InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Babadag

granituire

(Sentinta civila nr. 1041 din data de 21.10.2010 pronuntata de Judecatoria Babadag)

Domeniu Granituire | Dosare Judecatoria Babadag | Jurisprudenta Judecatoria Babadag

Dosar nr.982/179/2009
Domeniu alocat : granituire
Tip speta : sentinta civila
Data spetei : s.c. nr. 1041/21.10.2010
Titlu: granituire

Prin cererea adresata Judecatoriei Babadag la data de 05.08.2009 si inregistrata sub nr. 982/179/2010, reclamantii S.C. V.S. S.R.L.,  SC R.SRL, AF C.I., B.I.si A.M., au chemat in judecata pe paratul T.I. ca pe cale judecatoreasca sa se dispuna granituirea proprietatilor acestora situate in com. Topolog, jud. Tulcea, in incinta fostului Agromec Topolog, conform titlurilor de proprietate, sa fie obligat paratul sa respecte destinatia portiunilor de teren, respectiv aceea de cai de acces, afectate circulatiei publice, asa cum sunt ele identificate in continutul titlurilor de proprietate ca "alei" sau "drum stradal", afectatie statuata de catre insasi proprietara intregului fond SC Agromec SA si de asemenea paratul sa fie obligat sa ridice lucrarile de ingradire edificate pe traseul cailor comune de acces, ori autorizarea reclamantilor sa execute lucrarile pe cheltuiala paratului.
In motivarea actiunii, reclamanta SC V.S. SRL a aratat ca detine dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 725 cu urmatoarele vecinatati la N - paratul T.I.(in locul fostei SC Agromec SA) - aleea acces in lungime de 26,93 m.l. ingradita abuziv de paratul T.I., la E - alee acces comun in lungime de 96,99 m.l. cu reclamanta AF C.I. la S - Alee in lungime de 59,28 m si la V - paratul T.I. (in locul fostei SC Agromec SA).
S-a invederat ca aleea de acces in lungime de 26,93 m.l. este ocupata de parat, aceleasi probleme creandu-le si pe celelalte laturi in care sunt invecinati, refuzand a accepta liniile de hotar trasate anterior si intabulate la OCPI cu mult inainte de a-i deveni vecin.
 Reclamanta SC V.S. SRL a mai aratat ca detine dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 727 cu urmatoarele vecinatati la N -  paratul T.I.(in locul fostei SC Agromec SA) - 22,62 m.l., la E - SC V.S.SRL 44,30 m.l. (imobil cu nr. cadastral 725), la S - Alee in lungime de 22,39 m.l. si la V - reclamanta A.M. (in locul fostei SC Agromec SA) 42,23 m.l.
S-a mai invederat ca si pe aliniamentul de 22,62 m.l., pe partea nordica, paratul ridica aceleasi gen de probleme , in sensul ca, in primul rand contesta linia de hotar existenta si mai mult are pretentia absurda ca in general toate proprietatile dobandite anterior aparitiei sale ca proprietar de teren si constructii in incinta SC Agromec SA, proprietati intabulate de ani de zile, sa fie translatate scriptic si faptic cu aproximativ 2 m.l. inspre sud, potrivit calculelor sale.
Reclamanta Primaria Comunei Topolog a aratat ca detine dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 3760,4 m.p. de teren, formata din 3565 m.p teren proprietate exclusiva si 195,4 m.p in indiviziune, din totalul de alee de 977 m.p. impreuna cu ceilalti reclamanti, suprafata totala avand urmatoarele vecinatati la N - drum satesc,  la E - proprietati private (T.Gh., S.N., I.A., C.I. si L.S.), la S - AF C.I. si la V - AF C.I. si paratul T.I. .
S-a sustinut ca paratul i-a blocat accesul la drumul comun in suprafata de 194,4 m.p., neputandu-si exercita prerogativele conferite de dreptul sau de proprietate asupra acestei suprafete de teren, acesta procedand la stabilirea liniei de hotar si ridicarea ingradirii pe aliniamentul vestic in care proprietatile lor se invecineaza.
Reclamanta SC R.SRL  a aratat ca detine dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 794 cu urmatoarele vecinatati la N - drum stradal 34,51 m.l., la E - paratul T.I.(in locul fostului Agromec SA )69,55 m.l., la S- alee in forma neregulata in lungime de aproximativ 37 m.l. si la V - alee acces comun in lungime de 59,22 m.l. cu reclamantul B.I.si paratul T.I..
S-a sustinut ca paratul i-a blocat accesul la cele doua alei, pe de o parte in ideea incorporarii in terenul sausi interzicerii accesului acesteia si reclamantului B.I., de la si inspre calea publica, precum si inspre alte utilitati din incinta SCAgromec SA, iar pe de alta parte , contestand aliniamentul laturii estice emitand aceleiasi pretentii ca si in cazul reclamantei SC V.S.SRL.
Reclamanta AF C.I.a invederat ca detine o proprietate ce se invecineaza la nord-est cu paratul si reclamanta Primaria Topolog, paratul contestand liniile de hotar, mai mult a luat hotararea de a stabili cu de la sine putere aliniamentul proprietatilor lor.
S-a mai sustinut ca in urma acelorasi manifestari, paratul a incercat sa obstacoleze accesul liber in partea vestica si nordica a incintei fostei SC Agromec Topolog SA, prin blocarea artificiala si abuziva a aleilor de acces.
Reclamantul B.I. a aratat ca detine dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 699 cu urmatoarele vecinatati la N - drum exploatare, la E - alee 71,07 (in folosinta comuna cu reclamanta SC R. SRL), alee 37,69 + 10,14 + 26,87 (contestata de parat), la S - SC Agromec SA (in prezent reclamanta A.I.) si la V - B.I., invederand ca pe latura estica, aleea de acces a fost ocupata, pana la limita proprietatii sale de catre parat, mai mult acesta contestand si linia de hotar stabilita prin documentatia cadastrala.
Reclamanta A.M. a aratat ca detine dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 773 , iar la nord se invecineaza cu alea in lungime de 5,39 m.l, aflata la confluenta cu proprietatea reclamantului B..I si paratului T.I. pe care, paratul incearca sa o incorporeze in proprietatea sa, schimbandu-i astfel destinatia, contestand linia de hotar statuata urmare a documentatiei cadastrale, pretinzand existenta unei alte situatii de fapt decat aceea atestata prin titlul de proprietate pe care-l detine aceasta.
Cererea a fost intemeiata in drept pe disp. art. 584 cod civil, art. 1073 si urm. cod civil.
In dovedirea cererii, reclamanta SC V.S.SRL a depus la dosar in copie incheierea nr. 14151/13.12.2005 pronuntata in dosarul  nr. CF 303/N/13.12.2005 a OCPI Tulcea, planul de amplasament si delimitare a corpului de proprietate, planul de amplasare in zona, fisa corpului de proprietate cu nr. cadastral 725, incheierea cu nr. 14150/13.12.2005 pronuntata in dosarul nr. CF 302/N/13.12.2005 a OCPI Tulcea, planul de amplasament si delimitare a corpului de proprietate, planul de amplasare in zona, fisa corpului de proprietate cu nr. cadastral 727.
Reclamanta Primaria Topolog a depus procesul verbal de licitatie nr. 28/16.06.2008 incheiat de SC Agromec SA in insolventa prin Lichidator judiciar R.N.SPRL Tulcea in dosar nr. 89/2006 JS -MB 131188/2006 (4826/2007 TT.
Reclamanta SC R. SRL Topolog a depus procesul verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri nr. 14877/18.11.2003 incheiat de Ministerul Finantelor Publice - DGFP Tulcea, DMAVS - BICV in dosarul  de executare nr. 8187207/2003 in baza procesului verbal de licitatie nr. 14615/12.11.2003, planul de amplasament si delimitare a corpului de proprietate, planul de amplasare in zona, fisa corpului de proprietate cu nr. cadastral 794.
Reclamanta AF C.I.  a depus procesul verbal de licitatie nr. 28/16.06.2008 incheiat de SC Agromec SA in insolventa prin Lichidator judiciar R.N. SPRL Tulcea in dosar nr. 89/2006 JS -MB 131188/2006 (4826/2007 TT, procesul verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri nr. 14709/14.11.2003 incheiat de Ministerul Finantelor Publice - DGFP Tulcea, DMAVS - BICV in baza procesului verbal de licitatie nr. II 14610/12.11.2003, factura fiscala nr. 4514452 din data de 18.11.2003 de achitare a pretului adjudecarii in suma de 63070000 lei.
Reclamantul B.I. a depus procesul verbal de adjudecare nr. 14699/13.11.2003 pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri materiale,  incheiat de Ministerul Finantelor Publice - DGFP Tulcea, DMAVS - BICV in dosarul  de executare nr. 8187207/2003 incheiat in baza procesului verbal de licitatie nr. II 14612 din data de 12.11.2003, cu documentatie cadastrala avizata la nr. 10940/17.10.2005 de OCPI Tulcea, planul de amplasament si delimitare a corpului de proprietate, fisa corpului de proprietate cu nr. cadastral 699, sector cadastral T 56 Cc 1522 in evidentele Oficiului Cadastru si Publicitate Imobiliara Tulcea sub nr. 10490/17.10.2005.
Reclamanta A.M. a depus procesul verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri nr. 3665/03.02.2005,  incheiat de Ministerul Finantelor Publice - DGFP Tulcea, DMAVS - BICV incheiat in dosarul de executare nr. 8187207/2004 in baza procesului verbal de licitatie nr. II 10890/16.07.2004, planul de amplasament si delimitare a corpului de proprietate, fisa corpului de proprietate cu nr. cadastral 773, numar sector cadastral T 59 Cc 1522 in evidentele Oficiului Cadastru si Publicitate Imobiliara Tulcea sub nr. 3575/13.04.2006 si ale ANCPI Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Tulcea sub nr. 2648/13.04.2006.
La data de 22.09.2010, paratul T.I.V. a depus intampinare prin care a solicitat admiterea capatului de cerere privind granituirea si respingerea capetelor 2 si 3 de cerere privind respectarea destinatiei portiunilor de teren - cai de acces si ridicarea lucrarilor de ingradire edificate, ca fiind nefondate, cu cheltuieli de judecata.
In fapt a invocat exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a avocatului pentru reclamantii B.I. si A.M., invederand ca cererea de chemare in judecata a fost semnata de 4 reclamanti, desi exista 6, iar in cazul in care dl.av. G.E. a fost angajat si pentru semnarea cererii de chemare in judecata, este obligat sa prezinte Contractul de asistenta juridica cu semnatura celor doi reclamanti. 
Paratul a mai invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive fata de reclamanta SC Ret SRL, invederand ca in raport de art. 584 cod civil, orice proprietar poate cere obligarea vecinului sau la granituirea proprietati lipita de a sa, fiind o delimitare prin semne exterioare a proprietatii invecinate, iar granituirea se face numai intre proprietarii terenurilor limitrofe, fiind lipsit de calitate procesuala cei care nu au proprietati invecinate.
S-a mai sustinut ca din planul de amplasare in zona intocmit de SC C. SRL prin inginer D.V.S. si din titlurile de proprietate , rezulta ca SC R. SRL nu se invecineaza cu acesta pe nici o latura a proprietatii sale , proprietatea lipita de a sa, fiind proprietatea SC Agromec SA, aceasta avand calitate procesuala pasiva pentru delimitarea prin semne exterioare a proprietatilor invecinate.
 Pe fondul cauzei, paratul a invederat nu se opune capatului 1 de cerere privind granituirea, aratand ca hotarele dintre proprietati nu se pot stabili prin intelegerea amiabila a partilor, fiind de acord ca aceasta sa se faca printr-o hotarare judecatoreasca .
In ceea ce priveste capatul 2 de cerere, prin care se solicita obligarea paratului sa respecte destinatia portiunilor de teren, respectiv aceea de cai de acces, T.I.V. a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil, invederand ca reclamantii solicita de fapt o servitute de trecere ca acces la calea publica de pe terenul proprietatea lor , prin terenul proprietatea sa.
Paratul a invocat art. 616-618 cod civil, potrivit carora proprietarul al carui loc este infundat, care nu are nici o iesire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu indatorire de a-l despagubi in proportie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona - prin loc infundat intelegandu-se acel teren care nu are iesire la calea publica , imposibilitatea absoluta de a iesi la calea publica. In cazul in care locul infundat are iesire la calea publica, pe un drum impracticabil, dar care poate deveni practicabil cu efectuarea unor cheltuieli - textul nu-si mai gaseste aplicarea.
Paratul a mai sustinut ca toti reclamantii au acces la calea publica, fara a fi nevoie sa se solicite exploatarea fondului sau, pe care l-a achizitionat prin participare la licitatiei,  cumparand suprafete de teren nu alei cum sustin reclamantii, ocupand aceste terenuri in baza unor titluri de proprietate, astfel: teren in suprafata de 1700 m.p. dobandit prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 231/27.03.2008 de BNP M.A.C., inregistrat la OCPI Tulcea, in baza incheierii nr. 11361/18.04.2008; teren in suprafata de 4700 m.p. dobandit prin procesul verbal de licitatie publica imobiliara nr. 23/23.04.2008 emis de lichidatorul judiciar  R.N. SRL Tulcea, inregistrat la OCPI Tulcea, in baza incheierii nr. 15212/13.06.2008; teren in suprafata de 1400 m.p. dobandit prin procesul verbal de adjudecare nr. 24/24.04.2008 emis de lichidatorul judiciar  R.N.SRL Tulcea, inregistrat la OCPI Tulcea, in baza incheierii nr. 15207/13.06.2008; teren in suprafata de 1008 m.p. dobandit prin procesul verbal de adjudecare nr. 318/03.11..2008 emis de lichidatorul judiciar  R.N.SRL Tulcea .
S-a mai sustinut ca in titlurile de proprietate ale reclamantilor, apar pe schitele cadastrale, terenurile acestora invecinate cu alei, insa SC Agromec SA nu a procedat la lotizarea terenurilor vandute si delimitarea acestora prin alei, a vandut bunuri imobile terenuri, fara a fi grevate de sarcini/ drepturi, cum sunt: uzufruct, uz abitatie, servitute, superficie, ipoteci, privilegii, respectiv libere de oricare alte drepturi/sarcini, unele terenuri avand constructii pe ele.
S-a aratat ca lichidarea SC Agromec SA Tulcea a inceput inca din anul 2003, reclamantii fiind primii care au achizitionat bunuri mobile si imobile, iar in anul 2008, paratul a achizitionat terenurile dupa ce a consultat inginerul cadastrist care se ocupa de efectuarea schitelor cadastrale si numai dupa ce a lichidatorul i-a pus la dispozitie lista cu suprafetele de teren care au ramas nevandute si care erau scoase la licitatie.
S-a mai aratat ca reclamantii au cumparat in indiviziune, suprafete de 977 m.p. teren intitulate alei, dar aceste alei nu fac parte din terenurile proprietate exclusiva a paratului.
In ceea ce priveste capatul 3 de cerere prin care se solicita obligarea paratului sa ridice lucrarile de ingradire edificate pe terenul sau, T.I.V. a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, invederand ca, imprejmuirea terenurilor sale a fost inceputa numai dupa efectuarea tuturor masuratorilor si a marcarii bornelor de hotar de catre SC Cadastera SRL prin ing. D.C.S. precum si dupa obtinerea de la Primaria Topolog, jud. Tulcea a documentatiei de imprejmuire teren, respectiv certificatul de urbanism nr. 10/1949/02.07.2009, proiectul pentru executie imprejmuire teren, cererea pentru emiterea autorizatiei de construire inregistrata sub nr. 2446/04.08.2009 la Primaria Comunei Topolog, jud. Tulcea, urmand ca autorizatia sa fie eliberata in termen de 29 zile.
In drept, intampinarea a fost intemeiata pe disp art. 115-119 cod pr. civila.
In dovedire, paratul a depus certificat de atestare fiscala eliberat de Primaria Topolog,  planul de amplasare in zona intocmit de SC Cadastera SRL prin ing. D.C.S., contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 231/27.03.2008 de BNP M.A.C., precum si incheierea nr. 11361/18.04.2008 eliberata de OCPI Tulcea, procesul verbal de licitatie publica imobiliara nr. 23/23.04.2008 emis de lichidatorul judiciar R.N.SRL , precum si incheierea nr. 15212/13.06.2008 emisa de OCPI Tulcea,procesul verbal de adjudecare nr. 24/24.04.2008 emis de lichidatorul judiciar R.N.SRL, precum si incheierea nr. 15207/13.06.2008 emisa de OCPI Tulcea, procesul verbal de adjudecare nr. 318/03.11.2008 emis de lichidatorul judiciar R.N.SRL Tulcea, certificatul de urbanism nr. 10/1949/02.07.2009 emis de Primaria Comunei Topolog, cererea pentru emiterea autorizatiei de construire inregistrata sub nr. 2446/04.08.2009 la Primaria Comunei Topolog, jud. Tulcea.
La data de 01.10.2009, reclamanta A.M. a formulat cerere de renuntare la judecata, invederand ca la momentul semnarii cererii a considerat ca va avea calitatea de martor in sprijinul reclamantului SC V.S.SRL Topolog si nu aceea de reclamant.
In sedinta de judecata din data de 08.10.2009, aparatorul reclamantilor a intregit cererea de chemare in judecata ,chemand in judecata  in calitate de parati, pe T.M., T.A. si T. C., in cauza fiind acordat un nou termen de judecata pentru indeplinirea procedurii de citare cu acestia, iar la termenul de judecata din data de 22.10.2010 a solicitat incuviintarea probei cu expertiza avand obiectivele - stabilirea liniilor limitrofe fata de toti paratii si granituirea proprietatilor partilor conform titlurilor de proprietate.
Instanta a admis proba cu expertiza, iar raportul de expertiza efectuat in cauza de expert Paun Stefan a stabilit ca liniile limitrofe fata de toti paratii sunt: 12, 13, 14 - cu reclamantul B.I., cu nr. cadastral 699; 12, 53, 52 - cu reclamanta A.M. cu nr. cadastral 773; 52, 51 - cu reclamanta SC V.S.SRL cu nr. cadastral 727; 51, 50, 55, 45, 44 - cu reclamanta SC V.S. SRL cu nr. cadastral 725; 29, 30, 31, 32, 34 - cu reclamanta Primaria Topolog cu nr. cadastral 1772; 39, 26, 27, 28, 29 - cu  reclamanta AF C.I.fara documentatie cadastrala; in punctul 25 - cu reclamanta SC Ret SRL cu numarul cadastral 794.
In urma delimitarii proprietatilor partilor, conform titlurilor de proprietate, au rezultat urmatoarele hotare : intre proprietatea reclamantului B.I. si proprietatea paratilor, linia de hotar este intre punctele 12, 13, 14; intre proprietatea reclamantei A.M. si proprietatea paratilor, linia de hotar este intre punctele 12, 53, 52; intre proprietatea reclamantului SC V.S. SRL si proprietatea paratilor, linia de hotar este intre punctele 52, 51, 50, 55, 45, 44; intre proprietatea reclamantei Primaria Topolog si proprietatea paratilor, linia de hotar este intre punctele 29, 30, 31, 32, 33, 34; intre proprietatea reclamantei AF C.I. si proprietatea paratilor, linia de hotar este intre punctele 39, 26, 27, 28, 29; intre proprietatea reclamantei SC R. SRL si proprietatea paratilor exista un singur punct comun - pct. 25.
La data de 12.04.2010, reclamantul B.I., a depus cerere de renuntare la judecata, iar la data de 19.04.2010, a fost inregistrata la dosar si cererea de renuntare a Primariei Topolog.
In sedinta de judecata din data de 20.05.2010, aparatorul reclamantilor a depus obiectiuni la raportul de expertiza, aratand ca expertul topograf a inteles sa traseze limitele proprietatilor concluzionand intr-un mod cu totul diferit fata de realitatea evidenta a amplasamentelor, cu toate ca obiectivele stabilite prin intermediul instantei, erau reprezentate in primul rand de stabilirea liniilor limitrofe fata de toate partile cauzei, expertul intelegand sa  stabileasca repere topografice artificiale nereale, conditii in care nu a trasat varianta reala a liniilor de hotar dintre proprietatile lor, raportat atat la titlurile acestora de proprietate cat si la situatia existenta pe teren.
S-a sustinut ca expertul topograf nu a intocmit o schita conforma cu realitatea, el intelegand in mod vadit tendentios sa evite identificarea zonelor de acces constituite in adevarate strazi pietruite cu o latime variind de la 4 m la 5 m, cai de acces care de altfel reprezinta si zone de delimitare a proprietatilor lor, exemplificativa fiind disparitia brusca a acestor cai de comunicare din schitele expertului topograf in zona centrala de confluenta a proprietatilor lor.
S-a mai sustinut ca expertul topograf in mod laconic, lapidar stipuleaza la un anumit moment dat faptul ca o parte din suprafetele ce reprezinta ca, drumuri de acces, a fost ocupata nu arata efectiv pe schita de plan care sunt suprafetele respective, marimea acestora si peroanele ce le ocupa in prezent.
Reclamantii au sustinut ca omisiunile expertului, in realitate, sunt reprezentate de urmatoarele cai de acces:
- calea de acces pe o latime de aprox. 5 m si pe o lungime de aprox. 60 m ce separa pe de o parte proprietatile identificate prin numerele cadastrale urmatoare: 725, 1278, 1392, iar pe de cealalta parte, proprietatile cu numerele cadastrale: 1396, 794;
- calea de acces aferenta proprietatilor cu numerele cadastrale 699, 773, 1392;
- calea de acces aferenta proprietatilor cu numerele cadastrale 1396 si 1772.
S-a aratat ca toate aceste cai de acces, prin natura si destinatia lor, de utilitate publica, pe care inteleg sa o indice si care nu se regasesc nici in observatiile raportului de expertiza si nici in schita terenului intocmit de expertul topograf, amplasat in loc. Topolog, jud. Tulcea , sunt reprezentate in concret de "drumuri" pietruite ce au fost si au reprezentat cai de exploatarea diferitelor corpuri din vechiul complex agricol, mai exact SC Agromec SA Topolog.
Interesul clarificarii acestor aspecte invocate prin obiectiunea formulata, consta in aceea ca aceste cai de acces ce reprezinta in titlurile reclamantilor de proprietate vecinatati, sunt utilizate de zeci de ani, fiecare in parte reprezentand drumuri cu intinderi pe distante diferite, dar cu latimi de 4-5 m, ele traversand proprietatile lor dintr-o parte in alta pe relatia N-S si E-V, aceste cai reprezentand cai de acces afectate circulatiei publice si unei cat mai optime , eficiente exploatari a proprietatilor arondate.
S-a apreciat ca expertul trebuia sa efectueze si o varianta alternativa de granituire a proprietatilor avand in vedere faptul ca in unele titluri de proprietate apar aceste cai de acces si in altele nu mai apar desi ele exista fizic si in prezent, in aceasta varianta s-ar fi clarificat situatia acestora si acolo unde era cazul, iar partile apreciau ca oportuna, se puteau formula actiuni in revendicare pe baza titlurilor de proprietate.
In raspunsul la obiectiunile formulate, expertul a aratat ca schita a fost intocmita conform actelor de proprietate a fiecarei parti existente la doar, ca obiectivele initiale ale expertizei nu au fost sa se faca granituire tinand cont de situatia existenta la fata locului ci de actele de proprietate, iar evitarea zonelor de acces din zona confluenta nu a fost facuta tendentios ci a fost facuta in functie de actele de proprietate si documentatiile cadastrale existente (procesul verbal de adjudecare nr. 24/24.04.2008 pentru suprafata de teren cu numarul cadastral 1392 si procesul verbal de adjudecare nr. 318/03.11.2008 pentru suprafata de teren cu numarul cadastral 1977).
Calea de acces pe o latime de aprox. 5 m si pe o lungime de aprox. 60 m ce separa pe de o parte proprietatile identificate prin numerele cadastrale urmatoare: 725, 1278, 1392, iar pe de cealalta parte, proprietatile cu numerele cadastrale: 1396, 794, a fost adjudecata de parati prin procesul verbal de adjudecare nr. 318/03.11.2008 conform documentatiei cadastrale cu nr. 1977 si inscris in cartea funciara nr. 1611/N, proprietatile cu numerele cadastrale 1278, 1392 si 1396 apartinand tot paratilor, proprietatea cu numarul cadastral 794 proprietatea reclamantei SC R. SRL avand iesire la calea de acces prin punctele : 44, 60, 59, 58, 57, 56, proprietatea cu numarul cadastral 725 proprietatea reclamantei SC V.S.SRL avand calea de acces si drum prin punctele: 40, 60, 59, 58, 57, 56, iar stabilirea caii de acces , asa cum se solicita prin obiectiunea formulata, implica diminuarea suprafetei de teren din proprietatea paratilor.
Calea de acces aferenta proprietatilor cu numele cadastrale 699, 773, 1392, proprietatile reclamantilor B.I., A.M. si respectiv proprietatea paratilor este urmatoarea: pentru proprietatea cu numarul cadastral 699 - prin punctele 7 - 17 - drum comunal si prin punctele 14, 15, 16, 17 - cale acces; pentru proprietatea cu numarul cadastral 773 - prin punctele 65 - 62 - cale acces; pentru proprietatea cu numarul cadastral 1392 - prin punctele 14 - 48 - cale acces.
Calea de acces aferenta proprietatilor cu numele cadastrale 1396, 1772, proprietatile paratilor, respectiv a reclamantei Primaria Comunei Topolog este urmatoarea: pentru proprietatea cu numarul cadastral 1772 - prin punctele 68 - 69 - drum comunal si prin punctele 34 - 66 - cale acces; pentru proprietatea cu numarul cadastral 1396 - prin punctele 38 - 69 - drum comunal.
Expertul a mai aratat ca trebuia sa se efectueze si o alta varianta de granituire a proprietatilor partilor , avand in vedere faptul ca in unele titluri  de proprietate apar aceste cai de acces si in altele nu mai apar desi ele exista fizic si in prezent, iar o alta varianta de granituire ar fi fost posibila numai in cazul in care pe suprafetele acestor cai de acces nu ar fi existat acte de proprietate sau daca ar fi existat acte de proprietate pe o suprafata mai mica decat cea rezultata in urma masuratorilor, precizand ca , la fata locului, caile de acces despre care se face vorbire , au fost imprejmuite partial de catre parati, care sunt proprietarii acestora.
Fata de raspunsul la obiectiuni susmentionat nici reclamantii si nici paratii nu an mai formulat alte obiectiuni si nici nu au solicitat o contraexpertiza , per a contrario au fost de acord cu acest raspuns.
La data de 27.07.2010 reclamantul C.I.a depus cerere de renuntare la judecata.
In sedinta de judecata din data de 09 septembrie 2010 aparatorul reclamantilor a solicitat introducerea in cauza a minorilor T.C. si T.A.I., urmare a faptului ca paratul T.I.V. , tatal acestora a decedat la data de 21.06.2010, in cauza fiind numita curator I.X., cu mandatul de a sustine interesele minorilor T.A.I. si T.C.M., cu decizia nr. 408/05.10.2010.
Potrivit art. 584 cod civil, orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite cu a sa; cheltuielile granituirii se vor face pe jumatate.
Fata de dispozitiile legale suscitate si tinand cont de probatoriul administrat in cauza , in speta raportul de expertiza tehnica P.S. precum si raspunsul la obiectiuni la acest raport, instanta constata ca actiunea reclamantilor, asa cum a fost precizata, este intemeiata in parte, pentru urmatoarele motive: raportul de expertiza tehnica care a avut ca obiective stabilirea liniilor limitrofe fata de toti paratii si granituirea proprietatilor partilor conform titlurilor de proprietate a relevat faptul ca liniile limitrofe fata de toti paratii sunt, 52, 51 pentru SC V.S. SRL cu nr. cadastral 727 si 51, 50, 55, 45, 44 pentru acelasi reclamant, cu nr. cadastral 725, iar pentru SC R. SRL numar cadastral 794, linia limitrofa este in punctul 25.
Pe cale de consecinta instanta va admite in parte actiunea si va dispune granituirea suprafetelor de teren avand numar cadastral 725 si 727, proprietatea reclamantei SC V.SRL Topolog si a suprafetelor de teren proprietatea paratilor pe linia determinata si individualizata in schita plan anexa la raportul de expertiza tehnica, Paun Stefan , intre punctele 52, 51, 50, 55, 45, 44.
In raport de disp. art. 584 cod civil orice proprietar  poate cere obligarea vecinului sau la granituirea proprietatii lipita de a sa , granituirea facandu-se numai intre proprietarii terenurilor limitrofe, instanta va respinge actiunea fata de reclamantul SC R. SRL Topolog, intrucat terenul proprietatea acestei reclamante, nr. cadastral 724 nu se invecineaza cu terenul proprietate a paratilor, are un singur punct comun., punctul 25, asa cum rezulta din schita plan anexa la raportul de expertiza efectuat in cauza.
Reclamantii au solicitat prin cererea introductiva sa fie obligati paratii sa respecte caile de acces , afectate circulatiei publice asa cum au fost identificate in continutul titlurilor lor de proprietate.
Prin raspunsul la obiectiuni, se precizeaza ca schita a fost intocmita conform actelor de proprietate a fiecarei parti, acte existente la dosar, iar granituirea a fost solicitata a se face in functie de actele de proprietate a fiecarei parti, expertul concluzionand ca pe aceste cai de acces exista acte de proprietate , paratii fiind proprietarii acestora.
In atare situatie, instanta urmeaza a respinge acest capat de cerere privitor la respectarea destinatiilor portiunilor de teren, aceea de cai de acces .
S-a mai solicitat prin cererea introductiva ca paratii sa fie obligati sa -si ridice lucrarile de ingradire edificate pe aceste cai de acces, ori sa fie ei autorizati sa execute lucrarile pe cheltuiala paratilor.
Avand in vedere ca instanta a respins  capatul de cerere privitor la respectarea destinatiilor portiunilor de teren, aceea de cai de acces, pe cale de consecinta va respinge si capatul de cerere subsecvent privitor la obligarea paratilor de a-si ridica lucrarile de ingradire edificate pe aceste cai de acces.
Tinand cont ca , la date diferite , reclamantii Primaria Comunei Topolog, AF C.I.., B.I.si A.M. au facut cerere de renuntare la actiune , instanta urmeaza a lua act de renuntarea acestora la judecata prezentei cauze.
Fata de disp. art. 274 c.pr.civila si art. 584 cod civil, instanta urmeaza a obliga paratii la plata sumei de 1067 lei cu titlu de cheltuieli  de judecata catre reclamanti, suma compusa din 700 lei onorariu avocat,  300 lei reprezentand ½ din valoarea onorariului de expert tinand cont ca expertiza profita ambelor parti, 57 lei taxa de timbru calculata la valoarea de 633,39 lei si 10 lei taxa timbru reprezentand ½ din valoarea taxei de timbru pentru granituire.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Granituire

Stabilirea granitei si rectificarea Cartii Funciare. - Decizie nr. 194 din data de 23.03.2011
Granituire - Decizie nr. 491 din data de 06.12.2010
Recurs. Actiune in granituire. Aplicabilitatea prevederilor art. 129 alin. 5 Cod proc. civ. la judecata in prima instanta. - Decizie nr. 257/R din data de 04.03.2008
TRANSMITERE CALITATE PROCESUALA; EXPERTIZE CU CONCLUZII DIFERITE; DIFERENTA INTRE SUPRAFATA MENTIONATA IN CARTEA FUNCIARA SI CEA DETINUTA IN POSESIE - Decizie nr. 27/A din data de 03.02.2009
Recurs. Actiune in granituire. Aplicabilitatea prevederilor art. 129 alin. 5 Cod proc. civ. la judecata in prima instanta. - Sentinta civila nr. 257/R din data de 04.03.2008
Granituirea a doua imobile pentru care titularii detin titluri de proprietate emise in temeiul Legii nr. 18/1991. nerespectarea liniei de granita stabilita cu ocazia punerii in posesie echivaleaza cu incalcarea dreptului de proprietate garantat de art. 48 - Hotarare nr. 72 din data de 07.02.2013
- Sentinta civila nr. 4866 din data de 22.06.2010
Granituire - Hotarare nr. 2432 din data de 03.11.2011
Granituire - Sentinta civila nr. 241 din data de 02.02.2011
Granituire - Sentinta civila nr. 901 din data de 15.04.2008
Actiunea in granituire. Conditiile de stabilire a liniei de hotar. Limitele de verificare a dreptului de proprietate asupra terenurilor invecinate. - Decizie nr. 253 din data de 28.02.2011
Inexistenta puterii de lucru judecat a hotararii de expedient - Decizie nr. 98 din data de 27.01.2012
- granituire - - Sentinta civila nr. 5862 din data de 02.12.2010
revendicare. granituire - Sentinta civila nr. 665 din data de 03.03.2016
revendicare. granituire - Sentinta civila nr. 644 din data de 01.03.2016
Revendicare, grani?uire - Sentinta civila nr. 146 din data de 12.05.2010
granituire - Sentinta civila nr. 1561 din data de 21.05.2009
Stabilire linie de granita - Sentinta civila nr. 56 din data de 14.01.2016
Inadmisibilitatea cererii de stabilire a liniei de granita dupa ce s-a solutionat in mod irevocabil sistarea indiviziunii si s-a stabilit aliniamentul care separa parcelele astfel formate - Sentinta civila nr. 3088 din data de 30.11.2011
Actiunea in granituire nu poate avea ca finalitate decat restabilirea identitatii liniei de hotar si nu stabilirea unei situatii juridice noi - Sentinta civila nr. 223 din data de 13.02.2012