InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Giurgiu

Liberare conditionata. Recurs admis. Dovezi temeinice de indreptare. Analize succesive ale comportamentului condamnatului pe perioada executarii pedepsei

(Sentinta penala nr. 241 din data de 09.06.2011 pronuntata de Tribunalul Giurgiu)

Domeniu Liberare conditionata | Dosare Tribunalul Giurgiu | Jurisprudenta Tribunalul Giurgiu


Liberare conditionata. Recurs admis. Dovezi temeinice de indreptare. Analize succesive ale comportamentului condamnatului pe perioada executarii pedepsei

         Prin sentinta penala nr. 666 din 21.04.2011 Judecatoria Giurgiu in baza art. 450 alin. 2 din Codul de procedura penala rap. la art. 59 -60 din Codul penal, a respins cererea de liberare conditionata formulata de petentul GM . 
         A fixat termen pentru reinnoirea cererii dupa data de 21.08.2011.
         In baza art. 192 alin. 2 Cod procedura penala a obligat  petentul la plata sumei de 150 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat din care onorariul aparatorului din oficiu in suma de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei .
         Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut urmatoarele:
         La data de 04.04.2011 a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Giurgiu adresa Penitenciarului Giurgiu  nr. 26545 din data de 31.03.2011 prin care a fost inaintat procesul verbal nr. 13 din data de 31.03.2011 al comisiei din cadrul Penitenciarului Giurgiu cu propunerea  de liberare conditionata a petentului GM.
         Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca la data de 31.03.2011 Comisia din cadrul Penitenciarului Giurgiu a propus in unanimitate liberarea conditionata a petentului.
         Din procesul verbal nr. 13/31.03.2011 a rezultat ca acesta se afla in executarea pedepsei de 8 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 530/2003 a Judecatoriei Giurgiu in baza careia a fost emis mandatul de executare nr. 1108/2004.
         Executarea pedepsei a inceput la data de 07.02.2005 si va expira la 01.05.2012;
         Pedeapsa este egala cu 2922 zile, iar pentru a putea deveni propozabil in vederea liberarii conditionate condamnatul trebuie sa execute 2/3 din pedeapsa, respectiv 1948 zile, din care, in cazul in care munceste 487 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate si 1461 zile efectiv executate.
         A executat de la 07.02.2005 pana la 31.03.2011 un numar de 2244 zile, i se considera ca executate pe baza muncii prestate 90 zile, in total avand 2615 zile castigate si executate.
         Potrivit art. 59 din Codul penal, poate fi liberat conditionat condamnatul care a executat fractiunea de pedeapsa prevazuta de lege, este disciplinat, staruitor in munca si da dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama si de antecedentele sale penale.
         Petentul condamnat a executat fractiunea de pedeapsa stabilita in mod obligatoriu de lege, insa acest lucru nu ii confera un drept ci doar o vocatie la acordarea liberarii conditionate.
         Liberarea conditionata este o masura de exceptie, care trebuie justificata temeinic de comportamentul condamnatului, de natura a crea instantei convingerea ca executarea restului de pedeapsa in stare de libertate ar conduce la atingerea scopului educativ si preventiv al pedepsei.
         Este de mentionat ca petentul a muncit in perioadele septembrie-octombrie 2005, februarie - octombrie 2007, iulie-august 2008, ianuarie-martie 2010 si noiembrie-martie 2011 obtinand un castig de 91,14 zile. Prin urmare din acest punct de vedere instanta constata ca petentul a dat dovada de staruinta in munca.
         Procedand la analiza in continuare a celorlalte conditii obligatorii pentru liberarea conditionata instanta a retinut ca nu in ultimul rand, un aspect important la analiza oportunitatii liberarii conditionate prin prisma criteriilor legale il constituie existenta antecedentelor penale.
         La analiza acordarii liberarii conditionate instanta trebuie sa aiba in vedere si potentialul criminogen al persoanei private de libertate. Or petentul prezinta antecedente penale asa cum rezulta din raportul comisiei.
         Pe durata detentiei condamnatul a avut un comportament necorespunzator, fiind sanctionat disciplinar de 11 ori in perioada 10.2007 - 08.2008 pentru confectionare si detinere de obiecte interzise, lovirea altei persoane private de libertate, atitudine necuviincioasa fata de cadre, nerespectarea ROI, (practicarea de jocuri de noroc).  A fost recompensat de 6 ori in perioada 07.2005 - 02.2011, ultima recompensa fiind acordata dupa precedenta analiza in comisie.
         Asadar s-a observat ca petentul a savarsit pe parcursul executarii pedepsei numeroase abateri disciplinare grave si foarte grave, avand un comportament reprobabil. Chiar daca de la precedenta analiza in comisie a fost recompensat o data in luna februarie 2011, aceasta unica recompensa nu este suficienta pentru a face dovada unor eforturi temeinice de indreptare, raportandu-ne la numarul foarte mare de sanctiuni disciplinare, chiar daca ultima data a fost sanctionat in anul 2008. Aceasta deoarece analiza conduitei se raporteaza la intreaga perioada de detinere si nu numai la perioada scursa de la ultima comisie.
         Mai mult, instanta a constatat ca petentul executa pedeapsa in regim de maxima siguranta desi pedeapsa este specifica regimului de executare inchis.
         In consecinta, instanta a mai constatat ca la acest moment, desi petentul a dat dovada de staruinta in munca, nu rezulta ca petentul a fost disciplinat in timpul detentiei, (avand 11 sanctiuni disciplinare neridicate) fiind nevoie de inca o perioada de timp in care petentul sa confirme prin comportamentul sau ca intr-adevar s-a indreptat.
         Impotriva acestei sentinte a declarat recurs condamnatul GM, motivat oral, prin aparatorul desemnat din oficiu, potrivit celor consemnate in practicaua prezentei.
         Examinand legalitatea si temeinicia sentintei penale atacate, din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.3856 alin. final Cod procedura penala, Tribunalul constata ca recursul este fondat, in considerarea urmatoarelor argumente:
         Potrivit art.59 Cod penal, pentru  ca un condamnat sa poata fi liberat conditionat se cere sa fi executat doua treimi din durata pedepsei, in cazul  inchisorii care nu depaseste 10 ani  si ca cel condamnat sa fie staruitor in munca, disciplinat si sa dea dovezi temeinice de indreptare. Acelasi text prevede ca se va tine seama de antecedentele penale ale condamnatului.
         In speta, din procesul verbal al comisiei de propuneri si caracterizarea atasata acestuia rezulta ca recurentul - condamnat GM, se afla in executarea pedepsei de  8 ani inchisoare ce i-a aplicata prin sentinta penala nr.530/2003 a Judecatoriei Buftea, executand 2615 de zile (castigate si executate)  fata de 1948 zile cat reprezinta fractia de 2/3. Executarea pedepsei a inceput la data de 07.02.2005 si urmeaza sa expire la data de 01.05.2012. A fost mai fost discutat de doua ori  in   Comisia de propuneri pentru punere in libertate conditionata. A fost discutat la data de 02.07.2009 si amanat pana la  data de 01.04.2010 conform sentintei penale nr.1054 din 03.08.2009 a Judecatoriei Giurgiu. A mai fost discutat  la data de 01.04.2010 si amanat pana la  data de 11.03.2011, conform sentintei penale nr.508 din 19.04.20010 a Judecatoriei Giurgiu. De la data ultimei analize in Comisia de propuneri pentru punere in libertate conditionata  (31.03.2011)  a fost recompensat o data si nu a fost sanctionat
          A fost staruitor in munca realizand un castig de 90 zile din participarea la munca.
         Respingand cerere de liberare conditionata cu motivarea ca nu este intemeiata, intrucat petentul nu a dat dovezi suficiente dovezi  de indreptare intrucat a avut un comportament oscilant cu perioade de conformare  si altele in care a fost sanctionat disciplinar  , prima instanta a dat o interpretare gresita prevederilor art. 59 alin. 1 Cod penal si nu a tinut seama de    faptul petentul a mai  fost amanat  pentru faptul ca are antecedente penale si pentru sanctiunile primite pana la precedenta analiza a Comisiei de propuneri. Instanta de fond, desi a retinut ca, de la data ultimei analize in Comisia de propuneri pentru punere in libertate conditionata  (31.03.2011) petentul-condamnat nu a fost sanctionat si a fost recompensat o data, a considerat ca aceasta unica recompensa nu este suficienta pentru a face dovada unor eforturi temeinice de indreptare, raportandu-ne la numarul de sanctiuni disciplinare aplicate acestuia pe parcursul executarii pedepsei, chiar daca ultima data a fost sanctionat in anul 2008.
         Or, faptul ca de la data ultimei analize in Comisia de propuneri pentru punere in libertate conditionata  (31.03.2011) petentul-condamnat nu a fost sanctionat si a fost recompensat o data, releva o imbunatatire a comportamentului petentului-condamnat  si  constituie un  indiciu pentru reeducarea  lui, astfel ca nu mai este necesara executarea restului de pedeapsa prin privare de libertate
         Pentru considerentele mai sus expuse tribunalul in baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedura penala, Tribunalul  va admite  recursul declarat de condamnatul GM, va casa  in totalitate sentinta recurata si, rejudecand, va admite  cererea de liberarea conditionata a condamnatului GM si va dispune punerea  de indata in libertate a acestuia  de sub puterea  mandatului de executare a  pedepsei inchisorii nr. 1108/2004 emis de Judecatoria Buftea pentru pedeapsa de 8 ani  inchisoare, aplicata prin sentinta penala nr. 530/2003 pronuntata de aceeasi  instanta.
         Vazand si dispozitiile art. 192 alin. 3  si art.189 Cod procedura penala;

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Liberare conditionata

Liberare conditionata - Decizie nr. 247 din data de 15.12.2016
Liberare conditionata - Decizie nr. 237 din data de 08.12.2016
Masura educativa a libertatii supravegheate - Decizie nr. 454/R din data de 19.10.2004
Recurs, liberare conditionata. - Sentinta penala nr. 12/R din data de 14.01.2011
Mentinerea beneficiului liberarii conditionate in cazul condamnarii inculpatului la pedeapsa inchisorii - Decizie nr. 409 din data de 21.08.2008
Revocarea beneficiului liberarii conditionate - Decizie nr. 563 din data de 26.09.2006
Omisiunea instantei de a se pronunta cu privire la liberarea conditionata in temeiul art. 61 cod penal. - Decizie nr. 138/A din data de 11.04.2006
cerere de liberare conditionata - Sentinta penala nr. 1576 din data de 25.08.2010
- Sentinta comerciala nr. 971 din data de 07.05.2010
- Sentinta penala nr. 153 din data de 20.01.2010
- Sentinta penala nr. 1394 din data de 07.07.2010
- Sentinta penala nr. 991 din data de 12.05.2010
- Sentinta penala nr. 53 din data de 11.01.2010
Liberare conditionata - Hotarare nr. 527 din data de 24.03.2009
Liberare conditionata - Hotarare nr. 527 din data de 24.03.2009
Liberare conditionata - Hotarare nr. 527 din data de 24.03.2009
Liberare conditionata - Hotarare nr. 522 din data de 23.03.2009
Liberare conditionata - Hotarare nr. 522 din data de 23.03.2009
Liberare conditionata - Hotarare nr. 523 din data de 23.03.2009
MENTINERE LIBERARE CONDITIONATA. CONTOPIRE PEDEPSE. INDIVIDUALIZARE PEDEAPSA. - Sentinta penala nr. 596 din data de 23.11.2009