Contestatie decizie de pensionare

Contestatie decizie de pensionare      
( Tribunalul Mehedinti - s.c.  15/25.01.2012)

La data de 20.09.2010 s-a inregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinti contestatia formulata de contestatoarea P.A. impotriva deciziei de pensionare nr. 132307/9.08.2010 emisa de intimata Casa Judeteana de Pensii Mehedinti solicitandu-se ca prin hotararea ce se va pronunta in cauza sa se dispuna anularea deciziei susmentionate.
In fapt contestatoarea a aratat ca prin decizia de pensionare nr. 132307 emisa de Casa Judeteana de Pensii Mehedinti la data de 9.08.2010, i-a fost recalculata pensia, prin reducerea acesteia de la 2769 lei la suma de 1130 lei. S-a aratat ca decizia este nelegala intrucat contravine atat prevederilor art. 15 din Constitutia Romaniei cat si prevederilor art. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Astfel, decizia contestata afecteaza drepturi patrimoniale stabilite anterior. Intrarea in vigoare a dispozitiilor Legii 119/2010 care impune anularea pensiilor de serviciu pentru persoanele care au facut parte din personalul auxiliar in sistemul de justitie nu poate afecta drepturile la pensie deja stabilite. Este adevarat ca norma juridica noua nu afecteaza pensia pentru lunile scurse anterior intrarii sale in vigoare, urmand sa afecteze pensia incepand cu luna septembrie 2010, insa acest fapt nu se datoreaza faptului ca legea nu are caracter retroactiv ci a insasi naturii obligatiei pe care si-a asumat-o prin art. 68 din Legea 567/2004. Pensia speciala este o prestatie periodica, lunara pe care statul s-a angajat sa o plateasca fostilor angajati in serviciile auxiliare din justitie, nu o suma stabilita lunar prin acte normative diferite. Obligatia statului este unica, cu executare periodica, nu o suma de obligatii care pot fi modificate de la luna la luna. Potrivit dispozitiilor nr. 567/2004, persoanele pensionate au dreptul de a primi lunar o indemnizatie de 80% din salariu avut. O norma care intervine ulterior si modifica acest cuantum, in mod inevitabil, o norma care se aplica retroactiv, modificand o valoare care era deja stabilita.
     Prin actiune contestatoarea a mai sustinut ca orice norma juridica care se aplica retroactiv contravine dispozitiilor art. 15 din Constitutie, care interzice retroactivitatea normelor juridice, acest fapt fiind confirmat de  jurisprudenta bine stabilita a Curtii Constitutionale, in sensul imposibilitatii reducerii pensiilor deja stabilite.
     S-a mai aratat ca raportarea la sistemul contributiilor este una complet eronata. Nici pensia de asigurari sociale nu se achita din contrbutiile pe care o persoana le-a achitat de-a lungul vietii catre bugetul de asigurari sociale, iar instanta constitutionala admite acest fapt. In aceste conditii, orice raportare la lipsa unor contributii pentru pensiile speciale este doar o incercare de mascare a presiunilor de ordin politic care au condus la o astfel de decizie, complet opusa intregii jurisprudente a Curtii Constitutionale de pana la acel moment.
     Contestatoarea a mai sustinut ca vazand jurisprudenta anterioara a Curtii Constitutionale, o norma care sa conduca la reducerea pensiilor este in vadita contradictie cu Constitutia romana, astfel incat se impune anularea acesteia.
     S-a mai mentionat de catre contestatoare ca decizia contestata contravine si dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care se aplica cu prioritate fata de orice alta dispozitie de drept intern, in temeiul art. 20 alin.2 din Constitutie, intrucat ii impune o privare de prioritate discriminatorie si lipsita de proportionalitate.
     In dovedirea celor sustinute contestatoarea a depus la dosar in copie urmatoarele acte: decizia nr. 132307/15.08.2005, decizia nr. 132307/16.05.2006, decizia nr. 132307/23.12.2008, decizia nr. 132307/5.02.2007, adeverinta nr. 2420/30.11.2006 eliberata de Tribunalul Mehedinti, decizia nr. 132307/28.05.2007, decizia nr. 132307/13.05.2008, adeverinta nr. 413/5.03.2008 eliberata de Tribunalul Mehedinti, decizia nr. 132307/9.08.2010, practica judiciara in materie, Certificat de grefa eliberat de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 15.11.2011 in dosarul nr.11803/2/2010, Certificat de grefa eliberat de catre Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal  la data de 29.09.2011, in dosarul nr.8091/2/2011.
     In aparare intimata Casa Judeteana de Pensii Mehedinti a formulat si a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata, aratand ca pe fondul crizei economice, in vederea restabilirii echilibrului bugetar si a mentinerii deficitului economic in limite sustenabile  a fost adoptata  Legea nr.119/2010, iar prin lit.c  s-a  reglementat  recalcularea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea.
     Potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.119/2010, pensiile stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special cuvenite sau aflate in plata se recalculeaza prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii, utilizand algoritmul de calcul prevazut de legea nr.19/2000, fapt care explica diminuarea majora a pensiei anterioare ce fusese stabilita in baza unui procent din salariul brut aferent ultimei luni de activitate, in timp ce in baza Legii nr.19/2000 pensia era calculata in baza tuturor salariilor obtinute in intreaga perioada de activitate, cuantumul sau fiind determinat de punctajul mediu anual si de punctul de pensie aplicabil la momentul recalcularii.
     Intimata  a mai aratat ca dispozitiile legii au fost criticate prin exceptia de neconstitutionalitate, critici ce au fost respinse de catre Curtea Constitutionala prin decizia nr.871/2010 ale carei dispozitii sunt definitive si general obligatorii.
     Intimata a depus la dosar buletinul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei nr.62816/01.09.2010.
     Analizand dosarul in functie de actele anexate, sustinerile partilor si normele legale incidente, instanta constata si retine urmatoarele:
     Reclamanta P.A. a fost personal auxiliar  de specialitate al instantelor judecatoresti si a beneficiat de pensie de serviciu potrivit Legii nr. 567/2004.
     Potrivit art. 1 lit.c din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar din cadrul instantelor judecatoresti si ale parchetelor au devenit pensii in intelesul Legii 19/2000, privind sistemul public de pensii alte drepturi de asigurari sociale, iar  in  urma intrarii in vigoare a acestei legi, parata Casa judeteana de Pensii Mehedinti  a procedat la recalcularea pensiei de serviciu a reclamantei .
Potrivit art.3 din Legea 119/2010, pensiile de serviciu au fost recalculate prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii, utilizand algoritmul de calcul prevazut de Legea 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
Metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar din cadrul instantelor a fost stabilita prin HG 737/2010.
Avand in vedere aceste texte de lege, parata  Casa Judeteana de Pensii Mehedinti  a emis decizia nr. 132307/09.08.2010  stabilind reclamantei un cuantum al pensiei de 1130 lei  (fila 12 din dosar)  ca urmare a aplicarii algoritmului de calcul prevazut de Legea nr. 19/2000, conform art. 3  din Legea nr. 119/2010.
Instanta constata ca, prin faptul  ca pensia de serviciu a reclamantei a devenit pensie in intelesul Legii nr. 19/2000, aceasta pensie stabilita prin decizia nr. 132307/15.08.2005  s-a transformat in pensie in intelesul Legii nr. 19/2000, fiind recalculata potrivit acestei legi, astfel incat pensia speciala pe care a primit-o contestatoarea in baza legilor speciale, nu se mai plateste.
     In conditiile in care pensia reclamantei s-a recalculat si este reglementata de Legea nr. 119/2010 coroborata cu Legea nr. 19/2000, stabilirea de catre instanta a unei alte modalitati de calcul  a pensie decat cea prevazuta de actele normative in vigoare reprezinta un exces de putere savarsit de catre aceasta prin indeplinirea unor atributii care revin exclusiv puterii legislative.
     Rolul instantelor judecatoresti se circumscrie doar aplicarii si interpretarii legii si nicidecum completarii sau modificarii acesteia. Depasirea atributiilor puterii judecatoresti reprezinta  de fapt incursiunea autoritatii judecatoresti in sfera activitatii puterii executive sau legislative.
     Prin urmare, instantele nu au competenta de a desfiinta  norme juridice instituite prin lege si de a crea  in locul acestor alte norme  sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, intrucat incalca principiul separatiei puterilor in stat consacrat de art. 1 alin.4 din Constitutia Romaniei, precum si prevederile art. 61 alin.1  din acelasi act normativ care prevede ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
     Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea lor constitutionala  fiind aceea de a realiza justitia, potrivit art.126 alin.1 din  Legea fundamentala, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.
     Instanta constata ca Legea nr. 119/2010 a facut obiectul controlului a priori de constitutionalitate, exercitat in temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie, Curtea Constitutionala pronuntand deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 si, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.
    In raport cu dispozitiile art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si fata de jurisprudenta Curtii Constitutionale (Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995 a Plenului Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995), instanta are in vedere faptul ca atat dispozitivul, cat si considerentele deciziilor Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept, deopotriva, in cazul deciziilor prin care se constata neconstitutionalitatea unor norme, dar si in ipoteza celor prin care se resping obiectii sau exceptii de neconstitutionalitate.
     Astfel cum deja s-a retinut, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constitutionala a statuat faptul ca prevederile art. 1 - 5 si 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constitutionale, in raport cu dispozitiile constitutionale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea in drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privata, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai si dreptul la pensie, art. 53 - restrangerea exercitiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligatia statului de a asigura crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii, Curtea Constitutionala a pronuntat si Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constitutionalitatea dispozitiilor art. 1 lit. a), b), d) - i) si art. 2 - 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticata pe temeiul neretroactivitatii, dar si in baza art. 20 din Constitutie raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") si art. 53 (restrangerea exercitiului unor drepturi), critici care au fost inlaturate.
     Inalta Curte de casatie si Justitie in decizia  nr. 29/12.12.2011  a retinut ca, controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constitutionala in ceea ce priveste compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 si art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu exclude posibilitatea instantelor judecatoresti de drept comun de a efectua o analiza nemijlocita, directa, de conventionalitate raportata la situatia particulara din fiecare speta in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, ca obiect al incalcarii reclamate in fiecare litigiu.
        In ce priveste existenta unui "bun" sau "interes patrimonial", in sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, instanta apreciaza ca pensia este un interes patrimonial  in sensul Conventiei, motiv pentru care se puteau prevala de garantiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 aditional la Conventie.
    Ca situatie premisa comuna in acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite si recunoscute de legiuitorul roman pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate in art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributiva (identica celei calculate in baza sistemului public de asigurari sociale de drept comun in reglementarea Legii nr. 19/2000, in prezent abrogata si inlocuita cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat, si o parte necontributiva, care se achita de la bugetul de stat.
    Asa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate in mod obiectiv si constituiau o compensatie partiala a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale carora trebuie sa li se supuna fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute in vedere de acestea: militari, politisti, functionari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, personal diplomatic si consular, functionari parlamentari, senatori si deputati, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila, personalul Curtii de Conturi.
    Acelasi legiuitor, in anul 2010, in scopul reformarii sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, in vederea eliminarii inechitatilor din sistem si avand in vedere situatia de criza economica si financiara cu care se confrunta statul (deci, atat bugetul de stat, cat si bugetul asigurarilor sociale de stat), a prevazut recalcularea pensiilor speciale, stabilind ca acestea devin pensii in intelesul Legii nr. 19/2000.
    Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate in plata cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzand noul cuantum, platibil in viitor, situatie in care cei vizati au promovat cereri in justitie prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare si mentinerea in plata a deciziilor in cuantumul anterior, pentru motivul incalcarii dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit in sistemul Conventiei europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol aditional.
       Instanta apreciaza  ca pensiile de serviciu, stabilite in temeiul actelor normative speciale in baza carora cei vizati le incasau, reprezinta un "interes patrimonial" ce intra in sfera de protectie a art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, atat sub aspectul partii contributive (partea achitata de la bugetul asigurarilor sociale de stat), cat si sub aspectul partii necontributive (care se suporta de la bugetul de stat), asa cum s-a retinut in Cauza Stec s.a. impotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen impotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (& 71), Cauza Kjartan Asmundsson impotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (& 39) etc.
    Totodata, instanta a apreciat ca, intrucat prin adoptarea si aplicarea dispozitiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii in intelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurari sociale de stat, cu consecinta diminuarii cuantumului pensiei pana la limita corespunzatoare unui beneficiu contributiv, statul suprimand achitarea partii necontributive (suportata pana atunci de la bugetul de stat), aceasta lege reprezinta o "ingerinta" din perspectiva respectarii dreptului de proprietate al reclamantilor, in raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
    Pentru ca ingerinta sa nu conduca la incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ea trebuie sa fie legala, sa urmareasca un scop legitim si sa respecte un rezonabil raport de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit a fi realizat.
    Din perspectiva acestor conditii, instanta apreciaza  ca ingerinta este legala, intrucat este reglementata de Legea nr. 119/2010, si urmareste un "scop legitim", de utilitate publica, in deplina concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek impotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, & 59), constand in necesitatea reformarii sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechitatilor existente in sistem si, nu in ultimul rand, situatia de criza economica si financiara cu care se confrunta statul, deci atat bugetul de stat, cat si cel de asigurari sociale.
    In ceea ce priveste cerintei privind existenta "raportului rezonabil de proportionalitate"  trebuie aplicat testul justului echilibru in functie de circumstantele concrete ale fiecarei cauze, adica trebuie analizata situatia reclamantului din fiecare cauza, determina anumite circumstante particulare in plangerile pe care le solutioneaza, sa se raporteze in mod necesar la situatia de fapt pe care ea insasi a retinut-o in legatura cu respectiva plangere si, numai pe baza acestui ansamblu de constatari, conchide asupra raportului de proportionalitate, fara a stabili vreodata o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumita categorie vizata de "ingerinta", in afara statutului de "victima" (daca se au in vedere cauzele cu mai multi reclamanti - de exemplu, Aizpurua Ortiz s.a. impotriva Spaniei). Apoi, se retine ca raportul de proportionalitate este compromis daca acel reclamant suporta o sarcina individuala excesiva, exorbitanta, care excedeaza marjei de apreciere a statului in reglementarea aspectelor legate de politica sa sociala (marja care, in acest domeniu, este una extensiva); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, cand reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori cand acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistenta.
    Este esential a se constata ca in privinta fiecarui reclamant in parte a fost depasit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanta europeana insasi sa constate o incalcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (cum se retine, de exemplu, in Decizia asupra admisibilitatii in Cauza Hasani impotriva Croatiei).
    Totodata, este necesar a se preciza ca in analiza raportului de proportionalitate instantele trebuie sa urmareasca rationamentul Curtii Europene a Drepturilor Omului in plangerile vizand incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie si in care Curtea insasi a analizat tipuri de "ingerinte" in dreptul la respectarea bunurilor prin masuri legislative adoptate de stat in prestatiile de asigurari sociale, iar nu sa se recurga la specia proxima (incalcari ale art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional, de tipul privarii de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte incalcari (chiar perspectiva analizarii discriminarii in legatura cu art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional avand alti parametri de evaluare).
        In raport cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului reiese ca stabilirea raportului de proportionalitate nu este decat o chestiune de apreciere in fiecare cauza in parte, in functie de circumstantele sale particulare.
    Analizand situatia reclamantei din prezenta cauza raportat la considerentele sus enumerate, instanta apreciaza ca nu s-a incalcat raportul de proportionalitate, reclamanta nu a suportat  o sarcina individuala excesiva, exorbitanta, care excedeaza marjei de apreciere a statului in reglementarea aspectelor legate de politica sa sociala.
  Pentru aceste considerente, instanta constata neintemeiata contestatia urmand a fi respinsa.