InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Barlad

Plangere

(Sentinta civila nr. 190 din data de 19.01.2010 pronuntata de Judecatoria Barlad)

Domeniu Contraventii. Inchisoare contraventionala | Dosare Judecatoria Barlad | Jurisprudenta Judecatoria Barlad


R O M A N I A

INSTANTA

     Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata:
     
     Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei B sub nr. 4954/189/2009 la 20.10.2009, petentul PAI a solicitat instantei ca, in contradictoriu cu organul constatator  Inspectoratul de politie al judetului V (IPJ Vaslui), sa dispuna anularea procesului-verbal de contraventie seria CC nr..2009, exonerarea sa de la plata amnezii de 120 lei si anularea punctelor de penalizare aplicate. In subsidiar, petentul a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.
     In motivarea plangerii petentul a aratat ca a purtat centura de siguranta si din aceasta cauza a semnat procesul verbal consemnand obiectiunile sale in sensul ca nu este de acord cu masura luata. Petentul a precizat ca desi i s-a adus la cunostinta ca a fost filmat cu aparatul radar, in procesul verbal nu este consemnat aparatul cu care a fost filmat si nici numarul casetei video cu care s-a efectuat inregistrarea. Petentul a mai aratat ca a solicitat sa i se arate inregistrarea si sa i se comunice daca aparatul radar este verificat metrologic, daca agentul de politie are atestat de operator radar si daca echipajul de politie era numit prin ordin de serviciu, dar i s-a raspuns ca aceste dovezi vor fi prezentate in instanta. Petentul a mai aratat ca posibilitatile sale materiale sunt reduse si nu ii permit sa achite amenda.
     In drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 195/2002.
     La dosarul cauzei a fost atasat procesul-verbal de contraventie seria CC nr. 2009 (f. 4) si copii de pe cartea de identitate si permisul de conducere al petentului (f. 6).
     Actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar in baza art. 15 lit. i) din Legea 146/1997.
     La termenul din data de 24.11.2009, instanta a incuviintat pentru petent proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu un martor.
     La termenul din data de 05.01.2010, instanta a audiat martorul Selcovoiu Teodor, propus de petent, declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar (f. 15). La acelasi termen organul constatator a depus la dosar, prin fax, precizari insotite de plansele fotografice si buletinul de verificare metrologica al aparatului radar (f. 16-18). La data de 07.01.2010, aceste inscrisuri au sosit si in original la dosar (f. 20-21).
     Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
     Prin procesul-verbal seria CC nr. 3980288, incheiat la data de 07.10.2009, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala de 120 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata si sanctionate de art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicata. Contraventia a constat in faptul ca petentul a condus autoturismul Renault cu numarul  de inmatriculare  VS-04-BDU, fara a  purta centura  de  siguranta.
      Procedand la verificarea legalitatii procesului verbal contestat, in conformitate cu dispozitiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanta constata ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor imperative ale  art. 17 din acelasi act normativ.
     In ceea ce priveste temeinicia aspectelor retinute in procesul verbal de constatare a contraventiei, instanta urmeaza sa aiba in vedere ansamblul probator administrat in cauza.
     Probele administrate au constat in declaratia martorului S T si in plansele fotografice depuse de organul constatator.
     In ceea ce priveste plansele fotografice, petentul a invocat faptul ca pe procesul verbal nu este consemnata seria aparatului radar si nici numarul casetei pe care s-a inregistrat filmarea.
     Potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau omologate si verificate metrologic, acest aspect urmand a fi consemnat in procesul verbal de constatare a contraventiilor.
     In cuprinsul procesul verbal nu se regasesc mentiuni referitoare la seria si numarul aparatului radar, la autoturismul pe care a fost montat, la numarul casetei pe care a fost inregistrata filmarea. In procesul verbal nu se mentioneaza nici faptul ca abaterea a fost filmata.
     In aceste conditii nu se poate determina daca aparatul radar cu care a fost efectuata filmarea este un aparat radar verificat metrologic.
     Desi organul constatator a depus la dosar buletinul de verificare metrologica a aparatului radar montat pe autoturismul cu numarul de inmatriculare MAI 29058, intrucat nu exista nici o mentiune in cuprinsul procesului verbal care sa individualizeze aparatul radar cu care s-a efectuat filmarea, nu se poate determina daca acel aparatul radar este cel montat pe autoturismul MAI 29058.
     In conditiile in care nu se poate stabili ca inregistrarea a fost efectuata cu un aparat radar verificat metrologic, instanta apreciaza ca planselor fotografice efectuate dupa filmarea aparatului radar nu li se poate da relevanta probatorie in cauza.
     In ceea ce priveste declaratia martorului S T, acesta a aratat ca a observat ca petentul purta centura de siguranta. Aceasta declaratie confirma aspectele invocate de petent in plangerea contraventionala si se coroboreaza cu faptul ca petentul a scris in procesul verbal, la rubrica obiectiuni, faptul ca nu este de acord cu masura luata.
     In conditiile in care singura proba care poate fi retinuta in cauza este declaratia martorului S T, iar acesta a relatat ca a observat ca petentul purta centura de siguranta, instanta apreciaza ca petentul a facut dovada faptului ca nu se face vinovat de savarsirea contraventiei.
     Avand in vedere aceste considerente, instanta va admite plangerea, va dispune anularea procesului-verbal de contraventie seria CC nr. 3980288/07.10.2009, va exonera petentul de la plata amenzii de 120 lei si va dispune inlaturarea celor 2 (doua) puncte de penalizare aplicate acestuia.

3
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contraventii. Inchisoare contraventionala

Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017
Contraventii. Confirmare de primire. Obiectiuni. - Decizie nr. 99/R/2010 din data de 01.02.2010
Asigurare paza unitate. Subiect activ. - Decizie nr. 330/R/2010 din data de 15.03.2010
Rovinieta. Persoana responsabila. Leasing - Decizie nr. 136/R/2010 din data de 05.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie. - Decizie nr. 118/CA din data de 01.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 28/CA din data de 08.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 36/CA din data de 15.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 25/CA din data de 08.01.2010
- Sentinta penala nr. din data de 26.03.2008
Nu este permisa detinerea simultana a doua permise de conducere, din care unul eliberat de autoritatile altui stat.Potrivit art. 102 alin 1 pct.8 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contraventie detinerea simultana a doua permise de conducere nationale - Decizie nr. 5649 din data de 15.11.2013
Inlocuire sanctiune amenda contraventionala cu avertisment - Decizie nr. 1270/R din data de 13.11.2009
Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale - Decizie nr. 1095/R/C din data de 30.10.2009
Inlocuire sanctiune contravetionala cu amenda in avertisment - Decizie nr. 913/R/C din data de 09.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 163 din data de 10.01.2011
Anulare proces verbal de contraventie - Sentinta civila nr. 4935 din data de 24.06.2010
- Sentinta civila nr. 3431 din data de 29.04.2010
Anulare proces verbal contraventie - Sentinta civila nr. 4164 din data de 27.05.2010
plangere pv - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Plangere PV - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Inlocuire amenda cu munca in folosul comunitatii - Sentinta civila nr. 1507/2013 din data de 02.07.2014