Cererea de sesizare a Curtii Europene de justitie cu o intrebare preliminara. Minor cu resedinta obisnuita in alt stat membru UE. Necompetenta generala a instantelor romane.

Decizia civila nr. 6/2015
Sedinta publica din 13/01/2015 Cuprins pe materii: Cererea de sesizare a Curtii Europene de justitie cu o intrebare preliminara. Minor cu resedinta obisnuita in alt stat membru UE. Necompetenta generala a instantelor romane.
Index alfabetic: - Cererea de sesizare a Curtii Europene de justitie cu o intrebare preliminara;
- Stabilire domiciliu minor;
- Minor cu resedinta obisnuita in alt stat membru UR;
- Necompetenta generala a instantelor romane. Competenta Curtii Europene de Justitie, conform art. 267 alin. 1  din TFUE,  se refera exclusiv la statuari asupra validitati si interpretarii actelor adoptate de institu?iile, organele, oficiile sau agen?iile Uniunii, respectiv asupra interpretarii tratatelor.
Conform art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/27.11.2003, instan?ele judecatore?ti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parinte?ti privind un copil care are re?edin?a obi?nuita in acest stat membru la momentul la care instan?a este sesizata,
Analizand cererea apelantei - reclamante de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, retine urmatoarele:
Potrivit art. 267 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, Curtea de Justi?ie a Uniunii Europene este competenta sa se pronun?e, cu titlu preliminar, cu privire la:
(a) interpretarea tratatelor;
(b) validitatea ?i interpretarea actelor adoptate de institu?iile, organele, oficiile sau agen?iile Uniunii;
In cazul in care o asemenea chestiune se invoca in fa?a unei instan?e dintr-un stat membru, aceasta instan?a poate, in cazul in care apreciaza ca o decizie in aceasta privin?a ii este necesara pentru a pronun?a o hotarare, sa ceara Cur?ii sa se pronun?e cu privire la aceasta chestiune.
In cazul in care o asemenea chestiune se invoca intr-o cauza pendinte in fa?a unei instan?e na?ionale ale carei decizii nu sunt supuse vreunei cai de atac in dreptul intern, aceasta instan?a este obligata sa sesizeze Curtea.
In cazul in care o asemenea chestiune se invoca intr-o cauza pendinte in fa?a unei instan?e judecatore?ti na?ionale privind o persoana supusa unei masuri privative de libertate, Curtea hotara?te in cel mai scurt termen.
In speta, este de remarcat, pe de o parte, ca intrebarile preliminare mentionate la pct. 1 si 2 ce s-au solicitat a fi adresate Curtii de Justitie nu privesc  interpretarea unor norme comunitare ci se refera, in esenta, la interpretarea normelor nationale de catre instanta nationala si legalitatea unor solutii pronuntate, respectiv interpretarea acestora prin prisma dreptului comunitar. Or, competenta Curtii Europene de Justitie, conform art. 267 alin. 1  din TFUE,  se refera exclusiv la statuari asupra validitati si interpretarii actelor adoptate de institu?iile, organele, oficiile sau agen?iile Uniunii, respectiv asupra interpretarii tratatelor. De altfel, in sedinta publica din data de 13.01.2015, reprezentantul conventional al recurentei a invederat ca renunta la cererea de sesizare a Curtii de justitie cu primele doua intrebari preliminare formulate anterior.
In sensul NOTEI INFORMATIVE cu privire la introducerea de catre jurisdictiile nationale a recursului prealabil nr. 2005/C 143/01, emise de Curtea de Justitie, o jurisdictie ale carei decizii nu sunt susceptibile de recurs jurisdictional intern este in principiu tinuta sa sesizeze Curtea cu o asemenea chestiune, cu exceptia situatiei in care exista deja o jurisprudenta in materie (si daca, eventualul nou cadru nu ridica dubii reale cu privire la posibilitatea de a aplica aceasta jurisprudenta) sau daca maniera corecta de interpretare a regulii comunitare este evidenta.   
Mai mult, potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, asa cum a fost aceasta dezvoltata si in Cauza 238/81 - SRL CILFIT, instantele vizate de cel de-al treilea alineat al art. 267 TFUE (fostul art. 177 din Tratatul CEE), se bucura de aceeasi putere de apreciere ca toate celelalte instante nationale pentru a evalua daca, pentru a pronunta o hotarare, este necesara o decizie asupra unui aspect de drept comunitar. Prin urmare, aceste instante nationale nu sunt obligate sa trimita o intrebare referitoare la interpretarea dreptului comunitar formulata in cauza dedusa judecatii lor in cazul in care respectiva intrebare nu este pertinenta.
S-a statuat, in aceeasi decizie de speta (Cauza 238/81 - SRL CILFIT), ca aplicarea corecta a dreptului comunitar se poate impune intr-un mod atat de evident incat sa nu lase loc niciunei indoieli rezonabile privind modul de rezolvare a intrebarii adresate. Intr-o asemenea situatie, instanta solicitata trebuie sa fie convinsa ca acest aspect se impune intr-un mod la fel de evident si instantelor nationale ale celorlalte state membre si Curtii de Justitie, iar convingerea instantei trebuie sa aiba in vedere diferitele versiuni lingvistice ale  normelor comunitare, terminologia proprie dreptului comunitar si ansamblul dispozitiilor normei.
Cu referire la normele comunitare invocate, in cadrul celei de-a treia intrebari propuse a fi adresate Curtii Europene de Justitie, tribunalul retine ca dispozitiile Regulamentului CE 201/2003 , nu sunt susceptibile de interpretari diferite sub aspectul invocat de recurenta. Astfel potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, acesta se aplica, oricare ar fi natura instantei, materiilor civile privind atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totala sau partiala a raspunderii parintesti, iar, potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din acelasi Regulament, materiile prevazute la alineatul (1) litera (b) cuprind in special, incredintarea si dreptul de vizita.
Pe de alta parte, conform art. 2 pct. 7 din Regulament, "raspundere parinteasca" inseamna ansamblul drepturilor si obligatiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice in temeiul unei hotarari judecatoresti, in temeiul legii sau al unui acord in vigoare privind persoana sau bunurile unui copil. Aceasta cuprinde in special incredintarea si dreptul de vizita.
In consecinta, contrar sustinerilor recurentei, nu pot fi identificate probleme de interpretare a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 in ceea ce priveste aplicabilitatea sa. Asa cum, in mod clar, indica dispozitiile art. 1 alin. 1 lit. b si alin. 2 lit. a raportate la dispozitiile art. 2 pct. 7 din Regulament, acesta isi gaseste aplicabilitatea ori de cate ori, in privinta unui minor, legea, o hotarare judecatoreasca sau o conventie recunoaste dreptul la vizita. Aplicabilitatea Regulamentului nu este, astfel, limitata la actiunile parintilor referitoare la dreptul la vizita.
Pentru aceste argumente, apreciind ca aplicarea corecta a dreptului comunitar se impune intr-un mod evident, va respinge, ca nefondata, cererea recurentei de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara.
 Analizand legalitatea sentintei civile pronuntate de Judecatoria Galati in dosar, prin prisma motivelor de recurs, instanta de control judiciar retine urmatoarele:
In fapt, recurenta nu a contestat faptul ca minora TE locuieste in Anglia, impreuna cu parintii sai. In mod corect a retinut prima instanta ca acest lucru rezulta si din transcrierea conversatiilor atasate la dosar.
Asa cum am mentionat anterior,  potrivit dispozitiilor art. 1 alin. 1 lit. b si alin. 2 lit. a raportate la dispozitiile art. 2 pct. 7 din Regulament, acesta isi gaseste aplicabilitatea ori de cate ori, in privinta unui minor, legea, o hotarare judecatoreasca sau o conventie recunoaste dreptul la vizita. Aplicabilitatea Regulamentului nu este, astfel, limitata la actiunile parintilor referitoare la dreptul la vizita.
Or, conform art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/27.11.2003, instan?ele judecatore?ti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parinte?ti privind un copil care are re?edin?a obi?nuita in acest stat membru la momentul la care instan?a este sesizata, sub rezerva dispozi?iilor articolelor 9, 10 ?i 12..
Prin prisma considerentelor de mai sus, in mod corect a retinut prima instanta ca, potrivit regulilor indicate in Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, este competenta de a solutiona cererea de chemare in judecata instanta in circumscriptia careia se afla resedinta obisnuita a minorei in Anglia.
Eventuale dispozitii ale Conventiei Internationale privind Drepturile Copilului nu pot avea incidenta in speta, fata de dispozitiile speciale cuprinse in Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, aplicabile in materie, in conditiile in care ambele parti sunt cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene.
Contrar sustinerilor recurentei, este de retinut ca dispozitiile pct. 13 din expunerea de motive a Regulamentului nr. 2201/2003 nu sunt obligatorii din punct de vedere legal, acestea nefiind cuprinse, in mod efectiv, in textul unui act adoptat de institutiile Uniunii Europene.
Pe de alta parte, dispozitiile pct. 13 din expunerea de motive  sunt preluate, in esenta lor, de dispozitiile art. 15 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 potrivit carora cu titlu de exceptie, instantele judecatoresti dintr-un stat membru competente pentru a solutiona cauza pe fond pot, in cazul in care considera ca o instanta dintr-un alt stat membru cu care copilul are o legatura speciala este mai bine plasata pentru a solutiona cauza sau o parte specifica a acesteia si atunci cand acest lucru serveste interesul superior al copilului:
(a) sa suspende procedura sau respectiva parte a acesteia si sa invite partile sa depuna o cerere la instanta judecatoreasca din acest alt stat membru in conformitate cu alineatul (4) sau
(b) sa solicite instantei judecatoresti din alt stat membru sa-si exercite competenta in conformitate cu alineatul (5).
Este de remarcat ca doar instanta competenta pentru a solutiona cauza pe fond, conform Regulamentului, poate aprecia asupra sesizarii unei instante mai bine plasate pentru ca aceasta din urma sa isi exercite competenta asupra problemei deduse judecatii.
Or, nefiind competenta a solutiona cauza conform criteriilor indicate de Regulament, prima instanta nu era in masura a face aplicarea dispozitiilor mai sus citate.
Totodata, retine ca, in speta, interesul superior al copilului impune ca o cauza care il priveste sa fie solutionata de instanta apropiata resedintei obisnuite a acestuia care este prezumata a fi mai bine plasata pentru a evalua situatia copilului si cererile ce il privesc.
Nu pot fi retinute argumentele recurentei legate de incalcarea dreptului sau de acces la justitie in conditiile in care prima instanta a evaluat exclusiv un aspect procedural prealabil oricaror discutii pe fond, ce tine de competenta indicata de Regulamentul (CE) mr. 2201/2003, iar solutia pronuntata nu exclude posibilitatea recurentei de a se adresa instantei competente cu aceeasi cerere.
Pentru toate argumentele de mai sus, in temeiul art. 498 C.proc.civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.