plangere contraventionala
(Sentinta civila nr. 1128 din data de 24.10.2013 pronuntata de Judecatoria Beius)Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent M. C., intimat GHENT FLORIAN ADRIAN si pe intimat INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI BIHOR - OFICIUL JURIDIC, avand ca obiect plangere contraventionala.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta reprezentantul petentei avocat R. C. A. , lipsa fiind partile .
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier , dupa care :
Reprezentantul petentei avocat R. C. A. depune la dosar chitanta nr. 4499728/1 eliberat ca Unitatea CEC Bank Deva prin care a achitat diferenta de onorar experti in valoare de 3911,70 lei . Arata ca , accepta concluziile raportului de expertiza , nu solicita administrarea altor probe.
In baza art. 150 c.pr. civila , instanta declara inchisa faza probatorie si acorda cuvantul pe fond.
Reprezentantul petentei avocat R. C. A. solicita admiterea plangerii contraventionale ; a se dispune exonerarea petentei de la plata sanctiunii aplicata prin aceasta ; obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata in valoare de 8960 lei reprezentand onorar experti si onorar avocat . Depune la dosar nota de cheltuieli si concluzii scrise . In motivare arata ca , in mod eronat s-a retinut culpa comuna , in cauza existand doar culpa exclusiva a intimatului G. F. . Astfel cum rezulta din declaratia martorului F. C. , aflata la fila 55 din dosar , care a fost martor ocular si potrivit caruia : " la un moment dat , intr-o curba usoara la stanga , a vazut ca pe sensul celalalt de mers venea o dubita alba, care depasea axul drumului , motiv pentru care a virat usor dreapta pentru a evita un eventual impact cu aceasta , si , uitandu-se in oglinda retrovizoare a vazut impactul produs intre masina care rula in spatele sau BMW X5 si dubita alba , cu care era sa intre el in coliziune , accidentul producandu-se pe banda sa de mers. " .
Alaturi de declaratia martorului , astfel cum rezulta din noul raport de expertiza , fila 10 , expertii auto confirma faptul ca petenta nu se face vinovata de savarsirea contraventiei retinuta in sarcina sa . INSTANTA Prin plangerea contraventionala inregistrata la aceasta instanta la data de 01 iunie 2011 , petenta M. C. a solicitat instantei , in contradictoriu cu intimata IPJ Bihor , ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea procesului verbal de contraventie seria CC nr. 8846176 , exonerarea petentei de la plata amenzii de 402 lei , avand in vedere ca cele retinute prin acesta nu corespund realitatii .
In motivarea plangerii petenta arata ca , continutul procesului verbal de contraventie nu corespunde cu realitatea si , de asemenea , nu este complet lizibil .
Astfel , la rubrica alte mentiuni , nu a declarat nimic si nu a semnat aceasta rubrica , iar in cuprinsul procesului verbal apare consemnat "Nu recunoaste . Nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice , test 102 _negativ ". Petenta arata ca , nu a fost intrebata daca are de facut obiectiuni privind tamponarea , desi la fata locului a expus toate obiectiunile cu privire la incidentul rutiere , insa la incheierea procesului verbal nu a participat , iar cand la semnat la rubrica alte mentiuni nu era inserat nimic , exemplarul doi al procesului verbal fiindu-i inmanat dupa ce agentul de politie a intrat cu acesta in alta incapere si nu era rupt de la cotor , revenind cu actele petentei si cu procesul verbal de contraventie rupt de la cotor , pe care i l-a inmanat . Petenta arata de asemenea ca , nu ea a incalcat axul drumului , ci soferul autoturismului BH 10 HFM , care a acrosat autoturismul sau , iar daca nu vira dreapta , o tampona frontal.
In dovedirea plangerii sale solicita a fi audiat martorul Fasie Claudiu , care circula in fata autoturismului sau in momentul premergator accidentului . De asemenea , tot in dovedirea plangerii , petenta solicita incuviintarea probei cu efectuarea unui raport de expertiza tehnica auto, avand ca obiectiv stabilirea dinamicii producerii accidentului si pozitia celor doua autovehicule in momentul impactului .
In sustinerea plangerii petenta depune la dosar procesul verbal de contraventie seria CC nr. 8846176 intocmit la 16.05. 2011 .
La termenul de judecata din 20 octombrie 2011 , instanta , avand in vedere dispozitiile OUG 195/2002, a introdus in cauza pe intimatul G. F. A. - persoana implicata in accident si societatea de asigurare Omniasig .
Prin incheierea de sedinta din 2 februarie 2012 , instanta a incuviintat proba testimoniala cu martorul F. C. precum si proba cu expertiza tehnica auto , incuviintandu-se expertul asistent din partea petentei - C. M. .
Din declaratia martorului F. C. se retine ca in cursul lunii mai a anului 2011 , se deplasa cu autoturismul proprietate personala pe ruta Pocola - Beius , cu o viteza de cca. 80 km/h , iar in spatele sau rula un autoturism BMW X5 . La un moment dat , intr-o curba usoara la stanga , a vazut ca pe sensul celalalt de mers venea o dubita alba , care depasea axul drumului , motiv pentru care a virat usor dreapta pentru a evita un eventual impact cu aceasta , si , uitandu-se in oglinda retrovizoare a vazut impactul produs intre masina care rula in spatele sau ,BMW X5 si dubita alba cu care era sa intre el in coliziune , accidentul producandu-se pe banda lui de mers . Conducatorul autoturismului BMW X5 a rulat in spatele sau pe o distanta de cca. 3 km pana la momentul producerii accidentului , fara sa aiba intentia de a-l depasi pe martor . Martorul arata ca ,s-a uitat des in oglinda retrovizoare deoarece ii placea autoturismul . Dupa producerea accidentului a sunat la politie si a acordat ajutor conducatorului autoturismului BMW X5 , care era o doamna , ajutand-o sa iasa din autoturism . Martorul a stat cam ½ ora cu agentii de politie , care au sosit la locul accidentului si in perioada in care acestia au efectuat masuratorile a incercat sa le explice ceea ce s-a intamplat si faptul ca a vazut efectiv cum s-a produs impactul , insa acestia au spus ca nu a vazut nimic . Dupa producerea impactului , cele doua autoturisme implicate s-au oprit la cca. 500 m unul de celalalt si a vazut cum autoturismul care rula in spatele sau marca BMW X5 a pierdut controlul datorita impactului . Dupa raspunsul agentilor de politie , cum ca nu a vazut nimic , a fost indignat , motiv pentru care i-a spus petentei numele sau si numarul de telefon , comunicandu-i totodata ca in eventualitatea unui proces, se va prezenta ca martor , raportat la cele constatate cu ocazia accidentului .
La data de 7 februarie 2013 s-a depus la dosar raportul de expertiza tehnica auto intocmit de catre expertul L. L. , iar la data de 14.03.2013 a fost depus la dosar anexa la raportul de expertiza cuprinzand punctul de vedere al expertului C. M. .
Avand in vedere ca exista contradictii intre concluziile celor doi experti , precum si faptul ca expertul L. L. a avut in vedere si alte probe decat cele existente la dosar , a fost incuviintata efectuarea unui nou raport de expertiza dintr-o comisie de trei experti din cadrul Biroului Local de Expertize din cadrul Tribunalului Arad .
La data de 11 septembrie 2013 a fost depus la dosar noul raport de expertiza , efectuat de catre expertii P. I. , L. D. si T. Gh. A. .
In concluziile raportului de expertiza se arata ca , raportat la probatoriul existent la dosar , la momentul producerii impactului , autoturismul Ford Tranzit BH 10 HFM , se pozitiona cu rotile de pe partea stanga pe contrasens , intrat cu circa o treime din gabaritul sau pe latime, iar impactul intre cele doua autoturisme are loc cu partile frontale stanga fata , pe sensul de mers Pocola - Beius .
In ceea ce priveste dinamica producerii accidentului , expertii arata , ca in timp ce se deplasa pe banda sa de mers , petenta , conducand autoturismul BMW X5 , avand in fata sa autoturismul Audi condus de F. C. - audiat ca martor in cauza , care se deplasa in aceeasi directie si sens de mers cu petenta , observa in fata sa , circuland din sens opus , un autovehicul de culoare alba , respectiv cel condus de persoana implicata in accident G. F. A. . Petenta , avand in fata sa autoturismul Audi , nu observa ca autoturismul condus de persoana implicata in accident marca Ford , se pozitiona pe axul drumului si se deplasa cu rotile din stanga pe contrasens . Martorul F. C. , observand pericolul in fata sa , respectiv , intrarea pe sensul sau de deplasare a autovehiculului marca Ford , a incercat evitarea impactului prin viraj spre dreapta sa , reusind sa ocoleasca si sa evite impactul cu acesta .
In ceea ce o priveste pe petenta , fiind pozitionata in spatele autoturismului Audi , foarte probabil nu observa la timp starea de pericol , respectiv deplasarea din sens opus a autovehiculului Ford , cu rotile din stanga pe contrasens , iar la momentul la care autoturismul Audi executa manevra de ocolire , este surprinsa de aparitia brusca a autoturismului Ford si nu mai are timp sa efectueze manevra de evitare . In acelasi timp , conducatorul autoturismului Ford , dupa ce a ocolit autoturismul Audi , care venea din sens opus , este surprins de aparitia brusca a autoturismului marca BMW X5 si nu mai are timp sa execute manevra de evitare , prin viraj spre dreapta sa si revenirea cu toate rotile pe banda sa de mers
Analizand intreg materialul probator de la dosar instanta retine in fapt urmatoarele :
In fapt , prin procesul verbal de contraventie seria CC nr. 8846176 intocmit la data de 16.05.2011 de agentii intimatei , s-a retinut in sarcina petentei ca a condus pe DN 76/km126 auto cu nr. de inmatriculare XX , si nu a pastrat o distanta laterala suficienta , nu a circulat cat mai aproape de marginea din dreapta a bandei de mers , acrosand autoturismul cu nr. ZZ , care circula din sens opus , rezultand avarierea autovehiculelor , fapta petentei constituind contraventia prevazuta de art. 48 din OUG 195/2002 .
Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanta retine ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art.16 si a art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de art.17 din acest act normativ, mentiuni a caror lipsa atrage sanctiunea nulitatii actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de catre instanta, precum si mentiunile prevazute de art.16 din O.G. nr.2/2001, care pot duce la anularea actului constatator.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, se retine ca agentul constatator a aplicat petentului amenda in valoare de 402 lei , pentru savarsirea faptei prevazute in OUG 195 la art. 48 Conducatorul de vehicul trebuie sa respecte regimul legal de viteza si sa o adapteze in functie de conditiile de drum, astfel incat sa poata efectua orice manevra in conditii de siguranta.
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza Salabiaku c. Franta), in situatia stabilirii unor prezumtii legale, revine ambelor parti sarcina de a proba situatia de fapt, cu respectarea dreptului la aparare si a celorlalte drepturi garantate de art.6 din CEDO, drepturi si garantii asigurate petentului pe parcursul procesului. Instanta considera ca s-a mentinut un raport de proportionalitate intre scopul legitim urmarit , prin instituirea unor prezumtii de legalitate si veridicitate ale procesului-verbal ( prezumtii ce nu incalca dispozitiile articolului 6 paragraful 2 al Conventiei) si mijloacele utilizate , intrucat petentei i s-a asigurat exercitarea efectiva a dreptului la aparare , acordandu-i -se totodata posibilitatea reala de a rasturna aceste prezumtii relative.
Astfel , asa cum rezulta din depozitia martorului audiat , F. C., coroborat cu concluziile noului raport de expertiza , instanta retine ca cele retinute in procesul verbal de contraventie nu corespund realitatii .
Acest lucru este confirmat de declaratia martorului F. C. care a aratat ca se deplasa cu autoturismul proprietate personala pe ruta Pocola Beius cu o viteza de cca. 80 km/h , iar in spatele sau rula un autoturism BMW X5 . La un moment dat , intr-o curba usoara la stanga , a vazut ca pe sensul celalalt de mers venea o dubita alba , care depasea axul drumului , motiv pentru care a virat usor dreapta pentru a evita un eventual impact cu aceasta , si , uitandu-se in oglinda retrovizoare a vazut impactul produs intre masina care rula in spatele sau BMW X5 si dubita alba cu care era sa intre el in coliziune , accidentul producandu-se pe banda lui de mers . Conducatorul autoturismului BMW X5 a rulat in spatele sau pe o distanta de cca. 3 km pana la momentul producerii accidentului fara sa aiba intentia de a-l depasi pe martor . Martorul arata ca s-a uitat des in oglinda retrovizoare deoarece ii placea autoturismul . Dupa producerea accidentului a sunat la politie si a acordat ajutor conducatorului autoturismului BMW X5 , care era o doamna , ajutand-o sa iasa din autoturism . Martorul a stat cam ½ ora cu agentii de politie care au sosit la locul accidentului si in perioada in care acestia au efectuat masuratorile a incercat sa le explice ceea ce s-a intamplat si faptul ca a vazut efectiv cum s-a produs impactul , insa acestia au spus ca nu a vazut nimic . Dupa producerea impactului , cele doua autoturisme implicate s-au oprit la cca. 500 m unul de celalalt si a vazut cum autoturismul care rula in spatele sau marca BMW X5 a pierdut controlul datorita impactului .
Asadar , la momentul producerii impactului , autoturismul Ford Tranzit , se pozitiona cu rotile de pe partea stanga pe contrasens , intrat cu circa o treime din gabaritul sau pe latime, iar impactul intre cele doua autoturisme are loc cu partile frontale stanga fata , pe sensul de mers Pocola - Beius .
Aceasta stare de fapt este retinuta din concluziile noului raport de expertiza , in care este exemplificat in mod concret modul de producere al impactului dintre cele doua autoturisme , precum si posibilitatea de evitare a impactului de catre cei implicati .
Astfel , in ceea ce priveste dinamica producerii accidentului , expertii arata , ca in timp ce se deplasa pe banda sa de mers , petenta , conducand autoturismul BMW X5 , avand in fata sa autoturismul Audi condus de F. C. - audiat ca martor in cauza , care se deplasa in aceeasi directie si sens de mers cu petenta , observa in fata sa , circuland din sens opus , un autovehicul de culoare alba , respectiv cel condus de persoana implicata in accident G. F. A. . Petenta , avand in fata sa autoturismul Audi , nu observa ca autoturismul condus de persoana implicata in accident marca Ford , se pozitiona pe axul drumului si se deplasa cu rotile din stanga pe contrasens . Martorul F. C. , observand pericolul in fata sa , respectiv , intrarea pe sensul sau de deplasare a autovehiculului marca Ford , a incercat evitarea impactului prin viraj spre dreapta sa , reusind sa ocoleasca si sa evite impactul cu acesta .

Analizand cele mai sus aratate instanta considera ca , culpa in producerea accidentului apartine exclusiv persoanei implicate in accident - G. F. A. , acesta nu a condus cu respectarea regulilor de circulatie , a depasit axul drumului cu o treime din gabaritul sau producand astfel coliziunea cu autoturismul condus de catre petenta , care a circulat regulamentar pe banda sa de mers si nu a mai putut evita impactul , situatie fata de care instanta considera ca procesul verbal de contraventie este netemeinic si nelegal , iar in baza art. 34 din OG 2/2001 urmeaza sa admita plangerea contraventionala formulata de petent .
Avand in vedere dispozitiile art. 274 c.pr. civila , instanta retine ca intimatii G. F. A.si Inspectoratul de Politie al Judetului Bihor au cazut in prezentii , motiv pentru care urmeaza a-i obliga in solidar la plata cheltuielilor de judecata in favoarea petentei , in suma de 8960 lei , constand onorarii experti si onorar avocat . PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite plangerea contraventionala formulata de petenta M. C.- in contradictoriu cu intimat - persoana implicata in accident G. F. A. - Pocola nr. 43/B , jud. Bihor ,INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI BIHOR - OFICIUL JURIDIC - ORADEA, PARCUL TRAIAN, nr. 18, Cod postal 417000, Judet BIHOR ,asigurator SOCIETATEA OMNIASIG - Oradea str. Independentei nr. 35 nr. A.9 , jud. Bihor si in consecinta :
Dispune anularea procesului verbal de contraventie seria CC nr. 8846176 din 16.05.2011 ca fiind netemeinic si nelegal precum si a masurilor dispuse .
Obliga intimatii G. F. A. si Inspectoratul de Politie al Judetului Bihor , in solidar la suma de 8960 lei cu titlu cheltuieli de judecata catre petenta .
Cu recurs in 15 de zile de la comunicare
Pronuntata in sedinta publica azi 24 octombrie 2013

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Circulatie rutiera
conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
Masura blocarii rotilor unui autovehicul. Competenta - Decizie nr. 370/R/2010 din data de 29.03.2010
1 .Contencios administrativ. Plangere contraventionala. Neprecizarea obiectiunilor in mod distinct in procesul - verbal de constatare a contraventiei. - Sentinta comerciala nr. speta 11 din data de 14.01.2008
Vatamare corporala din culpa. Culpa comuna a partii civile si a inculpatului. Respingerea recursului cu privire la majorarea daunelor materiale ?i morale - Decizie nr. 61 din data de 31.12.2013
Aprecierea daunelor morale . Criterii . Majorarea cuantumului in apel - Decizie nr. 65 din data de 22.03.2010
Alcolemie. Analiza toxicologica a probelor de sange la mai mult de trei zile de la recoltare. Sanctiune. - Decizie nr. 30 din data de 15.02.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 658 din data de 02.09.2010
Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 6 din data de 07.01.2010
Conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice - Sentinta penala nr. 58 din data de 20.05.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 32 din data de 03.03.2010
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 452 din data de 14.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 439 din data de 08.10.2009
conducere fara permis - Sentinta penala nr. 1 din data de 07.01.2009
Conducere sub influenta bauturilor alcoolice, parasire a locului accidentului - Sentinta penala nr. 101 din data de 02.10.2007
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 7 din data de 21.01.2009
Gresita apreciere a probelor administrate cu consecinta achitarii unui inculpat. - Decizie nr. 673 din data de 02.06.2011
Gresita achitare. Aprecierea categoriilor de drumuri publice. - Decizie nr. 727 din data de 16.06.2011
Exceptia de nelegalitate a art.3 din HCL nr.505/2008, precum si a art. 9 si 13 din Regulamentul privind reglementarea activitatii de imobilizare/blocare a rotilor vehiculelor si remorcilor, oprite sau stationate neregulamentar pe drumurile publice s... - Decizie nr. 2050 din data de 27.10.2010
Preschimbare permis de conducere emis de autoritatile straine.Conditii. - Decizie nr. 359 din data de 09.03.2010