Stabilire program vizitare. Cerere de sesizare a CJUE. Necompetenta generala a instantelor romane.

Dispozitiile art. 1 alin. 1 lit. b si alin. 2 lit. a raportate la dispozitiile art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 isi gaseste aplicabilitatea ori de cate ori, in privinta unui minor, legea, o hotarare judecatoreasca sau o conventie recunoaste dreptul la vizita. Aplicabilitatea Regulamentului nu este, astfel, limitata la actiunile parintilor referitoare la dreptul la vizita. Intrucat aplicarea corecta a dreptului comunitar se impune intr-un mod evident, cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara se va respinge ca neintemeiata.
Conform art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/27.11.2003, instan?ele judecatore?ti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parinte?ti privind un copil care are re?edin?a obi?nuita in acest stat membru la momentul la care instan?a este sesizata, sub rezerva dispozi?iilor articolelor 9, 10 ?i 12. Interesul superior al copilului impune ca o cauza care il priveste sa fie solutionata de instanta apropiata resedintei obisnuite a acestuia care este prezumata a fi mai bine plasata pentru a evalua situatia copilului si cererile ce il privesc.

Sectia civila decizia nr. 6 din 13 ianuarie 2015

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Reclamanta V I  a chemat  in judecata pe paratii T C si T A , solicitand instantei sa stabileasca un program de vizitare a minorei T E , dupa cum urmeaza:
- comunicare prin intermediul internetului timp de 30 minute la un interval de 2 saptamani;
- comunicare prin intermediul internetului timp de 60 minute in zilele de Craciun, Pa?ti, precum si in ziua de 22 iunie (ziua de nastere a minorei);
- vizitarea minorei cel putin o saptamana pe an la domiciliul reclamantei, putand fi insotita de oricine.
In fapt, reclamanta a precizat ca este mama biologica a paratului T C , dar dupa nastere, neavand sprijin si supusa presiunilor familiei, a acceptat sa dea copilul, semnand un document al carui continut nu il cunoaste, iar ulterior copilul a fost adoptat.
Prin sentinta civila nr. __../16.04.2014, pronuntata de Judecatoria Galati in dosarul nr. _../2014, instanta a admis exceptia  necompetentei generale a instantelor romane si a respins cererea avand ca obiect "stabilire domiciliu minor", formulata de reclamanta V I , in contradictoriu cu paratii T C si T A , ca nefiind de competenta instantelor romane.
S-a retinut ca, potrivit sustinerilor ambelor parti, precum si din transcrierea conversatiilor atasate la dosar, rezulta ca paratii au domiciliul in Anglia, impreuna cu minora T E .
Regulamentul (CE) nr. 2201/27.11.2003 privind competenta in materia divortului si a incredintarii copiilor se aplica intotdeauna atunci cand cel putin una dintre parti este cetatean al unui stat membru. Potrivit art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/27.11.2003, instan?ele judecatore?ti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parinte?ti privind un copil care are re?edin?a obi?nuita in acest stat membru la momentul la care instan?a este sesizata, sub rezerva dispozi?iilor articolelor 9, 10 ?i 12.
In aplicarea acestor dispozitii legale in cauza de fata, instanta a constatat ca  statul roman nu este competent sa solutioneze cererea, cata vreme din probele administrate in cauza, a rezultat ca in prezent, resedinta obisnuita a minorei este in Anglia.

Impotriva sentintei civile nr. _../16.04.2014, pronuntate de Judecatoria Galati in dosarul nr. _../2014,a declarat apel reclamanta V I . A solicitat apelanta - reclamanta admiterea apelului, desfiintarea sentintei apelate  si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.
In motivare, apelanta - reclamanta a aratat ca solutia criticata incalca dispozitiile Regulamentului CE nr. 2201/2003 si cele ale art. 6 CEDO privind un proces echitabil, dar si principiul liberului acces la justitie.
Prin cererea formulata la data de 20.05.2014, apelanta a solicitat o trimitere preliminara la Curtea de Justitie a Uniunii Europene in vederea pronuntarii unei hotarari preliminare cu privire la urmatoarele intrebari:
1. daca instanta nationala, aplicand dispozitiile Regulamentului CE nr. 2201/2003, respinge in mod corect actiunile privind incredintarea si dreptul la vizita in cazul minorilor, ca nefiind de competenta instantelor romane, atunci cand minorul sau minorii au resedinta, in mod obisnuit, in alt stat membru decat Romania?
2. Daca raspunsul la intrebarea anterioara este negativ, potrivit aceluiasi Regulament CE nr. 2201/2003, instanta nationala investita cu solutionarea unei actiuni privind stabilirea dreptului de a avea legaturi personale cu minorul, in cazul bunicii paterne a minorei, ar trebui sa respinga actiunea si atat sau ar trebui sa sesizeze instanta competenta potrivit Regulamentului CE nr. 2201/2003 din statul membru unde minora isi are resedinta obisnuita?
3. Regulamentul CE nr. 2201/2003 se aplica dreptului la vizita doar pentru parintii minorului sau si pentru alte rude apropiate ale acestuia?
In motivarea cererii formulate, apelanta - reclamanta a aratat ca solutia pronuntata in cauza incalca atat Regulamentul CE nr. 2201/2003, cat si art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, dar si principiul liberului acces la justitie. A subliniat apelanta ca, la nivel national, exista o practica neunitara asupra problemei competentei instantelor romane in acest tip de cauze.
Apelanta a solicitat si suspendarea judecatii recursului pana la pronuntarea hotararii de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene.
In sedinta publica din data de ___.2015 instanta a recalificat calea de atac incidenta in cauza ca fiind recursul, conform dispozitiilor art. 132 alin. 4 C.proc.civ., iar nu apelul.
In aceeasi sedinta publica, apelanta - reclamanta, prin reprezentant conventional, a mentionat ca nu mai sustine cererea de sesizare a Curtii de Justitie in ceea ce priveste primele doua intrebari formulate.
Cu privire la cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara s-a retinut ca potrivit art. 267 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, Curtea de Justi?ie a Uniunii Europene este competenta sa se pronun?e, cu titlu preliminar, cu privire la:
(a) interpretarea tratatelor;
(b) validitatea ?i interpretarea actelor adoptate de institu?iile, organele, oficiile sau agen?iile Uniunii;
In cazul in care o asemenea chestiune se invoca in fa?a unei instan?e dintr-un stat membru, aceasta instan?a poate, in cazul in care apreciaza ca o decizie in aceasta privin?a ii este necesara pentru a pronun?a o hotarare, sa ceara Cur?ii sa se pronun?e cu privire la aceasta chestiune.
In cazul in care o asemenea chestiune se invoca intr-o cauza pendinte in fa?a unei instan?e na?ionale ale carei decizii nu sunt supuse vreunei cai de atac in dreptul intern, aceasta instan?a este obligata sa sesizeze Curtea.
In cazul in care o asemenea chestiune se invoca intr-o cauza pendinte in fa?a unei instan?e judecatore?ti na?ionale privind o persoana supusa unei masuri privative de libertate, Curtea hotara?te in cel mai scurt termen.
S-a retinut de catre Tribunal ca intrebarile preliminare mentionate la pct. 1 si 2 ce s-au solicitat a fi adresate Curtii de Justitie nu privesc  interpretarea unor norme comunitare ci se refera, in esenta, la interpretarea normelor nationale de catre instanta nationala si legalitatea unor solutii pronuntate, respectiv interpretarea acestora prin prisma dreptului comunitar. Or, competenta Curtii Europene de Justitie, conform art. 267 alin. 1  din TFUE,  se refera exclusiv la statuari asupra validitati si interpretarii actelor adoptate de institu?iile, organele, oficiile sau agen?iile Uniunii, respectiv asupra interpretarii tratatelor. De altfel, in sedinta publica din data de _...2015, reprezentantul conventional al recurentei a invederat ca renunta la cererea de sesizare a Curtii de justitie cu primele doua intrebari preliminare formulate anterior.
In sensul NOTEI INFORMATIVE cu privire la introducerea de catre jurisdictiile nationale a recursului prealabil nr. 2005/C 143/01, emise de Curtea de Justitie, o jurisdictie ale carei decizii nu sunt susceptibile de recurs jurisdictional intern este in principiu tinuta sa sesizeze Curtea cu o asemenea chestiune, cu exceptia situatiei in care exista deja o jurisprudenta in materie (si daca, eventualul nou cadru nu ridica dubii reale cu privire la posibilitatea de a aplica aceasta jurisprudenta) sau daca maniera corecta de interpretare a regulii comunitare este evidenta.   
Mai mult, potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, asa cum a fost aceasta dezvoltata si in Cauza 238/81 - SRL CILFIT, instantele vizate de cel de-al treilea alineat al art. 267 TFUE (fostul art. 177 din Tratatul CEE), se bucura de aceeasi putere de apreciere ca toate celelalte instante nationale pentru a evalua daca, pentru a pronunta o hotarare, este necesara o decizie asupra unui aspect de drept comunitar. Prin urmare, aceste instante nationale nu sunt obligate sa trimita o intrebare referitoare la interpretarea dreptului comunitar formulata in cauza dedusa judecatii lor in cazul in care respectiva intrebare nu este pertinenta.
S-a statuat, in aceeasi decizie de speta (Cauza 238/81 - SRL CILFIT), ca aplicarea corecta a dreptului comunitar se poate impune intr-un mod atat de evident incat sa nu lase loc niciunei indoieli rezonabile privind modul de rezolvare a intrebarii adresate. Intr-o asemenea situatie, instanta solicitata trebuie sa fie convinsa ca acest aspect se impune intr-un mod la fel de evident si instantelor nationale ale celorlalte state membre si Curtii de Justitie, iar convingerea instantei trebuie sa aiba in vedere diferitele versiuni lingvistice ale  normelor comunitare, terminologia proprie dreptului comunitar si ansamblul dispozitiilor normei.
Cu referire la normele comunitare invocate, in cadrul celei de-a treia intrebari propuse a fi adresate Curtii Europene de Justitie, tribunalul retine ca dispozitiile Regulamentului CE 201/2003 , nu sunt susceptibile de interpretari diferite sub aspectul invocat de recurenta. Astfel potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, acesta se aplica, oricare ar fi natura instantei, materiilor civile privind atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totala sau partiala a raspunderii parintesti, iar, potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din acelasi Regulament, materiile prevazute la alineatul (1) litera (b) cuprind in special, incredintarea si dreptul de vizita.
Pe de alta parte, conform art. 2 pct. 7 din Regulament, "raspundere parinteasca" inseamna ansamblul drepturilor si obligatiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice in temeiul unei hotarari judecatoresti, in temeiul legii sau al unui acord in vigoare privind persoana sau bunurile unui copil. Aceasta cuprinde in special incredintarea si dreptul de vizita.
In consecinta, contrar sustinerilor recurentei, nu pot fi identificate probleme de interpretare a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 in ceea ce priveste aplicabilitatea sa. Asa cum, in mod clar, indica dispozitiile art. 1 alin. 1 lit. b si alin. 2 lit. a raportate la dispozitiile art. 2 pct. 7 din Regulament, acesta isi gaseste aplicabilitatea ori de cate ori, in privinta unui minor, legea, o hotarare judecatoreasca sau o conventie recunoaste dreptul la vizita. Aplicabilitatea Regulamentului nu este, astfel, limitata la actiunile parintilor referitoare la dreptul la vizita.
Pentru aceste argumente, apreciind ca aplicarea corecta a dreptului comunitar se impune intr-un mod evident, Tribunalul a respins, ca nefondata, cererea recurentei de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara.
 Recursul este nefondat.
In fapt, recurenta nu a contestat faptul ca minora T E  locuieste in Anglia, impreuna cu parintii sai. In mod corect a retinut prima instanta ca acest lucru rezulta  si din transcrierea conversatiilor atasate la dosar.
Asa cum am mentionat anterior,  potrivit dispozitiilor art. 1 alin. 1 lit. b si alin. 2 lit. a raportate la dispozitiile art. 2 pct. 7 din Regulament, acesta isi gaseste aplicabilitatea ori de cate ori, in privinta unui minor, legea, o hotarare judecatoreasca sau o conventie recunoaste dreptul la vizita. Aplicabilitatea Regulamentului nu este, astfel, limitata la actiunile parintilor referitoare la dreptul la vizita.
Or, conform art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/27.11.2003, instan?ele judecatore?ti dintr-un stat membru sunt competente in materia raspunderii parinte?ti privind un copil care are re?edin?a obi?nuita in acest stat membru la momentul la care instan?a este sesizata, sub rezerva dispozi?iilor articolelor 9, 10 ?i 12.
Prin prisma considerentelor de mai sus, in mod corect a retinut prima instanta ca, potrivit regulilor indicate in Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, este competenta de a solutiona cererea de chemare in judecata instanta in circumscriptia careia se afla resedinta obisnuita a minorei in Anglia.
Eventuale dispozitii ale Conventiei Internationale privind Drepturile Copilului nu pot avea incidenta in speta, fata de dispozitiile speciale cuprinse in Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, aplicabile in materie, in conditiile in care ambele parti sunt cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene.
Contrar sustinerilor recurentei, este de retinut ca dispozitiile pct. 13 din expunerea de motive a Regulamentului nr. 2201/2003 nu sunt obligatorii din punct de vedere legal, acestea nefiind cuprinse, in mod efectiv, in textul unui act adoptat de institutiile Uniunii Europene.
Pe de alta parte, dispozitiile pct. 13 din expunerea de motive  sunt preluate, in esenta lor, de dispozitiile art. 15 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 potrivit carora cu titlu de exceptie, instantele judecatoresti dintr-un stat membru competente pentru a solutiona cauza pe fond pot, in cazul in care considera ca o instanta dintr-un alt stat membru cu care copilul are o legatura speciala este mai bine plasata pentru a solutiona cauza sau o parte specifica a acesteia si atunci cand acest lucru serveste interesul superior al copilului:
(a) sa suspende procedura sau respectiva parte a acesteia si sa invite partile sa depuna o cerere la instanta judecatoreasca din acest alt stat membru in conformitate cu alineatul (4) sau
(b) sa solicite instantei judecatoresti din alt stat membru sa-si exercite competenta in conformitate cu alineatul (5).
Este de remarcat ca doar instanta competenta pentru a solutiona cauza pe fond, conform Regulamentului, poate aprecia asupra sesizarii unei instante mai bine plasate pentru ca aceasta din urma sa isi exercite competenta asupra problemei deduse judecatii.
Or, nefiind competenta a solutiona cauza conform criteriilor indicate de Regulament, prima instanta nu era in masura a face aplicarea dispozitiilor mai sus citate.
Totodata, retine ca, in speta, interesul superior al copilului impune ca o cauza care il priveste sa fie solutionata de instanta apropiata resedintei obisnuite a acestuia care este prezumata a fi mai bine plasata pentru a evalua situatia copilului si cererile ce il privesc.
Nu pot fi retinute argumentele recurentei legate de incalcarea dreptului sau de acces la justitie in conditiile in care prima instanta a evaluat exclusiv un aspect procedural prealabil oricaror discutii pe fond, ce tine de competenta indicata de Regulamentul (CE) mr. 2201/2003, iar solutia pronuntata nu exclude posibilitatea recurentei de a se adresa instantei competente cu aceeasi cerere.