InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Beius

fond funciar

(Sentinta civila nr. 451 din data de 05.03.2013 pronuntata de Judecatoria Beius)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Beius | Jurisprudenta Judecatoria Beius

Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de catre reclamanta A. U. "C.  V." I. impotriva paratilor C.  L. FOND FUNCIAR  C. - PRIN  P., C. J. B. - PRIN P., C.  C. - PRIN P., R. N. A P. - PRIN  D. S. B., avand ca obiect fond funciar.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu se prezinta nimeni.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, invederandu-se instantei faptul ca atat mersul dezbaterilor cat si concluziile partilor au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 05.03.2013, care face parte integranta din prezenta, iar in vederea deliberarii si pentru depunerea concluziilor scrise, s-a amanat pronuntarea cauzei la data de 12.03.2013, dupa care:
Se constata faptul ca la data de 07.03.2013 av. C. C. P. a depus la dosar, prin serviciul fax al instantei, ordinul de plata nr_./__., privind justificarea cheltuielilor de judecata.

INSTANTA

Deliberand asupra cererii de fata, 
In baza actelor de la dosar, constata urmatoarele:
1.1. Pozitia procesuala a reclamantei:
Prin actiunea civila inregistrata la aceasta instanta la data de __., reclamanta A. U. C. V. I., a chemat in judecata pe paratii C. L. FOND FUNCIAR C. PRIN P., C. J. B. PRIN P., C. C. prin P., R. N. A P. prin D. S. B., solicitand ca instanta sa pronunte o hotarare prin care:
1. sa dispuna anularea titlului de proprietate nr_../_.. ca fiind lovit de nulitate absoluta, precum si a incheierii de intabulare nr_../__ si a inscriptiilor de CF operate sub B 27-30 din CF _. I. privind parcelele nr. top. 602, 603, 604, 684/2 si respectiv in CF _.., _.., _.. C., intrucat sunt afectate de nulitate absoluta, autorizand restabilirea situatiei de CF conform colii CF _.. I. si respectiv in acord cu datele si evidenta redata prin registrul de carte funduara I. intocmit la __..,
2. sa constate calitatea reclamantei de continuatoare a calitatii de persoana juridica indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate asupra tuturor imobilelor inscrise in CF _.. I.,
3. sa dispuna reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantei asupra tuturor imobilelor nr. top. inscrise la CF _.. I., respectiv in registrul cadastral, concomitent cu obligarea paratilor de rd.1-2 de a intocmi si elibera un titlu de proprietate pe seama reclamantei,
4. cu cheltuieli de judecata in caz de opunere.
In motivarea in fapt a actiunii se arata ca A. U. C. - V. I. s-a reconstituit de plin drept prin sentinta civila nr_./A/__ pronuntata de Judecatoria Beius in dosarul nr_./A/_. pe baza actului constitutiv si a statutul asociatiei. Ulterior constituirii si infiintarii legale, pe seama A. U. C. - V. I. a fost eliberat titlul de proprietate nr_../_.. cuprinzand terenurile cu destinatie forestiera si pasunea impadurita sub nr. top. 1069/3, 503, 504, 505, 506, 502/1, cu suprafetele corespunzator mentionate, totalizand 20 ha si 7812 mp conform identificarilor de la data respectiva.
Reclamanta arata ca in realitate, averea comuna a membrilor Asociatiei si respectiv a comunitatii satesti din teritoriul I. era si este mult mai mare, dar din lipsa unor documente sau date de CF nu s-au putut identifica in intregime. La sugestia conducerii Comunei C., reclamanta arata ca a constatat existenta unor acte justificative care atesta drepturile comunitatii satesti asupra parcelelor cu nr. top. mentionate in CF _. I. ca facand obiectul reformei agrare din 1921 si care au fost expropriate de la E. R. - C. de O. in favoarea Statului Roman. Ulterior procedurii de expropriere, reclamanta arata ca a avut loc operatiunea legala de improprietarire in favoarea locuitorilor din satul I. - parte pe titulari persoane fizice si o parte considerabila pe seama tuturor locuitorilor din satul I. desemnati printr-o formula specifica uzantelor vremii drept "Comuna I.".
Astfel, reclamanta arata ca practic toate parcelele ramase inscrise in CF _ I. au fost atribuite cu titlu de improprietarire comunitatii satesti I. - in continuarea si sporirea averii A. U. I., fiind folosite in mod continuu laolalta si in devalmasie.
Totodata, precizeaza si faptul ca fondul forestier, respectiv terenurile cu vegetatie forestiera au fost trecute dupa anul 1948 din nou in fondul silvic national si administrate de RNP R., ramanand in posesia si folosinta comuna a satenilor din I. terenurile cu destinatie de pasune, asa cum au fost si sunt si in prezent folosite.
In urma demersurilor oficiale intreprinse la nivelul conducerii Primariei comunei C., reclamanta arata ca i s-a comunicat noua situatie creata prin titlul de proprietate nr_../__., pe care il contesta ca fiind nelegal si abuziv eliberat fata de situatia folosintei faptice si destinatia acordata imobilelor in cauza pe baza Reformei agrare din 1921, drepturile comunitatii satesti fiind grav atinse.
Reclamanta arata ca a beneficiat deja de recunoasterea si reconstituirea unui drept de proprietate pentru o parte din averea comuna si in devalmasie prin titlul de proprietate nr_../__ - ocazie cu care i-a fost recunoscuta si respectata calitatea si indreptatirea legala la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor identificate la momentul respectiv pe baza actelor puse la dispozitie de aceeasi Comisie de fond funciar.
In drept reclamanta invoca dispozitiile Legii 169/1997, Legii 247/2005 cu raportare la dispozitiile Legii 1/2000, art.480 si urmatoarele Cod civil, dispozitii constitutionale si CEDO.
In probatiune reclamanta a depus la dosar in fotocopii titlul de proprietate nr_./_., adresa nr_./__, CF _., _., _. C., cererea nr__./__., declaratia numitului C. F. din ___, calculul suprafetelor din coordonate, tabel de miscare parcelara, descrierea lucrarilor topografice si geodezie, plan de incadrare in zona, incheierea nr..../__ a BCPI B., plan de amplasament si delimitare a corpului de proprietate, plan parcelar privind punerea in posesie a imobilului, adeverinta nr_../_.., plan de situatie, sentinta civila nr_../A/_.. pronuntata de Judecatoria Beius in dosarul nr_../A/_.., CF _ I., registrul alfabetic al parcelor in comuna I., cartea funduara cadastrala a comunei I. din 1928.
Prezenta actiune este scutita de taxa judiciara de timbru, potrivit articolului 15 litera r  din Legea nr. 146/1997.
1.2. Prin precizarea si completarea de actiune depusa la data de __, reclamanta a aratat ca isi mentine solicitarile de la punctele 2 si 3 din actiunea introductiva, cerand totodata: anularea incheierilor de intabulare nr__/_.. si nr_../__ si a inscriptiilor din CF _. I. de sub B 28-30, sistarea colilor de CF nou infiintate nr. __, cu nr. cadastral 50377 (provenita din nr. top. 602, 603 I.), nr. __, cu nr. cadastral 50376 (provenita din nr. top. 604 I.) si a colii de CF _., cu nr. cadastral 50370 (provenita din nr. top. 684/2 I.), autorizand restabilirea situatiei de CF corespunzatoare colii _. I. Avand in vedere documentatia comunicata de C. L. Fond Funciar C., reclamanta a solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna si anularea Hotararii nr_../__.. privind validarea cererii formulata de C. L. al c. C. (pentru suprafata de 68,84 ha teren cu vegetatie forestiera) intrucat este lovita de nulitate absoluta, fiind facuta cu fraudarea legii si pe cale de consecinta este vadita si nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr_../_.. eliberat pe seama C. C.; in subsidiar, reclamanta a solicitat instantei sa dispuna completarea titlului de proprietate nr_../_.., in sensul includerii in cuprinsul acestuia si a parcelor mai sus mentionate ca reprezentand corespunzator al A. U. C. - V. I., concomitent cu obligarea paratilor de rd.1-2 sa procedeze la intocmirea documentatiei pentru eliberarea titlului de proprietate completat corespunzator; cu cheltuieli de judecata in caz de opunere.
In motivarea in fapt reclamanta arata ca precizarile si completarile de actiune se impun cu necesitate pentru o corecta si integrala solutionare a pricinii, vazand si actele comunicate de catre C. L. C.
In probatiune reclamanta a depus in fotocopii adresa nr_../_.. si titlul de proprietate nr_../_..
-/-
2.1. Pozitia procesuala a paratelor C. C. si C. L. pentru aplicarea legilor fundului funciar din comuna C.:
Legal citate, paratele au depus la dosar la data de __ intampinare prin care solicita respingerea actiunii formulate de reclamanta, ca neintemeiata si nelegala si mentinerea in totalitate a titlului de proprietate _../__, ca fiind eliberat in mod legal. 
In motivarea in fapt a intampinarii, se arata ca reclamanta nu a depus cerere de reconstituire pentru suprafetele de teren din litigiu, mentionandu-se si faptul ca pentru aceste suprafete de teren a depus cerere de reconstituire C. C., careia i s-a si eliberat in mod normal si legal titlul de proprietate atacat de catre reclamanta in cauza.
Din documentele depuse, inclusiv din CF _.. I. rezulta ca proprietar tabular al suprafetelor de teren cu vegetatia forestiera in litigiu a fost episcopia R. C. O. pana in anul _.., cand in urma exproprierii, proprietar a devenit Statul Roman. Din hotararea nr__/_.. a Comitetului Agrar, rezulta ca suprafetele de teren din litigiu reprezinta padure si pasune, fiind destinate pentru completarea padurii si pasunii comunale I., in prezent localitate componenta a comunei C., rezultand totodata si faptul ca la discutii a luat parte primarul comunei I., ca reprezentant al comunei.
Paratele arata faptul ca reclamanta nu a dovedit niciodata ca padurea in discutie i-ar apartine sau i-a apartinut in vreun fel, motiv pentru care apreciaza ca solicitarile acestora sunt neintemeiate, atat in fapt cat si in drept. De asemenea, se arata ca din nici un act depus in probatiune nu rezulta in nici un fel ca suprafata de teren in discutie ar fi apartinut vreodata unei asociatii urbariale sau ca vreo asociatie a fost improprietarita cu aceste suprafete de teren.
In drept paratele invoca dispozitiile Legii 18/1991, Legii 1/2000, Legii 247/2005 cu modificarile si completarile ulterioare si HG 890/2005, pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, Legea administratiei publice locale 215/2001 cu modificarile si completarile ulterioare.
-/-
3.1. Ceilalti parati, desi leg citati, nu au depus cereri sau intampinare prin care sa-si precizeze pozitia procesuala. 
-/-
In urma solicitarii instantei, la data de __.. reclamanta a depus la dosar inscrisurile filele 59-116 dosar.
De asemenea, ca urmare a solicitarii instantei, C. L. C. a depus la dosar la data de _. inscrisurile filele 121-137, si anume: titlu de proprietate nr__/_.., CF _ I., adresa emisa de I. P. jud. B. nr_../_.. si inregistrata la P. c. C. sub nr_../_., Hotararea Comisiei Judetene nr_../_.., tabel nominal cuprinzand localitatile carora li se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestiera conform art.24 din Legea nr.1/2000, cererea P. c. C. nr_./_.. pentru reconstituirea terenurilor cu vegetatie forestiera apartinand comunei C., Hotararea nr_../_. a Comitetului Agrar, proces verbal nr_./_. si extras dupa hotararea nr_../_. a comisiunii de expropriere si improprietarire a judetului Bihor.
La termenul de judecata din _. paratele C. C. si C. L. C. au depus la dosar in fotocopie sentinta civila nr_./_.. pronuntata de Judecatoria Beius in dosarul nr_../187/_..
Ca urmare a solicitarii instantei, la data de _... C. L. C. a depus la dosar procesul verbal de punere in posesie nr_../_.. si procesul verbal de predare - primire incheiat la __., a suprafetelor de fond forestier national ce constituie obiectul procesului verbal de punere in posesie nr_../__.
In sedinta publica din data de __ reclamanta a depus la dosar in fotocopii hotararea nr__/__. privind completarea hotararii C. J. nr_../_.., alaturat adresei nr_../__. emise de C. J. B., catre C. L. C., titlul de proprietate nr_../_.., procesul verbal al adunarii generale a asociatiei reclamante incheiat la data de __, avand incheiere de data certa nr_/_. a Cabinetului de Avocat C. T. si doua hotarari practica judiciara - respectiv sentinta civila nr_../_. pronuntata de Judecatoria Alesd in dosarul nr_../_. si decizia civila nr_../R/_. pronuntata de Tribunalul Bihor in dosarul nr_../111/_..
De asemenea, la acelasi termen de judecata reclamanta a depus completare de actiune, cu privire la care instanta a admis exceptia decaderii reclamantei din dreptul de a-si modifica cererea principala prin completarea de actiune depusa la termenul din __., invocata de catre av. C. C. P., constatand ca reclamanta este decazuta din dreptul de a-si modifica actiunea, instanta ramanand investita doar in ceea ce priveste actiunea principala si precizarea si completarea de actiune depusa la data de __.
Av. C. C. P. a depus la dosar in sedinta publica din data de __ in fotocopie de la A. N. hotararea nr_../__.
-/-
In probatiune instanta a incuviintat pentru reclamanta proba cu inscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriile paratelor C. L. C. si C. J. B. (raspunsurile paratei C. L. C. fiind depuse la dosar - filele 180-182, iar parata C. J. B. nu a raspuns la interogatoriul incuviintat) si proba testimoniala (fiind audiati in acest sens martorii B. S. si C. Z. - filele 184-185).
-/-
          Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
- din cercetarea cartii funciare _. I. (filele 59-63) rezulta ca:
- numerele topografice din litigiu( astfel cum au fost ele identificate in actiunea introductiva precum si prin precizarea depusa la data de __ . fila 141) au fost inscrise initial  in cartea funciara _. I. (fila 29) , iar ulterior unele dintre ele au fost translatate in alte carti funciare ( in favoarea C. C.) , dar esential pentru dezlegarea prezentei pricini este situatia proprietatii , astfel cum reiese ea din foaia B a acestei carti  funciare , astfel :
- imobilele au constituit potrivit inscrierilor de sub B1 , proprietatea E. R.-C. din O., iar ulterior in baza incheierii nr. _./_.. s-a intabulat sub B4 proprietatea Statului Roman cu titlu de expropriere.
           - din cercetarea registrului alfabetic al parcelelor mosiei E. r.-c. O. pentru indreptatitii din comuna I. (fila 33) , rezulta ca   la pagini 40 sunt inscrise toate imobilele din litigiu in favoarea Comunei I. , fara nici o referire la forma asociativa reclamanta.
           - din cercetarea cartii funduare cadastrale a comunei I. redactata in anul 1928 (fila 43) - asa cum rezulta si din denumirea acestei carti funduare , dreptul apartine comunei I. , fara echivoc , acest inscris nefacand nici o   trimitere la vreo  asociatie urbariala.
Potrivit sentintei civile nr_./A/_. pronuntata de Judecatoria Beius in dosarul nr_../A/_. - fila 28, instanta retine ca s-a autorizat infiintarea A. U. C. V. I. cu sediul in loc. I., nr_., jud. B., ca persoana juridica cu scop patrimonial.
Din titlul de proprietate nr_../__ emis pe seama C. C. (fila 7), se retine ca acesteia i s-a reconstituit dreptul de proprietate, asupra suprafetei totale de 68 ha si 8388 mp teren cu vegetatie forestiera, din care suprafata de 51 ha si 9200 mp din fondul forestier national, cu destinatie forestiera si suprafata de 16 ha si 9188 mp din afara fondului forestier national, cu destinatie agricola, situata pe teritoriul comunei C., structurata si amplasata conform celor mentionate in anexa.
Din titlul de proprietate nr_../__ emis pe seama A. U. C. V. I. (fila 144), se retine ca acesteia i s-a reconstituit dreptul de proprietate, asupra suprafetei totale de 20 ha si 7812 mp teren cu vegetatie forestiera, din care suprafata de 9 ha si 5000 mp din fondul forestier national, cu destinatie forestiera si suprafata de 11 ha si 2812 mp din afara fondului forestier national, cu destinatie agricola, situata pe teritoriul comunei C., structurata si amplasata conform celor mentionate in anexa.
Din hotararea C. J. B. nr_../_.. - fila 131, instanta retine ca s-a validat, conform cererii formulate de C. L. al C. C., in baza actelor doveditoare ale proprietatii, suprafata de 68,84 ha teren cu vegetatie forestiera, din care cuprins in amenajamentul silvic 51-92 ha din administrarea O.S. T. - 49, 22, O.S. D. - 2,7 ha, iar suprafata de 16,92 ha pasune impadurita aflata in folosinta consiliului local.
Din cererea nr_../_.. - fila 133, adresata P. C. L. de aplicare a Legii 247/2005, de catre P. c. C., rezulta ca aceasta a solicitat reconstituirea asupra terenurilor cu vegetatie forestiera si pasune apartinand localitatilor comunei C., respectiv pentru loc. C., B., C., precum si pentru loc. I. cu privire la imobilele nr. top. 602, 603, 604, 684/2, 684/43 inscrise in CF _. I.
Din interogatoriul luat C. L. C. (filele 180-182) rezulta aspectele retinute de catre instanta din cartea funciara si din adresa nr_../_., precum si faptul ca nu toti locuitorii satului au format vechea asociatie si nici astazi asociatie nu este compusa din toti locuitorii satului I.. Totodata, retine instanta si faptul ca cererea nr_./__ a fost validata, precum si faptul ca asupra terenurilor cuprinse in titlul de proprietate nr_../_.. C. C. a fost pusa in posesie de catre O. S. T. prin procesul verbal de punere in posesie intocmit la data de __.
           Din procesul-verbal al C. de O. pentru improprietarire C. nr. _/_ (fila 212)  rezulta ca imobilele prevazute in actiunea introductiva  sunt destinate din partea Comitetului Agrar pentru completarea padurii comunale.
           Din proba testimoniala administrata in cauza, si anume din declaratiile martorilor B. S. si C. Z. - filele 184-185, instanta retine urmatoarele:
 - martorul B. S. a aratat ca:
- in extravilanul loc. I. inspre loc. F. exista o bucata de padure care apartine de padurea sateasca a loc. I., 
- ulterior, aceasta padure a trecut la Statul Roman, iar pentru procurarea lemnelor trebuia sa te adresezi padurarului, situatie care s-a perpetuat si in prezent,
- de asemenea, in extravilanul loc. I. exista o padure a urbariasilor - numita __, din care cei care aveau cote parti puteau obtine lemne, insa tot asa in urma cererilor adresate padurarilor de la Ocoalele Silvice aferente,
- a mentionat martorul ca nu stie daca in perioada anilor 1940-1950 exista constituita o asociatie la nivelul loc. I., in prezent fiintand o asociatie urbariala,
- martorul C. Z. a aratat ca:
- in extravilanul loc. I. exista o padure denumita "__.", padure care inca din perioada anilor 1940-1950 a fost folosita de catre locuitorii loc. I. care obtineau lemne in urma unor cereri adresate padurarului, ce era responsabil cu aceasta bucata de padure,
- aceasta modalitate s-a perpetuat peste timp, pana in prezent si azi pentru a obtine din padurea de la __., trebuie sa te adresezi padurarului,
- dupa anul 1990 la nivelul loc. I. exista o asociatie urbariala care administreaza terenurilor loc. I.,
Asa cum rezulta din inscrierile cartii funciare _. I., Statul Roman a dobandit proprietatea asupra terenurilor din litigiu cu titlu de expropriere, expropriere initiata in temeiul Legii pentru reforma agrara din anul 1921, aprobata prin Decretul nr. 3610/1921. Aceasta lege a avut drept scop potrivit art.1, pct.1: "sporirea si completarea proprietatilor rurale taranesti", scop ce a fost instituit si urmarit prin Rezolutia Adunarii Nationale de la Alba Iulia din data de 1 Decembrie 1918, rezolutie care prin articolul III pct. 5 a stabilit cu valoare de principiu, ca reforma agrara radicala constituie unul dintre fundamentele "noului Stat Roman."
Instanta retine sub aspect terminologic ca, potrivit art. 1, alin. 2 din Legea nr.394/1864 pentru comunele urbane si rurale, notiunea de "comuna rurala" avea in vedere forma de organizare administrativ-teritoriala, compusa din "unul sau mai multe sate, catune, etc.".
Unei astfel de comune rurale i se recunostea si personalitatea juridica, asadar  calitatea de subiect de drept, potrivit art. 2, teza a doua din Legea nr. 394/1864.
In lumina acestor precizari, este de necontestat ca atunci cand prin Legea  pentru Reforma agrara se face referire la izlazuri comunale (pasuni comunale) ori paduri comunale, in fapt, legiuitorul a avut in vedere aceste forme de organizare administrativ-teritoriala: comune rurale si/sau comune urbane, ca persoane juridice, dupa distinctiile prevazute la art. 1, alin. 2 din Legea nr. 394/1864, iar nu forme asociative, asa cum sustine reclamanta A. U. C. V. I.
Ca un argument de text in plus, instanta subliniaza ca legiuitorul insusi a inteles (a facut) distinctia clara intre formele de organizare administrativ-teritoriale, pe de-o parte si formele asociative, pe de alta parte. Sub acest aspect, este de observat ca prin mai multe prevederi si chiar in acelasi timp, legiuitorul a facut referire atat la pasuni/paduri comunale, acestea apartinand unor forme de organizare administrativ-teritoriale, cat si la pasuni/paduri composesorale, urbariale, ca foste forme asociative de drept privat - a se vedea, de exemplu, art.24, art. 34 din Legea pentru Reforma agrara.
Retine instanta ca "sporirea si completarea izlazurilor (pasunilor) si padurilor comunale rurale" nu doar ca reprezentau un scop prioritar al reformei agrare, potrivit art. 1, pct. 1 din lege, dar aveau drept cauza "utilitatea publica", potrivit art. 1 din aceeasi lege. Prin art. 32, alin. 1, lit. a, b, c din Legea pentru Reforma agrara se arata, in mod expres, "destinatia" unor suprafete din terenurile expropriate, aceasta procedura luandu-se pentru infiintarea ori completarea padurilor comunale.
Edificatoare sunt si prevederile art. 37 din lege, in sensul ca administrarea padurilor comunale existente sau infiintate si completate, potrivit legii, erau date in administrarea "organelor silvice ale statului", iar nu unor forme asociative private.
In principal, reclamanta U. C. V. I. sustine ca dreptul de proprietate, asupra imobilelor cuprinse in CF _ I., precum si in cartile funduare si registrele parcelare de la filele 33-48 ,  apartine in baza procedurii de improprietarire, formei asociative, iar nu unitatii administrativ teritoriale C., ori din nici o mentiune a acestor inscrisuri nu rezulta intabularea formei asociative ca proprietara. Mai mult C. C. si-a intabulat dreptul de proprietate  in temeiul Legii nr. 18/1991 , pana la acest moment nu avem nici o inscriere cu privire la unitatea administrativ teritoriala in cartea funciara _. C.
Prin sentinta civila nr_../A/_. pronuntata de Judecatoria Beius in dosarul nr_./A/_.. - fila 28, s-a autorizat infiintarea A. U. C. V. I. cu sediul in loc. I., nr_., jud. B., ca persoana juridica cu scop patrimonial si inscrierea asociatiei in Registrul special al instantei
Din cartea funciara depuse la dosarul cauzei nu rezulta ca proprietatea asupra terenurilor din litigiu ar fi apartinut formei asociative reclamante. De asemenea, nici inscrisurile depuse de catre reclamanta, respectiv Registru alfabetic al parcelelor mosiei - E. R. C. din O. (fila 33), cartea funcuara cadastrala - fila 43 ,  nu face  nici o referire clara, fara echivoc,  la dreptul de proprietate al A. U. C. V. I., ci la comuna I.
De asemenea din probatiunea testimoniala se confirma utilitatea publica a imobilului in litigiu, padurea fiind exploatata in interesul intregii comunitati.
De altfel, din cercetarea legii pentru reforma agrara (articolul 92 si urmatoarele), instanta observa ca astfel de forme asociative nu au fost prevazute printre beneficiarii improprietaririi.
Retine instanta mai apoi si  prevederile art.6 din Legea 1/2000 "(1) La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole, in conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orasenesti si municipale si cele judetene, constituite potrivit legii, vor verifica in mod riguros existenta actelor doveditoare prevazute la art.9 alin.(5) din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicata, precum si pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte, tinandu-se seama si de dispozitiile art.11 alin. (1) si (2) din aceeasi lege.
12 Consemnarile efectuate intre anii 1945 si 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de productie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor , neinsotite de titluri de proprietate , au valoare declarativa cu privire la proprietate .
14Orice proba dovedind dreptul de proprietate al fostilor proprietari poate fi inlaturata numai printr-o proba de aceea forta produsa de catre detinatorul actual al terenului sau de catre terti, tagaduind dreptul de proprietate."
Retine finalmente instanta ca reclamanta nu are calitatea de persoana indreptatita nici  la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor inscrise in titlul de proprietate atacat (terenuri mentionate in forma initiala a cererii introductive) nici la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor mentionate in precizarea de actiune de la fila 141 , in baza argumentelor de fapt si de drept analizate pe larg in paragrafele anterioare.
         In ceea ce priveste legalitatea  titlului de proprietate nr_../_.., emis  in favoarea C. C., instanta va respinge cererea de nulitatea absoluta , constatand in urma verificarilor tuturor inscrisurilor , respectiv ( procesul-verbal al C. de O. pentru improprietarire C. nr. _/_. - act din care rezulta legitimitatea C. C. la reconstituirea dreptului de proprietate - fila 212 ; cereri, carti funciare , hotarari ) ca acesta a fost emis cu respectarea legii, inpunandu-se astfel si respingerea tuturor celorlalte cereri formulate .
In baza tuturor acestor considerente, instanta va respinge actiunea formulata de catre reclamanta A. U. C. V. I., impotriva paratilor C. L. FOND FUNCIAR C. PRIN P., C. J. B. PRIN P., C. C. prin P., R. N. A P. prin D. S. B., ca nefondata.
In baza art.274 din C.pr.civ., instanta retinand culpa procesuala a reclamantei A. U. C. V. I. in promovarea acestei actiuni, o va obliga pe aceasta sa achite paratilor C. C. si C. L. C. ambele prin primar, suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, conform documentelor justificative depuse la dosar - fila 218 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge actiunea formulata, precizata  si completata de catre reclamanta A. U. C. V. I., impotriva paratilor C. L. FOND FUNCIAR C. PRIN P., C. J. B. PRIN P., C. C. prin P., R. N. A P. prin D. S. B., ca nefondata.
Obliga reclamanta sa achite paratilor C. C. si C. L. C. ambele prin P., suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, conform documentelor justificative depuse la dosar.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 12 martie 2012.

       PRESEDINTE ,                                                    GREFIER ,
             C. D. M. - judecator                                                       D. S. Red.C.M.
Tehnored.S.D., 7 ex.
18 Martie 2013
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010