Este cert ca petentii au relatiile personale apropiate pe care in mod obisnuit le au fratii ca rude de sange, deci exista o legatura biologica efectiva, iar in conditiile acestea, si intrucat, asa cum s-a aratat, nu s-a dovedit ca au obstructionat ce...

       Este cert ca petentii au relatiile personale apropiate pe care in mod obisnuit le au fratii ca rude de sange, deci exista o legatura biologica efectiva, iar in conditiile acestea, si intrucat, asa cum s-a aratat, nu s-a dovedit ca au obstructionat cercetarile penale sau ca ar fi incalcat celelalte obligatii instituite in sarcina lor de catre magistrati, sau ca ar fi necesara masura respectiva intrucat ar exista un real pericol social, ce ar afecta valorile ocrotite de lege in situatia in care s-ar permite petentilor sa comunice intre ei, sau s-ar permite ca petentul PL sa comunice cu numita PAF, mentinerea interdictiei absolute de comunicare ar constitui o ingerinta nejustificata si neproportionala cu scopul legitim urmarit, a autoritatilor statale.     (Trib. Bistrita-Nasaud, s. pen., inch. nr. 12/F/4 februarie 2010)        Prin Incheierea penala nr.123/F/2009 a Tribunalului Bistrita-Nasaud, pronuntata in dosarul penal nr. 2559/112/2009, a fost admisa cererea formulata de petentul PD, dispunandu-se liberarea sa provizorie pe cautiune, in baza art. 160/8 alin.2 Cod procedura penala, in baza art.160/8a alin.3 rap.la art.160/4 alin.2 Cod procedura penala punandu-i-se in vedere acestuia dispozitiile art.160/2 alin.3 Cod procedura penala. 
In baza art. 160/4 alin.2 rap.la art. 160/2 alin.3/1 lit."c" Cod procedura penala s-a impus inculpatului ca pe durata liberarii provizorii pe cautiune sa nu se apropie de persoanele vatamate, membrii familiei acestora, persoanele impreuna cu care a comis faptele si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, iar potrivit art.160/2 alin.3/2 Cod procedura penala s-a atras atentia inculpatului ca in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor ce-i revin, se va lua impotriva sa masura arestarii preventive.
In baza art.160/5 alin.5 rap.la art. 160/10 alin. 1 lit."b" Cod procedura penala, s-a pus in vedere inculpatului ca in cazul in care nu respecta cu rea-credinta obligatiile ce-i revin sau incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului si savarseste din nou o infractiune, cautiunea nu se restituie.
       In motivarea solutiei, s-a aratat ca inculpatul este cercetat pentru savarsirea unor infractiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 al.1 si 2 din Legea nr.678/2001 si proxenetism, prev. de art. 329 alin.1 Cod penal.
Cercetarile au inceput in cauza in anul 2002 de catre organele de urmarire penala ale judetului Maramures (dos.nr.520/P/2002 al Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures), ulterior inregistrat sub nr. 20/D/P/2004 al DIICOT - Biroul Teritorial Maramures.
La data de 25.05.2006, procurorul de caz a dispus, prin ordonanta, disjungerea cauzei fata de numitii PL, PD, CDO si TC si sesizarea DIICOT- Biroul Teritorial Bistrita-Nasaud in vederea efectuarii cercetarilor sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art.12 alin.1 si 2 lit. a din Legea nr.678/2001. La 1.06.2006 dosarul a fost inregistrat la DIICOT- Biroul Teritorial Bistrita-Nasaud sub nr. 46/D/P/2006.
S-au efectuat cercetari in cauza de catre organele de urmarire penala, inculpatul PD fiind audiat in calitate de faptuitor la 23.10.2007( vol. IV).
La 10 iulie 2009 procurorul de caz a dispus retinerea celui in cauza si apoi, prin incheierea penala nr.24/CC/11.07.2009 emisa de Tribunalul Bistrita-Nasaud in dos.nr.1750/112/2009 s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului pentru o perioada de 29 de zile cu motivarea ca exista probe si indicii suficiente de natura sa justifice presupunerea rezonabila ca inculpatul a savarsit infractiunile de trafic de persoane, prev. de art.12 al.1 si 2 lit.a din Legea nr.678/2001( 3 fapte) si proxenetism, prev.de art. 329 alin.1 Cod penal(2 fapte).
S-a considerat ca, potrivit art. 160 ind.4 Cod procedura penala liberarea provizorie pe cautiune se poate acorda de instanta de judecata, atat in cursul urmaririi penale, cat si al judecatii, la cerere, cand s-a depus cautiunea si sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 160 ind.2 alin.1 si 2.
Potrivit art.160/2 alin.1 Cod procedura penala, liberarea provizorie se poate acorda in cazul infractiunilor savarsite din culpa, precum si in cazul infractiunilor intentionate, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depaseste 18 ani. Ori, infractiunile pentru care este cercetat petentul sunt infractiuni pedepsite de lege cu inchisoarea de pana la 18 ani, fiind indeplinita conditia referitoare la gravitatea infractiunilor, astfel cum rezulta aceasta din cuantumul pedepselor cu care sunt sanctionate.
Totodata, potrivit alin.2 al art.160/2 Cod procedura penala, liberarea provizorie nu se acorda in cazul in care exista date din care sa rezulte necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului, prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte, si ca din perspectiva acestei prevederi legale si din analiza actelor dosarului nu rezulta necesitatea privarii sale de libertate pentru  a-l impiedica sa savarseasca alte infractiuni.
De asemenea, textul indicat excepteaza de la beneficiul liberarii provizorii pe acei inculpati  cu privire la care, desi sunt indeplinite celelalte conditii, exista date ca vor incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului, si ca aceasta zadarnicire nu se refera la un adevar general, ci la adevarul privind existenta faptelor pentru care este cercetat si a imprejurarilor comiterii acestora.
Din analiza actelor dosarului de urmarire penala si a probelor efectuate in cauza, instanta a apreciat ca nu rezulta imprejurarea ca inculpatul ar incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului, chiar daca acesta nu a recunoscut faptele pentru care este cercetat. Nu a rezultat vreo incercare din partea acestuia de a influenta partile vatamate sau martorii audiati in cauza.
Desi procurorul de caz a retinut ca temei al propunerii de arestare preventiva a inculpatului disp.art.148 lit. a, b si f Cod procedura penala, instanta a luat masura arestarii preventive doar in baza disp. art. 148 lit. f Cod procedura penala, retinand ca in cauza sunt incidente doar aceste din urma dispozitii, ale caror cerinte sunt indeplinite cumulativ. Din momentul luarii masurii preventive si pana in prezent nu au survenit modificari sub aspectele anterior relevate, acuzarea nu a facut dovada faptului ca inculpatul ar intentiona sa fuga, sa se sustraga de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei sau ca ar exista date ca incearca sa zadarniceasca direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba.
Pe de alta parte, inculpatul putea sa puna in aplicare astfel de intentii anterior retinerii si arestarii sale preventive( iulie 2009), cat timp avea cunostinta despre cercetarile efectuate in cauza, inca din anul 2007, cererea dedusa judecatii intrunind toate cerintele legale spre a fi admisa.
S-a apreciat ca, in acord cu jurisprudenta CEDO si cu practica instantelor nationale, masura arestarii preventive este o masura de exceptie care trebuie a fi luata doar in situatia in care niciuna dintre celelalte masuri preventive enumerate de art.136 Cod procedura penala nu este potrivita datelor spetei (cauza Wemhoff c. Germania). Pe de alta parte, astfel cum constant s-a statuat in practica instantelor, gradul de pericol social al faptelor investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publica, acesta din urma fiind necesar a fi stabilit in urma unor probe certe, probe care nu se regasesc la dosarul cauzei.
In raport de datele concrete ale cauzei, instanta a considerat ca nu se poate aprecia ca opinia publica ar fi afectata de lipsa de reactie a autoritatilor judiciare, in conditiile in care riposta acestora survine la mai mult de 3 ani de la inregistrarea lucrarii la organele de urmarire penala si faptele pentru care este cercetat inculpatul se prezuma a fi comise, in marea majoritate, in urma cu mai bine de 7 ani.
Solutia instantei este in concordanta cu disp. art. 5 paragraf 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, potrivit carora "orice persoana arestata sau detinuta_ are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere", dar si cu jurisprudenta instantei europene.
Astfel, cum a decis Curtea Europeana a Drepturilor Omului, temerea ca acuzatul urmeaza sa se sustraga de la proces nu este suficienta, ea trebuie  analizata in raport de datele personale ale inculpatului, respectiv daca acesta are loc de munca, o stabilitate familiala, daca are cazier, etc. (cauza Neumaister c. Austriei). In speta, documentele depuse la dosarul de urmarire penala fac dovada ca petentul realizeaza venituri din activitati licite, este casatorit, are 3 copii minori in intretinere, beneficiind de stabilitate locativa, familiala si profesionala.
       Tot Curtea a aratat ca, desi detentia preventiva prezinta o serie de avantaje, aceasta are si o serie de inconveniente, reprezentand o atingere adusa prezumtiei de nevinovatie, producand o ruptura in mediul familial si profesional, putand constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrange sa marturiseasca.
In cauza Labita c. Italiei s-a statuat ca aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz pentru a vedea in ce masura exista indicii certe cu privire la un interes public real care, fara a aduce atingere prezumtiei de nevinovatie, sa aiba o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de libertate.
Prin mentinerea starii de arest a inculpatului  s-ar ajunge  la depasirea termenului rezonabil al duratei arestarii, prevazut in cuprinsul art.159 alin.13 Cod procedura penala, in conditiile in care nu s-a finalizat urmarirea penala dupa trei ani de la inceperea acesteia, iar faza cercetarii judecatoresti se intinde, de obicei, pe un interval de timp mai mare decat cel necesar finalizarii urmaririi penale.
Se impune a se avea in vedere si imprejurarea ca  toti  ceilalti inculpati cercetati in cauza pentru acelasi gen de infractiuni sunt cercetati in stare de libertate, fie pentru ca fata de acestia procurorul nu a solicitat luarea masurii preventive a arestarii, fie pentru ca instanta a apreciat ca  se impune luarea masurii preventive a obligarii de a nu pasari tara.
Analiza cu atentie a intregului material probator administrat evidentiaza imprejurarea ca faptele care i se imputa inculpatului nu sunt nici mai multe  si nici mai grave decat cele care se imputa altor inculpati cercetati in aceeasi cauza (PAF, FM, BV, PL), dimpotriva, implicarea unora dintre cei amintiti anterior este mai mare decat a inculpatului care a formulat cererea dedusa judecatii, iar atitudinea lor fata de faptele pentru care sunt cercetati a fost aceea de a nu recunoaste infractiunile care li se imputa sau de a refuza sa faca vreo declaratie in cauza (PAF, BV), astfel ca, solutia data, de admitere a cererii de liberare provizorie pe cautiune este impusa si de egalitatea de tratament juridic.
Totodata, instanta a apreciat ca nu poate fi neglijata imprejurarea ca pe durata arestarii preventive a inculpatului organele de urmarire penala au efectuat o mare parte din probatiunea pe care au apreciat-o a fi necesara in cauza (cum s-a motivat in cererile de prelungire a arestarii preventive formulate, aflate la dosarul de urmarire penala ), astfel ca, administrarea celorlalte probe cu inculpatul in stare de libertate nu ar impieta in nici un fel buna desfasurare a cercetarilor in cauza, obligatiile impuse inculpatului fiind, in plus, o garantie ca, lasat in libertate, acesta nu se poate sustrage de la urmarirea penala si nu poate influenta administrarea probelor.        
       De asemenea, prin Incheierea penala nr.112/F/2009, pronuntata in dosarul penal nr.2331/112/2009, a fost admisa, in  baza  disp.art. 160/8a alin. 2 Cod procedura penala, raportat la art. 160/2 alin. 1 si 2 Cod procedura penala, cererea formulata de inculpatul  PL, si s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, potrivit disp. art. 160/8a alin. 3 Cod procedura penala, rap. la art. 160/2 alin. 3 lit. "a-e" Cod procedura penala, stabilindu-se in sarcina sa, pe timpul liberarii provizorii urmatoarele obligatii : sa nu depaseasca limita teritoriala a judetului Bistrita Nasaud decat cu aprobarea organului de urmarire penala sau a instantei de judecata; sa  se prezinte  la organul de  urmarire penala  sau, dupa caz, la  instanta de judecata ori de cate ori este chemat; sa se  prezinte la organul de  politie din localitatea  de domiciliu, respectiv mun. Bistrita, conform programului de supraveghere intocmit de organul de  politie respectiv  sau  ori de cate  ori este chemat ; sa  nu isi schimbe locuinta  fara incuviintarea  instantei care a dispus  masura; sa nu  detina, sa nu  foloseasca si sa nu  poarte  nici o  categorie  de arme;
       Conform dispozitiilor art. 160/2 alin. 3/1 lit. "c" Cod procedura penala, i s-a impus inculpatului  obligatia de a nu se  apropia de partile vatamate din prezenta cauza, de membrii familiilor acestora, de celelalte persoane cercetate penal (inculpati si invinuiti cu exceptia inculpatului PD) si de martorii audiati in cauza, si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, si i-au fost puse in vedere inculpatului dispozitiile  art. 160/2 alin. 3/2 Cod procedura penala referitoare la  necesitatea respectarii obligatiilor stabilite, atragandu-i atentia ca, in caz de incalcare cu rea credinta a obligatiilor ce ii revin , se va lua fata de acesta  masura arestarii preventive.
       In motivarea solutiei, s-a retinut ca inculpatul PL este cercetat penal pentru savarsirea unor infractiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. 1 si 2 din Legea nr. 678/2001 si proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal si ca in cauza cercetarile au inceput in cursul anului 2002 de catre organele de urmarire penala ale  judetului Maramures (dosar nr. 520/P/2002 al Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures), ulterior fiind inregistrat dosarul nr. 20/D/P/2004 al DIICOT-Biroul Teritorial Maramures.
Prin Ordonanta din 25.05.2006 emisa de procurorul din cadrul formatiunii mai sus mentionate s-a dispus disjungerea cauzei fata de numitii PL, PD, CDO si TVC si sesizarea DIICOT-Biroul Teritorial Bistrita Nasaud in vederea efectuarii cercetarilor sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 12 alin. 1 si 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001. Dosarul a fost inregistrat la DIICOT_Biroul Teritorial Bistrita Nasaud sub nr. 46/D/P/2006, la data de 1.06.2006.
La data de 10.07.2009 procurorul de caz a dispus retinerea celui in cauza pentru ca ulterior, prin Incheierea penala nr. 24/CC/11.07.2009 emisa de aceasta instanta in dosarul nr. 1750/112/2009 sa se dispuna arestarea preventiva a inculpatului pentru o perioada de 29 de zile, cu motivarea ca exista probe si indicii suficiente de natura sa justifice presupunerea rezonabila ca inculpatul a savarsit infractiunile de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 si 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001 (3 fapte) si proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal ( 2 fapte).
       Examinand cererea petentului prin prisma dispozitiilor legale ce reglementate, instanta a constatat ca aceasta intruneste cerintele textului legal. In concret, maximul special al pedepselor, stabilit de legiuitor pentru faptele retinute in sarcina inculpatului este de 15 ani inchisoare iar in cauza nu au existat date din care sa rezulte necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea sau distrugerea mijloacelor de proba.
Sub acest din urma aspect s-a retinut ca temerea exprimata de unele parti vatamate si martori cu identitate atribuita de procuror (MMC si NH - vol. IV nenumerotat) nu este suficienta pentru mentinerea starii de arest a inculpatului deoarece afirmatiile acestora nu se coroboreaza cu alte probe, si ca desi procurorul a retinut ca temei al propunerii de arestare disp. art. 148 lit."b si f" Cod procedura penala, instanta a luat masura arestarii preventive doar in baza disp. art. 148 lit. "f", retinand in mod expres faptul ca in cauza sunt incidente doar dispozitiile textului mai sus  mentionat, ale caror cerinte sunt indeplinite cumulativ (Incheierea penala nr. 24/CC/11.07.2009 a Tribunalului Bistrita Nasaud).
Mai mult, prin completarile de declaratii luate inculpatului la datele de 8,9,12 si 13 octombrie 2009 acesta si-a schimbat radical atitudinea initiala recunoscand, in cea mai mare parte faptele comise, contestand doar incadrarea juridica data acestora si, prin urmare, se poate aprecia ca acesta nu va incerca influentarea unor parti vatamate si martori din prezenta cauza.
De altfel, astfel de intentii puteau fi puse in aplicare cu sanse reale de succes anterior punerii in miscare a actiunii penale -  11.07.2009 - in conditiile in care inculpatul avea cunostinta despre cercetarile ce se realizau in cauza inca din anul 2007, cand coinculpatul PD, fratele inculpatului a fost audiat in calitate de faptuitor.
Pe de alta parte, in acord cu jurisprudenta CEDO dar si cu practica instantelor nationale, tribunalul a considerat ca masura arestarii preventive este o masura de exceptie si ca aceasta trebuie luata doar in situatia in care niciuna dintre celelalte masuri preventive cuprinse in disp. art. 136 Cod procedura penala nu este potrivita datelor spetei ( cauza Wemhoff c.Germania s.a.).
Astfel, gradul de pericol social al faptei investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publica, acesta din urma fiind necesar a fi stabilit in baza unor probe certe, probe ce nu se regasesc in dosarul cauzei.
Totodata, in raport de datele concrete ale cauzei nu s-ar mai putea aprecia ca opinia publica ar fi afectata de lipsa de reactie a autoritatilor judiciare in conditiile in care riposta acestora survine la mai bine de 3 ani de la inregistrarea  lucrarii penale.
Mai mult, potrivit art. 5 paragraf 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului " orice persoana arestata sau detinuta_ are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere", dar si cu jurisprudenta instantei europene.
Astfel, in mai multe cauze Curtea a aratat ca avantajele pe care le prezinta detentia preventiva nu pot fi negate (impiedica persoana suspecta sa fuga, se evita distrugerea unor probe, se impiedica savarsirea unor noi infractiuni) dar ca aceasta are si o serie de inconveniente, reprezentand o atingere adusa prezumtiei de nevinovatie,  producand o ruptura in mediul familial si profesional, putand constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrange sa marturiseasca.
In cauza Neumaister c. Austriei, Curtea a decis ca temerea ca acuzatul urmeaza sa se sustraga de la proces nu este  suficienta, ci ea trebuie analizata in raport  de datele personale ale inculpatului, respectiv daca are un loc de munca, o stabilitate familiala, daca are cazier etc.
Or, in speta, este dovedit ca inculpatul realizeaza venituri din activitati licite, are o locuinta si doi copii in intretinere, beneficiind de stabilitate locativa, familiala si profesionala. 
Pe de alta parte, in cauza Labita c. Italiei, Curtea a statuat ca aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz pentru a vedea in ce masura exista indicii certe cu privire la un interes public real care, fara a aduce atingere prezumtiei de nevinovatie, sa aiba o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de libertate. 
Cererea petentilor, de modificare a controlului judiciar, si de inlaturare a obligatiei instituite prin Incheierea penala nr. 123/F/2009 a Tribunalului Bistrita-Nasaud in sarcina petentului PD de a nu se apropia si a nu comunica direct sau indirect cu petentul-inculpat PL si de inlaturare a obligatiei instituite prin Incheierea penala nr. 112/F/2009 a Tribunalului Bistrita-Nasaud in sarcina petentului PL de a nu se apropia si a nu comunica direct sau indirect cu inculpata PAF, este intemeiata, astfel ca va fi admisa, in baza disp.art.160/3 rap. la art.160/9 Cod procedura penala, fiind indeplinite cerintele prevazute de lege.
       In speta, nu exista vreo dovada ca petentii obstructioneaza cercetarile penale sau ca ar fi incalcat vreuna din obligatiile instituite de magistrati, iar eliminarea interdictiei aratate este impusa si de respectarea dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului, care, la art.8 alin.1 prevede ca "orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale", iar la alin.2, ca "nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, pentru protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."
       In ceea ce priveste natura legaturii biologice/juridice, ca si componenta a vietii de familie si private, asa cum s-a aratat in cauzele Bronda c. Italiei, Moustaquim v.Belgiei, Boughanemi c.Frantei, Curtea a acceptat aplicarea art.8 si in cazul relatiilor intre frati.
       De altfel, in ceea ce priveste exigenta proportionalitatii intre ingerinta si scopul legitim urmarit de stat, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat ca aceasta presupune pastrarea unui just echilibru intre scopul urmarit si dreptul la viata de familie, tinand seama de importanta dreptului si de intensitatea atingerii care i-a fost adusa (cauza Berrehab c. Olandei), Curtea avand in vedere in acest sens si situatiile in care sanctiunea este una de natura absoluta.
       In speta, este cert ca petentii au relatiile personale apropiate pe care in mod obisnuit le au fratii ca rude de sange, deci exista o legatura biologica efectiva, iar in conditiile acestea, si intrucat, asa cum s-a aratat, nu s-a dovedit ca au obstructionat cercetarile penale sau ca ar fi incalcat celelalte obligatii instituite in sarcina lor de catre magistrati, sau ca ar fi necesara masura respectiva intrucat ar exista un real pericol social, ce ar afecta valorile ocrotite de lege in situatia in care s-ar permite petentilor sa comunice intre ei, sau s-ar permite ca petentul PL sa comunice cu numita PAF, mentinerea interdictiei absolute de comunicare ar constitui o ingerinta nejustificata si neproportionala cu scopul legitim urmarit, a autoritatilor statale.
       In ceea ce priveste inlaturarea obligatiei petentului PL de a se apropia si comunica cu numita PAF, a fost admisa aceasta cerere si pentru considerentul ca, intrucat aceasta este cumnata petentului, ar fi ineficienta mentinerea interdictiei aratate, atata vreme cat este sotia petentului PD, in privinta caruia a fost eliminata interdictia de comunicare si apropiere de fratele sau. 
       Atata vreme cat este permisa apropierea si comunicarea petentilor, este inevitabila apropierea si comunicarea petentului PL de numita PAF, sotia fratelui sau, sotii locuind si traind impreuna.
       In baza disp.art.192 al.3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare raman in sarcina statului.