a carui executare se cere, insa numai daca termenul exigibilitatii creantei va cadea in urma promulgarii acestei legi. Judecatorul, in caz de imprumut, va putea condamna numai la plata dobanzii prevazuta de art. 1589 din codul civil, sau, in caz de alte obligatiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din codul civil; daca clauza penala nu va fi stipulata direct, ci va fi deghizata sub o alta forma, sau va rezulta din conditiunile actului, judecatorul va aprecia si va putea anula din contract aceea ce ar avea caracterul de clauza penala, putand aplica, dupa cazuri, art. 1589 sau art. 1084 din codul civil. Retinand aceste prevederi (abrogate abia odata cu aparitia NCC), Inalta Curte a statuat, prin Decizia nr. 785/2003, ca o clauza in sensul transmiterii proprietatii unui imobil, in cazul neachitarii sumei la termenul scadent, este sanctionata cu nulitatea absoluta.
Din analiza dispozitiilor astfel reproduse, instanta retine, in primul rand, ca inserarea unei eventuale clauze penale intr-un contract de imprumut, alta decat cea limitata la plata dobanzii legale (a se vedea, in acest sens, si prevederile art. 9 din OG nr. 9/2000, in vigoare la data incheierii contractelor - in raporturile civile obligatia de a plati o dobanda mai mare decat cea stabilita in conditiile prezentei ordonante este nula de drept), atrage nulitatea respectivei clauze, iar nu a insusi contractului de imprumut. Practic, sanctiunea consta doar in privarea imprumutatorului de prestatiile ce exceda restituirii imprumutului si a daunelor interese limitate la dobanda prevazuta de lege, o altfel de masura relevandu-se neoportuna si inechitabila pentru acesta. Prin urmare, fata de cauza de nulitate expres invocata de reclamanti, o eventuala solutie de admitere a actiunii ar putea privi doar clauzele pretins ilicite, iar nu contractele propriu-zise de imprumut.
Este de observat, referitor la aceste clauze, ca in pofida sustinerilor partii reclamante, niciuna dintre mentiunile conventiilor nu indreptateste concluzia inserarii unor dispozitii ilicite, contrare Legii nr. 313/1879. Astfel, dupa cum s-a aratat in preambulul prezentelor considerente, obligatia de restituire a sumelor imprumutate a fost garantata prin instituirea unor ipoteci de rang I si II asupra imobilului proprietatea debitorilor, cu mentiunea expresa ca, in situatia neplatii la termen, creditorul va cere executarea silita a imobilului asupra caruia s-a constituit ipoteca, recuperandu-si creanta din pretul obtinut, conform legii.
Retine instanta, analizand aceste clauze, ca partile s-au limitat la a valorifica una dintre garantiile aflate la indemana oricarui creditor (oricine este obligat personal este tinut de a indeplini obligatiile sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare; cauzele legitime de preferinta sunt privilegiile si ipotecile - art. 1718, 1720 Cod civil), garantie ce nu presupune insa preluarea bunului indisponibilizat ci, asa cum s-a prevazut in contract, urmarirea silita a acestuia, prioritar fata de alti eventuali creditori, in vederea obtinerii, prin procedura vanzarii la licitatie, a sumei neachitate in mod voluntar. Practic, paratul ar fi avut oricum posibilitatea executarii silite a bunurilor debitorilor rau platnici, in virtutea drepturilor legale ale creditorilor chirografari, singurul avantaj asigurat prin contractul de imprumut fiind acela al preferintei la urmarire si, respectiv, la indestularea creantei. Si, dupa cum se observa, aceasta preferinta se opune, in primul rand, unor posibili creditori concurenti, iar nu reclamantilor insisi.
Mai este de spus, in acelasi context, ca odata demarata executarea silita, nimic nu opreste pe creditor a participa personal la licitatia bunului si, implicit, la adjudecarea acestuia. Sunt relevante, in acest sens, dispozitiile art. 510 alin. 2 CPC, potrivit carora, singura restrictie impusa creditorilor urmaritori este aceea a adjudecarii bunului pentru un pret de cel putin 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. O eventuala incalcare a acestei reguli este sanctionabila in procedura contestatiei la executare.
Revenind asupra naturii clauzelor in concret convenite de partile pricinii, instanta constata necesar a se sublinia ca acestea nu au avut drept obiect, precum se arata in art. 1066 Cod civil, obligatia de a da un lucru_, obligatie inteleasa, potrivit interpretarii aceluiasi act normativ - art. 1074, drept aceea de a preda, de a transmite proprietatea lucrului, indiferent ca acesta consista intr-un bun imobil sau mobil, inclusiv o suma de bani. Desi, in speta, paratul a ajuns finalmente si in proprietatea imobilului obiect al garantiei, aceasta imprejurare este rezultatul procedurii de executare silita, impotriva careia se puteau exercita caile legale de atac, iar nu a clauzelor din conventiile de imprumut. Este de spus ca prin decizia anterior invocata, Inalta Curte a statuat asupra sanctionarii, cu nulitatea absoluta, tocmai a clauzei (din contractul de imprumut!!!) de transmitere, in caz de neplata, a proprietatii unui imobil.
Mai apreciaza instanta ca prin continutul lor concret, intrinsec, actele juridice intervenite in speta nu permit interpretari cu privire la obiectul tranzactiei si la modalitatea de garantare a executarii obligatiilor. Cu atat mai putin, in privinta pretinselor clauze penale deghizate, in dosar nu s-au produs marturii favorabile ipotezei descrise de reclamanti. Astfel, martorul propus de aceasta parte (fila 14), nu a facut nicio referire la aspectul in discutie.
In ceea ce priveste sustinerea potrivit careia, in fapt, imprumutul ar fi privit suma de 7000 Euro, diferenta constituind dobanda de 10% (in acest caz, pentru sumele de 4200 Euro in primul contract si 6000 Euro in al doilea contract, s-ar fi instituit o aceeasi clauza penala ilicita), instanta retine ca, intr-adevar, din continutul actelor juridice nu rezulta imprejurarea ca numararea si predarea banilor s-ar fi realizat in prezenta notarului public, astfel incat mentiunea relativa la elementul in discutie sa se impuna, sub aspect probator, pana la inscrierea in fals. Ca atare, instanta considera admisibila proba testimoniala administrata la cererea reclamantilor, proba care insa nu se releva a fi si concludenta, din acest punct de vedere. Astfel, martorul M. A. (fila 147) a facut vorbire despre intentia reclamantului de a imprumuta 10.000 Euro (suma mai apropiata celei mentionate in contract decat celei pretins obtinute in realitate), despre necunoasterea modalitatii concrete in care s-au predat banii, despre neasistarea la intreaga numarare a acestora, de catre reclamant, si despre nedetinerea vreunor informatii, din alte surse decat petentii, despre calitatea de pretins camatar a paratului).
Se mai retine, cu privire la celelalte probe/prezumtii invocate de reclamanti, ca acordarea mai multor imprumuturi, de catre partea potrivnica, nu reprezinta in sine o dovada a practicarii camatariei. Pe de alta parte, nu sunt neverosimile sustinerile potrivit carora sursa banilor imprumutati ar fi reprezentata de economiile realizate, de catre parat, in urma a 16 ani de munca (fila 145), dupa cum, pentru o persoana care prefera sa-si pastreze economiile la domiciliu, iar nu la unitatile bancare, acordarea unor imprumuturi in euro, chiar fara dobanda, se releva drept o modalitate potrivita de conservare activa a acestora. Faptul detinerii in proprietate, de catre fiul paratului (fila 56), a unui autoturism Audi fabricat in anul 2005, nu se constituie intr-o excentricitate imposibil de justificat altfel decat prin calitatea de camatar a tatalui acestuia.
Observa instanta, in acelasi context, ca cele patru familii pretins prejudiciate de paratul B.E. l-au actionat in instanta, pe acesta din urma, intr-un interval de circa 5 ani (2006-2011), ceea ce presupune ca pretinsa activitate de camatar ar consta in acordarea a cate unui imprumut pe an. Pe de alta parte, doi dintre acesti debitori (filele 92, 93, 98) au inteles sa renunte la demersurile lor, fie in mod expres, fie prin nesustinerea actiunilor. Nu in ultimul rand, este de precizat ca, desi in cererile penale depuse la dosar, reclamantii au invocat  exercitarea unor presiuni din partea paratului (amenintari cu acte de violenta extrema), in vederea obtinerii sumelor pretinse si, implicit, al incheierii contractelor in forma dorita, acestia nu au solicitat, chiar la momentul respectiv, concursul autoritatilor. Desigur, se poate admite ca insasi presiunea respectiva, obtinuta prin diverse mijloace de constrangere si de intimidare, a impiedicat un atare demers, fara insa ca aceasta concluzie sa poata justifica multitudinea de actiuni promovate, de catre reclamanti, dupa punerea in executare a contractelor - dosar nr. xxxx/193/2010, xxxxx/193/2010, xxxxx/193/2010, xxxxx/193/2010, 1 xxxxx/193/2010, xxxxx/193/2010, xxxx/193/2010, xxxx/193/2011 - filele 91, 94, 95, 96, 97.
Conchide instanta ca in speta nu sunt date nici conditiile invalidarii, oricum partiale, pentru suma ce s-ar fi stabilit, potrivit sustinerii reclamantilor, cu titlu de dobanda de 10%, in dispretul acelorasi prevederi ale Legii nr. 313/1879/OG nr. 9/2000. Aceasta concluzie impune respingerea actiunii, ca neintemeiata.
In identificarea acestei solutii s-a mai avut in vedere ca rezolvarea din dosarul penal nr. xxxx/P/2010 (rezolutie de neincepere a urmaririi penale din data de 10.01.2011) ar putea fi retinuta doar ca prezumtie pentru netemeinicia sustinerilor reclamantilor, data fiind inexistenta unei hotarari judecatoresti ce se bucura de autoritate de lucru judecat, si ca, pe de alta parte,  plangerea penala adresata Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava nu tine prezenta pricina in loc, intrucat in speta nu s-a invocat dolul (echivalent faptei de inselaciune pentru care s-a formulat plangerea), ci inserarea unor clauze penale prohibite in materia contractelor de imprumut, ceea ce presupune consimtamantul ambelor parti, cu atat mai mult cu cat exteriorizarea vointei comune a fost constata personal de agentul instrumentator (potrivit art. 65 din Legea nr. 36/1995, incheierea ce constata autentificarea unui inscris cuprinde, sub sanctiunea nulitatii, si mentiunile relative la constatarea ca s-a luat consimtamantul partilor si constatarea ca inscrisul a fost semnat in fata notarului de toti cei tinuti sa-l semneze).
In temeiul art. 274 CPC, instanta va obliga reclamantii la plata cheltuielilor de judecata avansate de partea adversa, respectiv 1000 lei reprezentand onorariu avocat (fila 35).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei B.V. .
Respinge actiunea formulata de reclamantii F.D. si F.E., cu domiciliul procedural in Botosani, str. /Botosani, str., bl., sc., et., ap., in contradictoriu cu paratul B.E., cu domiciliul in sat C.-D., com. M. E., jud. Botosani, ca neintemeiata.
Obliga reclamantii la plata cheltuielilor de judecata - 1000 lei.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi...

PRESEDINTE,                                                              GREFIER,