In acord cu jurisprudenta CEDO, dar si cu practica instantelor nationale, tribunalul considera ca masura arestarii preventive este o masura de exceptie si ca aceasta trebuie luata doar in situatia in care niciuna dintre celelalte masuri preventive cu...

Drept procesual penal
Incheiere penala

Liberare provizorie

      In acord cu jurisprudenta CEDO, dar si cu practica instantelor nationale, tribunalul considera ca masura arestarii preventive este o masura de exceptie si ca aceasta trebuie luata doar in situatia in care niciuna dintre celelalte masuri preventive cuprinse in disp. art. 136 Cod procedura penala nu este potrivita datelor spetei ( cauza Wemhoff c.Germania s.a.).

   (Trib. Bistrita-Nasaud, sect. pen., inch. nr. 94/F/28 august 2009, nepublicata)

Prin cererile inregistrate la acest tribunal sub nr. 1992/112/2009 si respectiv 1994/112/2009 - conexate de instanta, inculpatul P.D. a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar, apreciind ca sunt intrunite toate conditiile cerute de lege pentru admiterea cererii.
In motivarea cererii s-a relevat, pe de o parte, faptul ca sunt indeplinite conditiile legale pentru liberarea provizorie sub control judiciar, in sensul ca maximul special al pedepselor prevazute  pentru infractiunile retinute in sarcina sa  - trafic de persoane si proxenetism -  este de doar 15 ani inchisoare, deci inferior limitei de 18 ani prevazuta de dispozitiile art. 160/2 alin. 1 Cod procedura penala si ca nu exista date ca inculpatul ar urmarii influentarea unui martor sau expert,  ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin distrugerea mijloacelor de proba sau ca ar fi pe cale sa savarseasca o noua fapta prevazuta de legea penala.
Totodata, s-a apreciat ca scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar, neexistand riscul ca lasarea inculpatului in libertate sa influenteze buna desfasurare a procesului penal sau ca acesta sa se sustraga de la judecata sau de la executarea pedepsei.
Pe de alta parte, sub aspectul temeiniciei cererii s-a relevat ca, desi principalul argument avut in vedere la momentul arestarii preventive a fost acela ca inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica - in contextul in care faptele pentru care este cercetat prezinta un grad ridicat de pericol social - pana la acest moment nu au fost decelate probe evidente din care sa rezulte pericolul concret pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publica, in conditiile in care, presupusele fapte ce i se imputa ar fi fost comise in intervalul 2002-2006, interval de timp in care autoritatile judiciare au efectuat cercetari.
In context, petentul - inculpat a invocat dispozitiile art. 5 paragraf 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului conform carora " orice persoana arestata in conditiile prevazute in alineatul 1 are dreptul ca fie judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii" dar si statuarile Curtii Europene a Drepturilor Omului in cauza Neumaister contra Austriei potrivit carora “ temerea ca acuzatul urmeaza sa se sustraga de la proces nu este suficienta, ci ea trebuie analizata in raport de datele personale ale acuzatului, respectiv daca are un loc de munca, o stabilitate familiala, daca are cazier; aceasta temere ca inculpatul se va sustrage  descreste pe masura ce acuzatul petrece mai mult timp in arest, datorita faptului ca aceasta perioada urmeaza a fi dedusa din durata eventualei pedepse ce este posibil sa-i fie aplicata".
In sustinerea cererii s-a mai mentionat ca pericolul pentru ordinea publica nu se identifica cu pericolul social al faptei pentru care este cercetat, argument desprins din jurisprudenta Curtii Europene si ca acest pericol nu se presupune generic, ci el trebuie sa fie de ordinul evidentei si mai ales nemijlocit dovedit.
Inculpatul a mai invederat faptul ca, potrivit dispozitiilor art. 136 alin. 2 C.pr.pen., scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar, cu atat mai mult cu cat petentul nu a mai avut tangente cu legea penala, a aratat respect fata de valorile sociale si morale  si a avut un comportament adecvat in societate si in familie.
In aceeasi idee s-a amintit de un principiu al dreptului penal modern, cuprins atat in normele interne cat si in continutul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv de prezumtia de nevinovatie de care trebuie sa beneficieze orice persoana, pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive, dar si de statuarile jurisprudentei instantei europene potrivit carora regula in procesul penal este cercetarea persoanei in stare de libertate, privarea de libertate fiind exceptie.
In plus, prin cererea conexata s-a mai aratat faptul ca, in practica CEDO in cauza Tase vs. Romania s-a constatat ca, in contra cerintelor legii nationale, facea parte, din practica standard a procurorilor romani sa nu ofere motive concrete pentru o arestare, in special in masura in care era implicat pretinsul pericol pentru ordinea publica.
Petentul a mai relevat ca, in jurisprudenta CEDO s-a reiterat faptul ca o persoana acuzata de o infractiune trebuie sa fie intotdeauna eliberata in procesul pendinte exceptand cazul in care Statul poate arata ca exista motive " relevante si suficiente", pentru a justifica detentia continua, justificarea pentru orice perioada de detentie, indiferent cat de scurta, trebuie sa fie demonstrata in mod convingator de autoritati.
De asemenea, s-a mai precizat ca un motiv ce poate justifica arestarea preventiva, cel putin pentru o anumita perioada de timp, trebuie considerat ca relevant si suficient doar daca este bazat pe fapte de natura sa demonstreze ca eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reala a ordinii publice si ca in cauza Tarau c. Romaniei, Curtea Europeana a constatat incalcarea art. 5 pct. 3 din Conventie ca urmare a faptului ca instantele nationale nu au aratat in motivarea hotararilor prin care au mentinut masura arestarii preventive, care este in concret, pericolul pentru ordinea publica, limitandu-se la a reproduce in motivare textul de lege, au refuzat sa analizeze argumentele prezentate de reclamanta privind profilul sau personal si situatia familiala si nu au luat in calcul, nici un moment, posibilitatea adoptarii unei masuri alternative dintre cele prevazute in dreptul intern desi art. 5 pct. 3 din Conventie impune autoritatilor sa aiba in vedere astfel de masuri si sa le aplice ori de cate ori situatia se preteaza si acuzatul furnizeaza garantii ca va participa la proces.
Prin concluziile scrise la dosarul cauzei s-au citat si alte spete ale instantei europene prin care s-a statuat ca doar  gravitatea acuzatiilor  indreptate impotriva unei persoane nu poate justifica detentia acesteia daca nu exista indicii de fapt dupa care sa se poata afirma ca ar fi existat riscul de a influenta martorii (cauza  Klyakhin c.Federatia Rusa) si ca mentinerea unei persoane in stare de arest doar pe baza gravitatii faptei de care este acuzata, nu este compatibila cu prevederile art. 5 paragraf 3 din Conventie, care impune ca autoritatile sa justifice masura prelungirii arestarii preventive si pe alte ratiuni concrete si de asemenea, sa ia in calcul si alte masuri preventive alternative arestarii ( cauza Patsouria c.Georgia) .
Pe de alta parte, s-au invocat circumstantele personale care garanteaza buna desfasurare a procesului penal in situatia luarii unei masuri preventive mai putin restrictive, respectiv faptul ca inculpatul nu are antecedente penale; isi castiga existenta in mod licit ( fiind asociat in doua societati comerciale); are in intretinere 4 copii, doi dintre minori si sotia acestuia avand serioase probleme de sanatate; are o locuinta stabila si este bine integrat social, fiind caracterizat in mod pozitiv de vecini.
In fine, s-a evidentiat faptul ca desi inculpatul a avut cunostinta despre imprejurarea ca impotriva sa se efectueaza acte premergatoare cel putin din anul 2007, fiind audiat ca faptuitor la data de 23.10.2007, acesta nu a actionat in vreun sens negativ raportat la acest fapt, prezentandu-se la solicitarea organelor de cercetare.
In context s-a mai relevat ca inculpatul nu a incercat sa se sustraga de la cercetari desi ar fi avut aceasta posibilitate intrucat primise viza pentru SUA inca de la data de 29.06.2007, fapt ce demonstreaza ca desfasurarea procesului penal nu va fi perturbata prin lasarea in libertate a inculpatului.
Cererea petentului este fondata pentru motivele invocate.
Analizand cererea inculpatului prin prisma actelor si lucrarilor dosarului nr. 46/D/P/2006 al DIICOT - Biroul Teritorial Bistrita, tribunalul retine urmatoarele:
Inculpatul este cercetat penal pentru savarsirea unor infractiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. 1 si 2 din Legea nr. 678/2001 si proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal.
In cauza cercetarile au inceput in cursul anului 2002 de catre organele de urmarire penala ale  judetului Maramures (dosar nr. 520/P/2002 al Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures), ulterior fiind inregistrat dosarul nr. 20/D/P/2004 al DIICOT-Biroul Teritorial Maramures.
Prin Ordonanta din 25.05.2006 emisa de procurorul din cadrul formatiunii mai sus mentionate s-a dispus disjungerea cauzei fata de numitii P.L., P.D., C.D.O. si T.V.C. si sesizarea DIICOT-Biroul Teritorial Bistrita Nasaud in vederea efectuarii cercetarilor sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 12 alin. 1 si 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001. Dosarul a fost inregistrat la DIICOT_Biroul Teritorial Bistrita Nasaud sub nr. 46/D/P/2006, la data de 1.06.2006.
In cauza au fost efectuate cercetari, inculpatul P. D. fiind audiat in calitate de faptuitor la data de 23.10.2007.
La data de 10.07.2009 procurorul de caz a dispus retinerea celui in cauza pentru ca ulterior, prin Incheierea penala nr. 24/CC/11.07.2009 emisa de aceasta instanta in dosarul nr. 1750/112/2009 sa se dispuna arestarea preventiva a inculpatului pentru o perioada de 29 de zile, cu motivarea ca exista probe si indicii suficiente de natura sa justifice presupunerea rezonabila ca inculpatul a savarsit infractiunile de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 si 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001 (3 fapte) si proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal ( 2 fapte).
Examinand cererea petentului prin prisma dispozitiilor legale ce reglementeaza liberarea provizorie sub control judiciar, instanta constata ca aceasta intruneste cerintele textului legal. In concret, maximul special al pedepselor,  stabilit de legiuitor pentru faptele retinute in sarcina inculpatului este de 15 ani inchisoare, iar in cauza nu exista date din care sa rezulte necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea sau distrugerea mijloacelor de proba.
Sub acest din urma aspect este de retinut faptul ca temerea exprimata de unele parti vatamate si martori cu identitate atribuita de procuror (M. M. C. si N. H.) nu este suficienta pentru mentinerea starii de arest a inculpatului deoarece afirmatiile acestora nu se coroboreaza cu alte probe.
De altfel, in context, este esential a se observa ca desi procurorul a retinut ca temei al propunerii de arestare disp. art. 148 lit."a,b si f" Cod procedura penala, instanta a luat masura arestarii preventive doar in baza disp. art. 148 lit. "f", retinand in mod expres faptul ca in cauza sunt incidente doar dispozitiile textului mai sus  mentionat, ale caror cerinte sunt indeplinite cumulativ (f.21 din Incheierea penala nr. 24/CC/11.07.2009 a Tribunalului Bistrita Nasaud).
Asa fiind, este de subliniat ca de la momentul luarii masurii preventive si pana in prezent nu au survenit modificari sub aspectele anterior relevate, respectiv acuzarea nu a facut dovada faptului ca inculpatul ar intentiona sa fuga sau sa se sustraga de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei sau ca ar exista date  ca incearca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba.
Astfel de intentii puteau fi puse in aplicare cu sanse reale de succes anterior punerii in miscare a actiunii penale -  11.07.2009 - in conditiile in care inculpatul avea cunostinta despre cercetarile ce se realizau in cauza inca din anul 2007.
In consecinta, urmeaza a se constata ca cererea dedusa judecatii intruneste toate cerintele legale pentru a fi admisa.
Evident, s-ar putea replica faptul ca, in raport de gravitatea faptelor aflate in curs de cercetare si de numarul acestora cererea de liberare provizorie ar fi neintemeiata.
In opinia instantei insa, o asemenea apreciere este eronata deoarece ar institui o prevalenta - de nedorit dar si de neimaginat - a unor criterii subiective asupra celor obiective, reprezentate de cerintele textului legal incident.
Asa fiind, in acord cu jurisprudenta CEDO, dar si cu practica instantelor nationale, tribunalul considera ca masura arestarii preventive este o masura de exceptie si ca aceasta trebuie luata doar in situatia in care niciuna dintre celelalte masuri preventive cuprinse in disp. art. 136 Cod procedura penala nu este potrivita datelor spetei ( cauza Wemhoff c.Germania s.a.).
Pe de alta parte, astfel cum s-a statuat constant in practica instantelor, gradul de pericol social al faptei investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publica, acesta din urma fiind necesar a fi stabilit in baza unor probe certe, probe ce nu se regasesc in dosarul cauzei.
Totodata, in raport de datele concrete ale cauzei nu s-ar mai putea aprecia ca opinia publica ar fi afectata de lipsa de reactie a autoritatilor judiciare in conditiile in care riposta acestora survine la mai bine de 3 ani de la inregistrarea  lucrarii penale.
De altfel, solutia preconizata de instanta este in consonanta si cu dispozitiile art. 5 paragraf 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului , potrivit carora " orice persoana arestata sau detinuta_ are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere", dar si cu jurisprudenta instantei europene.
Astfel, in mai multe cauze Curtea a aratat ca avantajele pe care le prezinta detentia preventiva nu pot fi negate ( impiedica persoana suspecta sa fuga, se evita distrugerea unor probe, se impiedica savarsirea unor noi infractiuni) dar ca aceasta are si o serie de inconveniente, reprezentand o atingere adusa prezumtiei de nevinovatie,  producand o ruptura in mediul familial si profesional, putand constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrange sa marturiseasca.
In cauza Neumaister c. Austriei, Curtea a decis ca temerea ca acuzatul urmeaza sa se sustraga de la proces nu este  suficienta, ci ea trebuie analizata in raport  de datele personale ale inculpatului, respectiv daca are un loc de munca, o stabilitate familiala, daca are cazier etc.
Or, in speta, prin documentele depuse in probatiune ( note de probatorii) este dovedit ca petentul realizeaza venituri din activitati licite, este casatorit , are 4 copii in intretinere si este caracterizat in mod favorabil de vecinii sai, acesta beneficiind de stabilitate locativa, familiala si profesionala.
Pe de alta parte, in cauza Labita c. Italiei, Curtea a statuat ca aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz pentru a vedea in ce masura exista indicii certe cu privire la un interes public real care, fara a aduce atingere prezumtiei de nevinovatie, sa aiba o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de libertate.
In fine, mai este de notat convingerea instantei  ca, prin mentinerea starii de arest a inculpatului s-ar ajunge, finalmente la depasirea termenului rezonabil al duratei arestarii prevazut in cuprinsul art. 159 alin. 3 Cod procedura penala, in conditiile in care urmarirea penala nu este finalizata dupa trei ani de la declansarea acesteia iar faza cercetarilor judecatoresti se intinde - ca regula - pe un interval de timp mai mare celui necesar instrumentarii cauzei in cursul urmaririi penale.
Pentru toate aceste considerente tribunalul apreciaza ca cererea inculpatului este fondata astfel  incat, in baza disp. art. 160/8a alin. 2 Cod procedura penala rap. la art. 160/2 alin. 1 si 2 Cod procedura penala va fi admisa, dispunandu-se liberarea provizorie sub control judiciar a celui in cauza.
      Potrivit disp. art. 160/8a alin. 3 Cod procedura penala, pe timpul liberarii provizorii inculpatul va respecta obligatiile impuse prin disp. art. 160/2 alin. 3 lit. "a-e" Cod procedura penala,  conform dispozitivului prezentei hotarari.
      In plus, conform dispozitiilor art. 160/2 alin. 3/1 lit. "c" Cod procedura penala, instanta va impune inculpatului  obligatia de a nu se  apropia de partile vatamate din prezenta cauza, de membrii familiilor acestora, de celelalte persoane cercetate penal  ( inculpati si invinuiti) , cu exceptia fireasca ce o priveste pe sotia sa invinuita P.A.F. si de martorii audiati in cauza, si sa nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect.
      Totodata se vor pune in vedere inculpatului dispozitiile  art. 160/2 alin. 3/2 Cod procedura penala referitoare la necesitatea respectarii de catre inculpat a obligatiilor impuse, atragandu-i-se atentia ca, in caz de incalcare cu rea credinta a obligatiilor ce ii revin , se va lua fata de acesta  masura arestarii preventive.
In fine, se va dispune comunicarea  prezentei  incheieri organelor si  institutiilor cuprinse in dispozitiile art. 145 alin. 2/1 Cod procedura penala.