InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Galati

Obligatia de a propune orice modificare adusa contractului initial si negocierea cu clientul, nicidecum implementarea contrar vointei acestuia.

(Decizie nr. 345 din data de 01.04.2014 pronuntata de Tribunalul Galati)

Domeniu Contracte | Dosare Tribunalul Galati | Jurisprudenta Tribunalul Galati

Prin sentinta civila nr. 9508/16.10.2013 Judecatoria Galati a respins ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata impotriva procesului -verbal de constatare si sanctionare contraventionala  prin care, petenta - unitate bancara a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 3.000 lei pentru modificarea unilaterala a clauzelor contractuale, prin incalcarea prevederilor art. 7 lit. c alin. 3 din OG nr. 21/1992.
In cuprinsul procesului verbal contestat se retine faptul ca  numita --- a reclamat  ca, de?i a refuzat semnarea actului adi?ional la contractul de credit nr. -, transmis de catre petenta in data de 10.09.2010, notificand banca in scris in acest sens, de?i a transmis in data de 21.02.2011 in baza art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, o notificare prin care refuza aplicarea prevederilor din actul adi?ional propus de catre banca, petenta aplica prevederile actului adi?ional.
Potrivit condi?iilor speciale din conven?ia de credit, la momentul acordarii creditului, rata dobanzii curente a fost stabilita la 3,99% p.a., stabilita potrivit art. 3.1.2. lit. c din conven?ia de credit incheiata intre par?i, si incepand cu data de 21.02.2011, rata dobanzii curente a fost de 3,5461% p.a.
 Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 288/2010 de aprobare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, petenta  a notificat  clientul pentru a se prezenta la banca si a semna un actul aditional la contractul de credit. Potrivit Notificarii nr.2423/21.02.2011, aflate la fila 118 din dosar, imprumutatul a refuzat incheierea actului aditional propus de banca, exprimandu-si dezacordul in ceea ce priveste aplicarea prevederilor acestuia.
Instanta a constatat ca petenta a modificat in mod unilateral rata dobanzii curente pe care beneficiarii creditului nu au acceptat-o, dar pe care aveau obligatia de a o achita. Aceste modificari unilaterale, care nu au fost cuprinse in clauzele contractuale, contravin principiului fortei obligatorii a contractului si a stabilitatii raporturilor juridice, creand un potential pericol pentru interesele economice ale  consumatorilor.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petenta   care a apreciat ca hotararea pronuntata este nelegala si netemeinica.
Analizand hotararea atacata in raport de probatoriile administrate, in temeiul dispozitiilor art. 304 ind. 1 Cod procedura civila  , Tribunalul constata ca recursul este nefondat, hotararea instantei de fond fiind temeinica si legala 
Tribunalul apreciaza ca, indiferent de aspectele sugerate de A.N.P.C, recurenta avea obligatia sa propuna orice modificare adusa contractului initial si sa o negocieze cu clientul, nicidecum sa o implementeze contrar vointei acestuia.
Vinovatia, ca si element constitutiv al contraventiei, este atitudinea psihica a persoanei ce comite fapta, care se manifesta fara constrangere pe planul relatiilor sociale, de prevedere a rezultatului faptei sale ori de posibilitate a reprezentarii acestuia.
In  situatia data, in mod corect s-a  apreciat ca fapta retinuta exista, iar recurenta, prestator de servicii, a savarsit-o cu vinovatie, fiind certa reprezentarea faptei sale respectiv, incalcarea unei clauze contractuale asumate si aplicarea unor modificari refuzate in mod expres de catre clienta.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011