InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Calarasi

ASIGURARI SOCIALE. Recalculare pensie cu valorificarea sporului de munca nenormata peste programul de lucru.

(Sentinta civila nr. 1711 din data de 18.11.2009 pronuntata de Tribunalul Calarasi)

Domeniu Pensii | Dosare Tribunalul Calarasi | Jurisprudenta Tribunalul Calarasi

ASIGURARI SOCIALE. Recalculare pensie cu valorificarea sporului de munca nenormata peste programul de lucru.

Potrivit principiului contributivitatii reiterat in Legea nr. 19/2000 prin art. 2 lit. e), orice element salarial efectiv incasat pe parcursul intregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in functie de reglementarea in vigoare) au achitat statului contributii de asigurari sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.
Prin urmare, a adopta solutia contrara, ce ar presupune neluarea in considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contributiei de asigurari sociale, echivaleaza cu o incalcare a principiului contributivitatii, avand drept consecinta, pe de o parte, nerealizarea scopului avut in vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de alta parte, crearea unei discriminari intre persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior si ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000.

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 2357/116/2009 ( format vechi 3014/C/2009 ) la data de 26.08.2009 reclamanta ME a chemat in judecata pe parata CASA JUDETEANA DE PENSII solicitand ca prin hotararea judecatoreasca aceasta sa fie obligata la recalcularea drepturilor sale de pensie prin includerea in cadrul acestora si a sporului de munca nenormata peste programul de lucru pentru perioada 26.09.1973 -01.06.1975.
In motivarea cererii sale reclamanta arata ca in perioada 26.09.1973 -01.06.1975 a lucrat ca administrator in cadrul Liceului Teoretic unde alaturi de salariul de incadrare i s-a acordat si un spor de munca nenormata peste programul de munca, fapt ce rezulta din adeverinta nr. 1700/03.12.2008 a Liceului Teoretic, spor ce nu a fost inclus in drepturile de pensie, desi in mod constant a fost achitat CAS-ul aferent acestui spor, inclusiv retinerea de 2 % pentru pensia suplimentara. 
Precizeaza ca singura motivare a paratei  privind refuzul de a-i retine in baza de calcul a pensiei si acest spor a fost acela ca in adresa mentionata nu este indicat temeiul legal in baza caruia i-a fost acordat acest spor.
In drept invoca prevederile Legii 49/1992 , Legii mr. 19/2000 , OUG 4/2005.
In dovedirea cererii depune inscrisuri.
Parata formuleaza intampinare prin care solicita respingerea cererii ca neintemeiata motivat de faptul ca din cuprinsul adeverintei nu rezulta cadrul legal care ar fi permis luarea in considerare a acestor sume la calculul contributiilor privind asigurarile sociale si pensia suplimentara, astfel ca ele nu pot fi considerate sporuri care intra in calculul pensiei conform Anexei la Ordonanta de Urgenta  a Guvernului nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat.
 In acest sens precizeaza ca la punctul VI din Anexa la OUG nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale, sa prevede ca  nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual, intrucat nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, alte sporuri care nu au avut caracter permanent. Aceasta dispozitie este in concordanta cu prevederile legii-cadru in materia asigurarilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operatiunii de recalculare guvernate de O.U.G nr. 4/2005, realizandu-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.
 Prin urmare, in opinia paratei, la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar sa se valorifice pe langa salarii si sporurile cu caracter permanent, care dupa data de 1 aprilie 1992 au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform 1egislatiei anterioare si care sunt inregistrate in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati conform legislatiei in vigoare. Or, sporul de munca nenormata  nu se incadreaza In prevederile OUG nr. 4/2005 si ca atare  nu poate fi luat in considerare la stabilirea punctajului mediu anual in vederea recalcularii pensiei.
Precizeaza ca in acest sens Directia Indrumare metodologica din cadrul Casei Nationale de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale, a solicitat Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, respectiv Directiei Politici Salariale, unele precizari privind eventuala valorificare in procesul de recalculare a pensiilor a unor drepturi salariale denumite indemnizatie de munca nenormata,  punctul de vedere al acestora  fiind in sensul ca indemnizatia de munca nenormata nu se incadreaza in prevederile OUG nr. 4/2005 si, ca atare nu poate fi luata in considerare la stabilire punctajului mediu anual in vederea recalcularii.
In drept invoca Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale; Hotararea de Guvern nr. 1550/2004, privind efectuarea opera de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legisla anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000;Ordonanta de Urgenta nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public , provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat;Legea nr. 49/1992, pentru completarea si modificare unor reglementari din legislatia de asigurari sociale;Codul de procedura civila.
In dovedire depune inscrisuri.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Reclamanta beneficiaza de pensie in sistemul public in baza deciziei nr. 80966/02.11.2002, privind acordarea pensiei pentru munca depusa si limita de varsta, in temeiul Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.
Din adeverinta nr. 1700/03.12.2008  emisa de Liceului Teoretic reiese ca in perioada  26. septembrie 1973 - 10 mai 1976  reclamanta a avut calitatea de administrator si a beneficiat  pe langa salariul de incadrare si de spor de munca nenormata pentru s-a retinut contributiile de asigurari sociale.
Din fisa de evaluare a pensiei din data de 21.10.2005 reiese ca in calculul drepturilor de pensie nu a fost avut in vedere si sporul de munca nenormata.
Instanta priveste intemeiata cererea reclamantei pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. Anexei 1 cap V din O.U.G. nr. 4/2005 :,, Sporuri cu caracter permanent, in conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea si completarea unor reglementari din legislatia de asigurari sociale:
    - sporul de vechime in munca (a se vedea pct. I);
    - sporul pentru lucru in subteran, precum si pentru lucru pe platformele marine de foraj si extractie;
    - indemnizatia de zbor;
    - sporul pentru conditii grele de munca;
    - sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;
    - sporul pentru exercitarea unei functii suplimentare;
    - alte sporuri cu caracter permanent prevazute de legislatia specifica fiecarui domeniu de activitate sau prevazute in contractele colective si individuale de munca.
    Mentiune: Aceste sporuri se utilizeaza la determinarea punctajului mediu anual atat pentru perioadele anterioare, cat si pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, data intrarii in vigoare a prevederilor Legii nr. 49/1992."
De asemenea, potrivit cap V al Anexei nr. 1 din  O.U.G. nr. 4/2005 rezulta ca au caracter permanent si alte sporuri prevazute  de legislatia specifica fiecarui domeniu de activitate sau prevazute in contractele colective si individuale de munca.
Or, in speta, din adeverinta mentionata anterior reiese ca reclamanta a beneficiat de acest spor de munca nenormata, unitatea  virand contributia la fondurile de asigurari sociale pentru sporul mentionat.
In atare situatie, pentru o corecta si justa aplicare a dispozitiilor art.2 lit. e, art. 23 alin 1 lit a, art. 160 alin 5 si art. 162 alin 2 din Legea nr. 19/2000, la recalcularea pensiei reclamantei, parata trebuia sa ia in calcul si veniturile cuprinse in  adeverintei nr. 1700/03.12.2008 a Liceului Teoretic.
Mai mult decat atat principiul contributivitatii este reiterat si in Legea nr. 19/2000, prin art. 2 lit. e) care dispune ca drepturile de asigurari sociale se cuvin pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite. Altfel spus, orice element salarial efectiv incasat pe parcursul intregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau  angajatorul (in functie de reglementarea in vigoare) au achitat statului contributii de asigurari sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.
Prin urmare,  a adopta solutia contrara, ce ar presupune neluarea in considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contributiei de asigurari sociale, echivaleaza cu o incalcare a principiului contributivitatii, avand drept consecinta, pe de o parte, nerealizarea scopului avut in vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de alta parte, crearea unei discriminari intre persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior si ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000.
Fata de aspectele sus - retinute va admite cererea  astfel cum a fost formulata de catre reclamanta si va obliga parata sa recalculeze drepturile de pensie ale  acesteia prin includerea sporului de munca nenormata peste programul de lucru in perioada 26.09.1973 - 01.06.1975, conform adeverintei nr. 1700/03.12.2008 a Liceului Teoretic.
In temeiul art. 36 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti opinia asistentilor judiciari este concordanta cu solutia si considerentele expuse in motivarea prezentei hotarari.
Vazand si dispozitiile art. 157 din Legea 19/2000 rap la art. 299 si urm Cod procedura civila

Ramasa irevocabila prin decizia Curtii de Apel Bucuresti.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Pensii

LITIGIU DE ASIGURARI SOCIALE. CUMULUL PENSIEI DE INVALIDITATE GRADUL III CU INDEMNIZATIA AFERENTA UNEI FUNCTII PUBLICE. CONTESTATIE DECIZIE DEBIT - Sentinta civila nr. 6617/97/2010 din data de 18.04.2011
Litigiu de asigurari sociale. Contestarea deciziei de respingere a cererii privind acordarea pensiei de serviciu in baza Legii nr.303/2004. Decizie de debit emisa de Casa de Pensii pentru recuperarea diferentelor de pensie. - Sentinta civila nr. 334/LM/2011 din data de 22.02.2011
Litigiu de asigurari sociale. Recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor realizate in acord global, in raport de considerentele Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 30/2009 - Sentinta civila nr. 1567LM/2010 din data de 02.11.2010
CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL - Sentinta civila nr. 282/LM/2010 din data de 10.12.2010
PENSIE DE INVALIDITATE. POSIBILITATEA CUMULARII CU VENITURI REALIZATE DIN PRESTAREA UNEI ACTIVITATI IN BAZA UNUI CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCA. - Sentinta civila nr. 980/LM/2009 din data de 14.05.2009
Contestatie decizie de pensionare - Sentinta civila nr. 1180/LM/2007 din data de 28.12.2007
1. Decizie de stabilire a pensiei de serviciu in baza Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea. Conditii de acordare. - Decizie nr. speta 9 din data de 14.01.2008
4. Anulare Decizie pentru stabilirea pensiei pentru limita de varsta si munca depusa. Valorificarea indemnizatiei de conducere conform inregistrarilor din carnetul de munca. - Sentinta civila nr. speta 8 din data de 14.01.2008
Contestatie impotriva deciziei de revizuire a pensiei - Sentinta civila nr. 413 din data de 29.03.2012
Recalcularea pensiei cu luarea in calcul al veniturilor obtinute in acord global - Sentinta civila nr. 643 din data de 07.05.2012
Anulare decizie de debit emisa ca urmare a cumulului pensiei de invaliditate de gr. III. cu alte venituri. - Sentinta civila nr. 496 din data de 23.04.2012
Sume retinute din pensie reprezentand contributie de asigurari sociale in procent de 5.5%. - Sentinta civila nr. 405 din data de 21.04.2011
Contestatie impotriva Deciziei de pensionare - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2011
Abandon de familie. Modificarea sanctiunii in apel. - Decizie nr. 147 din data de 26.04.2010
Abandon de familie .Achitarea debitului restant la plata contributiei la pensia de intretinere in timpul procesului ,Suspendarea conditionata a executarii pedepsei - Decizie nr. 133 din data de 19.04.2010
Contestatie impotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu - Sentinta civila nr. 1187 din data de 18.11.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 629 din data de 17.07.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 118 din data de 27.01.2011
Transformare pensie de serviciu in pensie de asigurari sociale - Sentinta civila nr. 1253 din data de 30.11.2010
Ajutor acordat militarilor la cu ocazia trecerii in rezerva - Sentinta civila nr. 1174 din data de 18.11.2010