Asigurari sociale- recalculare pensie

Pensie militara. Majorarea punctajului cu 50% solicitata de contestator, nu i se aplica deoarece potrivit prevederilor art.169 al.3 din Legea nr.263/2010, de cresterea cu 50% a punctajelor medii anuale, beneficiaza si cei ale caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 01.04.2001 - 02.11.2008, dar numai in situatiile in care la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevazute de legislatia in vigoare in perioada respectiva, ceea ce nu este cazul contestatorului caruia i s-a deschis dreptul la pensie in anul 2009 si nu are un stagiu complet de cotizare, stagiu care este de 35 de ani, ci el a beneficiat de un stagiu redus de cotizare, stagiu la care i s-a impartit punctajul mediu anual, el fiind avantajat la calculul pensiei deoarece punctajul mediu anual i s-a impartit la un stagiu de cotizare mai mic decat stagiul complet de cotizare.

Prin sentinta civila nr.339/04.02.2013 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr.3608/108/2012* s-a retinut ca contestatorul a fost politist si a beneficiat de pensie de stat potrivit Legii nr.179/2004, fiind inscris la pensie de serviciu prin decizia nr.156528/24.08.2009.
Potrivit art.1 lit.b din Legea nr.119/2010, pensiile de stat ale politistilor au devenit pensii in intelesul Legii nr.19/2000, iar in urma intrarii in vigoare a acestei legi, paratul M.A.I. prin C.P.S, a procedat la recalcularea pensiei de stat a contestatorului.
Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.119/2010, pensia de stat a contestatorului care a fost politist si care a fost stabilita potrivit legilor cu caracter special, s-a recalculat prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii, utilizand algoritmul de calcul prevazut de Legea nr.19/2000.
Prin urmare, parata C.P.S, a emis decizia nr.156528 din 12.12.2011 unde a calculat un cuantum al pensiei de 3.377 lei (fila 6 dosar) ca urmare a aplicarii algoritmului de calcul prevazut de Legea nr.19/2000, conform art.3 din Legea nr.119/2010.
Instanta constata ca prin faptul ca pensia de stat a contestatorului, a devenit pensie in intelesul Legii nr.19/2000, aceasta pensie de stat care a fost acordata prin decizia nr.156528/24.08.2009, s-a transformat in pensie in intelesul Legii nr.19/2000, fiind recalculata potrivit acestei legi, astfel incat pensia de stat pe care a primit-o contestatorul in baza legilor speciale, nu se mai plateste.
Astfel, instanta constata ca Legea nr.179/2004, care prevedea pensia de stat pe care a primit-o contestatorul, anterior emiterii deciziei contestate, a fost abrogata prin art.196 lit.e din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
In conditiile in care pensia contestatorului s-a recalculat si este reglementata de Legea nr.119/2010 coroborata cu Legea nr.19/2000, iar in prezent si de Legea nr.263/2010, stabilirea de catre instanta a unei alte modalitati de calcul a pensiei decat cea prevazuta de actele normative in vigoare, reprezinta un exces de putere savarsit de catre aceasta prin indeplinirea unor atributii care revin exclusiv puterii legislative.
Mentinandu-se in plata o decizie care a fost data in baza unei legi care este in prezent abrogata, asa cum solicita contestatorul, nu se poate face decat prin repunerea in vigoare de catre instantele de judecata, a acelor dispozitii care au fost abrogate expres de legiuitor, ceea ce este inadmisibil.
Rolul instantelor judecatoresti se circumscrie doar aplicarii si interpretarii legii si nicidecum completarii sau modificari acesteia.
Depasirea atributiilor puterii judecatoresti, reprezinta de fapt incursiunea autoritatii judecatoresti in sfera activitatii executive sau legislative.
Prin urmare instantele judecatoresti nu au competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, intrucat incalca principiul separatiei puterilor, consacrat in art.1 alin.(4) din Constitutie, precum si prevederile art.61 alin.(1), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea lor constitutionala fiind aceea de a realiza justitia, potrivit art.126 alin.(1) din Legea fundamentala, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.
Cu privire la invocarea de catre contestator a art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, instanta constata ca in materie de pensie, Curtea EDO accepta reduceri substantiale ale cuantumului pensiei si/sau ale altor beneficii de asigurari sociale fara a ajunge la concluzia incalcarii articolului 1 al Protocolului nr.1: aproximativ 43% (T. c. Suediei - reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane - neincalcare); aproximativ 38% (Jankovic c. Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depaseasca un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice - Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocatii speciale pentru vaduve (Adriana C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).
           Comparand cuantumul pensiei de stat de care contestatorul a beneficiat in temeiul Legii nr.179/2004 cu drepturile de pensie rezultate in urma aplicarii Legii nr.19/2000 rezulta o diferenta de 287 lei, ceea ce inseamna o micsorare a pensiei cu 7,83 %.
Prin decizia nr.871/25.06.2010 Curtea Constitutionala a constatat ca legea este constitutionala, Curtea analizand constitutionalitatea legii si in raport cu dispozitiile art.15 alin.2 din Constitutie precum si cu respectarea principiului neretroactivitatii legii civile.
Curtea a retinut ca textele legale criticate afecteaza pensiile speciale doar pe viitor si numai in ceea ce priveste cuantumul acestora nu si stagiul efectiv de activitate, varsta eligibila.
De asemenea si prin decizia nr.1.283/29.09.2011, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr.119/2010 si a constatat ca eliminarea pensiilor de serviciu nu a reprezentat o sarcina individuala excesiva, aceasta sarcina fiind suportata de cvasimajoritatea personalului care beneficia de astfel de pensii, in egala masura.
Aceste statuari ale Curtii Constitutionale nu pot fi modificate de o instanta de drept comun in interpretarea aceluiasi principiu, acela al neretroactivitatii legii civile. 
In practica CEDO s-a statuat ca instantele nationale pot si chiar au obligatia de a da prioritate conventiei atunci cand standardul fixat de legea constitutionala interna este mai mic decat cel fixat de CEDO, astfel incat, desi legea este declarata constitutionala, ea poate, in circumstante concrete si particulare, sa incalce Conventia.
Constitutia Romaniei consacra si garanteaza atat inviolabilitatea dreptului de proprietate privata (art.44 si 136 al. 5), dreptul cetatenilor la pensie si la un nivel  de trai decent (art.47), conditiile privind restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati (art.53), egalitatea de drepturi a cetatenilor art.16 al.1), dar si neretroactivitatea legii civile (art.15 al. 2), iar nivelul de protectie constitutionala al acestor drepturi este cel putin la nivelul normelor internationale in domeniul drepturilor omului.
Verificand conformitatea Legii nr.119/2010 cu principiile si drepturile constitutionale mai sus aratate, Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 871/25.06.2010 a constatat ca legea este constitutionala. Este adevarat ca prin deciziile de neconstitutionalitate Curtea Constitutionala verifica doar conformitatea in abstract a legii cu Constitutia, in timp ce Curtea Europeana a Drepturilor Omului se pronunta asupra interpretarii si aplicarii in concret a legii, verificand efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumita stare de fapt.
Acest lucru inseamna ca instantele de drept comun au obligatia de a respecta statuarile Curtii Constitutionale si doar in mod cu totul si cu totul exceptional poate constata ca o anumita norma, declarata constitutionala, produce efecte contrare Conventiei intr-un caz concret, in functie de circumstantele spetei, iar nu in general, in abstract.
In stabilitatea efectelor contrare Conventiei intr-un caz dat, instantele nationale trebuie sa aiba in vedere si jurisprudenta CEDO cu privire la definirea principiului ori dreptului pretins incalcat, iar hotararea data trebuie sa se circumscrie limitelor stabilite in situatii similare, nefiind admisibil ca instantele nationale sa largeasca sfera definirii unui drept sau principiu, acest atribut apartinand in exclusivitate Curtii Europene a Drepturilor  Omului.
Este adevarat ca prin jurisprudenta CEDO s-a stabilit ca notiunea de "bun" inglobeaza  orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, astfel ca dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privata. Cu toate acestea, jurisprudenta CEDO a precizat ca acest lucru nu inseamna o garantare a dreptului de a primi o pensie intr-un anumit cuantum. Dreptul ocrotit prin art.1 din protocol nr.1 la Conventie nu este un drept absolut, el comportand limitari aduse de catre stat, care sub acest aspect are o larga marja de apreciere.
In acest sens, CEDO a acceptat reduceri substantiale ale cuantumului unor pensii sau altor beneficii de asigurari sociale fara a ajunge la concluzia incalcarii art. 1 al Protocolului nr.1.
Astfel, in cauza Callejas contra Spaniei din 18.06.2002 s-a constatat ca reducerea cu 66% a pensiei principale nu constituie o incalcare a dreptului de proprietate. De asemenea in cauza Hasani contra Croatiei (30.09.2010) reclamanta a  invocat o incalcare a dreptului de proprietate deoarece la data nasterii copilului  legea  prevedea o indemnizatie de maternitate pana la implinirea varstei de 3 ani, iar dupa 1 an legea a fost modificata in sensul ca indemnizatia se acorda doar pana la implinirea varstei de 1 an, situatie in care reclamantei i-a incetat plata acestei indemnizatii. CEDO a retinut ca art.1 din Protocolul nr.1 nu confera dreptul de a obtine proprietatea asupra unui bun .
Trebuie remarcat faptul ca notiunea de "bun ", in sensul Conventiei, se poate aplica, tinand cont de natura pensiei - pensie speciala - partii contributive a pensiei de serviciu, pentru care trebuie sa existe garantii, nu si suplimentului - partea necontributiva, ce se suporta din bugetul de stat. Aceasta distinctie dintre beneficiile de natura contributiva si cele necontributive sub aspectul incidentei art.1 din Protocolul aditional la Conventie, este abnotata chiar si de CEDO in cauza Andrejeva impotriva Letoniei, 2009.
Aceasta prevedere nu restrictioneaza in nici un fel libertatea statului de a decide sa instituie sau nu o anumita forma de asistenta sociala sau o anumita schema de asigurari sociale sau sa abroge felul sau cuantumul beneficiilor platite in cadrul acestor scheme.
In consecinta, este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricarui regim de securitate sociala sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care la acorda, singura conditie impusa statului este aceea de a respecta art.14 din Conventie, privind nediscriminarea.
Cu toate acestea, ingerinta statului trebuie sa corespunda celor 3 limitari, conditii impuse  de art.1 din Conventie si anume: - ingerinta sa fie prevazuta de lege; - sa existe un scop legitim; si - sa existe un raport rezonabil de proportionalitate.
Prima conditie este satisfacuta in cauza deoarece limitarile aduse unor drepturi de pensie s-au realizat printr-o lege (Legea nr.119/2010).
Scopul legitim urmarit prin luarea masuri a fost determinat de necesitatea diminuarii cheltuielilor bugetare si instituirea unui regim egalitar de pensii avand la baza principiul contributivitatii si eliminarea inechitatilor existente in sistem si nu in ultimul rand, situatia de criza economica si financiara cu care se confrunta statul.
In analiza respectarii conditiei proportionalitatii trebuie avut in vedere, astfel cum a subliniat si Curtea Constitutionala, ca masurile instituite prin legea noua nu aduc atingere componentei contributive a dreptului reclamantei la pensie, fiind afectata doar componenta necontributiva care este supusa practic conditiei ca statul  sa dispuna de resursele financiare pentru a putea fi acordata.
Transformarea pensiei de serviciu a contestatorului dobandita in temeiul din Legii nr.179/2004 intr-o pensie de limita de varsta al carui cuantum s-a diminuat, reprezinta in mod cert o ingerinta din partea Statului Roman, insa analiza conditiei proportionalitatii trebuie sa tina cont in ce masura contestatorul si familia sa a fost lipsita in mod efectiv de mijloacele de subzistenta.
Or, cuantumul redus al pensiei in litigiu este mai mare decat salariul mediu pe economie.
De asemenea, pensia contestatorului recalculata reprezinta de circa 10 ori nivelul pensiei minime de 350 lei stabilit pe anul 2011 (redenumita " indemnizatie sociala pentru pensionari" conform  art.7 Legea nr.118/2010 privind unele masuri  necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar) si este de cca. 3,5 ori mai mare decat pensia medie lunara care este de circa 900 lei.
Prin urmare, nu se poate retine ca prin masura luata, contestatorul a fost lipsit de mijloacele de subzistenta.
Sub aspectul proportionalitatii, lipsa despagubirii pentru diminuarea pensiei nu poate conduce eo ipso la incalcarea art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Curtea EDO lasa o marja mare de apreciere statelor in stabilirea propriilor politici in aceasta materie, iar aceasta marja este si mai mare atunci cand necesitatea interventiei statului rezulta din consecintele pe care criza economica internationala le produce asupra deficitului bugetar.
Prin decizia nr.29/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, s-a statuat ca instantele trebuie sa aiba in vedere la analizarea raportului de proportionalitate, indemnizatia sociala pentru pensionari ori pensia medie lunara, ceea ce instanta a avut in vedere, asa cum am aratat anterior. Astfel, contestatorul nu suporta o sarcina individuala excesiva prin reducerea pensiei, acestuia nu i-a fost suprimata integral pensia, ci i-a fost redusa, dar chiar redusa, pensia acestuia este mai mare decat salariul mediu pe economie si este aproape dublul unei pensii medii lunare.
De asemenea, intr-o cauza recenta pronuntata de Curtea EDO respectiv cauza Frimu si altii c. Romaniei, s-a analizat chiar aplicarea Legii nr.119/2010 din perspectiva Conventiei EDO si s-a reiterat ca "...desi articolul 1 din Protocolul nr.1 adi?ional la Conven?ie garanteaza plata prestatiilor sociale pentru persoanele care au achitat contributii la bugetul asigurarilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii intr-un cuantum determinat (a se vedea, in special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98 ; decizia Jankovic c. Croatiei, nr. 43440/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, si Maggio ?i al?ii c. Italiei, 31 mai 2011, nr. 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 si 56001/08, par. 55). Statele parti la Conventie dispun de o marja larga de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, in acest sens, data fiind cunoasterea directa a propriei societati si a nevoilor sale, ca autoritatile nationale sunt, in principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate in atingerea scopului stabilirii unui echilibru intre cheltuielile si veniturile publice, iar Curtea respecta alegerea lor, cu exceptia cazului in care aceste mijloace se dovedesc in mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citata anterior ; Kuna, citata anterior, si Mihaie? ?i Sentes c. Romaniei, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 si 44605/11). In spe?a, Curtea a subliniat ca reforma sistemelor de pensii a fost fundamentata pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr.119/2010, si anume contextul economic actual si corectarea inegalitatilor existente intre diferitele sisteme de pensii".
Si in cauza Constantin Abaluta si altii c. Romaniei, cauza care se refera chiar la pensiile militare, Curtea EDO a re?inut ca reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv si nu a adus atingere drepturilor la prestatii sociale, dobandite in temeiul contributiilor la bugetul asigurarilor sociale, achitate in timpul anilor de serviciu, ci numai unei par?i din pensie, care era sus?inuta integral de la bugetul de stat si care reprezenta un avantaj de care reclaman?ii beneficiasera mul?umita naturii profesiei lor. In ceea ce priveste diferenta de tratament, in raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat ca o diferen?a este discriminatorie, in sensul art.14 din Conventie, in cazul in care nu are nici o justificare obiectiva si rezonabila, dar in spe?a, Curtea a re?inut ca faptul ca alte categorii sociale se bucura in continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ?ine, de asemenea, de marja de apreciere a statului. Prin urmare, Curtea a considerat ca masurile criticate de reclaman?i nu i-au determinat pe ace?tia sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul de proprietate si nu au fost in mod nejustificat discrimina?i in raport cu al?i pensionari.
Cu privire la capatul de cerere subsidiar, prin care se contesta decizia de revizuire deoarece prin aceasta nu s-au luat in calcul primele care i-au fost acordate de-a lungul timpului, sporurile, al treisprezecelea salariu etc., instanta retine ca revizuirea pensiei s-a facut cu respectarea art.164 din Legea nr.19/2000 unde se arata cum se face determinarea punctajelor si ce venituri si sporuri trebuie sa se ia in vedere la calculul punctajului, ceea ce paratul a facut iar decizia de revizuire a respectat intocmai dispozitiile acestui articol. De asemenea, a fost retinut si faptul ca contestatorul a lucrat in conditii speciale de munca.
Aceleasi dispozitii ale art.164 din Legea nr.19/2000 au fost preluate de art.165 din Legea nr.263/2010.
In ceea ce priveste majorarea punctajului cu 50%, instanta constata ca potrivit prevederilor art.169 al.3 din Legea nr.263/2010, de cresterea cu 50% a punctajelor medii anuale, beneficiaza si cei ale caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 01.04.2001 - 02.11.2008, dar numai in situatiile in care la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevazute de legislatia in vigoare in perioada respectiva, ceea ce nu este cazul contestatorului caruia i s-a deschis dreptul la pensie in anul 2009 si nu are un stagiu complet de cotizare, stagiu care este de 35 de ani, ci el a beneficiat de un stagiu redus de cotizare, stagiu la care i s-a impartit punctajul mediu anual, el fiind avantajat la calculul pensiei deoarece punctajul mediu anual i s-a impartit la un stagiu de cotizare mai mic decat stagiul complet de cotizare.
De asemenea, contestatorului i s-a luat in calcul intreaga perioada lucrata in conditii speciale, dupa cum rezulta din decizia de pensie nr.156528/12.12.2011, respectiv 21 de ani, 8 luni si 6 zile, iar pentru perioada lucrata dupa iesirea la pensie, contestatorul trebuie sa depuna la casa sectoriala de pensii adeverinta care sa ii dovedeasca aceasta perioada, urmand ca vechimea sa ii fie calculata la stagiul de cotizare.
Referitor la sustinerea contestatorului ca a contribuit la pensia suplimentara, instanta constata ca acest fapt nu este dovedit, deoarece din datele care au condus la determinarea punctajului mediu anual (fila 7 dosar), rezulta ca doar in perioada 1978-1984, contestatorul a lucrat in sistemul civil, iar conform art.168 al.1 lit.i din Legea nr.263/2010, doar asiguratii care au contribuit la fondul de pensie suplimentara cu 2, 3 sau 5% beneficiaza de o crestere a punctajului, astfel incat cei care nu au contribuit, nu sunt beneficiarii acestei cresteri.