Luarea masurii de siguranta a internarii medicale, in mod provizoriu, in cursul urmaririi penale. Cererea adresata instantei de judecata competente in temeiul art.162 alin.1 Cod pr.pen. Nerespectarea dispozitiilor art.44 din Legea nr.487/2002. Lipsa ...

     Prin sentinta penala nr.1300/21.08.2007 pronuntata de Judecatoria Medgidia in dosarul penal nr.3377/256/2007 a fost respinsa ca nefondata sesizarea Parchetului de  pe langa Judecatoria Medgidia cu privire la luarea masurii de siguranta a internarii medicale a invinuitului R.D., in cauza care face obiectul dosarului nr. 3026/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Medgidia.
     Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
     Prin sesizarea nr.3026/P/2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Medgidia s-a solicitat aplicarea masurii de siguranta a internarii medicale, prevazuta de art. 114 din Codul penal, fata de numitul R.D.
     In motivarea sesizarii, se arata ca prin rezolutia nr.130269/P/21.08.2007 a fost inceputa urmarirea penala fata de invinuit sub aspectul savarsirii infractiunilor de ultraj, forma calificata, prev. de art. 239 alin 1 si 2 Cp, abandon de familie, prev. de art. 305 lit. a Cp, distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cp, savarsite fata de mai multe parti vatamate.
     La dosar au fost atasate declaratii  de martori, care certifica caracterul violent al invinuitului, precum si acte medicale care atesta faptul internarii invinuitului in perioadele de la 28.04.2006 - 23.05.2006 si 03.12.2006-25.12.2006 pentru tulburari psihice.
     Verificand continutul sesizarii, instanta a retinut ca in cauza se solicita internarea nevoluntara a invinuitului, ca masura de siguranta a sa si a persoanelor vatamate, fara sa existe o expertiza medico-legala psihiatrica care sa ateste daca acesta are capacitatea psihica de apreciere critica asupra faptelor, deci implicit daca discernamantul sau la data savarsirii faptelor sau in prezent este abolit.
     Instanta, analizand textele legale incidente in cauza, a retinut ca potrivit dispozitiilor art.114 din Codul penal, "cand faptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman si se afla intr-o stare care prezinta pericol pentru societate, se poate lua masura internarii intr-un institut medical de specialitate, pana la insanatosire, aceasta masura putand fi luata in mod provizoriu si in cursul urmaririi penale sau al judecatii".
     In temeiul art. 162 alin. 1 teza 1 din Codul de procedura penala, modificat prin Legea nr.281 din 24 iunie 2003 si Legea nr.356/2006, "Daca procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala constata, in cursul urmaririi penale, ca invinuitul sau inculpatul se afla in vreuna dintre situatiile aratate in art. 113 sau 114 din Codul penal, sesizeaza instanta care, daca este cazul, dispune luarea, in mod provizoriu, a masurii de siguranta corespunzatoare. In cursul urmaririi penale, masura de siguranta poate fi dispusa pe o durata ce nu poate depasi 180 de zile."
     Interpretand cele doua texte de lege, instanta a retinut ca masura de siguranta a internarii medicale poate fi luata numai de instanta de judecata si presupune internarea nevoluntara a invinuitului.
     In conditiile aratate, internarea nevoluntara a invinuitului poate fi dispusa potrivit prevederilor art.44 si urmatoarele din Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice nr.487 din 11 iulie 2002, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 589 din 8 august 2002, care abroga expres, de la data intrarii in vigoare, conform art.64, dispozitiile Decretului nr.313/1980, privind asistenta bolnavilor psihici periculosi, publicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 83 din 16 octombrie 1980.
     Potrivit art.44 - 47 din Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice nr.487/2002, procedura de internare nevoluntara se aplica numai dupa ce toate incercarile de internare voluntara au fost epuizate, o persoana putand fi internata prin procedura de internare nevoluntara numai daca un medic psihiatru abilitat hotaraste ca sufera de o tulburare psihica si considera ca, din cauza acestei tulburari psihice, exista pericolul iminent de vatamare pentru sine sau pentru alte persoane.
     Internarea nevoluntara se realizeaza numai in spitale de psihiatrie care au conditii adecvate pentru ingrijiri de specialitate in conditii specifice, iar solicitarea internarii nevoluntare a unei persoane se realizeaza de catre : medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are in ingrijire aceasta persoana, familia persoanei, reprezentantii serviciilor abilitate ale administratiei publice locale, reprezentantii politiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.
     In speta nu numai ca nu exista o "hotarare" a unui medic psihiatru in acest sens, dar nu sunt indeplinite cumulativ nici celelalte conditii prevazute de lege, respectiv cele care justifica temerea unei vatamari iminente.
     Aceste premise necesare nu numai pentru luarea acestei masuri sunt esentiale, ci chiar pentru punerea in executare a unei astfel de masuri care, conform art.432 Cpp, "se pune in executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a unei copii de pe raportul medico-legal directiei sanitare din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat aceasta masura".
     Rezulta ca trebuie sa existe un raport medico-legal nu numai pentru executarea acestei masuri, cat si pentru a se evita subiectivismul, deci a arbitrariului in luarea unei astfel de masuri, care impune o restangere a libertatii persoanei fara consimtamantul sau.
     In caz contrar s-ar ajunge la aprecieri subiective si neprofesionale cu riscul incalcarii scopului legii penale avut in vedere la reglementarea acestei institutii.
     
     Impotriva sentintei penale de mai sus a declarat recurs in termen legal Parchetul de pe langa Judecatoria Medgidia, solicitand casarea acesteia, iar pe fondul cauzei, admiterea sesizarii si internarea medicala provizorie a invinuitului, cu motivarea ca acesta se afla intr-o stare care prezinta pericol pentru societate.
     In sustinerea recursului, se arata ca invinuitul, datorita bolii de care sufera, se manifesta violent in relatia cu membrii familiei si membrii comunitatii, astfel incat se impune luarea masurii de siguranta a internarii, cu obligarea la tratament medical, in vederea inlaturarii unei stari de pericol iminente.
     Necesitatea luarii acestei masuri decurge din faptul ca in perioada de medicatie invinuitul a avut un comportament obisnuit, motiv pentru care esentiala este revenirea la o stare de normalitate, iar nu stabilirea discernamantului care urmeaza a fi apreciata de catre o comisie special abilitata.
     Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata recursul a fi nefondat, insa pentru alte considerente decat cele avute in vedere de catre prima instanta.
     Astfel, desi pentru a se putea dispune internarea medicala, potrivit art.114 Cod penal, este necesar a se face dovada ca faptuitorul, bolnav mintal sau toxicoman, se afla intr-o stare care prezinta pericol pentru societate, la dosarul inaintat instantei de fond nu se regaseste nici un document medical care sa ateste acest fapt, inscrisurile atasate facand referire numai la existenta unor afectiuni psihice, fara a contura comportamentul antisocial al invinuitului.
     Este adevarat ca atat referatul de ancheta sociala, cat si declaratiile martorilor audiati in cauza evidentiaza tulburarile de comportament ale numitului R.D., insa in absenta unor acte medicale suplimentare, nu se poate concluziona ca faptuitorul se afla in situatia prevazuta de art.114 Cp, cu atat mai mult cu cat afirmatiile unor persoane fara pregatire in domeniu pot avea caracter subiectiv.
     De asemenea, documentele care atesta afectiunile psihice de care sufera invinuitul nu sunt de actualitate, astfel incat ele nu pot servi la luarea unei masuri restrictive de libertate, in absenta unei opinii avizate emise de catre un medic specialist, pe baza unui examen amanuntit.
     Prin urmare, desi cu privire la masura internarii provizorii apreciem ca nu este necesara efectuarea unei expertize psihiatrice, acesta neputand fi realizata decat prin internarea efectiva, si desi in cauza nu este necesar acordul faptuitorului sau hotararea unui medic psihiatru, intrucat situatiile prevazute de art.114 Cod penal au caracter deosebit, datorita starii de pericol pentru societate, totuti conditiile de fond prevazute de lege pentru a se putea dispune internarea nu sunt indeplinite.
     Ca urmare, criticile invocate ca motive de recurs nu sunt de natura a duce la casarea hotararii atacate, astfel incat recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art.38515 pct.1 lit.b Cpp.
     In baza art.192 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare vor ramane in sarcina statului.
     

1