Nulitatea urmaririi penale. Conditii de existenta.

Asupra cailor de atac de fata,
I. Prezentarea sesizarilor. 1. Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub dosar nr. 1796/2009(9662/320/2008)/26 martie 2009, inculpata Xx a declarat recurs impotriva sentintei penale nr. 307/6 martie 2009 pronuntate de Judecatoria Tg.-Mures in dosarul nr. 9662/320/2008.
In motivarea caii de atac, in esenta, inculpata contesta temeinicia hotararii primei instante sub aspectul dispozitiei privind respingerea unei parti insemnate a exceptiilor de procedura invocate de acuzata in fata judecatoriei.
2. Prin cererea inregistrata la Tribunalul Mures sub acelasi numar, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Tg.-Mures a declarat recurs impotriva sentintei penale nr. 307/6 martie 2009 pronuntate de Judecatoria Tg.-Mures in dosarul nr. 9662/320/2008.
In motivarea recursului, procurorul contesta, la randul sau, temeinicia dispozitiei primei instante de dezivenstire si restituire a cauzei la Parchet in vederea refacerii urmaririi penale. In acest sens, titularul recursului sustine ca actele de urmarire penala prin care a fost autorizata interceptarea si inregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpatei au fost efectuate cu respectarea dispozitiilor legale referitoare la competenta dupa materie.
Analizand recursurile formulate in cauza prin prisma materialului dosarului nr. 9662/320/2008 al Judecatoriei Tg.-Mures, a sustinerilor si concluziilor recurentilor, precum si din oficiu in limitele efectului devolutiv, se retin urmatoarele:

II. Prezentarea hotararii atacate. Prin sentinta penala nr. 307/6 martie 2009, Judecatoria Tg.-Mures: -in baza art. 302 C. pr. Pen. raportat la art. 197 alin. 2 C. pr. Pen., a admis exceptia nulitatii absolute a actelor de urmarire penala prin care s-a autorizat interceptarea si inregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpatei Xx, ca urmare a indeplinirii acestora cu nesocotirea dispozitiilor legale referitoare la competenta dupa materie;
-in temeiul art. 332 alin. 2 C. pr. Pen., a dispus restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale;
-a respins ca neintemeiate sau tardive toate celelate exceptii invocate cu privire la nulitatea sau vicierea actelor de urmarire penala;
-a facut aplicarea dispozitiilor art.192 alin. 3 C. pr. Pen.
Pentru pronuntarea acestei hotarari, prima instanta a constatat necompetenta materiala a  judecatorului de la Tribunalul Mures care a autorizat interceptarea si inregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpatei Xx, fapt sanctionat cu nulitatea absoluta a acestor acte de urmarire penala, singurul remediu pentru corectarea neregularitatii fiind refacerea urmaririi penale potrivit dispozitiilor art. 332 alin. 2 C. pr. Pen.
Judecatoria Tg.-Mures a subliniat, in continuare ca, desi ar putea fi considerate ca fondate, intrucat nu au fost invocate in termenul prescris de art. 197 alin. 4 C.pr.pen., sunt tardive exceptiile aceleiasi inculpate privind: a) nevalabilitatea incheierilor judecatorului de la Tribunalul Mures in baza carora au fost emise cele trei autorizatii de interceptare si inregistrare a convorbirilor telefonice, intrucat nu au cuprins indiciile concrete si faptele care justificau masura interceptarii si inregistrarii convorbirilor telefonice ale inculpatei; b) nevalabilitatea acelorasi incheieri, deoarece in cuprinsul acestora nu au fost mentionate expres infractiuni dintre cele limitativ enuntate in textul art. 911 C. pr. Pen. savarsite sau pentru comiterea carora ar fi facut pregatiri inculpata.
Totodata, instanta a considerat nefondate alte trei exceptii ale acuzatei si a demontat  pe larg si in mod adecvat alegatiile d-nei Xx relative la: a) necompetenta materiala a organului care a efectuat interceptarea convorbirilor telefonice; b) autorizatiile de interceptare si inregistrare care ar fi nefondate, si la interceptarea convorbirilor care este abuziva; c) efectuarea inregistrarilor si interceptarilor anterior etapei actelor premergatoare sau inceperii urmaririi penale, fara insa sa fie cuprinse in procesul verbal de consemnare a actelor premergatoare.

III. Punctul de vedere al instantei de recurs.
III. 1. Asupra recursului inculpatei Xx, constatam ca sentinta penala recurata a fost pronuntata de Judecatoria Tg.-Mures la data de 6 martie 2009. Intrucat inculpata a fost prezenta la termenul din 3 martie 2009 cand s-au purtat dezbaterile judiicare asupra chestiunilor privind valabilitatea urmaririi penale si dezinvestirea instantei, potrivit art. 3853 alin. 2  cu referire la art. 363 alin. 3 C. pr. Pen., pentru ea termenul de recurs curge de la data pronuntarii hotararii, respectiv 6 martie 2009, si nu de la momentul la care ssentinta i-a fost comunicata. Totodata, termenul de recurs nu este cel general de 10 zile, ci cel special de 3 zile prevazut de art. 332 alin. 4 C. pr. Pen. In considerarea acestei idei, ultima zi in care inculpata trebuia fie sa trimita prin scrisoare recomandata, fie sa isi inregistreze in instanta cererea de recurs era pentru data de 9 martie 2009 (la determinarea acestei date, am avut in vedere natura procedurala a termenului de recurs -calculul facandu-se pe zile libere- precum si prorogarea permisa de art. 187 alin. 1 C. pr. Pen., astfel ca, intrucat ultima zi a termenului cadea intr-o sambata, zi nelucratoare, acesta s-a prorogat pana la finalul primei zile lucratoare).
Cu toate acestea, d-na Xx a expediat cererea de recurs abia in data de 12 martie 2009, prin urmare cu depasirea termenului peremptoriu impus de art. 332 alin. 4 C. pr. Pen. de declarare a caii ordinare de atac a recursului si, intrucat nu exista vreun motiv de repunere in termen, in temeiul art.38515  pct. 1 lit. a C. pr. pen., recursul promovat de inculpata va fi respins ca tardiv, cu consecinta neexaminarii pe fond a criticilor pe care ea le-a adus sentintei Judecatoriei Tg.-Mures.
In acest context, subliniem, in primul rand, ca indicarea gresita in dispozitivul hotararii a termenului de recurs de 10 zile, in locul celui de 3 zile valabil in cazul special al dezinvestirii instantei prin restituirea pricinii pentru refacerea urmaririi penale, nu se incadreaza sub nicio forma in notiunea imprejurarilor exceptionale de impiedicare care pot justifica repunerea in termenul de recurs, din doua motive: mai intai, termenul special de 3 zile este instituit prin lege, iar judecatorul nu ii este permis sa instituie cauze derogatorii; apoi, inculpata are obligatia pozitiva a cunoasterii legii penale, materiale sau procedurale.
In al doilea rand, nu impartasim opinia d-lui avocat dupa care, fiind un text special, art. 332 C. pr. Pen. are intaietate in raport de cel general si, deoarece acuzata nu a participat la pronuntarea sentintei, pentru ea termenul curge de la comunicare si nu de la pronuntare. In acest sens, suntem de acord ca, cu referire la calea de atac impotriva sentintei de dezinvestire, textul art. 332 C. pr. Pen. reprezinta dreptul special, care este insa derogator numai in ceea ce priveste termenul de declarare a recursului: de 3 zile, in loc de termenul general de 10 zile. Referitor la momentul din care incepe sa curga acest termen, dispozitiile art. 332 alin. 4 C.pr.pen. se marginesc sa indice pronuntarea pentru cei prezenti si comunicarea pentru cei lipsa, fara sa mentioneze si stadiul procesual la care persoana care se considera lezata prin hotararea instantei trebuie sa fie prezenta sau absenta pentru ca termenul sa inceapa sa curga pentru ea de la pronuntare sau, dupa caz, de la comunicare. Daca s-ar fi dorit ca, in ipoteza masurii prevazute de art. 332 C. pr. Pen., pronuntarea hotararii de dezinvestire sa fie stadiul in raport de care se verifica prezenta sau lipsa titlularului pentru determinarea momentului de inceput al termenului de declarare a caii de atac, atunci nimic nu ar fi impiedicat legiuitorul sa prevada expres aceasta in textul analizat. In lipsa unei asemenea prevederi, art. 332 alin. 4 C. pr. Pen. se completeaza cu dreptul comun care este art. 3853 alin. 2  cu referire la art. 363 alin. 3 C. pr. Pen. si in care este expres delimitat acest stadiu: de regula dezbaterile judiciare, pentru orice titular al caii de atac, cu exceptia inculpatului detinut ori militar in termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei institutii militare de invatamant, sau internat intr-un centru de reeducare ori intr-un institut medical-educativ, cand referirea priveste pronuntarea hotarari.
III.2. Asupra recursului Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Tg.-Mures, constatam ca judecatoria nu a analizat si nu si-a intemeiat dispozitia pe vicii de procedura dintre cele aratate in art. 332 alin. 1 sau 2 C. pr. Pen. care sa fi afectat desfasurarea activitatii procesuale, ci criticile ei se indreapta exclusiv asupra valabilitatii manierei de obtinere a unei anumite parti a probator in cauza, insemnand interceptarile si inregistrarile convorbirilor telefonice ale d-nei Xx. In aceasta situatie si intrucat prin argumentele primei instante se tinde de fapt la demonstrarea iregularitatii conditiilor in care proba a fost administrata (s.n. "proba" in cazul de fata o reprezinta procesul verbal de consemanre a actelor premergatoare, de fapt partea acestui inscris in care se face referire selectiv si succint la inregistrarile si interceptarile convorbirilor, dar, cum viciul este reclamat la datele incuviintarii acestor tehnici de investigatii, cand ne vom referi la "proba" avem in vedere procesele verbale de redare a convorbirilor), dispozitiile legale incidente sunt cele prevazute de art. 64 alin. 2 C. pr. Pen., privind invalidarea probelor (sanctiune proprie probelor) si nu cele prescrise de art. 197 C. pr.pen., asupra nulitatilor. Invalidarea probei in faza de judecata apartine instantei investite cu solutionarea fondului, fie pe parcursul sedintei de judecata, in procedura prevazuta de art. 301 si art. 302 C. pr. Pen., fie la momentul deliberarii si luarii hotararii, efectul fiind inlaturarea probei si nicidecum restituirea cauzei la procuror (atunci cand ilegalitatea vizeaza o proba administrata in faza preliminara judecatii) pentru refacerea actului. Sustinerea inculpatei potrivit carora iregularitatea probei a atras nelegalitatea actelor procesuale esentiale ale urmaririi penale, cum sunt inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale, trimiterea in judecata a inculpatei, nu le vom primi. Aceasta, deoarece, pentru declansarea procesului penal, nu se cere determinarea existentei unor probe privind savarsirea unei infractiuni, nici a unor indicii temeinice, fiind suficiente simple date, informatii, obtinute chiar din zvonul public sau pe orice cai verificabile ca s-a comis o fapta prevazuta de legea penala. Totodata, pentru punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a unui inculpat, intr-adevar trebuie verificata existenta unor probe temeinice de vinovatie, insa aceste probe nu trebuie sa fie de puterea celor care stau la baza unei solutii de condamnare, ci doar sa fie suficiente pentru a crea banuiala rezonabila dupa care acuzatul si nu o alta persoana a savarsit infractiunea in discutie. Or, in prezenta cauza, independent de inregistrarile si interceptarile convorbirilor, existenta datelor care sa justifice inceperea urmaririi penale, precum si existenta altor probe care sa stea la baza formularii acuzei si a trimiterii in judecata este de necontestat.
In plus, chiar daca nu s-ar accepta teza expusa de noi mai sus, pornind de la particularitatile cauzei, cu sublinierea in mod special a naturii si specificului interceptarilor si inregistrarilor audio sau video, refacerea acestor acte nu mai este posibila, astfel incat o dispozitie de restituire a pricinii la procuror pentru refacerea urmaririi penale pe motivul retinut de prima instanta nu mai este utila si este lipsita de orice finalitate. Mai mult, restituirea, cu consecinta reactivarii procedurii specifice derulate in fata organelor de urmarire penala, nu este conforma termenului rezonabil al procedurilor si nici nu ar trebui sa corespunda asteptarilor legitime ale inculpatei al carei interes procesual este sa obtina o solutie definitiva asupra fondului si nu sa revina intr-o faza a procesului pe care a mai depasit-o o data si in care fondul nu poate fi transat cu putere de lucru judecat.
In lumina acestor considerente, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c C. pr. pen., vom admite recursul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Tg.-Mures impotriva sentintei penale nr. 307/6 martie 2009 pronuntate de Judecatoria Tg.-Mures in dosarul nr. 9662/320/2008, cu consecintele casarii integrale a hotararii recurate si trimiterii cauzei la Judecatoria Tg.-Mures pentru continuarea judecatii in prim grad in fond.
Cat priveste motivele de recurs ale procurorului si sustinerile in recurs ale inculpatei, nu le vom raspunde la acest moment. Aceasta, intrucat, date fiind particularitatile problemelor supuse examenului instantei de control care se circumscriu chestiunilor de legalitate si de temeinicie a unei hotarari care nu dezleaga fondul pricinii, judecatorul primei instante este in aceasta etapa a judecatii singurul suveran sa analizeze si sa aduca raspunsurile adecvate criticilor acuzatei care urmaresc invalidarea probelor si sustinerilor procurorului potrivit carora probele au fost obtinute cu observarea strictei legalitati.

IV. Cheltuielile judiciare. Pentru culpa sa procesuala, data de promovarea unei cai de atac tardive, potrivit art. 192 alin. 2 C. pr. Pen., inculpata va fi obligata sa suporte cheltuielile judiciare avansate de stat in judecarea recursului ei, acoperind costul suportului tehnic si de hartie pe care s-au efectuat actele procesuale si procedurale necesare solutionarii caii de atac.
Avand in vedere solutia principala adusa recursului procurorului, conform art. 192, alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat in judecarea  recursului parchetului vor ramane in sarcina statului.