InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Galati

Prin "domiciliu", in sens procesual, se intelege acela pe care o persoana si l-a stabilit in fapt, in localitatea unde traieste.

(Sentinta civila nr. 196 din data de 22.04.2014 pronuntata de Tribunalul Galati)

Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) | Dosare Tribunalul Galati | Jurisprudenta Tribunalul Galati

Prin "domiciliu", in sens procesual, se intelege acela pe care o persoana si l-a stabilit in fapt, in localitatea unde traieste. Instanta de fond avea indatorirea de a dispune cercetari pentru a verifica daca paratul avea efectiv domiciliul la adresa indicata de reclamanta. Nelegala citare a paratului in fata instantei de fond reprezinta un motiv de anulare a sentintei si de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instante. Analizand sentinta apelata prin prisma motivelor de apel invocate, precum si din oficiu conform art. 295 alin. 1 teza finala C.proc.civ., Tribunalul a retinut ca apelul declarat este fondat, judecata desfasurandu-se in conditiile nelegalei citari a apelantului, aspect imputabil intimatei-reclamante, care nu a comunicat instantei de fond domiciliul in fapt al apelantului-parat, dar si primei instante.
Instanta de apel a retinut ca citarea partilor in cazul proceselor de divort, se face potrivit reglementarilor generale cuprinse in art. 86 - 100 C.pr.civ.,dar si ale dispozitiilor speciale prevazute de art. 6161 C.pr.civ.
Asa cum rezulta din dovezile de indeplinire a procedurii de citare din dosarul de fond, judecata s-a desfasurat cu citarea apelantului-parat la domiciliul sau legal, din Galati, str. Bxx, nr. x, bl. B 1x, ap. 8x, domiciliul rezultat din verificarile efectuate in programul DEPABD.
Cu ocazia indeplinirii procedurii de citare in fata instantei de fond apelantul-parat nu a fost gasit la domiciliu, dovada de indeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 2x.0x.201x fiind afisata pe usa locuintei, iar pentru termenele din 1x.0x.201x si 0x.1x.201x a fost semnata de mama apelantului-parat.
Prin cererea de chemare in judecata intimata-reclamanta nu a adus la cunostinta instantei faptul ca a locuit impreuna cu apelantul-parat in Italia de mai multi ani, dar aceste informatii au fost aduse la cunostinta instantei prin referatul de ancheta sociala.
De altfel, reclamanta a depus la dosar procura prin care il imputernicea pe aparatorul sau ales sa o reprezinte in dosar, intrucat era plecata in Italia, depunand si o copie a cartii de identitate eliberate in 2007 de Comuna Oppida Mamertina si prelungite pana in 2017, in care este indicata ca resedinta aceeasi cu cea indicata in cererea de apel de apelantul-parat, respectiv V. P., nr. 3.
In prezenta cauza, asa cum rezulta din cele retinute in considerentele anterioare, intimata-reclamanta cunostea fara indoiala faptul ca apelantul-parat locuia in fapt in Italia, nu in Romania, unde avea doar domiciliul legal. In acest sens, instanta de apel retine ca prin "domiciliu", in sens procesual, se intelege acela pe care o persoana si l-a stabilit in fapt, in localitatea unde traieste, deoarece scopul dispozitiilor legale referitoare la domiciliu este ca partile aflate in litigiu sa poata fi instiintate de existenta procesului, pentru a da eficienta dreptului la aparare.
Cu toate acestea, reclamanta nu a comunicat aceasta adresa instantei de fond in vederea realizarii procedurii de citare cu paratul la acest domiciliu, iar instanta de fond nu si-a indeplinit rolul activ prevazut de art. 6161 Cod pr.civ. care cuprind o norma derogatorie de la dreptul comun, in ceea ce priveste citarea partilor in procesul de divort.
Astfel, in cazul neprezentarii paratului citat prin afisare, cum a fost cazul pentru termenul din 2x.0x.2013, instanta avea indatorirea de a dispune cercetari pentru a verifica daca paratul avea efectiv domiciliul la adresa indicata de reclamanta.
Norma derogatorie isi are temeiul in necesitatea incunostintarii reale a paratului in ceea ce priveste solutionarea unei cauze ce are o importanta covarsitoare pentru existenta sa, mai ales ca, pe langa divortul propriu-zis, instanta se pronunta si asupra capetelor de cerere accesorii ce vizeaza copiii minori si folosinta locuintei.
De aceea, este imperios necesar ca procedura de citare sa se bucure de o atentie deosebita din partea instantei mai ales ca, in procesele de divort de multe ori, conduita sotului reclamant este in defavoarea sotului parat, frizand de multe ori, limitele adevarului, legalitatii si ale bunei-credinte.
In lipsa unor demersuri reale ale instantei de judecata in sensul dispozitiilor art. 6161 cod pr.civ., procedura de citare a paratului este viciata.
In analiza legalei indepliniri a procedurii de citare in procesul de divort nu au relevanta motivele pentru care reclamanta-intimata a omis sa comunice adresa apelantului-parat din strainatate pe care o cunostea sau faptul ca pentru doua termene de judecata dovada de indeplinire a procedurii de citare a fost semnata de mama acestuia.
Dispozitiile legale privitoare la citare au scopul de a asigura partilor dreptul de a se apara in proces, ca drept fundamental, caci numai atunci cand acestora li s-au adus la cunostinta, cu respectarea exigentelor legale, existenta procesului si termenele de judecata stabilite ori sunt prezente in instanta, ele isi pot construi apararea potrivit calitatii in proces a fiecareia.
Este evident, asadar, ca legala citare a partilor reprezinta o conditie indispensabila unui proces echitabil, in acord cu prevederile art. 6 par.1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Retinand ca procedura de citare cu paratul nu a fost legal indeplinita in fata instantei de fond, in conditiile in care reclamanta, desi cunostea domiciliul paratului din Italia nu l-a comunicat instantei de fond, iar aceasta nu a facut demersuri pentru a afla domiciliul in fapt al paratului, Tribunalul, in baza art. 297 alin. 1 C.proc.civ., va admite apelul declarat, va anula sentinta atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)

Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009
Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012