Procedura insolventei

De principiu, cel care demareaza o afacere este chemat sa se bucure de beneficiile care i le aduce intreprinderea sa, dar totodata este tinut si sa suporte riscul nereusitei, inclusiv prin pierderea capitalului pe care l-a afectat in vederea indeplinirii scopului afacerii, ori cu care a creditat societatea pe parcursul desfasurarii activitatii acesteia, astfel explicandu-se si ratiunea dispozitiilor cuprinse in Legea nr.85/2006, conform carora asociatilor li se distribuie sume ramase din patrimoniul societatii, in caz de lichidare, numai dupa acoperirea integrala a tuturor creantelor si a tuturor cheltuielilor de procedura.
Acest principiu sta la baza intregii reglementari cuprinse in art.77-83 din Legea nr.85/2006, prin care lichidatorului judiciar i se recunoaste legitimitatea procesuala activa de a actiona in vederea anularii acelor acte juridice care, intocmite fiind in scop fraudulos, au avut drept consecinta transferarea riscului afacerii, de la persoana asociatilor, la persoana creditorilor societatii. Desigur ca orice creditor isi asuma un risc in momentul incheierii unui act juridic, inclusiv riscul insolvabilitatii debitorului contractant. Insa, chestiuni ce tin de echitatea sociala elementara, justifica reglementarea dispozitiilor art.77-83 din Legea nr.85/2006, in sensul ca acest risc sa fie suportat de creditorii societatii numai in masura in care insolvabilitatea nu se datoreaza unor acte juridice frauduloase incheiate de catre societate, prin organele sale de conducere, prin care efectele nereusitei afacerii sunt redirectionate inspre patrimoniul creditorilor societatii, cu salvarea patrimoniului asociatilor, ori cu gratificarea nejustificata a unor terti. 

Prin decizia civila nr. 359/R/10.06.2014 pronuntata in dosarul nr. 4369/108/2011** al Tribunalului Arad de catre Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a Civila, a fost respins recursul formulat impotriva sentintei civile nr. 752/13.03.2014 pronuntata de Tribunalul Arad in acest dosar.
Instanta de control judiciar a retinut, la pronuntarea deciziei sale, urmatoarele aspecte:
Prin sentinta recurata a fost admisa actiunea formulata de reclamanta C. I. TG, in calitate de lichidator al debitoarei SC M 2000 SRL in contradictoriu cu paratii MAC si MM in calitate de curator special, si in consecinta:
- s-a anulat "Actul de Dare in Plata" autentificat sub nr.1495/24.12.2009 la BNP TN, incheiat intre debitoarea SC M 2000 SRL in faliment  si paratii MAC si MM, in calitate de curator special, avand ca obiect imobilul situat in com. V, Judetul A inscris in CF 300127 V si readucerea imobilului benzinarie in patrimoniul debitoarei SC M 2000 SRL;
- au fost obligati paratii la  plata onorariului catre expertul judiciar TS, in suma de 7500 lei.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a constatat ca pricina se afla in rejucare, dispusa prin decizia civila nr. 1523/14.10.2013, de catre Curtea de Apel Timisoara, iar prin considerentele deciziei de casare s-a retinut ca, tinand cont de obiectul cererii de chemare in judecata, cadrul procesual al actiunii in anularea actelor frauduloase este stabilit imperativ de dispozitiile legii insolventei iar in cuprinsul art. 85 din Legea nr. 85/2006 se precizeaza, ca legitimarea procesuala activa in actiunile in anulare reglementate de art. 79 si 80 apartine administratorului judiciar si, respectiv, lichidatorului, calitate procesuala pasiva in actiunile in anulare prevazute la art. 79 si 80 avand debitorul si, dupa caz, cocontractantul sau, urmand ca debitoarea insolventa sa fie citat in calitate de parat prin administratorul special.
Prima instanta a mai retinut ca, potrivit considerentelor deciziei de casare, debitoarea trebuia citata in cadrul procesului, legea nelasand la latitudinea practicianului in insolventa de a indica orice persoana ca reprezentant al debitorului si nici a instantei de a cita in alt mod debitoarea.
In considerarea motivelor care a determinat casarea primei sentinte, in rejudecare, judecatorul sindic a desemnat in calitate de curator al debitoarei SC M 2000 SRL pe doamna MM, prin incheierea civila nr. 2/C.C. din 14 ianuarie 2014, in dosarul nr. 3039/108/2010*.
In afara acestor aspecte de ordin procedural, instanta de fond a retinut ca prin Actul de dare in plata, filele  8 si 9 dosar, autentificat sub nr. 495/24.12.2009 de BNP TN, la data de 24.12.2009, debitoarea SC M 2000 SRL - in faliment, a transmis paratilor MM si MAC, in calitate de asociati ai debitoarei SC M 2000 SRL, astfel cum rezulta din inscrisul de furnizare de informatii emis de ORC de pe langa Tribunalul Arad,  cu titlu de dare in plata dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea debitoarei, situat in com. V, compus din teren de constructie de 1830 mp cu statie PECO, inscris in CF 300127 V, provenita din conversia pe hartie a CF 733, cu nr. top 1579/10, dobandit prin cumparare si intabulat in CF sub b1.1 conform incheierii nr. 428/2008.
Prima instanta a mai constatat ca potrivit acestui act de dare in plata, debitoarea prin reprezentanti a recunoscut ca datoreaza creditorilor MAC si MM suma de 61.892,49 euro, echivalentul sumei de 260.239 lei, imprumutata conform contractelor de imprumut din data de 03.04.2007, in valoare de 9100 euro; din data de 02.05.2007 in valoare de 12.741,93 euro; din data de 02.05.2007 in valoare de 9.677,41 euro; din data de 16.01.2008, in valoare de 3.423 euro; din 31.01.2008 in valoare de 3.221,82 euro ; din 29.02.2008 in valoare de 7.673,33 euro; din data de 29.02.2008 in valoare de 16.055 euro.
De asemenea, judecatorul sindic a constatat ca pentru a stinge aceasta creanta, si avand in vedere consimtamantul creditorilor MAC si  MM, debitoarea a transmis cu titlu de dare in plata, dreptul acesteia de proprietate asupra acestui imobil, iar din Actul de dare in plata, judecatorul sindic a retinut ca s-a avut in vedere Hotararea A.G.A. nr. 45/16.11.2009; ca debitoarea SC M 2000 SRL a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in discutie, la  data de 1 februarie 2008, in baza Contractului de Vanzare - Cumparare autentificat prin incheierea de autentificare nr. 100 din 1 februarie 2008, incheiat de aceasta cu societatea SC R-L SRL, la pretul de 150.000 lei.
In ceea ce priveste contractele de imprumut, in conformitate cu care a fost perfectat Actul de dare in plata, s-a constatat ca suma este de 61.892,49 euro; ca potrivit inscrisurilor de la filele 70-71 dosar fond, parata MM a incheiat cu ING BANK, contractul de credit si garantie nr. 241401 din 31.01.2008, suma imprumutata fiind de 60.000 lei, avand destinatia "nevoi personale", iar la data de 7 februarie 2008, prin ING BANK, acesta a transferat catre debitoare suma de 58.600 lei cu titlu de "creditare societate", astfel ca parata a creditat debitoarea la data de 7.02.2008, ori nici unul dintre contractele de imprumut sus evidentiate nu poarta aceasta data. 
De asemenea, din inscrisurile depuse la Curtea de Apel Timisoara cu ocazia judecarii recursului, filele 40-46 dosar recurs, judecatorul sindic a retinut ca din extrasul de cont nr. 12 din 18 mai 2007, rezulta ca in data de 2 .05.2007, parata MM a creditat debitoarea cu suma de 39.500 lei, ori desi 2 dintre contractele de imprumut au aceasta data, nici unul dintre acestea nu are suma imprumutata de 39.500 lei si nici suma acestor contracte nu este de 39.500 lei, ci au valorile de 12.741,93 euro, respectiv 9.677,41 euro.
Astfel, judecatorul sindic a constatat ca, la data de 2 mai 2007, contractele de imprumut contin sume in euro, si insumeaza 22.419,34 euro, care nu constituie echivalentul sumei de 39.500 lei, la data de 2 mai 2007 (1 euro = 3,3241 lei), ci a sumei de 74.524,12 lei. In aceste conditii, nu s-a facut de catre parati dovada creditarii societatii cu 22.419,34 euro, la data de 02.05.2007, potrivit contractelor de imprumut din 02.05.2007, din acest extras de cont rezultand ca la data de 02.05.2007, debitoarea a fost creditata doar cu suma de 39.500 lei.
Din extrasul de cont 5 din 22.02.2008, instanta de fond a dedus ca, in data de 15 februarie 2008, paratul MAC a creditat debitoarea SC M 2000 SRL, cu suma de 28.000 lei, ori nici unul dintre contractele de imprumut nu au aceasta data, contractele de imprumut  incheiate in februarie fiind  doua:  din 29.02.2008 pentru sumele de 7.673,33 euro, respectiv 16.055 euro. In aceste conditii, judecatorul sindic a concluzionat ca nu s-a facut de catre parati dovada creditarii societatii cu sumele de 7.673,33 euro si 16.055 euro, potrivit contractelor de imprumut din 02.05.2007 din data de  29.02.2008. In plus, prima instanta a statuat ca, insumand valorile din aceste extrase de cont, rezulta ca 39.500 lei + 28.000 lei + 58.600 lei = 126.100 lei deci nu suma de 260.239 lei, suma pentru care s-a dat in plata imobilul in discutie, paratilor. Astfel, paratii nu au dovedit ca au creditat debitoarea cu sumele inscrise in contractele de imprumut, contracte care au stat la baza perfectarii Actului de dare in plata, respectiv ca au creditat debitoarea cu suma de 260.239 lei, suma de 260.239 lei fiind vadit mai mica in raport cu valoarea de piata a imobilului, stabilita prin raportul de expertiza tehnica, de 700.000 lei, efectuat de catre expertul tehnic TS.
Astfel, judecatorul sindic a apreciat ca la data perfectarii Actului de dare in plata a existat intentia paratilor de fraudare a intereselor creditorilor, in conditiile in care cei doi parati sunt asociati ai debitoarei, iar parata  MM, administrator, intrucat acestia nu au dovedit ca au creditat debitoarea cu sumele inscrise in contractele de imprumut, contracte care au stat la baza perfectarii Actului de dare in plata, respectiv ca au creditat debitoarea cu suma de 260.239 lei, ca aceasta din urma suma  de 260.239 lei, este vadit mai mica, in raport cu valoarea de piata a imobilului, stabilita prin raportul de expertiza tehnica filele 94-101 dosar, de 700.000 lei.
Retinand disp. art. 79 si art.80 alin. 1 lit. c, si alin. 2 lit. d si e, art. 81 din Legea insolventei, judecatorul sindic, cu privire la modalitatea in care a fost efectuata darea in plata, a retinut ca, potrivit inscrisului de la fila 42 dosar, nu s-a inregistrat nici o Hotarare AGA la ORC Arad cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului in discutie. De asemenea potrivit art. 50 alin.1  din Legea 31/1990, actele sau faptele pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevazuta de lege, nu pot fi opuse tertilor, in afara de cazul in care societatea face dovada ca acestia le cunosteau si coborand aceste prevederi cu cele ale art. 52 si art. 70 indice 1 din Legea 31/1990, rezulta ca hotararea AGA care reprezinta act de dispozitie asupra bunurilor unei societati trebuia publicata in M.O. pentru a fi opozabila tertilor, respectiv creditorilor care la acel moment aveau creante de incasat de la debitoarea ce se afla in incetare de plati.
Pe de alta parte, raportat la disp. art. 71, art. 73 si art.111 din Legea nr. 31/1990, adunarea generala are, printre atributii, aprobarea situatiilor financiare anuale, acestea cuprinzand active care, in cazul in care sufera transformari, transformarile nu pot fi operate decat in baza hotararilor adunarilor generale. Este si situatia darii in plata a carei anulare se solicita, dare in plata care nu a avut la baza decat intentia de a scoate din patrimoniul debitoarei imobilul, existand intentia paratilor de fraudare a intereselor creditorilor, cu atat mai mult cu cat darea in plata s-a facut pentru suma de 260.239 lei, in timp ce expertul judiciar a evaluat bunurile care compun benzinaria din loc. Varfurile la 700.000 lei.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs paratii MM si MAC, solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei recurate in sensul respingerii actiunii ca nefondata, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea recursului se arata ca in speta, considerentele primei instante sunt nefondate, deoarece in ce priveste creditarile societatii, exista identitate intre sumele din contractele de creditare si cele transferate efectiv prin contul bancar, doar ca in mod inexplicabil, aceste extrase de cont bancar au disparut de la dosarul cauzei, iar imprumuturile pentru a caror acoperire s-a incheiat actul de dare in plata au fost achitate societatii de catre asociatii parati prin viramente bancare, dovada reprezentand-o extrasele de cont depuse, astfel ca nu se poate vorbi despre nelegalitatea operatiunii, deoarece banca a operat si a atestat transferul sumelor de bani in contul societatii cu titlu de imprumut. In ce priveste eventualii creditori ale caror interese ar fi fraudate, arata ca la data incheierii actului de dare in plata, societatea nu era in incetare de plati, starea de faliment nu se prefigura (acesta s-a declansat dupa mai bine de un an), astfel ca nu existau creditori sau potentiali creditori ale caror interese sa fie fraudate. In al doilea rand, recurentii considera ca nu exista nici o interdictie legala ca asociatii, atunci cand au calitatea de creditori ai societatii, sa nu isi poata recupera creanta inaintea altor presupusi creditori, neexistand un text legal in acest sens.
Cu privire la aspectul ca hotararea prin care societatea a dispus transferul acestui imobil nu a fost publicata in Monitorul Oficial, recurentii invedereaza ca in actul notarial de dare in plata se face referire expresa la aceasta hotarare, care a si fost depusa in original la dosarul notarial, astfel ca existenta sa la data incheierii actului notarial este fara dubiu, iar omisiunea publicarii sale nu constituie motiv de nulitate, deoarece nu exista vreo sanctiune legala expresa in acest sens. Singura sanctiune prevazuta de lege o reprezinta inopozabilitatea actului nepublicat fata de terti si nu nulitatea, dar in speta nu se pune problema vreunui tert, partile litigiului fiind de altfel si semnatare ale actului.
In ce priveste subevaluarea imobilului, recurentii sustin ca reclamanta a probat acest motiv de nulitate doar prin expertiza judiciara, desi recurentii au solicitat ca instanta sa respinga aceasta cerere, deoarece precizarea de actiune s-a facut tardiv, cu mult dupa prima zi de infatisare, conform art.132 C.p.civ., dar prima instanta a omis sa se pronunte asupra acestei cereri. Considera ca expertiza nu este o proba absoluta ci trebuie coroborata cu celelalte probe, in cauza existand trei evaluari ale imobilului, toate situate cu mult sub pretul de instrainare din actul de dare in plata. Astfel, valoarea de inventar a imobilului este de 150.000 lei, valoarea impozabila este de 56.189 lei, iar evaluarea bancara facuta de BCR este de 164.000 lei, conform adresei BCR anexata intampinarii partilor, in timp ce valoarea de transfer a imobilului catre parati a fost de 260.239 lei, valoare cu mult superioara tuturor valorilor anterior enuntate. In ce priveste evaluarea BCR, invedereaza ca aceasta are un caracter obiectiv deoarece banca, fiind tert fata de aceasta operatiune, nu este partinitoare si nici nu are interes a subevalua sau supraevalua, deoarece si-ar prejudicia interesele.
Raportat la valoarea de inventar si de achizitie a imobilului, rezulta ca societatea a inregistrat prin aceasta operatiune contabila un profit de 110.239 lei, or daca scopul actului ar fi fost fraudarea creditorilor, instrainarea nu s-ar fi facut in profit ci in pierdere.
In ce priveste raportul de expertiza, recurentii solicita inlaturarea acestei probe ca neconcordanta si necoroborata cu celelalte probe existente in cauza, aratand ca principalul viciu il reprezinta faptul ca, fiind un raport de evaluare al unui imobil, nu are anexate fotografii pentru ca instanta sa-si poata face o idee despre starea reala a acestuia, dupa cum rezulta din fotografiile depuse de parati anterior rejudecarii, benzinaria fiind intr-o stare avansata de degradare, determinand nefunctionalitatea acesteia. Astfel, considera ca valoarea reala a imobilului este cea indicata si dovedita de catre parati si nu cea din expertiza, fapt dovedit si de inscrisurile privind vanzarea la licitatie de catre alti lichidatori a unor benzinarii similare in zone functionale, la preturi apropiate celor indicate de acestia.
Reclamanta intimata CII TG, in calitate de lichidator judiciar al S.C. M 2000 S.R.L., a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului si mentinerea sentintei atacate ca legala si temeinica.
In ce priveste invocarea de catre recurenti a faptului ca de la dosar au disparut extrasele de cont, lichidatorul judiciar arata ca tocmai recurentii au depus inainte de rejudecare, in 19.06.2013, la filele 41-48, extrasele de cont privind creditarile, iar alte dovezi nu au mai fost depuse, desi paratii le puteau depune la recurs sau in rejudecare; ca instanta de fond a analizat extrasele de cont de la filele de la filele 41-48 dosar recurs si 70-71 dosar fond, si a constatat ca nu sunt in masura sa faca dovada creditarii societatii de catre cei doi asociati cu suma de 61.892,49 euro, echivalentul sumei de 260.239 lei, asa cum sustin si in cererea de recurs.
Lichidatorul sustine ca recurentii au depus la termenul din 19.06.2013 la Curtea de Apel cateva extrase de cont despre care au mentionat ca sunt dovada imprumuturilor mentionate in actul de dare in plata, desi din acestea nu dovedesc acest lucru.
Prin urmare, lichidatorul considera ca dovezile depuse de recurenti la termenul din 19.06.2013, nu fac dovada creditarii societatii cu suma de 260.239 lei si ca in speta, a existat frauda si la momentul incheierii Actului de dare in plata si se incearca in continuare fraudarea intereselor creditorilor prin invocarea disparitiei de documente din dosar, prima instanta facand o corecta apreciere in acest sens.
De asemenea, lichidatorul considera ca esentiala pentru anularea actului de dare in plata este si disproportia de valoare dintre suma pentru care a fost dat in plata imobilul si valoarea de piata a imobilului, evaluata de expertul judiciar la suma de 700.000 lei. Fraudarea intereselor creditorilor a fost dovedita prin: calitatea de asociati si administratori a recurentilor catre care s-a dat in plata bunul imobil, alin.2 din art. 80 din legea 85/2006 sanctionand orice fel de acte incheiate de societate cu persoane care au o pozitie dominanta asupra falitei; momentul crucial in care a avut loc vanzarea, in care societatea avea datorii de peste 500.000 lei si catre alti creditori, in sentinta de deschidere a procedurii de insolventa a debitoarei, creanta creditorului declansator provenind din facturi scadente din octombrie 2009, anterior actului de dare in plata din 24 decembrie 2009, cand debitoarea intrase in incetare de plati, de unde rezulta intentia asociatilor - cumparatori din actul de dare in plata de fraudare a creditorilor; faptul ca dintre toti creditorii de la data respectiva au ales sa achite cu prioritate, prin actul de dare in plata, tocmai datoria catre ei insisi.
Lichidatorul sustine ca daca imobilul ar fi fost vandut, nu dat in plata, la un pret real, nu neserios, din banii obtinuti s-ar fi achitat creantele tuturor creditorilor, proportional sau macar creantele creditorilor in ordinea exigibilitatii lor si nu ar fi existat nicio suspiciune de frauda; ca imobilul nu este singurul bun instrainat de catre cei doi parati, toate celelalte bunuri ale debitoarei fiind instrainate inainte de deschiderea procedurii catre aceiasi asociati, rudele lor sau cealalta societate a celor doi parati. Cu privile la lipsa hotararii AGA privind scoaterea bunului imobil din patrimoniu, lichidatorul arata ca paratii au recunoscut ca hotararea AGA nu a fost publicata in Monitorul Oficial, astfel ca mentionarea Hotararii AGA in actul de dare in plata, nu are relevanta, neputand fi opozabila tertilor, caci pentru a fi valabila trebuia sa fie publicata in Monitorul Oficial, fiind un act de dispozitie cu privire la un bun din patrimoniul unei societati comerciale, in conformitate cu art. 50, art. 52 si art. 70 ind. 1 din Legea 31/1990.
Paratii recurenti  MM si MAC au formulat note de sedinta, aratand ca aceleasi aspecte imputate prin actiunea civila au fost sesizate si in cuprinsul a doua plangeri penale, solutionate prin neinceperea urmaririi penale si scoaterea de sub urmarire penala, apreciind ca aceste solutii au inraurire asupra solutionarii prezentei cauze.
Analizand sentinta atacata din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs si ale dispozitiilor art.304 si art.3041 C.pr.civ., Curtea apreciaza ca recursul este nefondat, solutia judecatorului sindic fiind legala si temeinica.
In cauza  de fata sunt incidente prevederile art.79 si art.80 din Legea nr.85/2006, care reglementeaza regimul juridic al cererii in anularea actelor frauduloase incheiate de debitoare in dauna drepturilor creditorilor, in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Cu privire la starea de fapt, Curtea constata ca prin actul de dare in plata autentificat sub nr.495/24 decembrie 2009 de BNP TN, debitoarea M 2000 SRL, reprezentata de asociati MAC si MM (administrator) au transmis persoanelor fizice MAC si MM dreptul de proprietate asupra imobilului in discutie, cu titlu de dare in plata, pentru acoperirea datoriilor pe care societatea le avea fata de cei doi asociati, urmare a creditarii anterioare de catre acestia a societatii. 
Ulterior, la data de 18 aprilie 2011, prin sentinta nr.741/2011 a Tribunalului Arad s-a dispus deschiderea procedurii insolventei debitoarei M 2000 SRL.
Se constata asadar ca, prin operatiunea juridica incheiata in anul 2009, cei doi asociati ai debitoarei au reusit sa goleasca patrimoniul acesteia, in scopul acoperirii propriilor lor creante asupra societatii, deoarece, asa cum rezulta din documentele existente la dosarul cauzei, societatea insolventa nu mai detinea si nici nu mai detine in prezent alte bunuri cu valoare semnificativa a caror valorificare sa poata conduce la indeplinirea scopului procedurii si la acoperirea creantelor celorlalti creditori.
Din perspectiva instantei de recurs, sunt mai putin relevante aspectele retinute de instanta de fond si criticate de recurenti prin calea de atac, referitoare la intinderea creantei acestora fata de societate. 
De principiu, Curtea subliniaza ca cel care demareaza o afacere este chemat sa se bucure de beneficiile care i le aduce intreprinderea sa, dar totodata este tinut si sa suporte riscul nereusitei, inclusiv prin pierderea capitalului pe care l-a afectat in vederea indeplinirii scopului afacerii, ori cu care a creditat societatea pe parcursul desfasurarii activitatii acesteia. Asa se explica si ratiunea dispozitiilor cuprinse in Legea nr.85/2006, conform carora asociatilor li se distribuie sume ramase din patrimoniul societatii, in caz de lichidare, numai dupa acoperirea integrala a tuturor creantelor si a tuturor cheltuielilor de procedura.
Acest principiu sta la baza intregii reglementari cuprinse in art.77-83 din Legea nr.85/2006, prin care lichidatorului judiciar i se recunoaste legitimitatea procesuala activa de a actiona in vederea anularii acelor acte juridice care, intocmite fiind in scop fraudulos, au avut drept consecinta transferarea riscului afacerii, de la persoana asociatilor, la persoana creditorilor societatii. Desigur ca orice creditor isi asuma un risc in momentul incheierii unui act juridic, inclusiv riscul insolvabilitatii debitorului contractant. Insa, chestiuni ce tin de echitatea sociala elementara, justifica reglementarea dispozitiilor art.77-83 din Legea nr.85/2006, in sensul ca acest risc sa fie suportat de creditorii societatii numai in masura in care insolvabilitatea nu se datoreaza unor acte juridice frauduloase incheiate de catre societate, prin organele sale de conducere, prin care efectele nereusitei afacerii sunt redirectionate inspre patrimoniul creditorilor societatii, cu salvarea patrimoniului asociatilor, ori cu gratificarea nejustificata a unor terti. 
Plecand de la aceste premise, Curtea constata ca din perspectiva societatii debitoare M 2000 SRL, actul de dare in plata incheiat cu cei doi asociati, avand si calitatea de creditori, nu a avut nicio justificare raportat la scopul pentru care a fost infiintata societatea, instrainarea principalului activ nefiind in masura sa conduca la realizarea acestui scop. Dimpotriva, singurul efect pe care l-a produs acest act juridic, incheiat in realitate intre aceleasi persoane, in dubla calitate, a avut drept consecinta recuperarea de catre asociati a capitalului pe care l-au afectat propriei lor afaceri si a creditarilor ulterioare, in detrimentul creditorilor societatii. Altfel spus, efectul actului de dare in plata l-a constituit transferul riscului de afacere, de la cei doi asociati la ceilalti creditori ai societatii, acesta fiind in realitate aspectul fraudulos care caracterizeaza operatiunea juridica a carei anulare s-a solicitat.
Plecand de la aceasta stare de fapt si de drept, Curtea agreeaza sublinierea recurentilor, potrivit careia, de principiu, nu exista vreo interdictie legala ca asociatii, atunci cand intrunesc si calitatea de creditori ai societatii, sa isi poata recupera creantele inaintea altor creditori. Cu toate acestea, atunci cand prin operatiunea juridica pusa la cale, recuperarea prioritara a creantei asociatilor are ca efect insolvabilitatea debitoarei si imposibilitatea recuperarii propriilor lor creante de catre ceilalti creditori, actul juridic primeste un caracter fraudulos deoarece transfera riscul de afacere de la asociati la creditori, ceea ce contravine legii.
Critica recurentilor referitoare la lipsa publicarii actului de dare in plata in Monitorul Oficial, este irelevanta deoarece aceasta omisiune nu este primordiala in identificarea caracterului fraudulos al actului juridic a carui anulare s-a solicitat.
Sunt nefondate insa criticile referitoare la supraevaluarea imobilului a carui dare in plata s-a solicitat. Recurentii invoca in sprijinul propriei pozitii procesuale, valoarea impozabila, evaluarea realizata de BCR precum si valoarea de inventar. Niciuna din aceste valori nu este identica si nici relevanta, in ceea ce priveste valoarea de circulatie a imobilului asa cum a fost ea stabilita de un specialist, respectiv de catre un expert in evaluari imobile. Daca valoarea de inventar reprezinta valoarea de achizitie din anul 2008, desi nu exista o certitudine ca partile au declarat pretul real in fata notarului, in raport de practicile constante si de notorietate din ultimii ani, valoarea impozabila este relativa, fiind o valoare estimativa ce ar trebui actualizata periodic. In plus, evaluarea bancara reprezinta opinia unui tert interesat si este de natura a combate opinia expertului si argumentele acestuia in stabilirea valorii de piata actuala a imobilului, inclusiv potentialul economic al imobilului in discutie.
Avand in vedere aceste considerente de fapt si de drept, in temeiul art.312 alin.1 C. pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul.