InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Prahova

faliment

(Hotarare nr. 364 din data de 31.03.2014 pronuntata de Tribunalul Prahova)

Domeniu | Dosare Tribunalul Prahova | Jurisprudenta Tribunalul Prahova

Sentinta nr.364
Data:31.03.2014
Domeniu asociat: faliment

JUDECATOR OVIDIU IANA Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova la data de 17.05.2013 sub nr. 4488/105/2013, creditoarea SC ESZ SA a solicitat deschiderea procedurii generale a insolventei fata de debitoarea SC SCF SRL.
In motivarea cererii, creditoarea a aratat ca intre parti s-au derulat relatii comerciale in baza unor contracte, potrivit carora creditoarea furniza debitoarei apa potabila, iar aceasta avea obligatia sa achite contravaloarea apei pe baza facturilor emise. Intre parti au existat mai multe neintelegeri cu privire la obligatiile debitoarei, care, in mod frecvent, a refuzat sa achite integral contravaloarea apei furnizate onorand totdeauna numai partial obligatiile pe care si le-a asumat. Pe acest fond, intre parti au existat nenumarate litigii, in cadrul carora, de fiecare data debitoarea a contestat sumele datorate, sustinand ca a consumat mai putina apa decat i se facturase.
Cu toate acestea, la inceputul lunii aprilie 2013 a solicitat debitoarei sa efectueze o confirmare de sold, avand in vedere si dispozitiile legii contabilitatii, iar la data de 09.04.2013, aceasta i-a comunicat un extras de cont din care rezulta faptul ca ii datora la data respectiva suma de 2.060.631,95 lei, in baza facturilor emise pana la 31.12.2012.
Creditoarea a apreciat ca actiunea promovata de ea trebuie admisa, avanand in vedere recunoasterea facuta de catre debitoare si faptul ca aceasta nu i-a achitat suma recunoscuta, care este mai veche de 30 zile si reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila. A sustinut ca debitoarea se afla in stare de insolventa deoarece i s-a solicitat in nenumarate randuri sa achite contravaloarea serviciilor prestate de creditoare, iar aceasta nu detine sume de bani disponibile pentru achitarea tuturor datoriilor certe, lichide si exigibile pe care le-a recunoscut.
In drept, creditoarea s-a intemeiat pe art. 3 si art. 31 din Legea nr. 85/ 2006.
Cererea de chemare in judecata a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru de 120 lei si timbru judiciar de 0,30 lei.
In probatiune, creditoarea a depus la dosar, in fotocopii, inscrisuri.
Debitoarea SC SCF S.R.L. a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii, intrucat nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 31 raportat la art. 3 din Legea nr. 85/ 2006.
In motivarea intampinarii, debitoarea a sustinut ca ea nu se afla in stare de insolventa, iar datoria invocata de catre creditoare nu are un caracter cert, lichid si exigibil, in sensul dispozitiilor legale incidente.
Astfel, debitoarea a invocat lipsa caracterului cert, lichid si exigibil al pretinsei creante, impunandu-se solutionarea litigiului pe calea dreptului comun. A aratat ca intre parti a fost incheiat contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apa nr. 5685/ 2008, ulterior completat cu act aditional si contractul nr. 5827/2011, in baza caruia au fost emise facturile invocate de creditoare ca fiind neachitate. A sustinut ca, incepand din luna iunie 2009, creditoarea a inceput sa factureze contravaloarea lunara a unor cantitati de apa exorbitante, pe care ea le-a apreciat ca fiind nereale, sens in care solutia aleasa a fost aceea de acceptare partiala la plata a fiecarei facturi si inregistrarea in contabilitate doar a sumei acceptate la plata, pana la valoarea unei cantitati apreciata de departamentul tehnic ca fiind cea stabilita corect in sistem pausal, drept pentru care debitul solicitat de catre creditoare, de 2.060.631,95 lei, este unul nedatorat, care nu rezulta dintr-o derulare.corecta a raporturilor contractuale, aceasta suma fiind partial refuzata la plata.
A aratat ca, din corespondenta comerciala purtata intre parti, a comunicat creditoarei faptul ca ea nu a acceptat drept corecte cantitatile facturate, ca a sesizat ca exista erori de inregistrare a consumului de apa si ca a efectuat plati pentru debite calculate conform sistemului pausal, toate acestea pe fondul unor probleme cu aparatele de masura. A sustinut ca acela este momentul initial de la care ea a inteles sa nu mai accepte cantitatile facturate, iar toate adresele ulterioare au constituit un refuz de plata integrala, cat si o motivare a acestui refuz, in conditiile stabilite in contractul incheiat intre parti.
A sustinut astfel ca, in perioada invocata in actiunea introductiva, au existat inregistrari intre 200.000 - 268.100 m3 de apa lunar, in conditiile in care comuna Floresti nu inregistra, anterior acestei perioade, un consum mai mare de 70.000 m3, apreciind ca, pentru perioada indicata, s-au realizat inregistrari nereale. In acelasi timp, trebuie avut in vedere ca creditoarea a facturat o cantitate mult mai mare fata decat cantitatea inregistrata de debitoare de la proprii ei consumatori, respectiv locuitorii comunei Floresti.
A invocat ca aparatele de masurat ce efectuau inregistrarea consumului de apa si in anii 2011-2012, perioada care face obiectul prezentei actiuni, erau gresit montate si determinau erori de inregistrare, imprejurare constatata si de catre instantele de judecata. Astfel, intre parti au existat, pe rolul Tribunalului Prahova, mai multe litigii, care au avut ca obiect obligarea debitoarei la plata contravalorii facturilor care fac si obiectul prezentei cereri, actiuni care au fost respinse prin hotararile pronuntate in dosarele nr. 7852/105/2010, nr. 4215/105/2011, nr. 1570/105/2013, nr. 1569/105/2013, nr. 1656/105/2013 si nr. 3054/105/2010.
A invocat astfel ca toate sumele care au facut obiectul dosarelor respective sunt solicitate si prin cererea de insolventa, iar respingerea actiunilor presupune ca instantele au stabilit in mod irevocabil ca sumele solicitate nu au un caracter cert, lichid si exigibil.
A apreciat ca expertiza metrologica efectuata in dosarul nr. 3054/105/2010 a lamurit toate aspectele tehnice ale prezentei cauze, intrucat expertul a constatat la fata locului ca, la contoarele pentru comuna Floresti, lipsesc portiuni de conducta dreapta, fapt ce influenteaza corectitudinea indicatiilor mijloacelor de masurare, iar prin demontarea apometrului s-a constatat existenta a doua elemente care creeaza turbulente si produc inregistrari eronate ale consumului de apa. Concluzionand, expertul a sustinut ca aceasta montare gresita a apometrelor realizeaza o indicare eronata a consumului de apa, drept pentru indicatiile lor nu pot fi luate in considerare.
Fata de aceasta situatie, debitoarea a aratat ca posibilitatea stabilirii cantitatii de apa, conform consumului pausal, in conditiile in care inregistrarile apometrului sunt incorecte, este stabilita conform dispozitiilor contractului incheiat intre parti, dar si Ordinului nr. 29/N/1993.
A sustinut ca, in aceste conditii, suma solicitata de creditoare nu are un caracter cert si lichid si din perspectiva faptului ca nu are catime determinata sau determinabila dintr-un act de creanta emis de debitoare sau recunoscut de catre aceasta, intrucat sumele existente in contabilitatea partilor sunt diferite. Astfel, conform situatiei contabile depuse de debitoare, ea a achitat toate facturile invocate in actiunea introductiva, in timp ce sumele solicitate de catre creditoare nu sunt corecte si s-a realizat o imputatie a tuturor platilor facute, intr-o modalitate care nu respecta nici clauzele contractuale, dar nici modalitatea in care debitoarea a inteles sa le efectueze, drept pentru care valoarea de 2.060.631,95 lei, pretinsa de catre creditoare, nu are o baza de calcul corecta. In aceste conditii, si cuantumul penalitatilor este calculat de creditoare intr-un mod unilateral, neavand un caracter cert si lichid.
Debitoarea a sustinut ca modalitatea de stabilire corecta a pretinselor sale obligatii de plata se realizeaza numai prin efectuarea unei expertize contabile, care sa verifice inregistrarile contabile ale ambelor parti si sa concluzioneze asupra debitului datorat si penalitatilor aferente.
In ceea ce priveste situatia extrasului de cont din data de 09.04.2013, a invocat ca acest document nu demonstreaza recunoasterea sumelor solicitate de catre creditoare, deoarece, in conformitate cu prevederile O.M.F.P. nr. 2861/ 2009, nerespectarea prevederilor referitoare la verificarea si confirmarea soldurilor debitoare si creditoare privind creantele si obligatiile fata de terti constituie abatere si se sanctioneaza. In aceste conditii, comunicarea extrasului de cont reprezinta doar o obligatie fiscala, care nu implica insa recunoasterea integrala a acestor sume din punct de vedere juridic si contabil.
In acest sens, conform balantei contabile intocmite pentru luna aprilie 2013, luna cand s-a comunicat extrasul de cont, rezulta faptul suma totala inscrisa in acest extras este impartita in doua categorii distincte, respectiv sumele care sunt datorate, inscrise in contul "Furnizori" si sumele care sunt refuzate la plata, inscrise in contul 151 "Provizioane", care priveste, printre altele, sumele litigioase si sumele incerte.
Debitoarea a considerat ca certitudinea si exigibilitatea creantei pretinse de creditoare nu este determinata doar de niste inscrieri contabile, intrucat, in aceste conditii, nu ar mai fi fost necesara si administrarea probei cu expertiza metrologica
Pe de alta parte, debitoarea a sustinut ca ea nu se afla in stare de insoventa, astfel cum este aceasta definita de Legea nr. 85/ 2006, respectiv in situatia in care ar fi trecut 90 de zile de la scadenta si nu ar fi platit datoria sa fata de creditoare. In acest sens, in intervalul de 90 de zile anterior chemarii sale in judecata, debitoarea a efectuat catre creditoare diverse plati in perioada februarie - iunie 2013. Astfel, a invocat ca ea a efectuat plati permanente, conform facturilor acceptate la plata, si  a incasat diverse sume de la proprii sai consumatori, in mod constant, ceea ce exclude existenta starii de insolventa.
Nu in ultimul rand, a precizat ca ea este o societate comerciala este cu capital integral public, avand ca unic asociat Consiliul Local Floresti, cu obiect de activitate distributia apei catre toti consumatorii din localitate Floresti, respectiv un serviciu public.
In aceste conditii, a sustinut ca ea nu isi puate permite sa nu plateasca, dupa bunul plac, cantitatile de apa solicitate de catre creditoare si ca are responsabilitatea ca orice plata sa o efectueze la un consum real, neputand sa achite cantitati mult mai mari decat cele pe care la randul sau le factureaza catre populatie
In probatiune, debitoarea a depus inscrisuri, in fotocopii.
In drept, intampinarea a fost intemeiata pe art. 205 C. pr. civ. si pe dispozitiile Legii nr. 85/ 2006 si ale art. 379 C. pr. civ.
Debitoarea a inaintat si precizari scrise, prin care a analizat situatia fiecarei facturi invocate de creditoare in probatiune, aratand ca acestea au fost acceptate la plata numai partial, in limita consumului pausal, diferentele fiind inregistrate in contabilitatea sa ca sume litigioase si neavand caracter cert, lichid si exigibil, iar extrasul de cont invocat de creditoare cuprinzand inclusiv respectivele diferente.
Creditoarea SC ESZ SA a formulat raspuns la intampinare, prin care a invocat ca, la momentul introducerii cererii de chemare in judecata, la data de 17.05.2013, nu mai era in vigoare vechiul cod de procedura civila, astfel ca nu mai pot fi invocate dispozitiile legale continute de acesta cu privire la certitudinea, lichiditatea si exigibilitatea creantei.
Or, cum executarea silita este reglementata in Cartea a V-a Noului Cod de procedura civila, este evident ca textele de lege din aceasta sectiune se refera la respecitva institutie si nu la procedura insolventei, neputandu-se sustine in prezenta cauza lipsa unui titlu executoriu, deoarece nu este necesara existenta si detinerea unui titlu executoriu pentru a sec putea formula cerere de deschidere a procedurii insolventei fata de un debitor.
Pe de alta parte, a aratat ca, pe baza probelor administrate in cauza, se poate constata ca ea are calitatea de creditor indreptatit pentru a formula cerere de deschidere a procedurii insolventei fata de debitoare.
In acest sens, a aratat ca Legea nr. 85/ 2006 nu impune existenta unei creante certe, lichide si exigibile constatata printr-un titlu executoriu, pentru a se putea promova o astfel de cerere, creditorul nefiind obligat sa faca dovada detinerii unui titlu executoriu impotriva debltoarei, ci numai sa faca dovada ca detine o creanta impotriva debitoarei, dovedita prin orice mijloc de proba admis de lege, sa precizeze daca detine o garantie reala impotriva debitorului si daca beneficiaza de masuri asiguratorii. Pentru dovedirea creantei sale, creditorul trebuie sa anexeze actele respective, nefacandu-se mentiunea ca este necesara existenta unui titlu executoriu.
Or, debitoarea ii datoreaza suma de 2.060.631,95 lei, care este recunoscuta prin extrasul de cont din data de 09.04.2013, semnat de aceasta si, fata de sustinerile sale, nu are nici o importanta modul in care ea isi tine evidenta contabila, in conditiile in care recunoaste ca in contabilitatea sa reclamanta este inregistrata ca si creditor al sumei respective. Astfel, modul in care debitoarea si-a inregistrat facturile in contabilitate nu anuleaza datoria sa fata de creditoare, iar recunoasterea in baza extrasului de cont are valoarea juridica a unei recunoasteri a datoriei fata de ea si in nici un caz nu este un act lipsit de valoare juridica sau contabila.
In aceeasi ordine de idei, creditoarea a sustinut ca dispozitiile O.M.F.P. nr. 2861/ 2009 impun verificarea si confirmarea soldurilor debitoare si creditoare privind creantele si obligatiile fata de terti, insa nu obliga la confirmarea unui sold inexistent, astfel incat debitoarea avea obligatia sa faca verificari si sa emita extrasul de cont, insa nu avea obligatia sa confirme o suma pe care nu o datora.
Totodata, creditoarea a sustinut ca datoria debitoarei fata de ea a fost mult mai mare la momentul confirmarii soldului ridicandu-se la suma de 3.651.818,66 lei, dar recunoscandu-se doar suma de 2.060.63l,95 lei, ceea ce inseamna ca aceasta este o creanta pe care debitoarea o are inscrisa in contabilitate si indeplineste conditiile impuse de Legea 85/ 2006. a invocat ca, pentru suma nerecunoscuta, ea ar fi trebuit sa trimita o nota explicativa, obligatie lega1a pe care nu a respectat-o.
A invocat ca, daca in cererea de deschidere a procedurii insolventei, ea ar fi aratat ca are o creanta impotriva debitoarei de 3.651.818,66 lei, asa cum figureaza in evidentele sale, iar confirmarea de sold era pentru 2.060.631,95 lei, atunci ar fi putut debitoarea invoca incertitudinea creantei sale, insa numai pentru diferenta de 1.591.186,71 lei, insa ea a solicitat deschiderea procedurii insolventei numai in baza unei creante de 2.060.631,95 lei, care a fost recunoscuta deja.
In ceea ce priveste sustinerile facute de debitoare cu privire la litigiile dintre parti care au fost sau sunt pe rolul instantelor de judecata, faptul ca ar fi acceptat doar partial la plata anumite facturi, ca ar fi existat o problema privind montarea apometrelor si ca aceasta ar fi fost dovedita de o expertiza merceologica, a apreciat ca acestea sunt lipsite de relevanta in prezenta cauza, intrucat nu au vreo legatura cu aspectele pe care judecatorul sindic trebuie sa le analizeze in vederea solutionarii cererii de deschidere a procedurii insolventei.
In acest sens, a aratat ca ea nu a calculat penalitati la creanta pretinsa de la debitoare si ca nu ea a  calculat nici suma pretinsa prin cererea de chemare in judecata, ci chiar debitoarea, conform evidentelor sale contabile, astfel incat aceasta nu poate sustine ca respectiva suma nu are un caracter cert, lichid si exigibil si ca nu ar fi stabilita in baza unui act recunoscut de catre ea.
Creditoarea a invocat si faptul ca solutionarea actiunii de fata nu are nici o legatura cu raporturile contractuale dintre parti, atata vreme cat creanta in baza careia a promovat cererea este stabilita de debitoare pe baza facturilor inregistrate in contabilitatea sa si indicate in mod concret in extrasul de cont.
In acest sens, cerintele impuse pentru deschiderea procedurii insolventei sunt intrunite, de vreme ce creanta pretinsa de creditoare prin cererea de chemare in judecata este dovedita prin recunoasterea de catre debitoare, iar facturile inregistrate in contabilitatea debitoarei sunt mai vechi de 90 zile, in conditiile in care plata urma sa se faca intr-un termen de 15 zile de la emiterea facturii, scadenta fiind mentionata pe fiecare factura in parte.
In ceea ce priveste pragul minim al creantei pentru ca instanta sa poate dispune deschiderea procedurii, a sustinut ca si aceasta conditie este incleplinita, astfel ca nu exista niciun impediment pentru a fi admisa.
Referitor la starea patrimoniului debitoarei, a aratat ca modalitatea procedurala obligatorie de contestare a starii de insolventa de catre debitoare este promovarea unei contestatii, iar nu pe calea intampinarii, situatie in care a invocat inadmisibilitatea sustinerilor debitoarei cu privire la faptul ca ar detine sume de bani pentru acoperirea creantei pe care chiar ea a stabilit-o.
A mai sustinut ca nu se poate aprecia ca debitoarea nu ar fi in stare de insolventa doar pentru faptul ca a achitat, in perioada februarie - iunie 2013, o suma de bani infima in raport cu suma datorata, respectiv aproape 100.000 lei, comparativ cu datoria de peste 2.000.000 lei. In aceeasi masura, sumele platite in perioada februarie - aprilie 2013 sunt achitate anterior emiterii extrasului de cont prin care debitoarea a recunoscut creanta creditoarei, astfel ca nu se poate sustine ca respectivele plati ar putea fi scazute din suma recunoscuta la 09.04.2013, pentru ca ele au fost luate deja in calcul in momentul emiterii extrasului de cont. Prin urmare, conditia starii de insolventa a debitoarei este pe deplin indeplinita, deoarece cu inscrisurile anexate nu s-a facut dovada ca dea ar detine sume de bani cu care ar putea achita creanta pretinsa.
Pentru termenul de judecata din 11.10.2013 debitoarea SC SCF S.R.L. a inaintat o completare la intampinare, prin care a invocat, ca aparare subsidiara, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, avand in vedere ca, prin extrasul de cont din 09.04.2013, sunt invocate facturi emise in perioada 07.01.2008 - 31.12.2012, actiunea fiind formulata la data de 17.05.2013, astfel incat facturile emise in perioada 31.05.2010 - 31.12.2012 se incadreaza in termenul de prescriptie de 3 ani.
In aceste conditii, debitoarea a apreciat ca suma de 912.351,78 lei, cuprinsa in facturile aferente perioadei 07.01.2008 - 30.04.2010 si enumerate in extrasul de cont, este prescrisa .
Debitoarea SC SCF S.R.L. a achitat taxa judiciara de timbru de 200 lei.
La termenul de judecata din 22.11.2013, referitor la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de catre debitoare, instanta a aratat ca nu o va analiza ca pe o exceptie de sine statatoare, ci ca o pe o sustinere de fond formulata in aparare, analiza ce va fi facuta cu ocazia solutionarii cauzei in fond.
La acelasi termen de judecata, creditoarea SC ESZ SA a invocat exceptia tardivitatii contestatiei formulate de debitoarea SC SCF S.R.L.
Totodata, instanta a calificat intampinarea formulata de debitoare ca fiind o contestatie a starii  de insolventa.
La termenul de judecata din 27.02.2014 instanta a respins exceptia tardivitatii formularii contestatiei de catre debitoare, invocata de creditoare.
Pentru termenul de judecata din 31.03.2014, pentru cand a fost amanata pronuntarea, creditoarea SC ESZ SA a inaintat concluzii scrise, prin care a reiterat sustinerile din cuprinsul cererii de chemare in judecata, solicitand admiterea actiunii si desmnarea ca administrator judiciar pe Dinu, Urse si Asociatii SPRL si, in plus, a aratat ca numai in perioada 31.08. - 31.12.2012, debitoarea ii datoreaza suma de 350.373,21 lei, sold recunoscut si de aceasta, dar neachitat, in conditiile in care inregistrarea consumului de apa este asigurat de un aparat de masurat nou si montat cu respectarea normelor legale incidente, situatie necontestata de debitoare, respectiva suma depasind de aproximativ sapte ori pragul minim prevazut de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/ 2006.
Pe de alta parte, de vreme ce datoria debitoarei fata de ea este mult mai mare, la momentul confirmarii soldului aceasta datorandu-i suma de 3.651.818,66 lei, din care a recunoscut, conform extrasului de cont, doar suma de 2.060.631,95 lei, inseamna ca aceasta este o creanta pe care debitoarea o are inscrisa in contabilitate si, prin urmare, indeplineste conditiile impuse de art. 3 alin. 1 si art. 31 din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea a apreciat ca in cauza sunt indeplinite conditiile imperative prevazute de Legea nr. 85/2006, pentru a admite cererea si a dispune deschiderea procedurii insolventei fata de debitoare, intrucat ea are calitatea de creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei, creanta impotriva patrimoniului debitoarei este certa, lichida si exigibila si este mai mare de 90 de zile, iar aceasta a depasit cu mult pragul minim prevazut de art. 3 pct 12 din Legea nr. 85/2006.
In ceea ce priveste starea de insolventa a debitoarei, a sustinut ca nu se poate aprecia ca debitoarea nu ar fi in astfel de stare doar pentru faptul ca a achitat o suma de bani aferenta perioadei februarie - iunie 2013. Astfel, suma de aproximativ 100.000 lei achitata intr-o perioada de 5 luni, comparativ cu datoria de peste 2.000.000 lei, este o suma mult prea mica.
La randul sau, debitoarea SC SCF S.R.L. a inaintat concluzii scrise, prin care a reiterat sustinerile din cuprinsul contestatiei si, in plus, a aratat ca  sustinerile privitoare la recunoasterea debitului datorat, raportat la extrasul de cont invocat de creditoare, au fost inlaturate inclusiv prin Decizia Curtii de Apel Ploiesti nr 77/27.09.2013, dar si ca, in ceea ce priveste aceleasi sume pretins datorate, i s-a mai comunicat un extras de cont la data de 31.10.2013, care nu a fost confirmat, potrivit adresei nr. 1524/ 19.11.2013.
Analizand actele dosarului si sustinerile partilor, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 3 pct. 1 lit. a din Legea 85/ 2006 insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile si ea este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 90 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de creditor, respectiva prezumtie fiind relativa.
Conform pct. 6 si 12 ale aceluiasi articol, prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 90 de zile, iar  valoarea-prag reprezinta cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea creditorului, care este de 45.000 lei.
Art. 33 alin. 2 prevede ca in termen de 10 zile de la primirea copiei cererii creditorului indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei, debitorul trebuie fie sa conteste, fie sa recunoasca existenta starii de insolventa.
Potrivit art. 662 alin. 2 - 4 C. pr. civ., creanta este certa cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu, este lichida atunci cand obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu contine elementele care permit stabilirea lui si este exigibila daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata.
Art. 6 alin. 4 din Noul Cod civil prevede ca prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.
In aceeasi masura, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/ 2011, prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.
Conform art. 1 al. 1 din Decretul nr. 167/ 1958 dreptul la actiune, avind un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege si potrivit art. 7 alin. 3, prescriptia dreptului cu termen suspensiv incepe de la data la care a expirat termenul, iar art. 1 alin. 2 prevede ca odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii.
Totodata, conform art. 12, in cazul cind un debitor este obligat la prestatiuni succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatiuni se stinge printr-o prescriptie deosebita.
Potrivit art. 3 alin. 1 termenul general de prescriptie este de 3 ani.
Art. 16 alin. 1 lit. a si b prevede ca  prescriptia se intrerupe prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia si prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca, ori la un organ de arbitraj, necompetent, iar art. 17 alin. 1 si 2 ca intreruperea sterge prescriptia inceputa inainte de a se fi ivit imprejurarea care a intrerupt-o, iar dupa intrerupere incepe sa curga o noua prescriptie.
Cu toate acestea, conform art. 16 alin. 2, prescriptia nu este intrerupta, daca s-a pronuntat incetarea procesului, daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.
In cauza de fata, intre creditoarea SC ESZ SA, in calitate de furnizor, si Serviciul public de gospodarire locala Floresti, avand C.I.F. RO 17016370, in calitate de beneficiar, s-a incheiat contractul nr. 5685/ 2008, avand ca obiect furnizarea serviciilor de alimentare cu apa din sursa Paltinu ( dosar, vol. I, filele 23 - 29 ). Conform clauzelor contractuale, creditoarea avea dreptul de a factura si incasa lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apa furnizate si sa aplice penalitatile aferente creantelor bugetare in cazul neachitarii facturilor la termen, in timp ce beneficiarul avea dreptul de a contesta facturile in cazul in care constata diferente intre consumul facturat si cel realizat, urmand a primi raspuns de la creditoare in termen de 30 de zile de la momentul sesizarii. Facturarea urma a se face lunar, in baza preturilor aprobate si a cantitatilor efective determinate sau estimate, plata acestora urmand a fi efectuata in termen de 15 zile de la data emiterii, astfel cum respectivele date erau inscrise in factura, neachitarea lor in 30 de zile de la data scadentei atragand calcularea de penalitati de intarziere egale cu nivelul dobanzii aplicat creantelor bugetare, fara ca valoarea lor sa poata depasi cuantumul debitului principal. Partile au convenit ca, in cazul in care in documentul de plata nu se mentioneaza obiectul sau, se considera ca facturile sunt achitate in ordine cronologica. Pe de alta parte, refuzul total sau partial al beneficiarului de a achita o factura trebuia comunicat in scris in termen de 10 zile de la primirea sa.
Totodata intre creditoarea SC ESZ SA, in calitate de furnizor, si debitoarea SC SCF S.R.L. avand C.U.I. 27923016 si nr. de inregistrare J29/62/ 20.01.2011, in calitate de beneficiar, s-a incheiat contractul nr. 5827/ 2011, cu valabilitate in perioada 01.04.2011 - 31.12.2011, avand ca obiect furnizarea apei tratate ( dosar, vol. I, filele 13 - 19 ). Conform clauzelor contractuale, creditoarea avea dreptul de a factura si incasa lunar contravaloarea apei furnizate, pe baza indicatiilor aparatelor de masura sau consumului stabilit in sistem pausal, cat si sa aplice penalitati de intarziere egale cu nivelul dobanzii aplicat creantelor bugetare, incepand cu a 16-a zi de la emiterea facturii. Debitoarea avea dreptul de a contesta facturile in termen de 3 zile de la primire, cat si obligatia de a achita contravaloarea facturilor pana la data specificata in cuprinsul lor. Totodata, debitoarea putea refuza la plata total sau partial o factura, in termen de 3 zile de la data primirii sale, nerespectarea termenului echivaland cu acceptarea sumei datorate.
Debitoarea urma a achita facturile in termen de 15 zile de la data emiterii, nerespectarea termenului atragand calcularea de penalitati de intarziere egale cu nivelul dobanzii aplicat creantelor bugetare.
Prin actul aditional nr. 1/ 2012 la acest contract partile au stabilit ca raporturile comerciale dintre ele asa se desfasoare si pe parcursul anului 2012 ( dosar, vol. I, filele 21 - 22 ). 
Potrivit art. 24 din Actul constitutiv al debitoarei SC SCF S.R.L., aceasta s-a subrogat Serviciului public de gospodarire locala Floresti in drepturile si obligatiile acestuia ( dosar, vol. I, filele 104 - 108 ).
Prin extrasul de cont nr. 2155/ 12.04.2013 creditoarea SC ESZ SA a notificat-o pe debitoarea SC SCF S.R.L. despre faptul ca, la data de 31.12.2012, in evidentele sale contabile debitoarea figura cu un debit total de 1.897.990,23 lei, aferent unor facturi fiscale emise in perioada 30.09.2011 - 31.12.2012, in timp ce, prin extrasul de cont nr. 2156/ 12.04.2013 creditoarea SC ESZ SA a notificat Serviciului public de gospodarire locala Floresti despre faptul ca, la data de 31.12.2012, in evidentele sale contabile acesta figura cu un debit total de 1.753.828,43 lei, aferent unor facturi fiscale emise in perioada 28.12.2007 - 28.02.2011, iar ca urmare a acestora, debitoarea a comunicat creditoarei adresa nr. 655/ 17.04.2013 si extrasul de cont nr. 606/ 09.04.2013, prin care a instiintat-o ca, la data de 31.12.2012, in evidentele sale contabile, creditoarea figura cu un sold creditor in suma totala de 2.060.631,95 lei, aferent unor facturi fiscale emise in perioada 07.01.2008 - 31.12.2012 ( dosar, vol. I, filele 6 - 12 ).
In ceea ce priveste facturile evidentiate in acest ultim extras de cont, cele aferente perioadei 28.12.2007 - 30.11.2010 au fost emise de creditoare catre Serviciul public de gospodarire locala Floresti ( dosar, vol. I, filele 31 - 51 ), iar in cadrul lor, cele din 28.12.2007 si 29.08.2008 au privit penalitati stabilite conform contractului, in timp ce restul au avut ca obiect debit principal  determinat in baza contractului nr. 5685/ 2008, in cuprinsul lor fiind mentionata si scadenta platii, la 15 zile de la data emiterii. Pe de alta parte, facturile aferente perioadei 30.04. - 31.12.2012 au fost emise de creditoare catre debitoarea SC SCF S.R.L. si au avut ca obiect debit principal determinat in baza contractului nr. 5827/ 2011, in cuprinsul lor fiind mentionata si scadenta platii, la 15 zile de la data emiterii ( dosar, vol. I, filele 52 - 60 ).
Conform adreselor emise in perioada 05.05.2009 - martie 2010, reiese ca Serviciul public de gospodarire locala Floresti a sesizat creditoarea cu privire la anumite diferente la cantitatea de apa facturata in baza contractului dintre parti, pe care a apreciat-o ca fiind eronata ( dosar, vol. I, filele 172 - 178 ).
Din procesele verbale nr. 4208C/ 03.08.2012 si nr. 4208F/ 03.08.2012 reiese ca la datele de 01 si 03.08.2012 creditoarea a procedat la montarea si punerea in functiune a unor aparate de masura a cantitatilor de apa distribuite com. Floresti, fara ca respectivele inscrisuri sa fie semnate de reprezentantii debitoarei ( dosar, vol. II, filele 17 - 18 ).
Din precizarile inaintate de debitoare cu privire la situatia debitului aferent fiecarei facturi cuprinse in extrasul de cont nr. 606/ 09.04.2013, cat si din ordinele de plata, adresele emise de debitoare catre creditoare si confirmarile primire ale acestora ( dosar, vol. I, filele 179 - 310 ) rezulta ca, incepand cu data de 27.08.2009 si pana la 28.06.2013, Serviciul public de gospodarire locala Floresti si, respectiv debitoarea SC SCF S.R.L., au achitat partial facturile fiscale emise de creditoare in perioada 30.04.2009 - 31.07.2012, in cuprinsul instrumentelor de plata fiind facuta expres imputatia platii de catre debitorul datoriei, prin identificarea facturilor aferente debitului achitat in parte, iar pentru facturile emise de creditoare in perioada 30.04. - 31.10.2012 debitoarea SC SCF S.R.L. a procedat la notificarea creditoarei, pe baza de adresa, cu privire la sumele pe care le-a considerat ca le-ar datora in conformitate cu prevederile contractului incheiat intre parti.
Din fisa analitica pentru perioada 01.01. - 30.06.2013 reiese ca debitoarea a evidentiat in contul nr. 1511, avand ca obiect provizioane pentru litigii, facturile fiscale emise de creditoare, aferente perioadei 07.01.2008 - 30.11.2010, in valoare totala de 1.507.899,84 lei ( dosar, vol. I, fila 77 ).
Din ordinele de plata emise in perioada 13.05. - 04.10.2013 ( dosar, vol. II, filele 20 - 24 ) rezulta ca, prin intermediul lor, debitoarea SC SCF S.R.L., a achitat partial facturile fiscale emise de creditoare in perioada 29.06. - 31.08.2012, in cuprinsul instrumentelor de plata fiind facuta expres imputatia platii de catre debitorul datoriei, prin identificarea facturilor aferente debitului achitat in parte.
Prin extrasul de cont nr. 1502/ 14.11.2013 creditoarea SC ESZ SA a notificat-o pe debitoarea SC SCF S.R.L. despre faptul ca, la data de 31.10.2013, in evidentele sale contabile debitoarea figura cu un debit total de 2.504.119,88 lei, aferent unor facturi fiscale emise in perioada 16.11.2011 - 30.09.2013, in timp ce, prin extrasul de cont nr. 1501/ 14.11.2013 creditoarea SC ESZ SA a notificat Serviciului public de gospodarire locala Floresti despre faptul ca, la data de 31.10.2013, in evidentele sale contabile acesta figura cu un debit total de 1.753.828,43 lei, aferent unor facturi fiscale emise in perioada 28.12.2007 - 28.02.2011, iar ca urmare a acestora, debitoarea a comunicat creditoarei adresa nr. 1524/ 19.11.2013, prin care a instiintat-o ca nu confirma respectivele sume, pe care le-a inregistrat in contabilitate in contul nr. 1511, aferent provizioanelor pentru litigii, raportandu-se la consumul efectiv de apa  ( dosar, vol. II, filele 25 - 29 ).
Din Registrele de banca - B.R.D. Agentia Baicoi si Trezoreria Floresti pentru perioada 01.01. - 31.10.2013 reiese ca, lunar, debitoarea a avansat diverse sume catre creditoare ( dosar, vol. II, filele 78 - 116, 118 ).
Prin Sentinta nr. 856/ 23.12.2011 pronuntata de Tribunalul Prahova - Sectia a II-a Civila, de Contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 7852/105/2010, care este irevocabila ( dosar, vol. I, filele 128 - 130 ), instanta a respins cererea formulata de calea ordonantei de plata de catre creditoarea SC ESZ SA in contradictoriu cu debitoarea SC SCF S.R.L.
In motivarea hotararii, instanta a retinut ca, prin cererea de chemare in judecata, creditoarea, in contradictoriu cu debitoarea Serviciul Public de Gospodarie Locala Floresti, actualmente SC SCF S.R.L., a solicitat obligarea paratei la plata sumelor de 890.326,08 lei contravaloare prestatii si 37.792,27 lei penalitati, actualizate cu rata inflatiei la data platii efective si stabilite in baza Contractului nr. 5685/2008, iar facturile emise au fost insusite de ambele parti si nu au fost achitate.
In ceea ce priveste certitudinea creantei invocate, instanta a retinut ca aceasta nu poate rezulta doar din inscrisurile depuse la dosar, intrucat, in conformitate cu prevederile contractuale, refuzul beneficiarului de a plati o factura trebuia comunicat impreuna cu motivele in 10 zile de la data primirii facturii, si desi au existat plati partiale, debitoarea, cel putin de la 05.05.2009 nu a mai acceptat drept corecte cantitatile facturate si a efectuat plati partiale doar pentru a-si acoperi debitele estimate de ea, iar nu ca efect al unei recunoasteri de datorie. In acelasi sens a fost si toata corespondenta comerciala dintre parti, aceasta valorand atat un refuz de plata integrala, cat si o motivare a acestui refuz in conditiile contractului dintre parti.
Or, in aceste conditii, s-a considerat ca nu poate rezulta caracterul cert, lichid si exigibil al creantei doar din contractul cadru si facturile emise de creditoare, contestate expres cat priveste cuantumul total si platite partial, si ca dovedirea raporturilor invocate dintre parti nu poate fi facuta decat in conditiile dreptului comun, ce permite un probatoriu mai complex, care sa aprecieze si situatia faptica a respectarii efective a obligatiilor sinalagmatice ale partilor.
Prin Sentinta nr. 84/ 13.02.2012 pronuntata de Tribunalul Prahova - Sectia a II-a Civila, de Contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 4215/105/2011, care este irevocabila ( dosar, vol. I, filele 126 - 127 ), instanta a respins, ca neintemeiata, cererea de emitere a somatiei de plata formulata de creditoarea SC ESZ SA impotriva debitoarei SC SCF S.R.L.
In motivarea hotararii, instanta a retinut ca, prin cererea inregistrata la data de 19.05.2011, reclamanta-creditoare, in contradictoriu cu parata-debitoare Serviciul Public de Gospodarie Locala Floresti, actualmente SC SERVICII COMUNITARE FLORESTENE SRL, a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 475.409,07 lei reprezentand: 469.261,25 lei contravaloare furnizare apa si 6147,82 lei penalitati de intarziere, conform contractului nr. 5685/2008, in baza caruia au fost emise facturi fiscale scadente in 31.12.2010, 31.01.2011, 28.02.2011, 31.03.2011 si 29.04.2011.
Prin intampinarea depusa la dosar, parata a invocat ca au fost facturate consumuri exagerate de apa raportat la consumul mediu previzionat de parti in actul aditional nr. 1/2009
Instanta a observat ca in speta se pune problema lamuririi cantitatii de apa ce se pretinde a fi fost livrata de reclamanta paratei, aceasta din urma contestand cantitatea respectiva pe motivul unor inregistrari eronate facute de apometre.
Cat timp sustinerile paratei nu au fost pur speculative, asa cum rezulta din inscrisurile depuse, expertize extrajudiciare, instanta a apreciat ca este necesar a se afla adevarul asupra calitatii masuratorilor facute de apometre in teritoriul vizat de contractul dintre parti si intrucat aspectul vizand cantitatea apei livrate nu este pe deplin lamurit in cauza, iar lamurirea sa implica administrarea altor probatorii decat inscrisurile, instanta a considerat ca este necesara o expertiza tehnica care sa realizeze aceste verificari, proba incompatibila insa cu procedura somatiei de plata.
Prin Sentinta nr. 399/ 22.11.2012 pronuntata de Tribunalul Prahova - Sectia a II-a Civila, de Contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 3054/105/2010, care este definitiva ( dosar, vol. I, filele 162 - 169 ), instanta a respins, ca neintemeiata, cererea formulata de reclamanta SC ESZ SA in contradictoriu cu parata SC SCF S.R.L.
In motivarea hotararii, instanta a retinut ca, prin cererea de chemare in judecata, reclamanta, in contradictoriu cu paratul SERVICIUL PUBLIC DE GOSPODARIE LOCALA FLORESTI, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.092.310,33 lei din care 945.780,41 lei reprezinta contravaloare apa furnizata iar 146.529,92 lei penalitati calculate conform contractului, sume stabilite in baza contractului nr. 5685/2008.
Paratul a formulat intampinare, solicitand respingerea cererii ca neintemeiata, intrucatin mod unilateral, reclamanta a procedat la montarea unui apometru pe teritoriul administrativ al orasului Baicoi, pretinzand ca astfel are posibilitatea sa masoare cantitatea de apa furnizata catre comuna Floresti, iar din acel moment a trimis facturi fiscale prin care solicita plata unor cantitati aberante, uriase de apa, care nu puteau sa fie consumate nici de orase mai mari.
Pe parcursul procesului paratul a invocat ca, in conformitate cu Hotararea nr. 100 din 23.12.2010 a Consiliului Local Floresti, s-a dispus infiintarea S.C. SCF S.R.L. societate care se subroga paratului SERVICIUL PUBLIC DE GOSPODARIE LOCALA FLORESTI in drepturile si obligatiile acestuia, inclusiv in litigiile aflate pe rolul instantelor judecatoresti.
In data de 26.09.2011 reclamanta, ca urmare a faptului ca, de la data promovarii cererii de chemare in judecata si pana la aceasta data, parata a efectuat unele plati in baza facturilor indicate in cererea de chemare in judecata, a precizat cuantumul sumei solicitate la suma totala de 1.288.228,31 lei, compusa din 898.930,65 lei reprezentand contravaloare facturi, 375.877,080 lei penalitati calculate conform clauzelor contractuale si 13.420,58 lei penalitati calculate in baza facturilor.
Instanta de judecata a retinut ca, in baza contractului incheiat intre parti, reclamanta a furnizat paratei  diferite cantitati de apa,  evaluate de contorul montat de catre furnizor, pentru care a emis facturi neachitate de catre parata, iar refuzul paratei este intemeiat pe contestarea cantitatilor de apa inregistrate ca fiind  furnizate  de catre contor, peste cantitatea maxima stabilita prin Actul aditional  nr. 1/2009 la Contract.
Or, potrivit raportului de expertiza metrologie initial si completarii la acesta, a rezultat ca mijloacele de masurare nu au fost montate corect, in conformitate cu instructiunile de montaj, exploatare si intretinere, fapt ce influenteaza corectitudinea mijloacelor de masurare. Expertul a concluzionat ca nerespectarea instructiunilor de montaj poate conduce la indicarea eronata a consumului de apa datorita perturbatiilor de curgere a apei, recomandand plata consumului de apa in sistem pausal.
Instanta a apreciat ca, atata timp cat apometrele au  inregistrat eronat cantitatile de apa, sumele inscrise in facturile emise de reclamanta nu reflecta echivalentul real al volumului de apa livrata si, in consecinta, creanta nu este certa, neputandu-se contrazice o proba stiintifica asa cum este expertiza metrologica dispusa in cauza.
Prin Decizia nr. 77/ 27.09.2013 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti - Sectia a II-a Civila, de Contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 3054/105/2010 ( dosar, vol. II, filele 31 - 39 ), instanta a respins, ca neintemeiat, apelul reclamantei formulat impotriva Sentintei nr. 399/ 22.11.2012.
In motivarea hotararii, instanta de control judiciar a retinut ca obiectul actiunii a constat in obligarea paratei la plata contravalorii facturilor emise pentru consumul aferent perioadei 01.06.2009 - 31.03.2010 si a penalitatilor aferente, volumul consumului fiind contestat de parata.
S-a apreciat ca instanta de fond in mod corect s-a raportat la concluziile expertului merceolog, care a stabilit ca, pe fondul neregularitatilor existente la apometrele folosite de reclamanta, inca de la momentul montarii lor, inregistrarile furnizate de acestea nu au fost reale, cu atat mai mult cu cat, in derularea relatiilor contractuale dintre parti, inca din luna aprilie 2009, parata a semnalat reclamantei respectivele probleme, care au si determinat-o sa refuze la plata unele facturi, efectuand numai plati partiale. Totodata, parata a intreprins demersuri si al alte institutii cu atributii de reglementare in serviciile de utilitati publice, pe care le-a instiintat despre neregulile seizate in facturarea consumului de apa.
Pe de alta parte, instanta de apel a considerat ca extrasul de cont invocat de reclamanta nu are valoarea unei recunoasteri de datorie, cu atat mai mult cu cat in balanta de verificare aferenta lunii aprilie 2013 au fost evidentiate sume cu titlu de provizioane pentru litigii in contul 1511.
Prin incheierea sedintei publice din data de 05.04.2013 pronuntata de Tribunalul Prahova - Sectia a II-a Civila, de Contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 1569/105/2013 ( dosar, vol. I, filele 133 - 134 ), instanta a respins, ca neintemeiata, cererea formulata de creditoarea SC ESZ SA in contradictoriu  cu  debitoarea SC SCF S.R.L.
In motivarea hotararii, instanta a retinut ca, prin cererea de chemare in judecata, creditoarea, in contradictoriu cu debitoarea, a solicitat emiterea unei ordonante de plata pentru suma totala de 633.979,41 lei reprezentand contravaloarea serviciilor de alimentare cu apa -522.257,61 lei si penalitati calculate conform clauzelor contractuale - 81.721,80 lei, sume stabilite in baza contractului nr. 5827/ 2011.
Debitoarea a formulat intampinare, solicitand respingerea cererii ca neintemeiata, intrucat suma solicitata este una nedatorata, iar pentru facturile emise a fost inregistrat un refuz de plata, avand in vedere ca, in urma expertizelor realizate in alte cauze, s-a constatat ca exista anumite deficiente de inregistrare la contoarele montate de creditoare pentru stabilirea consumului real.
Instanta a retinut ca facturile emise de creditoare au fost acceptate doar partial la plata, aspect ce rezulta din mentiunile efectuate de debitoare chiar pe facturi si din corespondenta purtata intre parti, situatie in care, pentru stabilirea cuantumului sumelor datorate potrivit contractului este necesara administrarea unor probatorii complexe, care exced cadrului procesual al ordonantei de plata.
Prin incheierea sedintei publice din data de 05.04.2013 pronuntata de Tribunalul Prahova - Sectia a II-a Civila, de Contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 1570/105/2013, care este irevocabila ( dosar, vol. I, filele 131 - 132 ), instanta a respins, ca neintemeiata, cererea formulata de creditoarea SC ESZ SA in contradictoriu  cu  debitoarea SC SCF S.R.L.
In motivarea hotararii, instanta a retinut ca, prin cererea de chemare in judecata, creditoarea, in contradictoriu cu debitoarea, a solicitat emiterea unei ordonante de plata pentru suma totala de 551.936,37 lei reprezentand contravaloarea serviciilor de alimentare cu apa -533.385,92 lei si penalitati calculate conform clauzelor contractuale - 18.550,45 lei, sume stabilite in baza contractului nr. 5827/ 2011
Debitoarea a formulat intampinare, solicitand respingerea cererii ca neintemeiata, intrucat suma solicitata este una nedatorata, iar pentru facturile emise a fost inregistrat un refuz de plata, avand in vedere ca, in urma expertizelor realizate in alte cauze, s-a constatat ca exista anumite deficiente de inregistrare la contoarele montate de creditoare pentru stabilirea consumului real.
Instanta a retinut ca facturile emise de creditoare au fost acceptate doar partial la plata, aspect ce rezulta din mentiunile efectuate de debitoare chiar pe facturi si din corespondenta purtata intre parti, situatie in care, pentru stabilirea cuantumului sumelor datorate potrivit contractului este necesara administrarea unor probatorii complexe, care exced cadrului procesual al ordonantei de plata.
Prin Sentinta nr. 147/ 17.04.2013 pronuntata de Tribunalul Prahova - Sectia a II-a Civila, de Contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 1656/105/2013, care este irevocabila ( dosar, vol. I, filele 156 - 161 ), instanta a respins cererea formulata de creditoarea SC ESZ SA in contradictoriu cu debitoarea SC SCF S.R.L.
In motivarea hotararii, instanta a retinut ca, prin cererea de chemare in judecata, reclamanta, in contradictoriu cu debitoarea, a solicitat obligarea sa la plata sumei de 840.959,83 lei reprezentand contravaloarea serviciilor de alimentare cu apa pe care le-a asigurat in valoare de 772.346,70 lei si penalitati calculate conform clauzelor contractuale in cuantum de 68.613,13 lei, conform contractului nr. 5827/2011, in baza caruia au fost emise facturi fiscale scadente in 31.12.2010, 31.01.2011, 28.02.2011, 31.03.2011 si 29.04.2011.
Prin intampinarea depusa la dosar, parata a invocat ca, incepand din luna iunie 2009, creditoarea a inceput sa factureze contravaloarea lunara a unor cantitati de apa exorbitante pe care debitoarea le-a apreciat ca fiind nereale, sens in care a acceptat partial la plata fiecare factura si a inregistrat in contabilitate doar suma acceptata la plata, respectiv pana la valoarea unei cantitati  stabilita corect in sistem pausal.
A mai aratat ca intre parti au existat pe rolul Tribunalului Prahova mai multe litigii care au avut ca obiect obligarea debitoarei la plata contravalorii facturilor emise, actiuni care au fost respinse.
Instanta a retinut ca debitoarea contesta sumele presupus datorate, fata de faptul ca intre parti au existat si exista litigii cu privire la sumele pe care le-ar datora in baza contractului nr.5827/2011, iar in dosarul nr. 3054/105/2010 aflat pe rolul Tribunalului Prahova a fost efectuata o expertiza tehnica cu privire la aparatele care inregistreaza consumul de apa, drept pentru care, pentru stabilirea corecta a sumei datorate, in mod corect debitoarea a invocat aparari de fond incompatibile cu procedura ordonantei de plata, respectiv efectuarea unei expertize contabile, urmand a se folosi procedura de drept comun, in cadrul careia se pot administra probatorii complexe.
Analizand cererea de chemare in judecata prin raportare la conditiile impuse pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolventei fata de debitoarea SC SCF S.R.L., instanta retine ca prezumtia starii vadite de insolventa a debitorului este una relativa, putand fi astfel inlaturata prin proba contrara.
In cauza de fata, instanta apreciaza, pe de o parte, ca pretinsa creanta invocata de creditoare, in suma totala de 2.060.631,95 lei, aferenta unor facturi fiscale emise in perioada 07.01.2008 - 31.12.2012, nu intruneste cerintele unei creante certe pentru a sta la baza promovarii unei actiuni precum cea de fata, iar, pe de alta parte, desi cu privire la o parte dintre debitele inregistrate fata de creditoare, debitoarea nu le-a platit integral nici dupa 90 de zile de la scadenta, aceasta situatie nu a fost determinata de o eventuala stare de insolventa vadita a acesteia din urma.
In acest sens, aparent, creanta pretinsa de creditoare are un caracter cert - obligatia debitoarei de a achita facturile emise de creditoare rezultand din contractele nr. 5685/ 2008 si nr. 5827/ 2011, lichid - obiectul ei fiind determinat prin facturile fiscale emise de creditoare, care sunt opozabile debitoarei de la momentul emiterii lor, conform clauzelor contractuale, cat si exigibila - fiind depasit termenul de 15 zile de la data emiterii fiecarei facturi, obligatia debitoarei ajungand la scadenta.
Cu toate acestea, instanta constata ca, potrivit impresiunii de stampila de pe prima pagina a actiunii, instanta a fost investita cu solutionarea prezentei cauze la data de 17.05.2013, iar creanta invocata de creditoare are in compunere si debite rezultate din facturi fiscale emise in perioada 07.01.2008 - 30.04.2010. Or, avand in vedere ca dreptul la actiune s-a nascut, potrivit clauzelor contractuale, dupa expirarea termenului de 15 zile de la data emiterii fiecarei facturi, acestea apar ca fiind prescrise. Chiar daca din actele dosarului a rezultat ca au fost promovate de catre creditoare mai multe actiuni in instanta pentru obligarea debitoarei la plata unor sume incluzandu-le si pe cele cuprinse in respectivele facturi, instanta nu poate considera ca ar fi fost intrerupt cursul prescriptiei, de vreme ce toate acestea au fost respinse in mod irevocabil, cu exceptia uneia singure, care a fost respinsa de instanta de fond si de cea de apel, neexistand dovada ca in respectiva cauza s-ar fi promovat recurs.
Pe de alta parte insa, cum, din actele dosarului a reiesit ca, de-a lungul timpului, debitoarea a efectuat plati partiale aferente inclusiv debitelor materializate in facturile fiscale emise in perioada 30.04.2009 - 30.04.2010, aceste plati sunt de natura a conduce la intreruperea termenului de prescriptie, avand natura unei recunoasteri a dreptului a carui actiune se prescrie, existand astfel posbilitatea ca, pentru unele dintre aceste creante, la momentul sesizarii instantei cu prezenta cauza prescriptia sa nu se fi implinit. Pentru aceste motive nu se poate accepta de plano sustinerea debitoarei din cuprinsul completarii la intampinare in sensul ca dreptul la actiune cu privire la creanta de 912.351,78 lei cuprinsa in facturile emise perioada 07.01.2008 - 30.04.2010 ar fi prescris.
In ceea ce priveste sumele evidentiate in extrasul de cont nr. 606/ 09.04.2013, instanta retine ca cele aferente facturilor fiscale emise in perioada 07.01.2008 - 30.04.2012 reprezinta sumele pe care debitoarea le-a contestat ca fiind datorate, motivat de neregularitatile modalitatii de stabilire a cantitatilor de apa de apometrele folosite de creditoare, diferente ramase pana la valoarea cuprinsa in fiecare factura fiind achitate deja. Or, cum o astfel de contestatie nu a fost una pur formala, anterior formularii actiunii de fata debitoarea evidentiind in contul de provizioane pentru litigii facturile fiscale respective, pe baza respectivului argument fiind declansate mai multe litigii intre parti, in urma carora debitoarea a avut castig de cauza, in unul dintre acestea apararile debitoarei fiind confirmate chiar de catre o expertiza merceologica, cu atat mai mult cu cat aceasta din urma, incepand cu data de 05.05.2009, a notificat-o pe creditoare despre existenta anumitor probleme in ceea ce priveste modul de determinare a cantitatilor de apa facturate, instanta considera ca aceste sume nu pot avea caracterul unor creante certe pe care creditoarea sa se intemeieze in mod legitim la sustinerea deschiderii procedurii de insolventa fata de partea adversa.
In aceeasi ordine de idei, contrar aprecierilor creditoarei, nu se poate da valoare probatorie absoluta unui extras de cont emis de catre debitoare, in sensul de a aprecia ca sumele cuprinse in acesta au natura unor creante certe, ignorandu-se inregistrarile anterioare din contabilitate, din contul de provizioane pentru litigii, toate litigiile purtate intre parti cu privire la valoarea corecta a debitelor datorate de debitoare si faptul ca, din celelalte probatorii a rezultat ca debitoarea a inteles sa consemneze in cuprinsul respectivului document exact sumele contestate de ea ca le-ar datora, diferentele pana la valoarea totala ale fiecarei facturi fiind achitate.
Mai mult, fata de contestarea constanta de catre debitoare a cantitatilor de apa facturate de creditoare, apar plauzibile sustinerile sale conform carora extrasul de cont nr. 606/ 09.04.2013 a fost emis nu atat ca o recunoastere a creantelor pretinse de catre furnizor, ci pentru a nu fi sanctionata, tinand cont de dispozitiile art. 28 alin. 1 din O.M.F.P. nr. 2861/ 2009, potrivit carora creantele si obligatiile fata de terti sunt supuse verificarii si confirmarii pe baza extraselor soldurilor debitoare si creditoare ale conturilor de creante si datorii care detin ponderea valorica in totalul soldurilor acestor conturi, potrivit "Extrasului de cont" (cod 14-6-3) sau punctajelor reciproce scrise, iar nerespectarea acestei proceduri, precum si refuzul de confirmare constituie abateri de la prezentele norme si se sanctioneaza potrivit legii.
Cu privire la sumele aferente facturilor fiscale emise in perioada 31.05. - 31.12.2012, se constata ca in extrasul de cont respectiv debitoarea a inscris numai valorile pe care a considerat ca le-ar datora in mod real, iar desi la acel moment nu fusesera efectuate plati in contul acestora, pe parcursul prezentului proces s-a dovedit ca, prin ordinele de plata emise in perioada 13.05. - 04.10.2013, s-au achitat partial facturile fiscale din perioada 29.06. - 31.08.2012.
Coroborand acestea cu faptul ca, din Registrele de banca pentru perioada 01.01. - 31.10.2013 a reiesit ca, lunar, debitoarea a avansat diverse sume catre creditoare, instanta considera ca nici aceste sume nu pot avea caracterul unor creante certe pe care creditoarea sa se intemeieze in mod legitim la sustinerea deschiderii procedurii de insolventa fata de partea adversa.
In alta ordine de idei, instanta constata ca neintelegerile dintre parti au fost declansate ca urmare a contestarii de catre debitoare a cantitatilor de apa ce i s-au facturat de catre creditoare si implicit a sumelor eveidentiate in facturile emise de catre aceasta. Totodata, ca urmare a promovarii de catre creditoare a unor actiuni in instanta, s-a administrat proba cu expertiza de specialitate, care a concluzionat ca ar fi existat anumite nereguli la apometrele folosite de respectiva parte, de natura a influenta masuratorile cantitatilor de apa livrate debitoarei, cel putin incepand cu luna aprilie 2009.
Este evident astfel ca aceasta a fost cauza care a determinat-o pe creditoare ca, la datele de 01 si 03.08.2012, sa procedeze la montarea si punerea in functiune a unor noi aparate de masura a cantitatilor de apa distribuite com. Floresti.
In aceste conditii, pe fondul litigiilor dintre parti determinate de anumite probleme existente la apometrele folosite pentru determinarea cantitatii de apa livrate debitoarei, care au fost constatate inclusiv de catre un expert, este evident ca nu poate avea caracter cert creanta invocata de creditoare care se intemeiaza pe facturile emise in perioada 07.01.2008 - 31.07.2012, la baza carora au stat consumurile constatate cu respectivele aparate de masura.
Pe de alta parte, chiar daca a rezultat ca din luna august 2012 masuratorile au fost facute cu alte aparate, dupa cum s-a aratat mai sus, pentru facturile emise in perioada 31.08. - 31.12.2012 a rezultat ca, pe parcursul procesului de fata, debitoarea a efectuat plati catre creditoare.
Totodata, pentru eventualele creante ale creditoarei fata de debitoare ulterioare datei de 31.12.2012 si care nu au fost cuprinse in extrasul de cont nr. 606/ 09.04.2013, instanta constata ca in cauza de fata ele nu au fost probate de catre creditoare, desi ei i-ar fi incumbat sarcina probei, potrivit art. 249 C. pr. civ.
In acest sens, debitoarea a fost cea care a depus la dosarul cauzei extrasele de cont nr. 1501 si nr. 1502/ 14.11.2013 emise de creditoare in baza unor facturi fiscale emise in perioada 28.12.2007 - 28.02.2011 si 16.11.2011 - 30.09.2013, cat si adresa ei nr. 1524/ 19.11.2013, prin care a instiintat-o pe creditoare ca nu confirma respectivele sume, pe care le-a inregistrat in contabilitate in contul aferent provizioanelor pentru litigii. Mai mult, atitudinea adoptata de debitoare chiar dupa montarea noilor apometre nu poate aparea ca fiind abuziva, avand in vedere ca, in cuprinsul proceselor verbale de montare, desi exista rubricatie si pentru aceasta parte, ele nu au fost insusite in vreun mod de reprezentantii sai.
Fata de toate cele de mai sus, instanta constata ca, in cauza, creditoarea nu a facut dovada faptului ca detine fata de debitoare o creanta certa avand o valoare mai mare decat valoarea prag de 45.000 lei, astfel incat sa poata cere, in mod justificat, deschiderea procedurii de insolventa impotriva acesteia.
Nu in ultimul rand, instanta constata ca, desi pentru creantele materializate in extrasul de cont nr. 606/ 09.04.2013, aferente perioadei 07.01.2008 - 31.12.2012, termenul de scadenta a lor, astfel cum a fost stabilit conventional de parti, a fost depasit cu peste 90 de zile, fara ca ele sa fie achitate integral, aceasta situatie a fost determinata nu de starea de insolventa in care s-ar afla debitoarea, ci de neintelegerile dintre parti cu privire la cuantumul corect al cantitatilor de apa livrate, de natura a afecta si valoarea acceptata la plata de beneficiar.
In acest sens, din probele administrate in cauza a rezultat, indubitabil, faptul ca, cel putin incepand cu data de 05.05.2009, creditoarea a fost sesizata cu anumite nereguli relativ al cantitatile de apa real furnizate, iar pe acest fond au existat mai multe litigii in care instantele au dat castig de cauza debitoarei, retinand ca fiind adevarate respectivele nereguli, dar si ca, in perioada 27.08.2009 - 31.10.2013, debitoarea a efectuat in mod regulat plati catre creditoare, in contul respectivelor facturi, diferentele neachitate fiind generate de neintelegerile dintre parti, iar nu de insuficienta fondurilor banesti disponibile ale debitoarei.
 Fata de aceste considerente, in baza normelor legale expuse, constatand ca debitoarea a inlaturat prezumtia starii sale vadite de insolventa, iar creditoarea nu este titulara unei creante certe cu o valoare mai mare de 45.000 lei, instanta va respinge, ca neintemeiata, cererea pentru deschiderea procedurii generale de insolventa.
 In ceea ce priveste sustinerile creditoarei in combaterea apararilor debitoarei, instanta apreciaza ca ele nu sunt de natura a conduce la o alta solutie.
In acest sens, cu privire la normele de drept aplicabile, instanta retine ca, de vreme ce actiunea a fost inregistrata pe rolul instantei la data de 17.05.2013, incidente sunt dispozitiile Noului Cod de procedura civila. Trimiterea facuta de debitoare la art. 662 alin. 2 - 4 din acest act normativ, care este cuprins in partea care reglementeaza executarea silita, nu a fost facuta deoarece s-ar invoca necesitatea existentei unui titlu executoriu in vederea promovarii unei cereri de deschidere a procedurii insolventei, ci pentru a se raporta la definitia creantei certe, lichide si exigibile, care reprezinta o conditie necesara formularii unei astfel de actiuni
Referitor la recunoasterea datoriei in suma de 2.060.631,95 lei, prin extrasul de cont emis de debitoare, dupa cum s-a aratat mai sus, desi respectivul inscris vine in sprijinul sustinerilor creditoarei, lui nu i se poate acorda o valoare probatorie absoluta, cu ignorarea celorlalte inregistrari din contabilitatea debitoarei, cat si a solutiilor pronuntate de instantele judecatoresti in litigiile dintre parti determinate de pretentiile solicitate de creditoare in baza contractelor incheiate intre acestea.
In ceea ce priveste valoarea redusa a sumelor achitate de debitoare fata de cuantumul total al creantei invocate de creditoare, instanta apreciaza ca, dupa cum s-a aratat mai sus, aceasta este justificata de contestarea cantitatilor de apa materializate in facturile fiscale emise de creditoare si nu se poate considera ca ar fi determinata de o stare de insolventa a debitoarei.
Nu in ultimul rand, dupa cum s-a mentionat anterior, montarea unor apometre noi si majorarea creantei pretinse de creditoare nu pot fi avute in vedere, de vreme ce respectiva creanta majorata nu a fost probata prin inscrisuri care sa o faca opozabila debitoarei, in timp ce aceasta a contestat-o expres, iar noile aparate s-au montat in lipsa debitoarei, care, in continuare a contestat corectitudinea masuratorilor efectuate

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016