InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arad

Procedura insolventei

(Decizie nr. 1978 din data de 15.11.2012 pronuntata de Tribunalul Arad)

Domeniu Faliment | Dosare Tribunalul Arad | Jurisprudenta Tribunalul Arad

Potrivit  art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006  hotararea adunarii creditorilor poate fi desfiintata de judecatorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective si au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, precum si la cererea creditorilor indreptatiti sa participe la procedura insolventei, care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor;Norma se aplica si pentru creditorii care au votat atat prin corespondenta, cat si in cadrul adunarii creditorilor, unde au fost prezeti, ceea ce le confera posibilitatea de a contesta hotararea adoptata si care de altfel, incalcalcand norme imperative ale legii insolventei, este susceptibila de anulare.

Prin Decizia nr. 1978/15.11.2012 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, a fost admis recursul declarat de creditoarea OTP BANK ROMANIA S.A. Bucuresti, impotriva sentintei civile nr. 1216/22.05.2012 pronuntata de Tribunalul Arad in dosar nr. 4680/108/2011 fiind modificata in tot sentinta atacata in sensul ca a fost admisa contestatia creditorului OTP BANK ROMANIA si anulata hotararea adunarii creditorilor din data de 31.01.2012, privind debitorul S.C. G. 2007 S.R.L. Arad.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de control judiciar a retinut ca  prin sentinta civila nr. 1216/22.05.2012 pronuntata de Tribunalul Arad in dosar nr. 4680/108/2011 s-a respins contestatia formulata de creditorul OTP BANK ROMANIA SA Bucuresti, impotriva hotararii adunarii generale a creditorilor din 31.01.2012.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut ca asa cum rezulta din continutul procesului verbal al adunarii generale a creditorilor din data de 31.01.2012, reprezentantul creditorului OTP Bank Romania SA Bucuresti nu a contestat calitatea de creditori a lui B.L. si a SC B.G.&A. S. SRL si a acceptat-o pentru alegerea comitetului creditorilor conform art. 16 al. 4 din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, imprejurarea ca acest creditor nu este de acord cu confirmarea lichidatorului judiciar A.G. IPURL Arad in conditiile in care, creditorul nu are calitatea conferita de art. 19 al.2 indice 1 din Legea nr. 85/2006 este irelevanta si nu poate determina anularea hotararii cu atat mai mult cu cat reprezentantul acestuia care a participat la adunare a semnat fara obiectiuni procesul verbal.
Astfel fiind, judecatorul sindic a retinut ca nu sunt incidente prevederile art.14 al.7 din Legea nr. 85/2006 si in consecinta a respins contestatia.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs creditoarea  S.C. OTP BANK solicitand potrivit art. 312 pct. 2 si 3 Cod proc.civ. modificarea acesteia ca nelegala si netemeinica,in sensul admiterii contestatiei formulate de catre OTP BANK ROMANIA S.A. ca fiind temeinica si legala. |
In motivare se arata ca intrucat tabelul preliminar al creantelor a fost prezentat chiar in cadrul sedintei adunarii creditorilor si fata de procesul verbal al adunarii creditorilor, Banca a inaintat instantei doua contestatii, contestatia nr. 44/01.02.2012 impotriva hotararii Adunarii Creditorilor din 31.01.2012 si contestatia nr. 63/14.02.2012 impotriva tabelului preliminar al creditorilor
In cadrul sentintei, judecatorul sindic punand in discutia partilor ordinea de solutionare a contestatiilor formulate de creditorul OTP Bank Romania S.A. Bucuresti, a subscris pozitiei exprimate de catre reprezentantul lichidatorului judiciar punand astfel in discutie contestatia impotriva hotararii adunarii generale a creditorilor din data de 31.01.2012.
In mod gresit a decis judecatorul sindic in acest sens intrucat cele 2 contestatii (impotriva tabelului preliminar si impotriva hotararii adunarii creditorilor au o stransa legatura intre ele iar dreptul de vot in adunarea creditorilor il au tocmai creditorii carora legea le recunoaste aceasta calitate si acest drept.
Instanta de fond a pronuntat sentinta cu incalcarea art. 304 pct. 7 C. Proc. Civ. intrucat nu s-a pronuntat pe motivele de nelegalitate prezentate de Banca, hotararea adunarii creditorilor fiind luata cu incalcarea Legii nr. 85/2006.
Asa cum rezulta din tabelul creditorilor intocmit la data de 31.01.2012 (deci chiar in ziua adunarii creditorilor) si prezentat in sedinta adunarii creditorilor S.C. B.G. & A. S. S.R.L. nu a timbrat cererea de inscriere la masa credala, ceea ce atrage eliminarea acestui potential creditor din tabel si cu atat mai mult din dreptul sau de    a-si exercita dreptul ce vot.
Totodata precizeaza ca numitul B. L. detine un procent de 22,4% din totalul creantelor, fiind inscris la masa credala de catre administratorul judiciar, desi nu a depus cerere de inscriere la masa credala in dosar. Legea insolventei nu distinge daca creditorul care a deschis procedura are sau nu obligatia de a depune cererea de admitere a creantei.
Dimpotriva, insasi legea insolventei prevede in mod expres exceptia de la regula inscrierii la masa credala, respectiv "salariatii debitoarei". In mod evident, numitul B.L. nu are calitatea de salariat al debitoarei si nu a depus la dosarul cauzei cerere de inscriere la masa credala.
Avand in vedere ca B.L. in calitate de asociat unic al debitoarei si-a creditat propria societate cu o suma de bani, neverificata de nimeni, pretinsii bani pe care nu si ia mai inapoiat siesi, este vadita intentia de fraudare a creditorilor, cel putin prin confirmarea practicianului propus de insusi debitor.
Instanta de fond a pronuntat sentinta cu incalcarea art. 304 pct. 8 si art. 304 pct. 9 pentru ca instanta a retinut ca asa cum rezulta din continutul procesului verbal al adunarii generale a creditorilor din data de 31.01.2012, reprezentantul creditorului OTP Bank Romania S.A nu a contestat calitatea de creditori a lui B.L. si a SC. B.G & A.S. S.R.L. si a acceptat-o pentru alegerea comitetului creditorilor conform art. 16 alin 4 din Legea nr. 85/2006.
Avand in vedere faptul ca tabelul preliminar al creditorilor a fost intocmit tocmai in ziua adunarii creditorilor, respectiv in data de 31.01.2012 si a fost prezentat in cadrul acesteia, rezulta fara putinta de tagada ca acesta nu fost comunicat anterior bancii si celorlalti creditori si nici nu a fost publicat in BPI pentru ca toti creditorii sa aiba cunostinta de acesta in timp util si sa voteze in consecinta.
Totodata, prin prisma faptului ca tabelul creditorilor a fost prezentat chiar in cadrul adunarii creditorilor, considera ca lichidatorul judiciar nu a respectat ordinea de zi, aceasta fiind destul de vaga si generala. Astfel, convocarea trebuie sa cuprinda, in mod explicit, ordinea de zi. Cu exceptia cazului in care la sedinta ar participa toti creditorii, nicio deliberare asupra unei chestiuni care nu figureaza pe ordinea de zi nu este valabila.
Fata de ordinea de zi generala si in lipsa cunoasterii tabelului preliminar, banca a comunicat prin corespondenta din data de 20.01.2012, prin adresa nr. 28, lichidatorului judiciar punctul de vedere referitor la Adunarea Creditorilor, in sensul neconfirmarii lichidatorului judiciar si a inlocuirii cu practicianul in insolventa RAVA I.P.U.R.L. 
Totodata, precizarea instantei ca nu se poate anula hotararea adunarii creditorilor intrucat reprezentantul bancii care a participat la adunare a semnat fara obiectiuni procesul verbal, nu poate fi primita, deoarece banca a votat prin adresa nr. 28 din 20.01 2012, reprezentantul acesteia fiind prezent intocmai pentru a transmite pozitia bancii conform adresei aratate.
Conform procesului verbal din 31.01.2012 banca a votat impotriva confirmarii lichidatorului judiciar, situatie care a fost consemnata chiar in cuprinsul procesului verbal.
Considera ca indeplineste conditiile prevazute la art. 14 alin 7 din Legea nr. 85/2006 intrucat banca a transmis votul sau prin corespondenta in scris, a asigurat participarea la intalnire a unui reprezentant al sau care sa voteze intocmai cu votul (mandatul) scris, iar votul contrar al bancii s-a consemnat intocmai in cadrul procesului verbal.
Examinand recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozitiilor art. 304 si art. 3041 din Codul de procedura civila, cat si din oficiu in baza art. 306 alin. 2 din acelasi cod, Curtea constata ca acesta este fondat, urmand sa fie admis ca atare, avand in vedere urmatoarele considerente:
La data de 31.01.2012 are loc Adunarea Creditorilor S.C. G. 2007 S.R.L. Arad avand pe ordinea de zi prezentarea situatiei debitorului, alegerea comitetului creditorilor, confirmarea lichidatorului judiciar, aprobarea onorariului acestuia si diverse.
In aceasta imprejurare s-a incheiat in conditiile art. 14 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 procesul verbal al adunarii (fila 1 dosar fond) in care s-a consemnat in esenta cvorumul de participare, deliberarile si hotararile adoptate cu modalitatea de vot exprimat a creditorilor.
Potrivit art. 15 alin. 1 din lege, deciziile adunarii creditorilor se adopta cu votul  favorabil al titularilor majoritatii, prin valoare, a creantelor prezente, iar in alin. 2 s-a prevazut modul de calcul al valorii totale a creantelor prevazute la alin. 1 impotriva averii debitorului.
Astfel, la lit. a) se arata ca acest calcul se va  determina prin raportare la valoarea creantelor verificate si acceptate de administratorul judiciar astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar pentru perioada ulterior afisarii tabelului preliminar si pana la  afisarea tabelului definitiv.
Aceste dispozitii se coroboreaza cu cele din art. 72 al legii ce se refera  in principal la intocmirea si inregistrarea tabelului preliminar.
In concret s-a reglementat ca administratorul/lichidatorul judiciar sa intocmeasca si sa inregistreze la tribunal un tabel preliminar cuprinzand toate creantele impotriva averii debitorului, sa se afiseze acest tabel la usa instantei, intocmindu-se un proces verbal de afisare;; va fi de asemenea comunicat debitorului.
In art. 72 alin. 3 se mai prevede  imperativ ca dupa afisare, creditorii inscrisi in tabelul preliminar de creante pot participa la adunarea creditorilor.
In speta, tabelul preliminar  depus la data de 31.01.2012, cand s-a desfasurat adunarea creditorilor, nu s-a dovedit a indeplini toate etapele prevazute de lege, in special cea a afisarii sale fiind comunicat reprezentantilor creditorilor prezenti exemplare din acest tabel in chiar acea adunare; mai mult tabelul preliminar a fost ulterior contestat de aceiasi creditoare recurenta.
Prin urmare, intocmirea si prezentarea tabelului preliminar de creante in insasi adunarea creditorilor si lipsa afisarii lui anterioare, ca moment de referinta stabilit de legiuitor, determina nelegalitatea deciziilor adoptate in acea adunare din 31.01.2012, sens in care se impune anularea hotararilor adunarii creditorilor.
Pentru aceste considerente Curtea retine ca judecatorul sindic a facut o interpretarea si aplicare gresita a legii insolventei, motiv  de modificare a sentintei atacate si care nu mai impune analizarea celorlalte motivatii ale creditorului din calea de atac promovata de acesta.
Cu privire la indeplinirea demersului judiciar al creditorului a conditiilor din art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 se observa ca aceasta norma prevede ca hotararea adunarii creditorilor poate fi desfiintata de judecatorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective si au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, precum si la cererea creditorilor indreptatiti sa participe la procedura insolventei, care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor.
In dosar se retine ca recurentul creditor a votat atat prin corespondenta, cat si in cadrul adunarii creditorilor, unde a fost prezent, impotriva pct. 3 din ordinea de zi referitor la confirmarea lichidatorului judiciar ceea ce ii confera posibilitatea de a contesta hotararea adoptata si care de altfel, incalcand norme imperative ale legii insolventei, este susceptibila de anulare.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Faliment

Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Cererea de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, republicata, impotriva debitoarei dizolvate de drept conform Legii nr. 359/2004, este inadmisibila. - Sentinta civila nr. 136/F din data de 20.03.2006
FALIMENT - Sentinta comerciala nr. 1180/C/2014 din data de 27.11.2014
Deschiderea procedurii insolventei - Sentinta comerciala nr. 1085/C din data de 08.06.2010
Deschidere procedura insolventa - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Faliment - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Procedura insolventei. S.R.L. - Sentinta comerciala nr. 1276/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei - Sentinta comerciala nr. 1275/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei. Raspunderea administratorului social. - Sentinta comerciala nr. 1388/C din data de 15.10.2009
Procedura insolventei. Intocmirea tabelului definitiv al creantelor - Decizie nr. 264/R din data de 11.06.2009
Faliment . Raspunderea administratorului pentru netinerea contabilitatii conform legii. Cazul fortuit cauza de exonerare de raspundere - Decizie nr. 168/R din data de 02.04.2009
Procedura insolventei. Indeplinirea conditiilor legale pentru deschiderea procedurii - Decizie nr. 178/R din data de 09.04.2009
In ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei al masurii lichidatorului judiciar de operare a subrogatiei in tabelul definitiv, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza i... - Decizie nr. 357/R din data de 19.08.2008
Cerere de autorizare a promovarii actiunii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006 formulata de un singur creditor. - Decizie nr. 258/R din data de 17.06.2008
Procedura insolventei. Obiectiuni la raportul final (art.129). Cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 (art.4). Ordinea in care se platesc creantele in cazul falimentului (art.123). Distribuirea sumelor obtinute din executar... - Decizie nr. 254/R din data de 31.05.2007
Procedura insolentei. Creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolentei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligatia judecatorului–sindic de a verifica indeplinirea conditiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevazute de Legea... - Decizie nr. 181/R din data de 26.04.2007
Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 270/R din data de 01.06.2006
Actiune intemeiata pe dispozitiile art.137 din Legea nr. 64/1995. Conditii. - Decizie nr. 212/R din data de 20.04.2006
Antrenarea raspunderii personale a administratorului Raportat la art.137 lit.c din Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 211/R din data de 20.04.2006