InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Olt

Contract de intretinere .Interpretarea conventiei conform art. 977 si urm Cod civil dupa intentia comuna a partilor si nu a denumirii actului incheiat.

(Decizie nr. 991 din data de 05.10.2010 pronuntata de Tribunalul Olt)

Domeniu Contracte | Dosare Tribunalul Olt | Jurisprudenta Tribunalul Olt

Contract de intretinere .Interpretarea conventiei  conform art. 977 si urm Cod civil dupa intentia comuna a partilor si nu a denumirii  actului incheiat.

Asupra recursului civil de fata:
Prin sentinta civila  nr. 3697 din 22.06.2010 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr. 4413/311/2010, s-a respins ca inadmisibila actiunea formulata de reclamantul O. S. in contradictoriu cu paratul I.C..
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca nu sunt indeplinite dispozitiile impuse de art.5  al.2 din Legea 247/2005, iar intre parti s-a incheiat un antecontract de intretinere si nu unul de vanzare cumparare, intrucat obligatia reclamantului urmeaza a fi executata sub forma de intretinere.
Impotriva acestei sentinte a  formulat recurs reclamantul, considerand-o netemeinica si nelegala, intrucat instanta de fond a dat o interpretare eronata probatoriilor si a dispozitiilor art. 1294 din codul civil, antecontractul incheiat cuprinzand toate elementele necesare unui contract de vanzare cumparare cu privire la acordul de vointa al partilor, identificarea bunului si pretul convenit care a fost stabilit de parti la 5.000 lei, modalitatea de achitare fiind prin prestatii succesive .
Considera recurentul ca  partile puteau stabili si o alta modalitate de achitare a pretului, chiar si sub forma intretinerii prestate de cumparator in folosul vanzatorului.
De asemenea, sentinta este nelegala intrucat au fost incalcate dispozitiile art. 5 al.2 din Legea 247/2005, acest text de lege avand o larga aplicare si in cazul constructiei dintr-un imobil cu mai multe apartamente.
Paratul legal citat, nu a depus la dosar intampinare.
Analizand sentinta prin prisma motivelor de recurs invocate dar si in lumina dispozitiilor art. 304 ind.1 cod procedura civila, tribunalul urmeaza sa constate ca recursul este nefondat.
Reclamantul a  sesizat instanta de fond cu o actiune prin care a solicitat  pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate intervenita vanzarea cumpararea imobilului (garsoniera) situat in Slatina str.Libertatii nr.6 bl.17. ap.80.
Din continutul actului intitulat de parti ,,antecontract de vanzare cumparare’’ aflat la fila 3 dosar de fond, rezulta ca partile s-au inteles cu privire la incheierea in viitor a unui contract ce are caracterul de contract de intretinere, vanzatorul rezervandu-si un drept de habitatie , iar cumparatorul urmand a achita pretul de 5.000 lei sub forma intretinerii acordate paratului .
In atare situatie, instanta de fond nu putea constata existenta unui antecontract de vanzare cumparare incheiat intre parti, atata timp cat partile au incheiat un antecontract de intretinere, obiectul acestuia rezultand din modalitatea de plata a pretului sub forma intretinerii periodice.
Contractul de intretinere fiind un contract nenumit  nu are o reglementare proprie, fiindu-i aplicabile dispozitiile generale ale codului civil privind contractele.
Tribunalul apreciaza ca instanta de fond a interpretat corect conventia incheiata de parti la 23.11.2007, asa cum impun dispozitiile art. 977 si urmatoarele din codul civil, intentia comuna a acestora fiind incheierea unui antecontract de intretinere si nu a unuia de vanzare cumparare .
Sub aspectul dispozitiilor art. 5 al.2 din Legea 247/2005, criticile recurentului sunt, de asemenea nefondate, intrucat legiuitorul a dat posibilitatea pronuntarii unor hotarari judecatoresti care sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare cu privire la imobilele terenuri reconstituite conform legilor funciare, dispozitiile neputand fi aplicate in cazul imobilelor constructii situate in cladiri cu mai multe apartamente.
Constatand astfel ca instanta de fond a dat o interpretare corespunzatoare probatoriilor administrate, raportat la continutul cererii cu care a fost sesizata de reclamant si a inscrisurilor depuse de acesta, tribunalul in conformitate cu dispozitiile art. 312 cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.

Data publicarii pe portal : 03.12.2010
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011