Evacuare; corelatia intre dreptul de proprietate, dreptul la domiciliu si dreptul la viata de familie, din perspectiva art.8 din CEDO

Prin sentinta civila nr. 1833/12.11.2009 pronuntata de Judecatoria Valenii de Munte, instanta de fond a admis in parte cererea formulata de reclamant, a dispus evacuarea  paratei C.V. din locuinta acestuia si a respins cererea reclamantului C.O.de evacuare a paratilor C.E. si C.S., ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca reclamantul este proprietarul imobilului situat in or.Valenii de Munte, jud.Prahova, astfel cum rezulta din certificatul de mostenitor nr.738/18.09.1990 (fila 5) si testamentul autentificat sub nr.935/11.12.1969 (fila 6).
      In calitate de proprietar al imobilului aratat, reclamantul a avut dreptul sa dispuna in mod exclusiv si absolut de bunul sau, in temeiul  art.480 C.civil, in vreme ce paratii  il impiedica pe acesta sa-si exercite in mod cumulativ atributele dreptului sau de proprietate.
      Instanta de fond a mai constatat ca paratii ocupa  fara niciun titlu locativ imobilul proprietatea reclamantului, nefacand in nici un fel dovada acestuia conform art.1169 C.civil, rezultand astfel ca au calitatea unor simpli tolerati in imobilul in speta, astfel incat, la simpla manifestare de vointa a proprietarilor, in sensul de a nu-i  mai tolera pe acestia in  imobil (ceea ce in speta  se confirma prin insasi formularea actiunii de chemare in judecata), sanctiunea este cea a evacuarii.
      Totodata, instanta a avut in vedere faptul ca paratii sunt fiul, nora si nepotul reclamantului, iar din probele administrate in cauza, respectiv declaratiile martorilor.., a rezultat ca doar parata C.V. are un comportament incompatibil cu convietuirea in cadrul aceluiasi imobil, chiar daca paratii ocupa o camera separata, acestia avand acces in tot imobilul.
      Instanta de fond a constatat ca potrivit prevederilor art. 86 din Codul familiei, descendentul, cat timp este minor, are drept la intretinere oricare ar fi pricina nevoii in care el se afla, obligatia de intretinere existand intre sot si sotie, parinti si copii, cel care infiaza si infiat, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, precum si intre celelalte persoane anume prevazute de lege.
      In speta, niciunul dintre parinti nu a avut locuinta proprie si prin urmare niciunul nu a putut asigura o locuinta minorului, situatie in care, obligatia de a asigura locuinta revine bunicilor. Bunicul patern care a asigurat pana in prezent locuinta minorului impreuna cu parintii sai, a solicitat insa evacuarea.
      Din toate probele administrate in cauza a rezultat ca, in realitate, reclamantul ar dori sa evacueze numai pe mama minorului. Potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai iar potrivit art. 31 alin.1 si 2 din acelasi act normativ, ambii parinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti trebuie sa aiba in vedere interesul superior al copilului si sa asigure bunastarea materiala si spirituala a copilului, in special prin ingrijirea acestuia, prin mentinerea relatiilor personale cu el, prin asigurarea cresterii, educarii si intretinerii sale, precum si prin reprezentarea sa legala si administrarea patrimoniului sau.
      Recent, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauza Cosic c. Croatiei (cererea nr. 28261/06, hotararea din 15 ianuarie 2009) analizand o situatie in care, cu respectarea dreptului intern, s-a dispus evacuarea unei persoane, a retinut ca hotararile instantelor nationale au fost intemeiate exclusiv pe constatarea ca persoana a carei evacuare s-a dispus nu avea niciun drept pentru a ocupa apartamentul potrivit legislatiei interne in vigoare. Curtea, facand trimitere la jurisprudenta sa anterioara (McCann c. Regatului Unit, nr. 19009/04, par. 50, 13 mai 2008) a aratat ca pierderea locuintei de catre o persoana este o forma extrema a ingerintei in dreptul la respectarea domiciliului. Oricarei persoane care risca o restrangere atat de grava, arata Curtea, trebuie sa i se dea posibilitatea ca o instanta de judecata sa analizeze si sa stabileasca proportionalitatea si rezonabilitatea masurii prin prisma art. 8 din Conventie, chiar daca, potrivit dreptului intern, dreptul sau de a ocupa un imobil s-a stins (paragr. 21-23).
      Din cele expuse mai sus, instanta de fond a apreciat ca rezulta ca, in speta, reclamantul avea un drept necontestat de proprietate asupra imobilului, iar minorul avea si el dreptul la domiciliu si dreptul de a locui impreuna cu ambii parinti, atat timp cat nu s-a dispus incredintarea cresterii si educarii minorului unuia dintre parinti.
      Prima instanta a considerat ca, fata de interesele aflate in conflict, prin prisma interesului superior al minorului, admiterea in totalitate a actiunii ar aduce atingere dreptului la domiciliu al copilului si al parintilor sai, iar o astfel de ingerinta nu ar putea fi justificata in speta.
      O solutie echitabila pentru ambele parti este evacuarea doar a paratei C.V., tinand cont de comportamentul acesteia fata de reclamant si sotia sa, in acest fel asigurandu-se in continuare locuinta necesara pentru minorul C.S. si tatal sau.
      Chiar daca aceasta solutie ar echivala cu o despartire in fapt a sotilor, prima instanta a considerat ca nu poate ignora in totalitate prevederile art.480 C.civ., dar nici celelalte prevederi legale, mai sus mentionate,  care ocrotesc interesul superior al copilului.
      Impotriva acestei hotarari a declarat apel apelanta-parata C.V. aratand, prin motivele de apel, ca instanta de fond a omis sa faca aplicarea prevederilor art. 129 C.pr.civ., prima instanta neaprofundand probele pentru a stabili in mod cert daca sotia intimatului este coproprietara asupra imobilului aflat in litigiu.
      Apelanta a mai aratat ca probele in cauza sunt incomplete si au fost analizate separat si nu coroborate in cadrul procesual, mentionand faptul ca prin evacuarea sa, familia se destrama si ca fiul sau minor are nevoie de ingrijire materna, aceasta neputand fi suplinita de bunicul patern care este cunoscut ca avand un comportament neadecvat.
      Apelanta-parata a precizat ca solutia instantei de fond s-a bazat numai pe declaratiile fiicei si nepoatei intimatului si ca, desi actiunea este importanta sub aspect social si familial, s-ar fi impus audierea unor rude mai indepartate in grad, care cunosteau aspecte de natura a conduce la ideea ca viata intimatului este stresata si imposibila ca urmare a comportamentului apelantei si a sotului acestuia, sustinandu-se acest neadevar.
      Apelanta-parata a invederat de asemenea faptul ca, in realitate, in toata perioada cat a locuit impreuna cu socrii sai a acordat respectul cuvenit, a ingrijit-o pe soacra sa care este imobilizata la pat, a achitat facturile pentru utilitati si a fost o mama si o sotie care a incercat sa mentina in gospodarie un climat propice pentru convietuire.
      In dovedirea motivelor de apel, parata a solicitat suplimentarea probatoriului cu inca un martor si inscrisuri, in temeiul disp. art. 295 pct. 2 c.pr.civ.
      In subsidiar, apelanta a solicitat admiterea apelului si respingerea actiunii reclamantului, potrivit art.296 Cod procedura civila, cu obligarea partii adverse la plata cheltuielilor de judecata efectuate.
      Apelul a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.1418/331/2009, iar intimatii, legal citati, nu au depus la dosar intampinare, insa reclamantul s-a prezentat in fata instantei si a solicitat respingerea caii de atac exercitate, ca fiind nefondata. .
      Examinand sentinta atacata, prin prisma motivelor de apel formulate de parata, dar si a dispozitiilor legale incidente, tribunalul apreciaza ca aceste motive sunt nefondate, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse.
      Conform art.480 Cod civil dreptul de proprietate este un drept absolut si exclusiv, conferind proprietarului toate cele trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia, asupra bunului sau, toate celelalte persoane fiind obligate sa nu faca nimic de natura sa aduca atingere acestui drept, cu exceptia situatiei in care sunt titularele  vreunui drept statuat prin lege sau consimtit  de proprietar.
In litigiul supus analizei, apelanta parata nu detine niciun drept locativ asupra imobilului proprietatea intimatului-reclamant, in care a locuit in virtutea calitatii de sotie a intimatului C.E., fiul lui C.O., din casatoria celor doi rezultand minorul  C.S., in varsta de 12 ani.
      Tribunalul apreciaza ca analiza apelului promovat de C.V. trebuie sa porneasca de la concluzia corecta a  primei instante care a constatat, pe baza probelor administrate, ca reclamantul urmareste, de fapt, doar evacuarea apelantei-parate.
      O atare concluzie este confirmata si de imprejurarea ca intimatul-reclamant nu a exercitat apel impotriva sentintei nr.1833/12.11.2009 a Judecatoriei Valenii de Munte, motiv pentru care, in mod logic, trebuie subliniat acordul sau ca intimatul-parat C.E. si fiul acestuia C.S. sa continue sa locuiasca in imobilul situat in Valenii de Munte, jud.Prahova, hotararea atacata trecand, sub acest aspect, in puterea lucrului judecat.
      Tocmai de aceea, instanta de control judiciar trebuie sa analizeze proportionalitatea si rezonalibilitatea masurii evacuarii apelantei-parate din imobilul in care locuieste impreuna cu sotul si copilul sau, prin prisma art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ce include in sfera sa protectie atat dreptul oricarei persoane la domiciliu, cat si dreptul la viata de familie existenta, raportat la dispozitiile art.1 din Protocolul  aditional nr.1 la Conventie, ce garanteaza dreptul de proprietate de care orice persoana trebuie sa se bucure asupra bunului sau.
      In contextul aratat, instanta de apel, examinand jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului sub aspectul obligatiilor pozitive legate de viata de familie care, in temeiul art.8 din Conventie, revin statelor parti, constata ca principalul element al vietii de familie este reprezentat de dreptul parintilor si copiilor de a trai impreuna, astfel incat relatiile de familie sa se poata dezvolta in mod normal (Hotararea data in cauza Marckx contra Belgiei), iar membrii familiei sa se poata bucura reciproc de compania celorlalti.
Astfel, Conventia, in mod special art.8, recunoaste si protejeaza viata de familie, dreptul parintilor de a-si folosi autoritatea asupra copiilor, tinand seama de responsabilitatile lor corelative. In realitate, exercitarea drepturilor parintesti reprezinta un element fundamental al vietii de familie (Hotararea din cauza Nielsen contra Danemarcei).
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a afirmat in mod constant ca articolul 8 implica dreptul parintelui de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau, precum si obligatia autoritatilor nationale de a dispune aceste masuri (Hotararea pronuntata in cauza Sophia Gudrun contra Turciei).
In plus,  trebuie subliniata importanta cruciala a examinarii aspectelor care servesc cel mai bine interesele copilului, acest interes trecand inainte de orice alta consideratie, numai un comportament nedemn putand justifica/permite ca o persoana sa fie privata de drepturile sale parintesti in interesul superior al copilului (Hotararea data in cauza Gnahore contra Frantei).
Prin sentinta atacata, judecatorul fondului a analizat trunchiat incidenta art.8 din Conventie in solutionarea raporturilor dintre partile litigante, doar sub aspectul dreptului minorului la domiciliu, facand totala abstractie de relatia copilului cu mama sa, dar si de relatiile dintre soti, evacuarea in mod exclusiv a apelantei-parate avand drept consecinta indubitabila destramarea familiei pe care acestia o constituie, mai ales ca nu s-a dovedit ca ar avea posibilitatea de a-si stabili domiciliul comun intr-un alt imobil.
De asemenea, nu poate fi ignorat faptul ca probele administrate cu prilejul judecatii in fond nu sunt de natura sa demonstreze o conduita ilicita a apelantei-parate atat de grava pentru a justifica indepartarea sa din imobilul in care locuieste  de aproximativ 18 ani, asa cum a relatat martora C.D.E.,  impreuna cu restul familiei.
In ceea ce priveste depozitiile martorelor (filele 15-16 dosar fond), tribunalul retine ca acestea au precizat ca parata adreseaza cuvinte jignitoare si l-a chemat la politie pe reclamant, provocand scandal si certandu-se cu sotul si socrul sau.
Pe langa caracterul inerent subiectiv al respectivelor declaratii generat de relatia martorelor cu reclamantul (prima fiind fiica, iar cealalta nepoata acestuia), tribunalul constata ca adresarea de cuvinte jignitoare si certurile invocate de C.O. nu constituie fapte antisociale susceptibile a aduce o atingere considerabila vietii ori integritatii sale fizice sau psihice pentru a justifica infrangerea interesului superior al intimatului minor de a fi crescut si educat de ambii parinti.
Mai mult decat atat, nu poate fi ignorat faptul ca stabilirea domiciliului intimatului-parat si al apelantei in imobilul proprietatea reclamantului s-a realizat cu acordul acestuia , ca o manifestare fireasca a relatiilor dintre parinti si copilul lor aflat in imposibilitate  materiala de a-si achizitiona un imobil la momentul cand si-a intemeiat propria familie.
Toate aceste precizari conduc la concluzia ca solutia adoptata de prima instanta este nefondata in parte, motiv pentru care, in baza art.296 Cod procedura civila cu aplicarea art. 30 si art.31 din Legea nr. 272/2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului, coroborate cu art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, tribunalul va admite apelul declarat de parata impotriva sentintei civile nr. 1833/12.11.2009, pronuntata de Judecatoria Valenii de Munte, pe care o va schimba in parte in sensul ca va respinge cererea de evacuare a apelantei, formulata de C.O., ca fiind neintemeiata.
In rest, aceasta sentinta va fi mentinuta ca legala si temeinica.
In baza art.274 Cod procedura civila,. Intimatul-reclamant, aflat in culpa procesuala, va fi obligat la plata sumei de 5,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa de timbru si timbru judiciar, catre apelanta-parata.