InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Galati

Drept procesual penal. Latura civila. Culpa comuna. Efectele asupra despagubirilor civile

(Sentinta penala nr. 32 din data de 29.01.2010 pronuntata de Tribunalul Galati)

Domeniu Infractiuni prevazute in legi si decrete | Dosare Tribunalul Galati | Jurisprudenta Tribunalul Galati

Drept procesual penal. Latura civila. Culpa comuna. Efectele asupra despagubirilor civile.
Dosar nr. 4383/324/2008
Prin DECIZIA PENALA NR. 32/A DIN DATA DE  29.01.2010 a TRIBUNALULUI
GALATI  s-a dispus:
Admite apelul declarat de inculpatul B G impotriva sentintei penale nr. 318/26.06.2009 a
Judecatoriei Tecuci.
Desfiinteaza in totalitate sentinta penala apelata si in rejudecare:
      Condamna pe inculpatul B G la o pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de
ucidere din culpa prev. de art. 178 al. 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a,c Cod penal si art. 76 al.
1 lit. d Cod penal.
      In baza art. 71 Cod penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de
art. 64 al. 1 lit. a, teza II si lit. b Cod penal.
      In baza art. 81,82 Cod penal si art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea conditionata a
executarii pedepselor, principala si accesorie, aplicate inculpatului, pe durata termenului de incercare de 3
ani.
      In baza art. 359 C.p.p. atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal referitoare la
revocarea suspendarii conditionate.
      Obliga pe inculpat si pe Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii in calitate de garant al
inculpatului, sa plateasca partii civile B M sumele de 6.000 lei reprezentand daune materiale si 6.000 lei
reprezentand daune morale.
      Respinge ca nefondate restul pretentiilor civile formulate de partea civila B M - din  comuna
Movileni, judetul Galati.
      In baza art. 193 al. 2 C.p.p. obliga pe inculpat sa plateasca partii civile B M suma de 1500 lei cu
titlu de cheltuieli judiciare la fond.
      In baza art. 191 al. 1 C.p.p. obliga pe inculpat sa plateasca catre stat suma de 462 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare la instanta de fond.
      In baza art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat in apel raman in sarcina
acestuia.
      Cu drept de recurs in 10 zile de la comunicare pentru apelantul - inculpat B G, pentru intimatul -
asigurator Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii - cu sediul in Bucuresti, si de la pronuntare
pentru intimata - parte civila B M. Pentru a dispune astfel s-au retinut urmatoarele:

      Prin sentinta penala nr.318/26.06.2009 pronuntata de Judecatoria Tecuci in dosarul nr.
4383/324/2008 a fost condamnat inculpatul B G la o pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru
savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, prev de art. 178 alin 1, 2 C.pen cu aplicarea art. 74 alin 1 lit a si
c rap la art. 76 alin 1 lit d C.pen.
      I s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a, b
Cod penal pe durata prevazuta de art 71 C.pen.
      In temeiul art. 81, 82 si art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii
pedepsei principale si accesorii pe durata termenului de incercare de 3 ani si 6 luni.
      Potrivit art. 359 C.pr.pen i s-a atras atentia inculpatului asupra consecintelor nerespectarii
dispozitiilor art. 83 C.pen.
      A fost admisa in parte latura civila, in sensul ca inculpatul a fost obligat sa plateasca partii civile B
M suma de 10.000 lei daune materiale si suma de 30.000 lei daune morale.
       A fost obligat inculpatul sa plateasca partii civile B M suma de 2000 lei cheltuieli judiciare.
      S-a constatat ca Asociatia Fondului de Protectie a Victimelor Strazii are calitatea de garant al
inculpatului in ceea ce priveste despagubirile materiale si morale.
      Inculpatul a fost obligat sa plateasca catre stat suma de 462 lei reprezentand cheltuieli judiciare,
din care suma de 302 lei reprezinta costul raportului de constatare medico-legala.
      Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut urmatoarele:
      Inculpatul B G locuieste in comuna Movileni, judetul Galati si la data de 19.07.2008 in jurul orelor
21 a condus  autoturismul Dacia Logan cu numarul de inmatriculare GL pe DJ 252, pe raza comunei
Movileni.
La un moment dat, minorul B G I, in varsta de 2 ani si 9 luni,  a scapat de sub supravegherea
mamei sale care se afla in apropiere si s-a  angajat in fuga in traversarea drumului prin loc nepermis si fara
sa se asigure.
Inculpatul, desi circula cu o viteza de 47 km/h nu a mai putut evita impactul si l-a lovit pe minor cu
partea frontala a autoturismului proiectandu-l pe suprafata carosabila in partea din fata a autoturismului la
5-6 metri distanta de autoturismul oprit.
Inculpatul a incercat sa acorde primul ajutor victimei si apoi l-a transportat la Spitalul Municipal
"Anton Cincu" Tecuci si ulterior la Spitalul de Urgenta Galati, unde  in data de 25.07.2008 a decedat.
In urma necropsiei cadavrului, medicul legist a constatat ca moartea victimei a  fost violenta si ca s-
a datorat comei consecutive ca urmare a unui  politraumatism cu contuzie cerebrala difuza si hemoragiei
interne, contuziei pulmonare, multiplelor fracturi si fisuri parietale drepte si disjunctiei atlanto-occipitala.
Din concluziile  raportului de expertiza medico-legala rezulta ca leziunile  constatate  la necropsie
au putut fi produse prin lovire de catre un autoturism, urmata de proiectare, in conditiile unui accident rutier,
intre leziunile victimei si deces existand un raport de cauzalitate direct.
La o ora de la producerea accidentului, inculpatului i-a fost prelevata o singura proba de sange in
vederea stabilirii alcoolemiei, iar din buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie nr. 2427/22.07.2008 a
rezultat ca inculpatul avea o concentratie de  0,75 gr/l alcool pur in sange.
Din expertiza tehnica auto efectuata la urmarirea penala rezulta ca viteza de deplasare a
autoturismului a fost de 47 km/ h si conducatorul auto putea evita producerea accidentului prin executarea
manevrei de ocolire prin dreapta  victimei, daca nu s-ar fi aflat sub influenta bauturilor alcoolice.
Mai rezulta ca victima putea evita accidentul daca nu traversa strada in  fuga fara sa se asigure,
printr-un loc unde  nu exista trecere de pietoni.
Partea vatamata B M s-a constituit parte civila cu suma de 20.000 lei reprezentand daune
materiale (cheltuieli efectuate cu inmormantarea si pomenirile pana la un an) si cu 80.000 lei  daune
morale.
Inculpatul a declarat ca nu se considera vinovat de producerea  accidentului  deoarece victima era
minora, nu era supravegheata de parinti si a fost surprins de traversarea strazii in fuga si prin loc nepermis
fara sa se asigure.
 Inculpatul a mai aratat ca nu a consumat bauturi alcoolice, ci ca face un  tratament naturist si ca
medicamentele (tincturile pe care le ia sunt pe baza de alcool).
      Inculpatul a propus in aparare proba cu martorele M D si D C, care insa fiind audiate, au declarat
ca nu au vazut imprejurarile  producerii  accidentului, ci ceea ce a urmat si anume ca inculpatul a incercat 
sa acorde primul ajutor victimei, pe care apoi, a transportat-o la spital.
      Pe baza probatoriului administrat, prima instanta a retinut ca existenta faptei, savarsirea ei de catre
inculpat si vinovatia acestuia sunt pe deplin dovedite.
      Totodata instanta de fond nu a primit concluziile de achitare a  inculpatului, formulate de aparatorul
sau si intemeiate pe  disp. art.11 si art.10 lit.d C.p.p, deoarece nu numai  victima, ci si inculpatul au o culpa
in  producerea  accidentului.
      Prima instanta a retinut in drept ca fapta inculpatului  B G, care la data de 19.07.2008, in jurul orei
21,00, aflandu-se la volanul  autoturismului  proprietate  personala marca  Dacia Logan  cu nr. GL, in timp
ce rula  pe DJ 252, pe ruta Movileni-Furceni, fiind sub influenta  bauturilor  alcoolice, l-a  accidentat mortal
pe minorul B G-I, in varsta de 2 ani si 9 luni, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere
din culpa, prevazuta de art. 178 alin.1 si 2 Cod penal.
      La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicata inculpatului, instanta de fond a avut in vedere
criteriile prevazute de art. 72 Cod penal si anume: limitele  pedepsei prevazuta de legea penala pentru
infractiunea savarsita, gradul de pericol social al faptei, circumstantele reale ale savarsirii faptei, atitudinea
inculpatului pe durata procesului penal, precum si circumstantele personale ale  inculpatului (studii medii,
fara  ocupatie, fara antecedente penale).
Deoarece inculpatul a avut o conduita buna inainte de savarsirea faptei, fiind la primul impact cu
legea penala si pentru ca a avut o atitudine partial sincera, prima instanta a aprecia ca in cazul sau se
poate face aplicarea disp. art. 74 Cod penal si ale  art.76 Cod penal.
      Cat priveste modalitatea de executare a pedepsei, s-a apreciat ca reeducarea inculpatului poate
avea loc si fara executarea  acesteia, astfel ca a dispus  suspendarea conditionata a executarii, conform 
art.81si 82 Cod penal.
      Cu privire la latura civila, prima instanta a retinut ca aceasta este fondata in parte, astfel ca suma
solicitata cu titlu de despagubiri materiale a fost  injumatatita, deoarece  s-a  retinut  culpa  comuna si egala
atat a inculpatului cat si a victimei la producerea  accidentului.
      In ceea ce priveste daunele morale, instanta de fond a retinut ca s-a facut dovada existentei unui
prejudiciu moral provocat de suferinta produsa familiei prin disparitia brusca si prematura a victimei, iar la
stabilirea cuantumului acestor despagubiri s-a avut in vedere intensitatea tragediei, dar si neglijenta
parintilor, apreciind ca suma solicitata cu titlu de daune morale  este  exagerata.
      Fata de aceste considerente si in conformitate cu art. 14 C.p.p. si art. 998 Cod civil si art. 346
alin.1 C.p.p. inculpatul a fost obligat sa plateasca partii civile suma de 10.000 lei daune materiale si 30.000
lei daune morale.
      Impotriva acestei sentinte penale a declarat apel, in termen legal, inculpatul B G care a criticat
hotararea primei instante pe motive de nelegalitate si netemeinicie sustinand, in esenta, ca in mod gresit s-
a dispus condamnarea sa, cand de fapt culpa a apartinut exclusiv victimei, astfel ca solutia ce se impune
este achitarea in baza art. 11 pct 2 lit a rap la art. 10 lit d C.pr.pen.
      Pe de alta parte, a solicitat reducerea cuantumului daunelor materiale si a daunelor morale la plata
caruia a fost obligat, apreciindu-l ca fiind prea mare.
      Verificand  sentinta penala apelata prin prisma criticilor formulate   si cauza, sub toate
aspectele de fapt si de drept, conform art. 371 alin. 2 C.pr.pen, Tribunalul constata urmatoarele:
      Pe baza analizei tuturor probelor administrate in cauza, in cursul urmaririi penale si in faza
cercetarii judecatoresti, instanta de fond a stabilit in mod corect situatia de fapt si vinovatia inculpatului B G,
dand faptei retinute in sarcina acestuia incadrarea juridica corespunzatoare.
      In acest sens au fost avute in vedere: procesul-verbal de cercetare la fata locului si plansele-foto,
schita locului accidentului, actul de constatare tehnica a autoturismului dupa accident, raportul de
constatare medico-legala din 26.07.2008 a victimei, prin care s-a stabilit legatura directa de cauzalitate
intre politraumatism si moartea victimei; raportul de expertiza tehnica auto, plangerea si declaratia partii
vatamate B M, declaratiile martorului D C, buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie, certificatul
constatator al decesului si procesul-verbal de constatare a contraventiei nr. 3654839/01.08.2008  incheiat
de  IPJ Galati - Politia Movileni.
      Desi inculpatul a declarat ca nu se considera vinovat de producerea accidentului intrucat, pe de o
parte, nu consumase bauturi alcoolice, ci doar facea un tratament naturist, iar, pe de alta parte, victima,
desi minora, nu era supravegheata de catre parinti, in mod corect prima instanta a retinut ca vinovatia
acestuia rezulta din probatoriul administrat in cauza.
      In speta nu se poate dispune achitarea inculpatului (cum a solicitat aparatorul sau), avand in
vedere ca din raportul de expertiza tehnica intocmit in cauza rezulta ca accidentul s-a produs din culpa
comuna a victimei B I G (in varsta de 2 ani si 9 luni care, nefiind supravegheata, a traversat strada in fuga
fara sa se asigure printr-un loc unde exista trecere de pietoni, fiind incalcate prevederile art. 35 alin 1 si art
72 alin 3 din OUG 195/2002, precum si art 167 lit d din Regulamentul de aplicare a  OUG 195/2002) si a
inculpatului (care avea obligatia de a nu se urca la volan atata timp cat a avut cunostinta de faptul ca
medicamentele pe care le lua erau pe baza de alcool, incalcand in acest fel dispozitiile art. 102 alin 3 pct 1
din OUG 63/2006 si art 35 alin 1 din OUG 195/2002).
      Din coroborarea probelor mai sus indicate rezulta ca la data de 19.07.2008, in jurul orei 21,00, in
timp ce conducea autoturismul proprietate  personala marca  Dacia Logan  cu nr. GL pe DJ 252, pe ruta
Movileni-Furceni, inculpatul B G, fiind sub influenta bauturilor alcoolice, l-a accidentat mortal pe minorul B
G-I, in varsta de 2 ani si 9 luni.
      Fapta retinuta in sarcina inculpatului intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev.de art.
178 alin. 1 si 2 C.pen.
      Tribunalul constata ca in mod justificat prima instanta a retinut in favoarea inculpatului
circumstantele atenuante prev de art. 74 lit a si c C.pen, insa apreciaza ca pedeapsa stabilita este prea
severa, hotararea apelata fiind netemeinica din acest punct de vedere.
      De asemenea, sentinta penala este netemeinica si sub aspectul continutului pedepsei accesorii
aplicate inculpatului. Avand in vedere natura si gravitatea infractiunii retinute in sarcina acestuia, conditiile
in care a fost savarsita si persoana inculpatului, se apreciaza ca in speta se justifica doar interzicerea
drepturilor prev de art. 64 alin 1 lit a teza II si lit b C.pen.
      In ceea ce priveste latura civila, tribunalul constata ca hotararea apelata este nelegala si
netemeinica.
      Astfel, in primul rand, Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, in calitate de garant al
inculpatului, trebuia obligat impreuna cu inculpatul la plata sumelor stabilite cu titlu de daune materiale si
morale, si nu doar sa se constate aceasta calitate.
      In al doilea rand, prin probele administrate, partea civila a facut dovada ca pentru inmormantare si
toate pomenirile a cheltuit suma totala de 12.000 lei. Cum insa in mod corect s-a retinut culpa comuna in
proportie de 50 % a inculpatului si a victimei, inculpatul va fi obligat la jumatate din aceasta suma, respectiv
la plata sumei de doar 6.000 lei.
      In privinta daunelor morale, tribunalul considera ca acestea se impun a fi acordate, insa nu in
cuantumul stabilit de prima instanta, pe care il apreciaza ca fiind excesiv.
      Este neindoielnic ca partea civila a suferit din punct de vedere afectiv ca urmare a decesului fiului,
dar avand in vedere culpa comuna in producerea evenimentului rutier, precum si faptul ca infractiunea
retinuta in sarcina inculpatului este comisa din culpa si nu cu intentie, se apreciaza ca suma de 6.000 lei
este suficienta si echitabila pentru acoperirea prejudiciului moral suferit.     
      Neregularitatile mentionate vor fi remediate de tribunal, in rejudecare.
      Fata de considerentele aratate urmeaza ca, in baza art. 379 pct 2 lit a C.pr.pen, sa se admita
apelul declarat si se va desfiinta in totalitate sentinta penala supusa controlului judiciar.
      In rejudecare, va condamna pe inculpatul B G la o pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea
infractiunii de ucidere din culpa prev. de art. 178 al. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a,c Cod
penal si art. 76 al. 1 lit. d Cod penal.
      In baza art. 71 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.
de art. 64 al. 1 lit. a, teza II si lit. b Cod penal.
      In baza art. 81, 82 Cod penal si art. 71 al. 5 Cod penal va dispune suspendarea conditionata a
executarii pedepselor principala si accesorie aplicate inculpatului, pe durata termenului de incercare de 3
ani.
      In baza art. 359 C.p.p. va atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal referitoare la
revocarea suspendarii conditionate.
      Vor fi obligati inculpatul si Asociatia Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, in calitate de garant al
inculpatului, sa plateasca partii civile B M sumele de 6.000 lei reprezentand daune materiale si 6.000 lei
reprezentand daune morale.
      Va respinge ca nefondate restul pretentiilor civile formulate de partea civila B M.
      In baza art. 193 alin. 2 C.pr.pen va obliga pe inculpat sa plateasca partii civile B M suma de 1.500
lei cu titlu de cheltuieli judiciare la fond.
      Vazand si art 191 alin. 1 C.pr.pen si art 192 alin. 3 C.pr.pen

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni prevazute in legi si decrete

Vatamare corporala din culpa - Decizie nr. DP262/A/2008 din data de 31.03.2009
Plangere 278 Cpp - Sentinta penala nr. Sp263/2008 din data de 31.03.2009
TRAFIC DE DROGURI - Hotarare nr. 46 din data de 22.04.2015
Trafic interna?ional de droguri de risc - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
trafic interna?ional de droguri de risc - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
trafic interna?ional de droguri de risc - Hotarare nr. 9 din data de 22.01.2014
Evaziune fiscala. Folosirea cu rea credinta a bunurilor societatii in interesul propriu al administratorului - Sentinta penala nr. 47 din data de 31.12.2013
Trafic de persoane. Schimbarea incadrarii juridice. Inlaturare agravanta - Sentinta penala nr. 17 din data de 31.12.2013
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoana care are o inhibatie alcoolica peste 0,8g/l alcool pur in sange. Corecta apreciere a probelor privind determinarea valorii alcoolemiei . - Decizie nr. 70 din data de 23.02.2011
Evaziune fiscala ; Fals intelectual la legea contabilitatii ; Fals in inscrisuri sub semnatura privata ; Spalare de bani ; - Sentinta penala nr. 171 din data de 22.10.2008
Trafic de persoane . Schimbarea incadrarii juridice din forma simpla in forma continuata a infractiunii [legea 678 / 2001 ] - Sentinta penala nr. 40 din data de 19.02.2010
Reproducerea neautorizata pe sisteme de calcul a programelor de calculator piratate .Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere .Obligarea inculpatului la plata contravalorii drepturilor de autor - Sentinta penala nr. 166 din data de 08.09.2010
Plangere impotriva rezolutiei / ordonantei procurorului de netrimitere in judecata .Inexistenta faptei de reproducere fara drept a unui model industrial [ legea 129/1992 ] - Sentinta penala nr. 180 din data de 28.10.2009
Executare lucrari de construire fara autorizatie Suplimentarea probatoriului .Trimiterea cauzei la procuror in vederea inceperii urmaririi penale - Decizie nr. 169 din data de 10.05.2010
Repunerea inculpatului in termenul de apel Desfiintarea in apel a hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nelegala citare a inculpatului - Decizie nr. 237 din data de 27.09.2010
Contestatie la executare [art 461 cpp] Inadmisibilitatea invocarii viciilor de procedura pe calea contestatiei la executare .Respingerea in recurs, a contestatiei la executare - Decizie nr. 181 din data de 17.05.2010
Trafic de droguri [ legea nr 143 / 2000 ] . Gradul de pericol social al faptei luat in considerare la individualizarea judiciara a pedepsei - Sentinta penala nr. 108 din data de 14.05.2010
Infractiunea de conducere autovehicul neinmatriculat si infractiunea de conducere a unui autovehicul cu numere false de inmatriculare . Concurs de infractiuni - Decizie nr. 155 din data de 21.05.2010
Taiere fara drept de arbori din fondul forestier si furt. Incadrare juridica in functie de R.I.L. 12 / 2008. Individualizarea pedepsei si latura civila - Decizie nr. 14 din data de 21.01.2010
Comert electronic . Legea 365/2002. Individualizare pedeapsa. - Decizie nr. 22 din data de 01.02.2010