Nulitatea sesizarii. Conditii de existenta.

Prin incheierea penala nr.56/7.09.2009 a Judecatoriei Tg.Mures a fost respinsa ca nelegala, in baza art. 149 ind. 1 si art. 197 alin. 2 Cod pr. pen., propunerea Parchetului de pe langa Judecatoria  Tg. Mures de luare a masurii arestarii preventive fata de inculpatii Xx, Xx si Xx.
In motivare, se arata ca urmarirea penala in cauza era in intregime de competenta Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), si nu se justifica modul de a proceda al Parchetului de pe langa Judecatoria Tg. Mures, de a disjunge cauza si a-si declina competenta in favoarea DIICOT doar pentru infractiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, si a retine cauza si a sesiza instanta cu propunerea de arestare preventiva in ce priveste infractiunile de santaj si lipsire de libertate.
Impotriva acestei hotarari a formulat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Mures.
In motivarea recursului, Parchetul arata ca in cursul urmaririi penale Parchetul este singurul indreptatit sa hotarasca o anume incadrare juridica, de care instanta sesizata cu propunerea de arestare este legata. Oricum, judecatorul delegat de la prima instanta nu putea sa considere ca, pe de o parte, Judecatoria este competenta sa solutioneze propunerea de arestare, iar pe de alta parte Parchetul de pe langa Judecatorie nu este competent sa o formuleze. Prima instanta nu putea considera nule actele parchetului local, DIICOT fiind cea care, in eventualitatea reunirii din nou a cauzelor, va decide mentinerea sau nulitatea lor. Disjungerea cauzei, in lipsa cazului de indivizibilitate prev. de art. 33 lit. c Cod pr. pen., este la latitudinea magistratului investit. Judecatorului sesizat cu propunerea de arestare nu ii este permis sa faca aprecieri cu privire la oportunitatea disjungerii. Oricum, Parchetul ofera o serie de argumente care justifica aceasta oportunitate.
Analizand recursul declarat prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, in conformitate cu prev art 385 ind. 6 alin 3 Cod pr. penala, instanta il considera fondat.
Considerentele pe care instanta de recurs le are in vedere sunt urmatoarele:
Argumentatia apararii, preluata de judecatorul delegat de la prima instanta, nu este lipsita de merite, si isi poate dovedi utilitatea in alte cauze, precum cea citata de avocatul inculpatului Xx. Ea nu isi are rostul, insa, in dosarul de fata.
Este adevarat ca, odata investiti cu solutionarea propunerii de arestare, judecatorul delegat si instanta de recurs sunt suverani sa aprecieze orice element care are tangenta cu conditiile arestarii, asa cum rezulta ele explicit sau implicit din prevederile art. 136 si urm. si ale art. 149 ind. 1 si urm. Cod pr. pen.. Dupa cum, este inexacta, din punctul de vedere al instantei, sustinerea Parchetului ca anume acte de urmarire penala din cauza ar scapa de principiu si in orice caz de sub imperiul instantei sesizate. In masura in care masura disjungerii cauzei de catre parchet ar fi fost indreptata impotriva dreptului la aparare al inculpatilor sau impotriva bunei administrari a justitiei, judecatorul delegat o putea considera nula, tocmai pentru a salvgarda aceste drepturi si acest interes. Nu este cazul in speta. In acest dosar, Parchetul de pe langa Judecatorie si-a pastrat spre urmarire santajul si lipsirea de libertate, infractiuni care rezulta din fapte precise, care pot fi probate si impotriva carora se poate face apararea in mod autonom. Nu era acum momentul ca judecatorul delegat de la Judecatorie sa se preocupe de masura in care dosarul trimis DIICOT intruneste aceleasi deziderate.
In speta, disjungerea cauzei dispusa de Parchet prin Ordonanta din 31.08.2009 este o simpla masura de administrare a dosarului pentru considerente de oprtunitate. Nu este cazul ca ea sa faca in prezenta procedura a arestarii obiectul preocuparii instantei. Daca si cand vor fi investite cu judecarea cauzelor privind, pe de o parte, santajul si lipsirea de libertate, iar pe de alta parte asocierea in vederea savarsirii de infractiuni, instantele competente vor putea decide asupra oportunitatii conexarii cauzelor.
Nu in ultimul rand, trebuie remarcat , competenta in cazul acestor infractiuni apartine in mod indiscutabil  Judecatoriei, respectiv Parchetului de pe langa Judecatorie, ceea ce distinge speta de cauza la care facea referire avocatul inculpatului Xx. Actele procesuale indeplinite de Parchetul local cu privire la acestea sunt valabile din acest punct de vedere. O problema s-ar pune cu privire la acte in masura in care se refera la infractiunea de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, pentru care, intr-adevar, nu era competent. Dar cu aceasta problema, Judecatoria nu va fi niciodata investita.
In ce priveste o serie de argumente, altele decat cele care isi gasesc in considerentele de mai sus raspuns, aduse in recurs de aparatorii inculpatilor in favoarea solutiei atacate de Parchet, acestea nu pot fi nici ele primite:
-Articolele 7, 8 din Legea 39/2003 nu instituie un caz special de indivizibilitate, fiindca ele contin dispozitii de drept material, referitoare la concursul de infractiuni si la cuantumul pedepsei (pentru ce intereseaza argumentatia apararii), in timp ce indivizibilitatea este o institutie de drept procesual. Capitolul de dispozitii procedurale din lege nu se preocupa de institutia indivizibilitatii. Stabilirea pedepselor pentru infractiuni diferite aflate in concurs se poate face si de instante diferite. In vederea acestui caz, exista art. 36 din Codul penal.
-Daca DIICOT va decide reunirea cauzelor, Parchetul de pe langa Judecatorie va trebui, intr-adevar, sa ii trimita dosarul. Dar pana acum nu a facut-o, si nici inculpatii, nici Judecatoria Tg. Mures nu au conform dreptului procesual in vigoare prerogativa de a indica DIICOT ce infractiuni sa urmareasca.
-Incadrarea juridica a faptelor descrise in propunerea de arestare in prevederile referitoare la santaj si lipsire de libertate nu este, in aparenta, defectuoasa.
-Greseala recunoscuta de Parchet prin Ordonanta din 31 august priveste competenta de a urmari infractiunea de asociere la savarsirea de infractiuni. Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Mures nu a admis nici un moment ca nu ar fi competent sa cerceteze infractiunile de santaj si lipsire de libertate.
-Tribunalul nu ar fi competent in prima instanta decat daca ar fi sesizat pentru infractiunea de asociere in vederea savarsirii de infractiuni. Cum dosarul are ca obiect doar infractiunile de santaj si lipsire de libertate prev. de art. 194 alin. 1 si art. 189 alin. 1, 2 Cod penal,  competenta apartine Judecatoriei.
Asa fiind, instanta va admite recursul declarat  de Parchetul de pe langa Judecatoria  Targu-Mures, in baza art 385 ind.15 pct. 2 lit. c Cod procedura penala  si in consecinta va casa integral sentinta atacata si va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare. In masura in care situatia ramane aceeasi, in sensul art. 385 ind. 18 Cod pr. pen., urmeaza ca  judecatorul de la Judecatoria Tg. Mures, dupa ascultarea inculpatilor care vor dori sa dea declaratii, sa admita ori sa respinga propunerea de arestare prin incheiere motivata prin prisma probelor si lucrarilor dosarului, conform art. 149 ind. 1 Cod penal.
Cheltuielile judiciare avansate de stat in  recurs vor ramane in sarcina statului, in baza art.192 alin.3 Cod procedura penala.