Nemotivarea sentintei. Consecinte

Asupra recursului de fata Tribunalul,  constata urmatoarele;
Prin sentinta nr.15514 din 19.12.2012, pronuntata de Judecatoria Oradea, s-a admis actiunea formulata si precizata de reclamantul CA impotriva paratei S.C. BM S.A. prin Sucursala Bihor.
S-a constatat ca art.3 punctul 1 alin. 2 si 3, precum si art. 3 punctul 4  din Contractul de Credit nr. 0810140136/28.10.2008 constituie o clauza abuziva, in sensul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000.  
S-a dispus modificarea clauzelor contractuale in sensul eliminarii acestor prevederi din contract mentinand ca valabile restul dispozitiilor conventiei de credit.
S-a dispus obligarea paratei la plata in favoarea reclamantului a despagubirilor, constand in suma platita cu titlu de comision de administrare aferent perioadei 20.11.2008-20.11.2012, in cuantum de 16 117,47 lei.
A fost obligata  parata sa procedeze la modificarea ratei lunare prin inlaturarea din aceasta a sumei platita cu titlu de comision de administrare.
A fost obligata  parata sa-i plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in cuantum de 1500 lei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele;
La data de 28.10.2008 s-a incheiat Conventia de credit nr. 0810140136 intre reclamant, in calitate de imprumutator si parata, in calitate de imprumutat, pentru suma de 50.100 Euro, instituindu-se in favoarea bancii, pentru garantarea imprumutului, o ipoteca asupra imobilului descris in conventia mentionata.  
Instanta de fond a constatat ca acest contract de credit bancar intra sub incidenta Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, intrucat imprumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe aceea de comerciant.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, ,,o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor’’.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat asupra posibilitatii instantelor nationale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc notiunile de obiect al contractului si de pret, la care face referire art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13  prin hotararea din 3 iunie 2010, data in cauza C 484/08, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare, in cadrul procedurii judiciare initiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) si prin ordonanta din 16 noiembrie 2010, data in cauza C-76/10, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare, in cadrul procedurii judiciare initiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, retinand ca instantele judecatoresti au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze, chiar si atunci cand aceasta vizeaza obiectul principal sau pretul unui contract. De asemenea, in analiza aceleasi probleme de drept, CJUE s-a pronuntat si prin Hotararea Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero, C-240/1998 prin care a statuat ca instantele judecatoresti sunt obligate sa analizeze chiar si din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Din jurisprudenta CJUE, care in temeiul Constitutiei si a Tratatului de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, este obligatorie pentru instantele nationale, rezulta ca Directiva 93/13, in transpunerea careia s-a adoptat in dreptul national Legea 193/2000, vizeaza protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slaba in contract avand in vedere faptul ca puterea lor de negociere este limitata, ei fiind practic obligati fie sa accepte clauzele impuse de profesionisti, fie sa nu incheie contractul. 
Daca interpretam prevederile art. 4 din Legea 193/2000 deducem ca pentru ca o clauza sa poata fi considerata abuziva este necesar ca ea sa indeplineasca in mod cumulativ doua criterii: sa fie o clauza standard, preformulata si prin introducerea ei sa se creeze un dezechilibru contractual semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Instanta de fond a retinut ca nu se poate sustine ca simplul fapt al semnarii contractului de catre consumator si informarea prealabila a acestuia despre comisioanele percepute, echivaleaza cu negocierea clauzelor contractului intre parti, cu atat mai mult intocmirea de catre parata a unui act aditional care sa modifice conventia partilor.
Codul civil consacra principiul libertatii contractuale, dar art. 969 din Codul civil vechi, aplicabil in speta in temeiul art. 223 din Legea 71/2011, confera putere de lege doar conventiilor legal facute, Legea nr. 193/2000 reglementand tocmai situatii in care clauze contractuale consimtite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind abuzive.
Prin urmare, clauza atacata indeplineste prima dintre conditiile prevazute de art. 4 din Legea 193/2000, fiind, fara indoiala, clauza standard cuprinsa intr-un contract de adeziune.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 in privinta dispozitiei de la art. .3 punctul 1 alin. 2 si 3, precum si art. 3 punctul 4  din Contractul de Credit nr. 0810140136/28.10.2008 , este  necesar si ca aceste clauze sa fi creat, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Instanta de fond subscrie faptului ca acordarea de credite reprezinta o operatiune ce implica anumite riscuri pentru imprumutator, dar aceste riscuri trebuie analizate raportat la situatia fiecarui imprumutat in parte, urmand a fi avuti in vedere factori precum solvabilitatea probabila viitoare a clientului, garantiile acordate pentru aprobarea imprumutului etc.
Protocolul 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului nu se opune constatarii incidentei sanctiunii civile a  nulitatii unor clauze contractuale. O interpretare contrara a Conventiei nu poate fi admisa, deoarece ar insemna ca protectia dreptului de proprietate, in intelesul autonom conferit acestei notiuni de Conventie, sa se extinda si asupra cazurilor in care un astfel de drept este dobandit contrar cerintelor de legalitate prevazute de dreptul national.
Avand in vedere ansamblul acestor elemente, instanta de fond a apreciat ca prin stipularea comisionului de risc s-a creat, in detrimentul reclamantului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor semnatare ale conventiei de credit.
In consecinta, apreciind ca sunt indeplinite toate cerintele impuse de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanta de fond a constatat ca art.3 punctul 1 alin. 2 si 3, precum si art. 3 punctul 4  din Contractul de Credit nr. 0810140136/28.10.2008 constituie o clauza abuziva, in sensul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000;   sa dispuna modificarea clauzelor contractuale in sensul eliminarii acestor prevederi din contract mentinand ca valabile restul dispozitiilor conventiei de credit.
De asemenea, a dispus obligarea paratei la plata in favoarea reclamantului a despagubirilor, constand in suma platita cu titlu de comision de administrare aferent perioadei 20.11.2008-20.11.2012, in cuantum de 16.117,47 lei, precum si a obligat-o la modificarea ratei lunare prin inlaturarea din aceasta suma, a sumei platita cu titlu de comision de administrare.
Fiind in culpa procesuala, parata a fost obligata sa-i plateasca reclamantului,  cheltuieli de judecata in suma de 1500 lei reprezentand onorariu avocatial, in baza prevederilor art.274 Cod pr. civila.
Impotriva acestei sentinte in termen legal a declarat recurs parata S.C. BM S.A. solicitand modificarea ei si respingerea cererii.
In motivare se arata ca desi a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune instanta de fond nu s-a pronuntat asupra ei, fiind esentiala stabilirea momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie. In conditiile in care intimatul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca diminuarea patrimoniului de la data incheierii contractului, acel moment se impunea a fi retinut ca inceput al prescriptiei.
In considerentele hotararii se face trimitere la comisionul de risc, desi dispozitivul acesteia face trimitere expresa la un comision de administrare, astfel incat argumentele pe care le-a expus prin intampinare nu au primit nici un raspuns din partea instantei de fond.
Perceperea comisionului de administrare este prevazuta de lege, fiind de neconceput ca in asemenea situatie sa se retina ca el ar fi abuziv. De altfel, in cuprinsul hotararii nu se indica in mod exact de ce ar fi abuzive clauzele, astfel incat ea nu este motivata.
In drept au fost invocate prevederile art. 299 si urm. C.pr.civ.
Procedand la analizarea recursului prin prisma prevederilor art. 304 1 si 306 alin. 2 C.pr.civ. tribunalul retine ca acesta este fondat, urmand a fi admis, sentinta casata in intregime, iar cauza trimisa spre rejudecare aceleiasi instante. Astfel, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ. hotararea judecatoreasca trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.
Textul legal instituie o garantie esentiala pentru realizarea actului de justitie  si impotriva arbitrariului, constituind in acelasi timp premisa exercitarii controlului judiciar de catre instanta superioara. Pentru a da satisfactie acestui principiu nu este necesar ca instanta de judecata sa examineze si sa discute in mod special toate argumentele invocate de parti, fiind suficient ca ea sa arate motivele de fapt si de drept care au dus la adoptarea solutiei.
Obligatia de motivare a hotararilor judecatoresti a fost subliniata si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului  care a aratat ca ea isi are izvorul in dreptul oricarei parti in cadrul procedurii sa prezinte judecatorului observatiile si argumentele sale, combinat cu dreptul lor ca aceste argumente sa fie examinate in mod efectiv ( Hotararile pronuntate in cauzele Werner versus Austria si Van der Hurk versus Olanda ). O hotarare prin care se repeta mecanic prevederile textelor de lege aplicabile nu poate fi socotita o hotarare judecatoreasca motivata ( cauza Dimitrellos versus Grecia ).
Motivarea nu trebuie sa trateze separat fiecare dintre problemele punctuale ridicate de parte atata timp cat instanta a atins toate aspectele esentiale ale argumentelor invocate de catre parti ( mutatis mutandis cauza Albina versus Romania ).
Din aceasta perspectiva tribunalul retine ca parata a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptie cu privire la care instanta de fond s-a pronuntat la termenul din 12 decembrie 2012, astfel incat motivul invocat sub acest aspect nu poate fi retinut.
In cuprinsul considerentelor se face insa trimitere in mod expres si repetat la stipularea unui comision de risc, desi in dispozitivul sentintei s-a declarat ca fiind pretins abuziva clauza de instituire a unui comision de administrare. In aceste conditii nu se poate stabili cu certitudine daca instanta de fond a deliberat cu privire la fondul litigiului, referirile generale la caracterul abuziv al unor clauze contractuale fiind de natura sa intareasca aceasta concluzie.
Solutia se impune cu atat mai mult cu cat in cuprinsul hotararii nu se face vreo referire la apararile formulate de catre recurenta-parata. Or, dupa cum reiese din jurisprudenta mai sus amintita, o asemenea examinare nu satisface conceptul de motivare a hotararii judecatoresti, lipsind partile de o garantie esentiala in derularea procesului. Mai mult, lipsa motivarii impiedica exercitarea unui real control de catre tribunal asupra hotararii atacate.
Fata de toate acestea, considera ca singurul remediu procesual este casarea hotararii in vederea realizarii unei reale cercetari judecatoresti a fondului litigios, sens care va si dispune in baza art. 312 alin. 1 si 3 C.pr.civ.