Masuri preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar. Incheiere de admitere a cererii inculpatului, privind incuviintarea parasirii localitatii de domiciliu, pe perioada liberarii provizorii. Admisibilitatea recursului

Masuri preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar. Incheiere de admitere a cererii inculpatului, privind incuviintarea parasirii localitatii de domiciliu, pe perioada liberarii provizorii. Admisibilitatea recursului.      Potrivit art.1609 alin.10 Cod de procedura penala, dispozitiile referitoare, printre altele, la atacarea cu recurs a incheierii prin care s-a admis sau s-a respins cererea de liberare provizorie, se aplica in mod corespunzator si in cazul modificarii sau ridicarii controlului judiciar.
     Prin cazurile referitoare la modificarea sau ridicarea controlului judiciar se inteleg nu doar situatiile in care instanta modifica sau ridica o parte din obligatiile sau masurile dispuse in conformitate cu prevederile art.1602 alin.3 si 31 Cod de procedura penala, ci si situatiile atipice in care instanta intelege sa detalieze modul de efectuare a controlului, ulterior instituirii acestuia, prin diferitele incuviintari si permisiuni ce deroga de la obligatiile stabilite, potrivit ipotezelor de exceptie ce se pot ivi in activitatea practica.
     Ca urmare, orice interpretare contrara, in sensul ca un recurs indreptat impotriva incheierii de incuviintare a parasirii razei teritoriale sau localitatii de domiciliu de catre inculpat ar fi inadmisibil, nu poate fi primita, deoarece atat in ipoteza respingerii cererii, cat si in ipoteza admiterii ei, erorile de apreciere din partea judecatorului fondului nu ar putea fi inlaturate, fapt ce s-ar rasfrange in mod negativ asupra situatiei inculpatului sau bunului mers al procesului penal.           (Tribunalul Constanta, decizia penala nr.428/12.05.2010)      Prin incheierea Judecatoriei Constanta din data de 07.05.2010, pronuntata in dosarul penal nr.17906/212/2010, in baza art.1603 Cod de procedura penala, a fost admisa cererea formulata de inculpatul P.V., prin aparator ales, privind modificarea controlului judiciar instituit prin incheierea nr.295/23.03.2010 a Judecatoriei Constanta.
     S-a incuviintat ca inculpatul P.V. sa paraseasca localitatea Valu lui Traian, jud.Constanta, in perioada 10.05.2010 - 29.05.2010, respectiv 31.05.2010 - 27.06.2010, in vederea deplasarii la Universitatea Danubius Galati - Facultatea de Stiinte Economice - specializarea Finante si Banci, cu scopul participarii la activitatile didactice tutoriale, respectiv al sustinerii sesiunii de examene.
     Au fost mentinute restul obligatiilor si masurilor impuse inculpatului P.V. prin incheierea nr.295/23.03.2010 a Judecatoriei Constanta.
      In baza art.192 alin.3 Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lasate in sarcina acestuia.
     S-a dispus ca o copie a incheierii de sedinta sa fie comunicata inculpatului, sectiei de politie in a carei raza teritoriala locuieste acesta, jandarmeriei, politiei comunitare, organelor de frontiera, organelor competente sa elibereze pasaportul.
     Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
     Prin incheierea de sedinta nr.39/15.03.2010 Tribunalul Constanta a  admis recursul Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta impotriva incheierii nr.30/11.03.2010 a Judecatoriei Constanta si a dispus arestarea preventiva a inculpatului P.V., pe o durata de 29 de zile.
      Pentru a dispune astfel, tribunalul a apreciat ca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de art.143 Cod de procedura penala, existand indicii care justifica presupunerea rezonabila ca inculpatul P.V. ar fi comis infractiunile pentru care este cercetat, respectiv producerea de produse accizabile ce intra sub incidenta sistemului de antrepozitare fiscala in afara unui antrepozit fiscal autorizat de catre autoritatea fiscala competenta, prevazuta de art.2961 alin.l lit.b din Legea nr.571/2003 (Codul Fiscal), inselaciune cu privire la calitatea marfurilor, prevazuta de art.297 alin.l si 2 Cod penal, evaziune fiscala in modalitatea ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, prevazuta de  art.9 alin.l lit.a din  Legea nr.241/2005, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
      De asemenea, s-a considerat ca este incident cu privire la inculpat si cazul prevazut de art.148 lit.f Cod de procedura penala, raportat la pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunile de care este acuzat si imprejurarea ca exista elemente din care rezulta ca lasarea sa in libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica.
     Prin incheierea nr.29523.03.2010 a Judecatoriei Constanta, pronuntata in dosarul penal nr.17906/212/2010, s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, stabilindu-se in sarcina acestuia si obligatia de a nu depasi limita teritoriala a localitatii Valu lui Traian, jud.Constanta, decat in conditiile stabilite de  instanta.
      Ulterior, prin incheierea nr.388/08.04.2010 a Judecatoriei Constanta, s-a admis cererea formulata de inculpatul P.V., prin aparator ales, avand ca obiect modificarea controlului judiciar instituit prin incheierea de sedinta nr.295/23.03.2010 a Judecatoriei Constanta si s-a incuviintat ca acesta sa paraseasca localitatea Valu lui Traian, in perioada 14 - 16.04.2010, pentru a se  deplasa in municipiul Constanta, la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, precum si in municipiul Bucuresti, la Spitalul Clinic Nicolae Malaxa, cu scopul  de a fi examinat medical.
      Analizand prezenta cerere si inscrisurile prezentate in sustinerea ei, din care rezulta fara echivoc faptul ca inculpatul urmeaza cursurile unei facultati de pe raza municipiului Galati, sustinand anterior examenele din sesiunea de iarna, instanta apreciaza ca o restrangere discretionara a libertatii de miscare a inculpatului, constand in interdictia generala a parasirii localitatii de domiciliu, ar fi disproportionata, in raport de scopul liberarii provizorii, urmarit prin insasi instituirea acesteia, si dreptul la viata privata al inculpatului.
     Astfel, potrivit art.8 din C.E.D.O., orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau/si a corespondentei sale, nefiind admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept, decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.
     Ori, in conditiile in care inculpatul a depus dovezile la care s-a facut referire anterior, instanta apreciaza ca este oportuna si justificata admiterea cererii formulate.
     
     Impotriva incheierii de sedinta de mai sus a declarat recurs, in termen legal, Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta, solicitand casarea acesteia si respingerea cererii de incuviintare a parasirii localitatii in intervalul mentionat, cu motivarea ca interesul individual nu poate prevala asupra celui general, referitor la buna desfasurare a anchetei penale.
     S-a aratat ca o atare ingerinta in sfera libertatii persoanei este prevazuta de lege, intelegand prin aceasta si art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar masura dispusa de catre instanta echivaleaza ca lipsa unui control judiciar efectiv asupra inculpatului.
     Deosebit de aceasta, se mai sustine ca deplasarea inculpatului ar fi fost benefica anchetei penale aflate in curs de derulare prin stabilirea anumitor date, corespunzatoare zilelor de sustinere a examenelor sau de participare la stagiile tutoriale, ori prin masura dispusa deplasarile inculpatului scapa oricarui control din partea organului judiciar, cata vreme, in privinta examenelor, datele nu sunt inca stabilite.
     Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata recursul admisibil, iar in parte intemeiat.
     Sub un prim aspect si anume acela al admisibilitatii recursului, tribunalul constata ca potrivit art.1609 alin.10 Cod de procedura penala, dispozitiile referitoare, printre altele, la atacarea cu recurs a incheierii prin care s-a admis sau s-a respins cererea de liberare provizorie, se aplica in mod corespunzator si in cazul modificarii sau ridicarii controlului judiciar.
     Prin cazurile referitoare la modificarea sau ridicarea controlului judiciar se inteleg nu doar situatiile in care instanta modifica sau ridica o parte din obligatiile sau masurile dispuse in conformitate cu prevederile art.1602 alin.3 si 31 Cod de procedura penala, ci si situatiile atipice in care instanta intelege sa detalieze modul de efectuare a controlului, ulterior instituirii acestuia, prin diferitele incuviintari si permisiuni ce deroga de la obligatiile stabilite, potrivit ipotezelor de exceptie ce se pot ivi in activitatea practica.
     Ca urmare, orice interpretare contrara, in sensul ca un recurs indreptat impotriva incheierii de incuviintare a parasirii razei teritoriale sau localitatii de domiciliu de catre inculpat ar fi inadmisibil, nu poate fi primita, deoarece atat in ipoteza respingerii cererii, cat si in ipoteza admiterii ei, erorile de apreciere din partea judecatorului fondului nu ar putea fi inlaturate, fapt ce s-ar rasfrange in mod negativ asupra situatiei inculpatului sau bunului mers al procesului penal.
     Altfel spus, cata vreme institutia liberarii provizorii este prevazuta atat in interesul inculpatului, cat si in interesul bunei desfasurari a procesului penal, este firesc ca orice eroare strecurata cu ocazia solutionarii cererilor accesorii sa poate fi corectata pe calea recursului, in caz contrar existand riscul eludarii controlului, intr-o modalitate atipica, prin acordarea unor derogari care scapa cenzurii instantei superioare.
     De asemenea, cata vreme recursul inculpatului impotriva incheierii de respingere a cererii de modificare a controlului judiciar a fost apreciat admisibil prin decizia penala nr.364/23.04.2010 a Tribunalului Constanta, nu se poate considera ca recursului Ministerului Public, avand ca obiect o solutie similara, dar favorabila inculpatului, ar fi inadmisibil.
     Acceptarea punctului de vedere al apararii, exprimat cu ocazia dezbaterilor, ar echivala cu instituirea unui tratament juridic diferentiat in situatii identice, incalcandu-se principiul de drept potrivit caruia identitatea de situatii presupune identitatea solutiilor, in absenta unor norme derogatorii contrare, prevazute in mod expres de legiuitor.
     Pe fondul recursului, tribunalul constata ca prima instanta, in evaluarea situatiei intervenite, a facut o corecta apreciere cu privire la necesitatea deplasarii inculpatului in municipiul Galati, pe perioada stagiului de practica universitara, potrivit adeverintei depuse la dosar, astfel incat, din acest punct de vedere, criticile procurorului sunt nefondate.
     Cu toate acestea, prima instanta a dat o gresita interpretare dispozitiilor art.8 din C.E.D.O., referitoare la amestecul autoritatii in viata privata a persoanei, nu doar in ceea ce priveste continutul si interpretarea acestor reglementari, dar si in ceea ce priveste incidenta acestora la circumstantele spetei.
     Astfel, este evident ca orice amestec al autoritatii in viata privata a persoanei este permis in masura in care acesta este prevazut de lege, savarsirea oricarei infractiuni fiind de natura a atrage unele restrangeri in planul libertatii individuale a persoanei, care, in masura in care isi pastreaza doza de proportionalitate si rezonabilitate, nu pot fi apreciate ca avand un caracter excesiv.
     In situatii ca cea de fata, interventia autoritatii in viata privata a persoanei are la baza necesitatea bunei desfasurari a urmaririi penale, care, avand un caracter de ordine publica si fiind consecinta savarsirii unei infractiuni, nu poate decat sa justifice restrictiile aduse libertatii de miscare a individului.
     De asemenea, o astfel de intruziune in viata privata a persoanei, fiind prevazuta in mod expres de legislatia interna si art.8 din Conventie, sub forma motivului de siguranta publica, de reprimare si prevenire a faptelor penale,  poate constitui o restrangere acceptata intr-o societate democratica, fiind rezonabila ca durata si servind, deopotriva, scopului recunoscut de lege.
     Prin urmare, inculpatul nu poate invoca tocmai necesitatea protejarii exclusive a interesului personal, in detrimentul anchetei penale, care trebuie sa se desfasoare in mod continuu, fara intreruperi nejustificate, pe o perioada rezonabila de timp si cu respectarea principiului operativitatii.
     De aceea, cata vreme nu se poate retine o violare a dreptului protejat in substanta sa, motivul invocat de inculpat nu poate fi primit, acesta asumandu-si obligatiile specifice controlului judiciar odata cu formularea cererii si neputand absolutiza importanta unor chestiuni ce tin de viata privata, in incercarea de a se sustrage controlului judiciar.
     Deosebit de aspectul referitor la necesitatea bunei desfasurari a urmaririi penale, care ar fi in mod serios perturbata prin absenta din localitate a inculpatului timp de doua luni, trebuie observat ca, in situatii exceptionale, interesul general prevaleaza asupra celui individual, iar in cazul de speta parasirea localitatii Valu lui Traian nu poate avea un efect neintrerupt, pe intreaga perioada fixata.
     Este, astfel, de notorietate, ca orice sesiune de examene nu se desfasoara pe o intreaga luna calendaristica, ci aceasta presupune anumite zile determinate, motiv pentru care inculpatul poate solicita incuviintarea parasirii localitatii dupa stabilirea in concret a datelor de examen.
     In conditiile in care din adeverinta depusa la dosar nu rezulta decat in mod generic perioada aferenta sesiunii de examene, incuviintarea parasirii localitatii de domiciliu in intervalul 31.05.2010-27.06.2010 apare ca nejustificata si prematura, masura dispusa neavand la baza elemente certe de apreciere, care sa ajute, cel putin partial, la mentinerea controlului judiciar si pe aceasta perioada de timp.
     Pentru toate aceste considerente, tribunalul, in baza art.38515 pct.2 lit.d Cod de procedura penala, a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta impotriva incheierii de sedinta nr.531 din data de 05.05.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul penal nr.17906/212/2010.
     A casat, in parte, incheierea penala recurata si, rejudecand, a respins ca nefondata cererea inculpatului P.V., privind incuviintarea parasirii localitatii Valu lui Traian in perioada 31.05.2010-27.06.2010, in vederea deplasarii in municipiul Galati, pentru sustinerea sesiunii de examene.
     Au fost inlaturate din cuprinsul incheierii recurate dispozitiile privind incuviintarea parasirii de catre inculpatul P.V. a localitatii Valu lui Traian in perioada 31.05.2010-27.06.2010, in vederea deplasarii in municipiul Galati si au fost mentinute celelalte dispozitii.
     In baza art.192 alin.3 Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare au ramas in sarcina statului.