InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Prahova

Contestatie impotriva deciziei de recalculare a pensiei - aplicarea si interpretarea prevederilor Legii nr. 119/2010.

(Sentinta civila nr. 1693 din data de 13.12.2010 pronuntata de Tribunalul Prahova)

Domeniu Pensii | Dosare Tribunalul Prahova | Jurisprudenta Tribunalul Prahova

Prin actiunea inregistrata sub nr. 5195/105/2010 la Tribunalul Prahova, contestatoarea Catoi Eugenia a solicitat in contradictoriu cu intimata Casa Judeteana de Pensii Prahova ca instanta, prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 288751/18.08.2010, emisa de intimata, iar pe cale de consecinta repunerea in situatia anterioara, iar in subsidiar, anularea deciziei de recalculare a pensiei sus mentionate, in sensul stabilirii corecte a punctajului mediu anual si a cuantumului pensiei functie de stagiul de cotizare si de veniturile efectiv realizate si obligarea paratei la plata acestuia de la momentul introducerii actiunii.
Prin sentinta civila 1693/13.12.2010 a Tribunalului Prahova s-a respins contestatia  formulata, ca neintemeiata.
Pentru  a  pronunta  aceasta sentinta  tribunalul a avut in vedere disp. art 1 din Legea 119/2010, conform carora -pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti vor deveni pensii in intelesul dispozitiilor Legii 19/2000, recalcularea urmand a fi efectuata prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii, cu utilizarea algoritmului de calcul prev. de  L. 19/2000 si H.G. 737/2010.
Pensiile de serviciu au fost stabilite initial de catre legiuitor pentru anumite categorii sociale, fiind compuse din doua componente: pensia contributiva platita din bugetul asigurarilor sociale (stabilita prin raportare la contributia efectiva platita de salariat) si pensia suplimentara ce se suporta din bugetul de stat, fara plata vreunei contributii.
Asa fiind, acordarea pensiei suplimentare nu este un privilegiu, ci o masura sociala instituita de stat, ce poate fi eliminata pe cale normativa din ratiuni de ordin economico-financiare de la acel moment.
Astfel, potrivit acestei metodologii, potrivit Legii 19/2000, in procesul de recalculare a pensiei, fiecarei persoane i se determina si i se atribuie un punctaj mediu anual, ce determina cuantumul pensiei in sistemul public de pensii, corespunzator stagiului efectiv de cotizare si prin raportare cotizatia efectiv achitata de asigurat, la determinarea acestui cuantum utilizandu-se valoarea punctului de pensie valabil la data incheierii procesului verbal.
In conformitate cu disp. art 2 alin 3 din Legea nr 47/1992, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata, fara insa a putea modifica prevederile supuse controlului constitutional.
In acest sens, s-a pronuntat decizia nr 871/2010 referitor la exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr 119/2010, statuand ca prevederile acesteia sunt constitutionale, nefiind discriminatorii, ele aplicandu-se tuturor pensiilor speciale si totodata ca acest act normativ nu prevede discriminari si diferentieri procentuale pentru diferitele categorii de persoane carora li se adreseaza.
Totodata, Curtea Constitutionala prin decizia 873/2010 a apreciat, in argumentarea respingerii exceptiei de neconstitutionalitate a Legii nr 119/2010 ca acordarea pensiei suplimentare nu se subsumeaza dreptului constitutional la pensie, astfel cum este reglementat in art 42 alin 2 din Constitutie, aratand ca in conceptul de drepturi castigate, pot intra doar prestatiile deja realizate pana la intrarea in vigoare a noii reglementari. De altfel, legea, sub acest aspect, nu retroactiveaza, intrucat urmareste o recalculare a drepturilor de pensii, avandu-se ca unic principiu, cel al contributivitatii.
Nu se poate sustine ca pensiile stabilite anterior nu ar intra sub imperiul acestei recalculari, intrucat ar fi in contradictie cu principiul de baza statuat prin Legea 19/2000, cel al contributivitatii.
Pe de alta parte, aplicarea principiului drepturilor castigate dupa intrarea in vigoare a noilor reglementari ar conduce la inechitati vadite intre categoriile de personal stabilite de lege si pensionate anterior, respectiv ulterior intrarii in vigoare a legii, creandu-se in acest mod o veritabila stare de discriminare.
Totodata, legea nr 119/2010 nu incalca principiul retroactivitatii consacrat de art. 15 alin 2 din Constitutie (decizia 375/2005 a Curtii Constitutionale) intrucat nu se refera la o recalculare retroactiv, dispunand doar pentru viitor.
In acest sens, neacordarea pensiei suplimentare, raportat la resursele financiare aflate la dispozitia statului in acest moment, nu poate fi considerata incalcarea prevederilor art 20 din Constitutie rap la art 1 din Protocolul 1 al CEDO.
In cauza Muller/Austria, CEDO a statuat ca textul art 1 din Protocol 1 din CEDO nu poate fi interpretat in sensul ca acea persoana ar avea dreptul la o pensie intr-un anumit cuantum.
In consecinta, atata timp cat unicul criteriu prin care s-a stabilit pensia in sistemul public de asigurari sociale este cel al contributivitatii, principiu consacrat de legea nr 19/2000, nu se poate aprecia ca exista motive legale pentru a conduce la anularea deciziei contestate, asa incat in temeiul disp. art. 155 si urm. din legea nr. 19/2000 urmeaza a respinge contestatia ca neintemeiata.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Pensii

LITIGIU DE ASIGURARI SOCIALE. CUMULUL PENSIEI DE INVALIDITATE GRADUL III CU INDEMNIZATIA AFERENTA UNEI FUNCTII PUBLICE. CONTESTATIE DECIZIE DEBIT - Sentinta civila nr. 6617/97/2010 din data de 18.04.2011
Litigiu de asigurari sociale. Contestarea deciziei de respingere a cererii privind acordarea pensiei de serviciu in baza Legii nr.303/2004. Decizie de debit emisa de Casa de Pensii pentru recuperarea diferentelor de pensie. - Sentinta civila nr. 334/LM/2011 din data de 22.02.2011
Litigiu de asigurari sociale. Recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor realizate in acord global, in raport de considerentele Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 30/2009 - Sentinta civila nr. 1567LM/2010 din data de 02.11.2010
CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL - Sentinta civila nr. 282/LM/2010 din data de 10.12.2010
PENSIE DE INVALIDITATE. POSIBILITATEA CUMULARII CU VENITURI REALIZATE DIN PRESTAREA UNEI ACTIVITATI IN BAZA UNUI CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCA. - Sentinta civila nr. 980/LM/2009 din data de 14.05.2009
Contestatie decizie de pensionare - Sentinta civila nr. 1180/LM/2007 din data de 28.12.2007
1. Decizie de stabilire a pensiei de serviciu in baza Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea. Conditii de acordare. - Decizie nr. speta 9 din data de 14.01.2008
4. Anulare Decizie pentru stabilirea pensiei pentru limita de varsta si munca depusa. Valorificarea indemnizatiei de conducere conform inregistrarilor din carnetul de munca. - Sentinta civila nr. speta 8 din data de 14.01.2008
Contestatie impotriva deciziei de revizuire a pensiei - Sentinta civila nr. 413 din data de 29.03.2012
Recalcularea pensiei cu luarea in calcul al veniturilor obtinute in acord global - Sentinta civila nr. 643 din data de 07.05.2012
Anulare decizie de debit emisa ca urmare a cumulului pensiei de invaliditate de gr. III. cu alte venituri. - Sentinta civila nr. 496 din data de 23.04.2012
Sume retinute din pensie reprezentand contributie de asigurari sociale in procent de 5.5%. - Sentinta civila nr. 405 din data de 21.04.2011
Contestatie impotriva Deciziei de pensionare - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2011
Abandon de familie. Modificarea sanctiunii in apel. - Decizie nr. 147 din data de 26.04.2010
Abandon de familie .Achitarea debitului restant la plata contributiei la pensia de intretinere in timpul procesului ,Suspendarea conditionata a executarii pedepsei - Decizie nr. 133 din data de 19.04.2010
Contestatie impotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu - Sentinta civila nr. 1187 din data de 18.11.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 629 din data de 17.07.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 118 din data de 27.01.2011
Transformare pensie de serviciu in pensie de asigurari sociale - Sentinta civila nr. 1253 din data de 30.11.2010
Ajutor acordat militarilor la cu ocazia trecerii in rezerva - Sentinta civila nr. 1174 din data de 18.11.2010