InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arad

Procedura insolventei

(Sentinta civila nr. 1168 din data de 25.06.2013 pronuntata de Tribunalul Arad)

Domeniu Faliment | Dosare Tribunalul Arad | Jurisprudenta Tribunalul Arad

Art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 prevede  faptul ca, in masura in care cererea creditorului este admisa, cautiunea se restituie, insa aceste dispozitii nu reprezinta in niciun caz norma speciala derogatorie de la dispozitiile art. 723 ind. 1 C.proc.civ; interpretarea textului de lege este in sensul ca, in cazul deschiderii procedurii, cautiunea se restituie de indata, nemaifiind necesar a se astepta ramanerea irevocabila a hotararii pronuntate pe fond intrucat insasi acceptarea cererii creditorului de catre judecatorul-sindic exclude exercitarea dreptului cu     rea-credinta si in consecinta inchide debitorului dreptul de a fi despagubit, drept pentru care nu mai subzista ratiunea consemnarii cautiunii.

Prin  Decizia nr. 1168/R/25.06.2013 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a Civila, a fost admis recursul formulat de creditoarea SC M. SRL impotriva Incheierii din 22 aprilie 2013 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 5889/108/2012 in contradictoriu cu debitoarea intimata SC W.B.W. SRL, reprezentata prin lichidatorul judiciar A.G. IPURL Arad, modificand incheierea in sensul admiterii cererii de restituire a cautiunii. 
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de control judiciar a retinut ca prin Incheierea din 22 aprilie 2013 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 5889/108/2012 judecatorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins cererea de restituire a cautiunii consemnate de creditoarea SC M SRL in dosarul nr. 5889/108/2012, avand ca obiect cererea de deschidere a procedurii insolventei impotriva debitoarei  SC WBW SRL, retinand ca, potrivit art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, cautiunea va fi restituita creditorilor  doar in situatia in care cererea lor va fi admisa, ori cererea de deschidere a procedurii a fost respinsa prin Sentinta civila nr.301 din 31 ianuarie 2013;
Avand in vedere ca impotriva incheierii a declarat recurs recurenta-creditoare SC M SRL, solicitand admiterea recursului si modificarea incheierii in sensul de a se admite cererea de restituire a cautiunii, recurenta aratand ca suma consemnata cu titlu de cautiune reprezinta un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului, iar rationamentul judecatorului-sindic are drept consecinta faptul ca aceasta cautiune ramane indisponibilizata perpetuu; dispozitiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 se completeaza cu dispozitiile de drept comun - art. 723 ind. 1 C.proc.civ; in drept, recurenta-creditoare a indicat dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.;
Retinand ca, potrivit art.  723 ind. 1 C.proc.civ., cautiunea se elibereaza celui care a depus-o in masura in care asupra acesteia cel indreptatit in cauza nu a formulat cerere pentru plata despagubirii cuvenite pana la implinirea unui termen de 30 de zile de la data la care, prin hotarare irevocabila s-a solutionat fondul cauzei;
Avand in vedere ca depunerea cautiunii in conditiile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 garanteaza plata prejudiciului ce ar fi suferit de debitorul impotriva caruia se introduce o cerere de deschidere a procedurii insolventei, prezumandu-se cel putin un prejudiciu de imagine suferit de debitor; art. 33 alin. 3 prevede expres ca, "Daca cererea (de deschidere a procedurii) va fi respinsa, cautiunea va fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitori.";
Constatand ca, ulterior respingerii cererii de deschidere a procedurii, debitoarea nu a formulat o cerere in despagubiri si ca, la momentul introducerii cererii de restituire a cautiunii - 19.04.2013, se implinise termenul de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a Sentintei civile nr. 301 din 31 ianuarie 2013;
Observand ca, intr-adevar, art. 33 alin. 2 prevede si faptul ca, in masura in care cererea creditorului este admisa, cautiunea se restituie, insa aceste dispozitii nu reprezinta in niciun caz norma speciala derogatorie de la dispozitiile art. 723 ind. 1 C.proc.civ., astfel cum a considerat judecatorul-sindic; interpretarea textului de lege este in sensul ca, in cazul deschiderii procedurii, cautiunea se restituie de indata, nemaifiind necesar a se astepta ramanerea irevocabila a hotararii pronuntate pe fond intrucat insasi acceptarea cererii creditorului de catre judecatorul-sindic exclude exercitarea dreptului cu rea-credinta si in consecinta inchide debitorului dreptul de a fi despagubit, drept pentru care nu mai subzista ratiunea consemnarii cautiunii;
Pentru aceste considerente, retinand ca Incheierea din 22 aprilie 2013 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 5889/108/2012 este netemeinica si nelegala, in temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. a fost admis recursul declarat de recurenta-creditoare SC M SRL, modificata in tot hotararea atacata in sensul admiterii cererii de restituire a cautiunii.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Faliment

Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Cererea de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, republicata, impotriva debitoarei dizolvate de drept conform Legii nr. 359/2004, este inadmisibila. - Sentinta civila nr. 136/F din data de 20.03.2006
FALIMENT - Sentinta comerciala nr. 1180/C/2014 din data de 27.11.2014
Deschiderea procedurii insolventei - Sentinta comerciala nr. 1085/C din data de 08.06.2010
Deschidere procedura insolventa - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Faliment - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Procedura insolventei. S.R.L. - Sentinta comerciala nr. 1276/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei - Sentinta comerciala nr. 1275/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei. Raspunderea administratorului social. - Sentinta comerciala nr. 1388/C din data de 15.10.2009
Procedura insolventei. Intocmirea tabelului definitiv al creantelor - Decizie nr. 264/R din data de 11.06.2009
Faliment . Raspunderea administratorului pentru netinerea contabilitatii conform legii. Cazul fortuit cauza de exonerare de raspundere - Decizie nr. 168/R din data de 02.04.2009
Procedura insolventei. Indeplinirea conditiilor legale pentru deschiderea procedurii - Decizie nr. 178/R din data de 09.04.2009
In ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei al masurii lichidatorului judiciar de operare a subrogatiei in tabelul definitiv, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza i... - Decizie nr. 357/R din data de 19.08.2008
Cerere de autorizare a promovarii actiunii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006 formulata de un singur creditor. - Decizie nr. 258/R din data de 17.06.2008
Procedura insolventei. Obiectiuni la raportul final (art.129). Cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 (art.4). Ordinea in care se platesc creantele in cazul falimentului (art.123). Distribuirea sumelor obtinute din executar... - Decizie nr. 254/R din data de 31.05.2007
Procedura insolentei. Creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolentei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligatia judecatorului–sindic de a verifica indeplinirea conditiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevazute de Legea... - Decizie nr. 181/R din data de 26.04.2007
Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 270/R din data de 01.06.2006
Actiune intemeiata pe dispozitiile art.137 din Legea nr. 64/1995. Conditii. - Decizie nr. 212/R din data de 20.04.2006
Antrenarea raspunderii personale a administratorului Raportat la art.137 lit.c din Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 211/R din data de 20.04.2006