InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arges

expropiere

(Sentinta civila nr. 181 din data de 16.10.2009 pronuntata de Tribunalul Arges)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Tribunalul Arges | Jurisprudenta Tribunalul Arges

Dosar nr. 3288/109/2007
R O M A N I A
TRIBUNALUL ARGES
SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 181
Sedinta publica de la 16 Octombrie 2009
Completul compus din:
PRESEDINTE M. B.
Grefier R. N. S-a luat in examinare, pentru solutionare in prima instanta, cauza civila privind pe  reclamanta SC R. SRL si pe paratul S. R. C. N. A. SI D. N. R. A. A. M. T., avand ca obiect expropriere.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu au raspuns partile.
Procedura legal indeplinita fara citarea partilor.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza ca, dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 15.10.2009 si sunt consemnate in incheierea de amanare a pronuntarii de la acea data, care face parte integranta din prezenta sentinta.

TRIBUNALUL

     Constata ca la data de 15.11.2007, SC R. SRL a contestat in contradictoriu  cu parata C. N. A. SI D. N., aflata sub autoritatea M. T., hotararea nr.-, emisa de catre C. pentru aplicarea Legii nr. -, si a solicitat  stabilirea cuantumului despagubirilor ce i se  cuvin  , ca urmare a exproprierii  imobilului situat in intravilanul comunei B., jud. A., in suprafata de - m.p.
     Reclamanta apreciaza ca valoarea imobilului  expropriat este  de - lei.
     Reclamanta a mai cerut si plata cheltuielilor de judecata.
     In considerentele actiunii, reclamanta a mentionat ca prin contractul de  vanzare - cumparare, autentificat sub nr. -, a dobandit in proprietate suprafata de - m.p, situata in centrul comunei B. , jud. A., incadrata intre urmatoarele vecinatati:  la N- s.c., la E - c. f., la S- S.C E.-P., iar la  V- b.de l.. Terenul are o deschidere spre soseaua de centura de circa - m.
     S-a aratat in cuprinsul  actiunii ca, in temeiul Legii nr. 198/2004, s-a dispus exproprierea unei suprafete de - m.p, din terenul reclamantei, in  scopul realizarii investitiei constand in varianta de ocolire a municipiului P..
     Reclamanta precizeaza ca prin efectuarea acestei lucrari, i s-a ingradit  accesul  cu mijloacele de transport de la soseaua de  centura la terenul, proprietatea sa, iar traseul unei conducte de gaze naturale va fi deviat spre imobilul ce-i apartine.
     Reclamanta considera ca valoarea de - lei, stabilita cu titlul de despagubiri prin hotararea nr.-, nu este suficienta , deoarece nu reflecta pretul real al imobilului expropriat si nici prejudiciul cauzat prin  masura luata, in baza Legii nr. 198/2004.
     In scopul solutionarii cauzei, s-au depus inscrisuri si s-a dispus intocmirea unei expertize prin care sa se   determine despagubirile aferente terenului expropriat.
     Atat C. N. A. si D. N. din Romania ( C.N.A.D.N.R - S.A), cat si reclamanta au desemnat cate un expert pentru a participa la efectuarea expertizei tehnice.
     Analizand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
     Prin contractul de vanzare - cumparare , autentificat sub nr. -, la B. N. P., G. C., M. G. C. si N. M. - A., au transmis in proprietatea reclamantei, SC R. SRL suprafata totala de - m.p, situata in intravilanul comunei B., jud. A., cu vecinii: la N- d. C., la S- E. P., la E-. C. f.si la V- l. , pretul fiind stabilit la suma  de - euro ( fila 7).
     In scopul construirii obiectivului de investitie, " varianta de ocolire a municipiului Pitesti" , s-a dispus exproprierea suprafetei de - m.p, din terenul arabil al reclamantei, amplasata in intravilanul comunei B., identificata cadastral sub nr. -, cu urmatoarele vecinatati: la N- d. C., la E- CFR SA, la S- SC R. SRL si la  V- P. B.
     Prin hotararea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 cu nr.-, pentru terenul de - m.p, s-au stabilit  despagubiri in cuantum de - lei ( echivalentul sumei de - Euro), filele 5-6.
     La art.3 din hotararea, mai sus indicata,  se specifica faptul ca transferul imobilului din proprietatea privata in proprietatea publica a statului si in administrarea expropriatorului opereaza de drept la data consemnarii despagubirilor pentru expropriere.
     Tinand  seama de amplasamentul terenului expropriat de forma si de dimensiunile acestuia, de accesul la utilitati si de criteriul cererii si ofertei pe piata imobiliara, - euro/m.p, expertul numit de catre instanta ( D. I.), a  stabilit cuantumul despagubirilor la suma de  -(fila 78).
     Initial, expertul, C. P., desemnat in cauza de catre parata, si-a insusit concluziile expuse in raportul de expertiza, intocmit de  d-l. ing. D. I. (fila 103).
     Ulterior, acelasi expert a indicat o  valoare mai mare a terenului expropriat, respectiv de - lei, luand in calcul  pretul de - euro/m.p si folosind  metoda comparatiei prin  bonitare ( avand la baza hotararea C. G.  al M. B. nr. - ) - filele 159-160.
     In cea de-a treia  expertiza, realizata de d-na. expert D. N. ( propusa de  reclamanta) despagubirile au fost  determinate la suma de - lei, utilizandu-se metoda comparatiei prin bonitate.
     Comparand rezultatele prezentate in cele trei expertize, instanta apreciaza ca suma de - RON este cea care reflecta valoarea reala a despagubirilor ce include pretul actual practicat pe piata imobiliara.
     Asadar, in temeiul art. 27 din Legea nr.33/1994, va dispune anularea in parte a hotararii cu nr.- si in conformitate cu disp.art 28 din acelasi act normativ, va stabili in sarcina S. R., prin C. N.a de A. si D. N. din R. SA, obligatia  de a achita  reclamantei despagubirile  ce i se cuvin, in cuantumul mai sus mentionat, precum si suma de - lei, cu titlu de cheltuieli de judecata datorate in temeiul art.274 C.pr.civila.
      
     
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE
     Respinge exceptia de conexitate.
     Admite in parte actiunea formulata de e  reclamanta SC R. SRL  cu sediul in P., str. M. G. S. nr.-, bl. -, sc.-, ap.-, jud. A., in contradictoriu cu paratul S. R. C. N. A. SI D. N. DIN R. A. SUB A. M. T. cu sediul in B., B-dul. D. G., nr.-, sector -.
     Anuleaza-n parte hotararea cu nr. -, emisa de catre C. N. de A. si D. N. din R. SA - C. P.A. Legii nr - - J. A.
     Stabileste in sarcina S. R. prin C. N. de A. si D. N. din R. SA, obligatia de a achita reclamantei despagubiri in valoare de - lei RON si suma de - lei cheltuieli de judecata, in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari.
     Cu apel.
     Pronuntata in sedinta publica azi, 16.10.2009 la Tribunalul Arges - Sectia Civila. 
Presedinte,
M. B. Grefier,
R. N.   
1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010