Partaj in timpul casatoriei. Punerea bunurilor sub sechestru. Motive temeinice.

  Partaj in timpul casatoriei. Punerea bunurilor sub sechestru. Motive temeinice.
  
(Trib. Bistrita-Nasaud, sect. civ., dec. nr. 99/A/15 decembrie 2010)
  
      Prin sentinta civila nr. 2966/2010 pronuntata de Judecatoria Bistrita la data de 12 mai 2010 s-a admis actiunea civila formulata de reclamanta II in contradictoriu cu paratii IT si A.N.A.F. - Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud, s-a dispus partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei de reclamanta II si paratul IT prin formarea de loturi in natura, si in consecinta: s-a atribuit in natura reclamantei II lotul format din imobilul apartament situat in Bistrita, str. _, fara plata de sulta compensatorie; s-a atribuit in natura paratului IT lotul format din terenurile proprietatea partilor.
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei cu titlu de partaj asupra imobilului apartament situat in Bistrita, str. _ si radierea din CF 53628-C1-U3 Bistrita nr. top. 7835/1/3 si din CF 53628 Bistrita nr. top 7835/1 a dreptului de ipoteca inscris in favoarea ANAF - DGFP Bistrita-Nasaud.
      Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud.
      Analizand hotararea atacata prin prisma motivelor de apel formulate, precum si din oficiu conform art. 295 C.proc.civ., tribunalul retine faptul ca instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala, facand o aplicare gresita a prevederilor art. 36 alin. 2 C.fam., pentru considerentele care urmeaza a fi relevate.
      La data de 5 ianuarie 2010 reclamanta a investit instanta de fond cu o cerere de impartire a bunurilor comune in timpul casatoriei, invocand in sustinerea acesteia faptul ca asupra apartamentului sau a fost aplicat sechestru asigurator.
      Chiar daca actiunea a fost promovata impotriva paratei ANAF - Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud, prin notele de sedinta depuse la dosar de reclamanta la data de 16 martie 2010 s-a precizat cu exactitate cadrul procesual in care se desfasoara judecata, aratandu-se ca actiunea se indreapta nu impotriva ANAF Bucuresti, ci doar impotriva Directiei Generale a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud.
      Aceasta pozitie este reiterata si in cadrul sedintei de judecata din data de 17 martie 2010, motiv pentru care la acest termen de judecata in calitate de parat, cu termen in cunostinta, apare doar Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud fara mentiunea ANAF, asa cum aparuse la termenul anterior din 27 ianuarie 2010.
      Cu toate acestea, desi reclamanta a precizat expres ca intelege sa se judece doar cu Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud, in dispozitivul hotararii atacate se admite actiunea fata de ANAF - Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud.
      Comparandu-se insa minuta cu dispozitivul dactilografiat, se constata ca in cuprinsul minutei, ce reflecta rezultatul deliberarii, actiunea reclamantei este admisa numai fata de parata Directia Generala a Finantelor Publice fara mentionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, astfel incat inscrierea acestei agentii in dispozitivul dactilografiat constituie o evidenta eroare materiala, care poate fi indreptata la cerere sau din oficiu.
      In aceste conditii, solutia desfiintarii hotararii instantei de fond motivat de necesitatea calificarii cadrului procesual, a analizarii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nu se impune a fi adoptata.
      Rezulta clar din pozitia reclamantei exprimata la fondul cauzei ca aceasta se judeca numai cu Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud, astfel ca problema calitatii procesuale a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nu se mai pune.
      Mentionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala in cuprinsul dispozitivului constituie o evidenta eroare materiala, in conditiile in care minuta cuprinde solutia admiterii actiunii numai in contradictoriu cu partea pe care reclamanta a inteles sa o cheme in judecata.
      Pe fondul cauzei, apelul este insa intemeiat.
      Asa cum rezulta din cuprinsul hotararii atacate, partajarea bunurilor comune s-a dispus numai pe considerentul ca asupra apartamentului sotilor I s-a instituit sechestru asigurator, o asemenea masura fiind apreciata motiv temeinic.
      Partajarea bunurilor comune in timpul casatoriei, recunoscuta de dispozitiile art. 36 alin. 2 din Codul familiei, poate fi admisa numai cu titlu exceptional, derogatoriu de la principiul ca partajarea are loc la desfacerea casatoriei, fiind conditionata de existenta unor motive temeinice.
      Legea nu arata in ce constau motivele temeinice ce pot justifica impartirea bunurilor in timpul casatoriei, astfel ca aprecierea acestora se face de instanta de judecata.
      Cercetarea existentei motivelor temeinice de impartire a bunurilor in timpul casatoriei, constituie o chestiune prealabila ce trebuie solutionata de instanta, inaintea fondului cererii.
      Exista motive temeinice de impartire a bunurilor comune in timpul casatoriei atunci cand sistarea starii de codevalmasie se impune, de urgenta, pentru a permite unuia din soti sa-si execute corespunzator obligatiile personale, legale sau contractuale ori pentru a-i permite sa-si conserve prerogativele dreptului de proprietate asupra unora din bunurile ce alcatuiesc comunitatea. 
      Se poate observa, din cuprinsul actiunii introductive, ca reclamanta solicita partajarea bunurilor comune (apartament si terenuri), urmarind practic sa-si protejeze apartamentul bun comun, pus sub sechestru.
      Tribunalul constata insa ca acest temei, singur, nu poate constitui motiv temeinic, care sa justifice partajarea bunurilor comune ale sotilor in timpul casatoriei.
      Reclamanta nu este in pericol iminent de a-si pierde dreptul asupra apartamentului, nu este in pericolul iminent de a nu-si putea executa corespunzator obligatiile personale, legale sau contractuale, astfel incat sa se impuna partajarea bunurilor comune ale sotilor in timpul casatoriei lor.
      Aceasta intrucat in prezent reclamanta foloseste apartamentul, care constituie domiciliul sau, in mod exclusiv, sotii fiind de fapt despartiti in fapt din vara anului 2009, asa cum atesta reclamanta in cuprinsul actiunii introductive.
      Intrucat apartamentul constituie bun comun, creditorul personal al intimatului IT nu va putea porni executarea silita asupra bunului, astfel ca reclamanta nu va fi pusa in situatia de a-si vedea vandut la licitatie bunul, pierzandu-si astfel imobilul unde locuieste, ci mai intai va trebui sa urmareasca bunurile proprii ale debitorului IT si daca acestea nu sunt indestulatoare va trebui solicite partajul bunurilor comune, putand urmari silit doar bunurile care revin in urma partajului in lotul debitorului.
      Ca atare, reclamanta nu este in pericol de a se vedea fara locuinta, intrucat daca se declanseaza urmarirea silita asupra apartamentului, aceasta isi poate proteja dreptul sau pe calea unei contestatii la executare, in cadrul careia sa invoce calitatea de bun comun al apartamentului, cu toate consecintele care decurg din aceasta calitate.
      Totodata, in cazul in care creditorul va solicita partajarea bunurilor comune in timpul casatoriei sotilor, reclamanta are posibilitatea ca in acel cadru procesual sa solicite atribuirea apartamentului in favoarea sa.
      In baza considerentelor exprimate, retinand lipsa vreunui pericol iminent ce sa constituie o amenintare pentru reclamanta ca isi va pierde dreptul asupra apartamentului, ca nu isi va putea executa corespunzator obligatiile personale, legale sau contractuale, retinand ca instituirea sechestrului asupra unui bun comun nu constituie motiv temeinic care sa justifice partajul bunurilor comune in timpul casatoriei sotilor, la cererea sotului care foloseste si poate dispune de acest bun, atata timp cat bunul comun nu poate fi urmarit de creditorul personal al unuia dintre soti fara ca mai intai sa se solicite partajul, tribunalul in baza art. 296 C.proc.civ., va admite apelul declarat, va schimba in tot hotararea atacata in sensul ca va respinge ca neintemeiata actiunea formulata.