Anulare decizie de imputare. Competenta materiala.

Contencios
Sentinta
Competenta materiala

Anulare decizie de imputare. Competenta materiala.

       Procedura administrativ-jurisdictionala reglementata de prevederile art. 31 si urm. din OG nr. 121/1998 a fost epuizata prin emiterea Deciziei administrativ-jurisdictionale nr. 40/CJ 186/2010, astfel incat, legalitatea procedurii de angajare a raspunderii materiale contestate pe aceasta cale de reclamant urmeaza a se realiza in cadrul procesual al contestarii actului administrativ-jurisdictional, act emis de o autoritate publica centrala, care atrage competenta curtii de apel in solutionarea actiunii in contencios administrativ indreptata impotriva acestuia.

Trib. Bistrita-Nasaud, s. a II-a civ., de cont. adm. si fisc., sent. nr. 990/CA/14 octombrie 2011

       Prin cererea inregistrata la tribunal sub nr. de mai sus, reclamantul LNCI a chemat in judecata paratele UM nr. 2110 si Comisia de Jurisdictie a Imputatiilor din cadrul Ministerului Apararii Nationale, solicitand anularea ca nelegala si netemeinica a Deciziei de imputare nr.A-346/21.01.2010 emisa de catre UM nr. 2110, anularea ca nelegala si netemeinica a Hotararii nr.A-1191/17.03.2010 emisa de catre UM nr. 2110 si anularea ca nelegala si netemeinica a Deciziei administrativ-jurisdictionale nr. 40/CJ 186/2010 a Comisiei de Jurisdictie a Imputatiilor din cadrul Ministerului Apararii Nationale.
       Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma exceptiei invocate, tribunalul retine urmatoarele:
       Cadrul legal al stabilirii raspunderii materiale a militarilor il constituie OG nr. 121/1998, ale carei norme au fost retinute in fundamentarea actelor administrative atacate de reclamant, succesiunea emiterii acestora fiind urmatoarea:
       In temeiul constatarilor cuprinse in Procesul-verbal de cercetare administrativa nr. A-335 din data de 20.01.2010, Comandantul U.M. 02110 Bistrita a emis Decizia de imputare nr. A-346 din 21.01.2010 (f.10), prin care a fost angajata raspunderea materiala a reclamantului pentru suma de 16.072,18 lei, reprezentand cheltuieli de intretinere pe timpul scolarizarii.
       Contestatia formulata de reclamant impotriva acestei decizii de imputare a fost respinsa prin Hotararea nr. A-1191 din 17.03.2010, hotarare contestata de reclamant potrivit prevederilor art. 31 alin 1 din OG nr. 121/1998 in fata Comisiei de Jurisdictie a Imputatiilor din cadrul M.A.N.
       Solutionand plangerea exercitata de reclamant potrivit prevederilor legale mai sus mentionate, Comisia de Jurisdictie a Imputatiilor din cadrul M.A.N. a pronuntat la data de 26.05.2010 Decizia administrativ-jurisdictionala nr. 40/CJ 186/2010 de respingere a acesteia.
       Este real ca reclamantul, prin cererea de chemare in judecata, a inteles sa conteste atat decizia de imputare si hotararea data in solutionarea contestatiei, cat si actul administrativ jurisdictional emis ca urmare a parcurgerii procedurii in fata Comisiei de Jurisdictie a Imputatiilor din cadrul M.A.N.
       In cauza nu poate fi insa ignorata imprejurarea ca procedura administrativ-jurisdictionala reglementata de prevederile art. 31 si urm. din OG nr. 121/1998 a fost epuizata prin emiterea Deciziei administrativ-jurisdictionale nr. 40/CJ 186/2010, astfel incat, legalitatea procedurii de angajare a raspunderii materiale contestate pe aceasta cale de reclamant urmeaza a se realiza in cadrul procesual al contestarii actului administrativ-jurisdictional, act emis de o autoritate publica centrala, care atrage competenta curtii de apel in solutionarea actiunii in contencios administrativ indreptata impotriva acestuia.
       Gresit apreciaza reclamantul ca exercitarea dreptului de a formula plangere impotriva deciziei administrativ-jurisdictionale reprezinta doar parte a procedurii prealabile obligatoriu a se parcurge anterior formularii actiunii in contencios administrativ, teza ce trimite implicit la concluzia ca demersurile reclamantului s-ar circumscrie procedurii prealabile administrative in acceptiunea data de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
       Ca nu reprezinta o procedura administrativa solutionarea plangerii formulate de reclamant in temeiul art. 31 alin 1 din OG nr. 121/1998, ci una administrativ-jurisdictionala, rezulta nu doar din denumirea pe care o poarta insusi actul emis in solutionarea acesteia, ci si din ansamblul normelor legale care o reglementeaza si ii confera Comisiei de Jurisdictie a Imputatiilor din cadrul M.A.N. calitatea de organ independent si impartial, caruia ii incumba obligatia respectarii principiului contradictorialitatii in solutionarea litigiului.
       Ca nu se pot urma concomitent doua proceduri distincte rezulta din prevederile de principiu ale art. 6 din Legea nr. 554/2004, dreptul comun in materia contenciosului administrativ, astfel incat, fara a opera o restrangere a dreptului de acces la justitie, acestea impun persoanei care se considera vatamata in acceptiunea data acestei notiuni de prevederile art. 2 lit. a din Legea contenciosului administrativ, sa atace direct in fata instantei de contencios administrativ actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, sa faca obiectul unei jurisdictii speciale administrative, doar in conditiile renuntarii la exercitarea procedurii administrativ-jurisdictionale. Or, din economia prevederilor art. 6 alin. 1 -4 din Legea nr. 554/2004, rezulta ca o atare renuntare nu poate opera tacit (prevederile alin. 4 impunand notificarea expresa catre organul administrativ jurisdictional in cazul demararii acestei proceduri, ceea ce nu este cazul in speta) si cu atat mai putin dupa epuizarea procedurii, prin emiterea actului administrativ-jurisdictional, persoana pretins a fi vatamata avand deschisa calea contestarii in justitie a acestui din urma act.
       Prin urmare, cum reclamantul a inteles sa supuna controlului judecatoresc decizia organului administrativ de jurisdictie, iar criteriul pozitionarii autoritatii emitente in sistemul autoritatilor publice atrage in prezenta cauza, potrivit prevederilor art. 10 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competenta materiala de solutionare a cauzei in prima instanta in favoarea curtii de apel, tribunalul urmeaza ca, in baza prevederilor 158 si art. 159 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., sa decline competenta in favoarea Curtii de Apel Cluj, in a carei raza teritoriala se situeaza domiciliul reclamantului.