InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Maramures

Arestarea preventiva a inculpatului trebuie sa fie necesara pentru interesul bunei desfasurari a procesului penal, conditie prevazuta de dispozitiile art. 136 Cod procedura penala. Pentru a garanta libertatea persoanei, organele judiciare au obligati...

(Decizie nr. 147/r din data de 13.05.2011 pronuntata de Tribunalul Maramures)

Domeniu Arest preventiv | Dosare Tribunalul Maramures | Jurisprudenta Tribunalul Maramures

Arestarea preventiva a inculpatului trebuie sa fie necesara pentru interesul bunei desfasurari a procesului penal, conditie prevazuta de dispozitiile art. 136 Cod procedura penala. Pentru a garanta libertatea persoanei, organele judiciare au obligatia sa stabileasca in ce masura exista un just echilibru intre gravitatea infractiunii de care este suspectat ca ar fi savarsit-o inculpatul si scopul urmarit prin dispunerea acesteia.
Chiar daca planeaza indicii serioase cu privire la comiterea faptei penale de catre inculpati, tribunalul a considerat ca procesul penal poate continua cu inculpatii in stare de libertate si ca nu exista riscul de a obstructiona desfasurarea anchetei,  avand in vedere natura infractiunii retinute in sarcina acestora dar si pozitia sincera adoptata pe parcursul urmaririi penale.

Prin incheierea penala nr.35 din 9 mai 2011 a Judecatoriei Dragomiresti, in baza art. 1491 Cod procedura penala raportat art. 148 lit. f Cod procedura penala s-a dispus arestarea preventiva a inculpatilor  V.I.D. si C.S. pe o durata de cate 29 zile, incepand cu data de 9 mai 2011 si pana la data de 6 iunie 2011 inclusiv si s-au emis mandatele de arestare preventiva nr. 1/U/9.05.2011, respectiv 2/U/9.05.2011.
Pentru a dispune in acest sens prima instanta a retinut ca prin rezolutia din 09.05.2011 a organului de cercetare penala din cadrul Politiei Salistea de Sus s-a dispus inceperea urmaririi penale fata inculpati pentru savarsirea infractiunilor de  furt calificat in forma continuata si in concurs real, fapte prev. si ped. art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g si i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si cu aplicarea art.33 lit.a C.pen., rezolutia fiind confirmata de Parchetul de pe langa Judecatoria Dragomiresti.
Prin ordonanta din 09.05.2011 s-a pus in miscare actiunea penala fata de  aceeasi inculpati, retinandu-se ca exista indicii temeinice ca acestia au savarsit infractiunile de  furt calificat in forma continuata si in concurs real prev. si ped. art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g si i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si cu aplicarea art.33 lit.a C.pen., iar prin ordonantele din 09.05.2011 s-a dispus retinerea inculpatilor C.S. pe durata de 24 ore.
Instanta de fond a retinut in fapt ca, inculpatii  V.I.D. si C.S., in  perioada august 2010 - mai 2011 au intrat in mod repetat pe timp de noapte si prin folosirea unei chei potrivite, in imobilul situat in locul "In Statie" de pe raza localitatii Salistea de Sus, imobil apartinand S.C. "SAM PATRU POP"SRL, si au sustras tigari, bauturi alcoolice si nealcoolice, alimente si diverse sume de bani, cauzand un prejudiciu de 22.000 lei si respectiv de 18.000 lei.
Prima instanta a constatat ca sunt intrunite conditiile prev. de art.1491 C.pr.pen. precum si cele prevazute de art.143 C.pr.pen. si  exista unul din cazurile prev.de art.148, cel de la lit.f, in sensul ca in cauza sunt mai mult decat indicii temeinice ca inculpatii au savarsit infractiunile de furt calificat in forma continuata si in concurs real prev. si ped. art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g si i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.  S-a avut in vedere recunoasterea inculpatilor facuta in cursul urmaririi penale precum si sustinerile partii vatamate si ale martorilor.
          Faptele retinute in sarcina inculpatilor sunt pedepsite de lege cu pedeapsa inchisorii de la 3 la 15 ani inchisoare, deci pedepsele prevazute de lege pentru faptele retinute sunt mai mari de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publica, ce ar rezulta din lasarea in libertate a inculpatilor, rezulta din modalitatea in care au fost savarsite faptele de furt, precum si din gradul ridicat de periculozitate al inculpatilor.
Prima instanta a constatat ca, inculpatului V.I.D., prin sentintele penala nr.256/2005, nr. 277/2005 nr.258/2005, pronuntate de Judecatoria Dragomiresti i-a fost aplicata masura libertatii supravegheate pe un an de zile pentru furt calificat; prin sentinta penala nr.4932006 pronuntata in dosarul nr.1091/2006 al Judecatoriei Dragomiresti, i-a fost aplicata masura internarii intr-un centru de reeducare pentru tentativa de furt calificat, iar prin Ordonanta nr.283/P/2006 din 25.06.2010 a Parchetului de pe langa Judecatoria Dragomiresti s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala pentru infractiunea prevenita de art.208, 209 alin.1 lit.a, g, i C.pen. si s-a dispus aplicarea sanctiunii administrative de 50 lei.
Inculpatul C.S., potrivit fisei de cazier nu poseda antecedente penale, insa,  apreciat instanta, pericolul concret pentru ordinea publica, ce ar rezulta din lasarea in libertate a inculpatului, rezulta din modalitatea in care au fost savarsite faptele de furt. Asa cum reiese din actele intocmite in cursul urmaririi penale, inclusiv din declaratia inculpatului data in aceasta faza in baza  aceleiasi rezolutii infractionale a patruns de aproximativ 60-70 ori in perioada retinuta, in incinta  societatii comerciale pentru a sustrage bunurile. Chiar daca  de la momentul prinderii lui in flagrant in luna aprilie  2011 si pana in prezent nu a mai savarsit fapte penale, nu exista nici o garantie ca acesta  nu va mai savarsi asemenea fapte in viitor, avand in vedere tocmai modalitatea de operare a inculpatului.
Instanta a apreciat ca sentimentul de insecuritate pe care  comiterea unor asemenea fapte il genereaza in randul societatii, precum si lasarea in libertate a inculpatilor ar reprezenta o incurajare a savarsirii unor fapte de aceleasi gen in lipsa unor reactii prompte a autoritatilor, ceea ce justifica privarea acestora de libertate. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca prin gravitatea faptelor si reactia publicului la savarsirea lor anumite infractiuni pot sa succinte o tulburare sociala de natura  sa justifice o detentie provizorie, cel putin pentru a perioada de timp.
Acest element nu ar putea fi apreciat ca pertinent si suficient decat daca se bazeaza pe fapte de natura sa arate ca  eliberarea detinutului ar tulbura in mod real  ordinea publica, astfel ca detentia ramane legitima daca aceasta ordine este efectiv amenintata.
Tinand seama de imprejurarile cauzei, de cercetarile care urmeaza a fi efectuate, precum si de natura infractiunilor retinute si de datele ce caracterizeaza persoanele inculpatilor, instanta a apreciat ca  sunt  indeplinite conditiile prevazute de lege pentru luarea masurii  arestarii preventive.
Prin incheierea penala nr. 137/R din 13 mai 2011, Tribunalul Maramures, in temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedura penala  a admis recursurile declarate de inculpatii V.I.D. si C.S., pe care a casat-o integral si, rejudecand cauza a respins propunerea de arestare preventiva formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Dragomiresti.
A dispus totodata revocarea  arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatilor de sub puterea mandatelor de arestare preventiva nr. 1/U/9.05.2011 si respectiv 2/U/9.05.2011 emise de Judecatoria Dragomiresti, daca nu sunt arestati in alta cauza.
In considerentele deciziei, tribunalul a retinut ca inculpatii V.I.D. si C.S. au fost arestati preventiv de catre prima instanta pentru comiterea infractiunii de  furt calificat in forma continuata si in concurs real prev. si ped. art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g si i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si cu aplicarea art.33 lit.a C.pen., retinandu-se ca in  perioada august 2010 - mai 2011  inculpatii V.I.D. si C.S. au intrat in mod repetat pe timp de noapte si prin folosirea unei chei potrivite, in imobilul situat in locul "In Statie" de pe raza localitatii Salistea de Sus, imobil apartinand S.C. "SAM PATRU POP"SRL, si au sustras tigari, bauturi alcoolice si nealcoolice, alimente si diverse sume de bani, cauzand un prejudiciu de 22.000 lei si respectiv de 18.000 lei.
Inculpatii au recunoscut comiterea acestor fapte, recunoastere care prin raportare la imprejurarile ce rezulta din actele si lucrarile dosarului, justifica aprecierea ca in cauza exista indicii temeinice  cu privire la comiterea faptelor prevazute de legea penala de catre acestia.
Potrivit dispozitiilor art. 1491 Cod procedura penala, luarea masurii arestarii preventive este conditionata, de comiterea unei fapte penale si de existenta vreunuia dintre cazurile prev. de art. 148 Cod procedura penala.
Pe langa aceste conditii trebuie avut in vedere ca ingerinta in dreptul la libertatea persoanei nu trebuie sa fie arbitrara, ci proportionala cu gravitatea acuzatiei penale formulate impotriva inculpatului si cu scopul urmarit prin dispunerea masurii.
Asadar, arestarea preventiva a inculpatului trebuie sa fie necesara pentru interesul bunei desfasurari a procesului penal, potrivit dispozitiilor art. 136 C.pr.penala,  fata de caracterul de exceptie al masurii arestarii. De asemenea, cerinta proportionalitatii decurge din cea a  necesitatii si presupune, in scopul garantarii libertatii persoanei, existenta unui just echilibru intre gravitatea infractiunii pe care este suspectat a fi savarsit-o inculpatul si scopul urmarit prin dispunerea acesteia.
Chiar daca planeaza indicii serioase cu privire la comiterea faptei penale de catre inculpati, avand in vedere natura infractiunii retinute in sarcina inculpatilor, imprejurarile in care inculpatii s-au antrenat in incident, tribunalul constata, prin raportare si la criteriile mai sus mentionate, ca masura arestarii preventive a inculpatilor nu este justificata in cauza. Se are in vedere ca inculpatii in declaratiile date au recunoscut fapta si ca nu exista riscul de a obstructiona desfasurarea anchetei penale, procesul penal putand continua cu inculpatii in stare de libertate.
Intrucat starea de arest este una de exceptie, ea putand fi luata doar in cazuri exceptionale, tinand seama de datele concrete ale cauzei si observand ca nu exista probe din care sa se poata retine o stare de primejdie ce ar putea fi creata de inculpati, avand in vedere atitudinea subiectiva a acestora fata de fapta, tribunalul constata ca masura arestarii preventive nu se justifica in cauza
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Arest preventiv

Arest preventiv - Sentinta penala nr. Incheiere din 18-05-2009 din data de 18.05.2009
Arest preventiv - Decizie nr. 196 din data de 17.10.2016
Arest preventiv - Decizie nr. 274 din data de 22.11.2016
Arest preventiv - Decizie nr. 135 din data de 02.05.2017
Arest preventiv - Sentinta penala nr. 135 din data de 02.05.2017
Arest preventiv - Rezolutie nr. 22/I din data de 06.03.2014
Arest preventiv - Rezolutie nr. 15/I din data de 13.02.2014
Arest preventiv - Rezolutie nr. 73/I din data de 04.06.2013
Arest preventiv - Rezolutie nr. 36/I din data de 14.03.2013
Arest preventiv - Rezolutie nr. 20/I din data de 09.02.2013
Arestare preventiva - Rezolutie nr. 39/I din data de 20.03.2013
Arestare preventiva - Rezolutie nr. 36/I din data de 14.03.2013
Prelungirea arestarii preventive art. 174-176 al.1 lit. d din Codul Penal cu aplicarea art. 75 lit. a din Codul Penal - Rezolutie nr. 37/I din data de 15.03.2013
Propunere arestare preventiva - Rezolutie nr. 145/I din data de 13.11.2012
Propunere arestare preventiva - Rezolutie nr. 144/I din data de 13.11.2012
Art. 300 ind. 2 C.p.p. - Rezolutie nr. 2/I din data de 15.02.2013
Arest preventiv - Rezolutie nr. 159/I din data de 04.12.2012
Arestare preventiva - Rezolutie nr. 85/Ic din data de 20.07.2012
Mentinere stare de arest - art. 300 ind. 1 C.p.p. - Rezolutie nr. 2/Ic din data de 03.07.2012
Prelungire arest preventiv - Rezolutie nr. 79/Ic din data de 03.07.2012