InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Beius

Drept civil. Uzucapiune. Legea aplicabila in regim de carte funciara. Conditii

(Sentinta civila nr. 38 din data de 12.01.2009 pronuntata de Judecatoria Beius)

Domeniu Uzucapiune (Prescriptia achizitiva) | Dosare Judecatoria Beius | Jurisprudenta Judecatoria Beius

Prin decizia nr. LXXXVI (86), admitandu-se recursul in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca in situatia prescriptiilor achizitive incepute sub imperiul Decretului - Lege nr. 115/1938 si implinite dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 7/1996, actiunile in constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune in regim de carte funciara sunt guvernate de dispozitiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului - Lege nr. 115/1938.
Una dintre cerintele legii se refera la moartea proprietarului inscris in cartea funciara, iar aceasta conditie nu rezulta din probele administrate ca ar fi indeplinita.
Or, cerintele legii privind dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune trebuie indeplinite in mod cumulativ. Neindeplinirea unei singure conditii impiedica dobandirea dreptului de proprietate in acest mod. Prin cererea inregistrata sub nr. 1367/187/2008 din data de 8.07.2008, pe rolul acestei instante, reclamantul P.D. a chemat in judecata pe paratii M.S. si P.A., solicitand sa se pronunte o hotarare prin care instanta sa stabileasca un drept de proprietate cu titlu de uzucapiune, in favoarea reclamantului, asupra imobilelor cu nr. top. 885 si 887, inscrise in Cf 4 Baita si sa se dispuna intabularea in CF.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
Motivele de fapt aratate prin cererea de chemare in judecata:
Imobilele cu nr. top. 885 si 887, inscrise in c.f. nr. 4 Baita, sunt situate in teritoriul cadastral al localitatii Baita, respectiv in locul ce poarta denumirea  populara de "Negrea".
Aceste imobile au apartinut si au fost folosite de catre paratul de rd. 1. Fiind singur, acesta a apelat la reclamant pentru a-l ajuta la coasa, astfel incat ani in sir reclamantul a lucrat aceste terenuri.
In anul 1976, pentru ajutorul pe care reclamantul i l-a acordat, paratul de rd. 1 a inteles sa-i dea cele doua terenuri ce fac obiectul prezentului dosar.
La vremea respectiva reclamantul arata ca nu a incheiat nici un act cu proprietarul, dar a intrat in posesia si folosinta celor doua imobile pe care le foloseste si in prezent in mod public, pasnic si sub nume de proprietar.
Reclamantul arata ca, despre cei doi proprietari tabulari nu mai cunoaste nimic, deoarece au plecat din localitate si nu au mai pastrat legatura.
Fata de cele aratate mai sus, considera ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a i se putea stabili un drept de proprietate, asupra imobilelor in speta si a se intabula in cf.
In drept, sunt invocate disp. Decretului - Lege nr. 115/1938.
Paratii nu au depus intampinare.
In probatiune, au fost depuse la dosarul cauzei copie C.F. nr. 4 Baita, schita de identificare, adresa nr. 1976/28.08.2008 a Primariei orasului Nucet, adresa nr. 1772/29.07.2008 a Primariei orasului Nucet, adeverinta nr. 1557/03.07.2008 eliberata de catre Primaria orasului Nucet, declaratiile martorilor L.I., P.P. si A.L.
Analizand actiunea de fata prin prisma motivelor formulate si a probelor administrate, instanta retine urmatoarele:
Potrivit c.f. nr. 4 Baita (filele 5, 25), proprietari tabulari asupra imobilelor identificate cu nr. top. 885 si 887 sunt M.S. si sotia P.A., paratii in cauza. Potrivit inscriptiei c.f. de la B 7 si 8, paratii au dobandit dreptul de proprietate printr-un contract de vanzare cumparare incheiat la data de 30 martie 1947, iar dreptul de proprietate, astfel dobandit a fost intabulat la c.f. in data de 29 aprilie 1947.
Atat din sustinerile reclamantului, cat si din declaratiile martorilor audiati (filele 32, 33) rezulta ca in anul 1976, acesta a primit de la parati imobilele nr. top. 885 si 887, inscrise in c.f. nr. 4 Baita. De la acea data reclamantul a exercitat posesia acestor imobile, ale carei calitati urmeaza a fi analizate potrivit probelor administrate.
Avand in vedere ca prin cererea de chemare in judecata se solicita a se stabili un drept de proprietate in favoarea reclamantului, dobandit prin uzucapiune, instanta considera necesar a determina prevederile legale aplicabile in speta, in contextul in care posesia reclamantului a inceput in anul 1976, deci sub imperiul dispozitiilor Decretului - Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare.
Prin decizia nr. LXXXVI (86), admitandu-se recursul in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca in situatia prescriptiilor achizitive incepute sub imperiul Decretului - Lege nr. 115/1938 si implinite dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 7/1996, actiunile in constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune in regim de carte funciara sunt guvernate de dispozitiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului - Lege nr. 115/1938.
In aceste conditii, instanta va tine seama de prevederile art. 28, alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938: "Cel ce a posedat un bun nemiscator in conditiile legii, timp de 20 de ani, dupa moartea proprietarului inscris in cartea funciara, va putea cere inscrierea dreptului uzucapat."
Instanta urmeaza sa analizeze conditiile aratate in prevederile citate.
Sub aspectul posesiei imobilelor, instanta a retinut ca aceasta a fost exercitata de catre reclamant din anul 1976. Potrivit declaratiilor celor trei martori (toti avand domiciliul in localitatea Baita, ca si reclamantul), P.D. a folosit imobilele in mod continuu, pasnic si sub nume de proprietar. Totodata, au aratat martorii, nu au existat neintelegeri cu privire la folosinta terenurilor. Raportat la acestea, instanta retine ca sunt indeplinite conditiile legale cerute pentru ca posesia exercitata sa aiba ca efect dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, conform prevederilor art. 1847 din Codul civil: "Ca sa se poata prescrie, se cere o posesiune continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar."
Sub aspectul duratei posesiei, instanta a retinut o posesie indelungata, adica din 1976 pana in prezent, deci mult mai mare decat perioada de timp ceruta de lege, respectiv de 20 de ani.
In ce priveste urmatoarea cerinta legala (" ... timp de 20 de ani, dupa moartea proprietarului inscris in cartea funciara"), instanta a constatat ca dreptul de proprietate asupra acestor terenuri este inscris in favoarea paratilor M.S. si P.A. Cerinta legii se refera la moartea proprietarului inscris in cartea funciara, iar aceasta conditie nu rezulta din probele administrate ca ar fi indeplinita. Evident ca dovada decesului nu ar putea fi facuta decat potrivit art. 13 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civila, modificata si completata: "Starea civila se dovedeste cu actele intocmite in registrele de stare civila, precum si cu certificatele de stare civila eliberate pe baza acestora."
Pe de alta parte, in situatia in care dovada decesului paratilor in cauza ar fi fost administrata, s-ar fi pus in discutie o alta problema, anume lipsa capacitatii procesuale de folosinta a paratilor.
Fata de cele de mai sus, instanta nu poate constata indeplinirea acestei conditii pentru ca posesorul sa-si inscrie dreptul de proprietate asupra bunului uzucapat.
Or, cerintele legii privind dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune trebuie indeplinite in mod cumulativ. Neindeplinirea unei singure conditii impiedica dobandirea dreptului de proprietate in acest mod.
In baza acestor considerente, instanta va respinge cererea reclamantului ca fiind neintemeiata.
Nu vor fi acordate cheltuieli de judecata, acestea nefiind solicitate.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Uzucapiune (Prescriptia achizitiva)

Neindeplinirea conditiilor pentru a uzucapa. Posesie intrerupta si neexercitata ulterior sub nume de proprietar - Decizie nr. 116 din data de 01.04.2015
Actiune respinsa fata de paratul decedat - Decizie nr. 16 din data de 17.01.2014
Cerere de uzucapiune intemeiata pe Codul civil - Decizie nr. 354 din data de 28.04.2011
Uzucapiune - Decizie nr. 42 din data de 20.01.2011
Dobandirea unui imobil prin prescriptie achizitiva - Decizie nr. 970 din data de 03.12.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 951 din data de 02.12.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 222 din data de 25.03.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 407 din data de 31.05.2010
Uzucapiunea-mod de dobandire a dreptului de proprietate. - Decizie nr. 79 din data de 04.02.2010
Uzucapiune-mod de dobandire a dreptului de proprietate - Sentinta civila nr. 150 din data de 05.03.2009
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 681 din data de 12.09.2012
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 117 din data de 25.01.2012
uzucapiune - Sentinta civila nr. 629 din data de 09.12.2009
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 6 din data de 08.01.2009
Uzucapiune in regim de carte funciara. Legea aplicabila. Uzucapiunea extratabulara. - Decizie nr. 338 din data de 02.10.2009
Art. 304 pct. 5 cod procedura civila - Decizie nr. 100 din data de 02.02.2006
uzucapiune si accesiune - Sentinta civila nr. 2955 din data de 11.04.2011
- Sentinta civila nr. 4508 din data de 10.06.2010
- Sentinta civila nr. 489 din data de 27.01.2009
- Sentinta civila nr. 6012 din data de 28.10.2005