InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arges

fond funciar

(Sentinta civila nr. 1372 din data de 15.10.2009 pronuntata de Tribunalul Arges)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Tribunalul Arges | Jurisprudenta Tribunalul Arges

Dosar nr. 2041/109/2009
R O M A N I A
TRIBUNALUL ARGES
SECTIA CIVILA

DECIZIE Nr. 1372/R
Sedinta publica de la 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
PRESEDINTE M. D. B.
Judecator A. D.
Judecator M. B.
Grefier R. N.      S-a luat in examinare, pentru solutionare, recursul declarat de petentul  A. M. A., impotriva sentintei civile nr.- din -, pronuntata de J. T., in dosarul nr.-, intimate fiind C. L. DE F. F. B. N. si C. J. DE F.F. A.
La apelul nominal facut in sedinta publica  au raspuns: recurentul-petent personal,  intimata  CLFF B. N. prin consilier juridic R. R.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care:
Partile arata ca nu mai au alte cereri de formulat, probe de solicitat sau exceptii de invocat si solicita acordarea cuvantului asupra recursului.
Tribunalul, fata de aceasta imprejurare, de actele si lucrarile dosarului, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul asupra recursului.
Recurentul-petent, avand cuvantul, solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat. Depune la dosar note scrise si acte.
Intimata CLFF B. N., prin consilier juridic, arata ca are cunostinta de actele depuse. Solicita respingerea recursului ca nefondat.In cadrul procesului de fond s-a dovedit ca suprafata de teren solicitata a fost transferata   la comuna V. In adeverinta cu nr. - sunt trecute la aceleasi suprafete.
Recurentul-petent mai arata ca terenul nu a fost primit. In anul 1990 cand a formulat cerere exista aceasta adeverinta. C. M. a spus ca nu are legatura cu terenurile.
Tribunalul ramane in pronuntare asupra recursului.

TRIBUNALUL

     Constata ca prin sentinta civila nr. - , pronuntata in dosarul nr. - ,  J. T. a respins plangerea petentului, A. M. A., prin  care a solicitat sa se constate nulitatea absoluta si partiala a hotararii intimatei, C. J. A. F. F. cu nr. -.
     In argumentarea solutiei, prima instanta  a retinut ca o parte din suprafata in litigiu a fost reconstituita in baza Legii nr.18/1991, in beneficiul mostenitoarei defunctului P. D.C. , careia i s-a atribuit in posesie suprafata totala de - ha (f.59), in considerarea a doua acte vechi de  proprietate ale autorului sau, intocmite in anii 1924 ( fila 49) si 1925 ( fila 51).
     Instanta de fond evidentiaza si constatarile expuse in expertiza efectuata in cauza, potrivit carora o suprafata de - m.p. din terenul de - m.p ( solicitat de sotia petentului A. V., in temeiul Legii fondului funciar ) este inscrisa in titlul de proprietate cu nr. - (f.48), emis pe numele lui B. G.
     Pe suprafata de - m.p, se afla amplasata gospodaria acestuia, existenta in de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 18/1991.
     Prima instanta mentioneaza in considerentele hotararii faptul ca in registrul agricol din perioada 1956 - 1958 al comunei B.- N. (f.56), socrul petentului, I. St. P., nu este inregistrat cu terenul din punctul " L. N." pentru care s-a cerut reconstituirea dreptului de proprietate.
     Instanta de fond mai retine ca in rolul agricol al autorului I. St. P., exista urmatoarea precizare: " scazut 50 ari arabil , 0,10 fanete si 0,10 pomi si trecuta la rolul lui A. A. din comuna V. - C. A." ( care se coroboreaza cu adeverinta nr. 482, eliberata de S. P.V., din care rezulta ca petentul figura in registrul agricol al acestei  localitati cu terenurile provenite din actul de  dota, intocmit de socrul sau.
     Impotriva sentintei civile nr. -, petentul a declarat recurs, criticand-o in esenta pentru nelegalitate si netemeinicie.
     In sustinerea  recursului, s-au invocat urmatoarele motive:
     1. Cu toate ca s-au formulat mai multe cereri de reconstituire privind dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu, inca de la aparitia Legii nr. 18/1991,  C. L.  F. F. B. - N. nu s-a folosit de adeverinta cu nr. --, depusa la dosar la data  de -, in raspunsul acesteia la  toate demersurile intreprinse in scopul   retrocedarii suprafetelor  detinute anterior, fapt ce i-a cauzat petentului un prejudiciu de 2500 lei, reprezentand  cheltuielile de judecata suportate si l-a  lipsit de posibilitatea de a solicita fosta proprietate funciara de la cealalta comisie de fond funciar.
     Analizand primul motiv de recurs tribunalul apreciaza ca acesta este nefondat , intrucat nu i se poate imputa primei instante faptul ca i s-a prezentat adeverinta cu nr. -, la termenul din 17.02.2009, de catre C. l. f. F.
     In baza principiului dreptului la aparare si in conditii de contradictorialitate, oricare dintre  partile litigante are posibilitatea sa utilizeze probele pe care le considera necesare in solutionarea cauzei.
     2.instanta de fond nu a verificat care este situatia reala, deoarece adeverinta cu nr. -, infirma continutul prezentat in cea cu nr. -.
     Tribunalul considera ca si cel de-al doilea motiv de recurs este neintemeiat, avand in vedere ca adeverintele cu nr.  - si nr.- atesta inscrieri in registrul agricol din perioade diferite.
     Sub aspectul veridicitatii, tribunalul constata ca aspectele consemnate in cuprinsul adeverintei cu nr. - sunt confirmate si de mentiunile din rolul agricol al autorului, I. S.n ( fila 56),  redate  ad literam in hotararea instantei de fond.
     3. Daca prima instanta a avut in vedere adeverinta cu nr. 482, ar fi trebuit sa oblige primaria comunei Merisani sa-i atribuie petentului in posesie terenul in litigiu.
     Tribunalul constata ca si acest  ultim motiv este nefondat, tinand seama de limitele investirii instantei de fond.
     Daca aceasta s-ar fi pronuntat in sensul precizat de catre  petent in recurs, s-ar fi incalcat principiul disponibilitatii.
     Limitele cererii de chemare in judecata, ale cadrului procesual cu privire la obiect, parti si cauza sunt stabilite numai de catre reclamant, instanta  neavand  posibilitatea de a-l modifica .
     Astfel, din moment ce petentul  nu a solicitat la fond obligarea  primariei sau C. l. de f. F. M. la punerea sa in posesie terenului in litigiu, prima instanta nu era  datoare sa se pronunte din oficiu si asupra acestei chestiuni.
     Tribunalul mai subliniaza si faptul ca in recurs nu se  pot formula alte cereri decat cele initiate in fata primei instante.
     Avand in vedere argumentele mai sus prezentate si in raport de disp.art.312 C.pr.civila, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
     
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE

     Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul  A. M. A., domiciliat in comuna M., sat. V., jud. A.,  impotriva sentintei civile nr.- din -, pronuntata de J. T., in dosarul nr.-, intimate fiind C. L. F. F. B. N.  cu sediul in comuna B. N., jud. A.si C. J.F. F.A., cu sediul in P., Piata V. M., nr.-, jud. A.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi, 15.10.2009 la Tribunalul Arges - Sectia Civila. 
Presedinte,
M. D. B. Judecator,
A. D. Judecator,
M. B. Grefier,
R. N.    1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010