InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Maramures

Liberarea provizorie sub control judiciar. Nerespectarea dispozitiilor legale prev. de art.1608 din Codul de procedura penala referitoare la obligativitatea instantei de a verifica si de a se pronunta cu privire la existenta conditiilor de admisibili...

(Decizie nr. 282/R din data de 01.09.2009 pronuntata de Tribunalul Maramures)

Domeniu Liberare provizorie | Dosare Tribunalul Maramures | Jurisprudenta Tribunalul Maramures

Prin incheierea penala nr. 218 din 25 august 2009 Judecatoria Viseu de Sus a respins, in baza art.1608a alin.6 Cod procedura penala raportat la art. 1608 alin.3 Cod procedura penala si art. 1602 alin.2 Cod procedura penala, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpatul T.T.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
Fata de inculpatul T.T., s-a luat masura arestarii preventive in faza de urmarire penala, prin incheierea penala nr. 205/17.07.2009 a Judecatoriei Viseu de Sus. 
Inculpatul a fost trimis in judecata pentru savarsirea  infractiunilor  prev. si ped.  de art. 239 al. 2 si 5 Cod penal, art.321 al. 2 Cod penal si art. 11 pct. 1 din Legea nr.61/1991 republicata cu aplicarea art. 33 Cod penal,  retinandu-se in sarcina sa ca a interpelat in mod agresiv si jignitor forte de ordine aflate in misiune (Brigada Speciala de Interventie din cadrul Jandarmeriei Vlad Tepes din Bucuresti), a lovit cu autoturismul un jandarm, impingandu-l cu masina circa 7-8 m, a plecat de la locul faptei, a fost urmarit de jandarmi, a provocat scandal public incitand persoanele aflate in apropiere sa exercite acte de violenta asupra echipajelor de jandarmi care se aflau in misiune ordonata in Borsa. In autoturismul sau au fost gasite 2 cutite cu lame in lungime de 11 cm si respectiv 28 cm, de asemenea un binoclu de culoare neagra marca GrassFeld, ceea ce denota faptul ca inculpatul urmarise  desfasurarea in teren a fortelor de ordine.
Prin incheierea penala nr.210/12.08.2009 a Judecatoriei Viseu de Sus, s-a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive si s-a mentinut starea de arest a inculpatului. Recursul a fost respins prin Decizia penala nr. 278/R/17.08.2009.
Potrivit art. 1602 alin. 2 Cod procedura penala, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acorda in cazul in care exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica  pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea sau distrugerea mijloacelor de proba si prin alte asemenea fapte. Astfel, chiar daca sunt indeplinite conditiile prev. la art. 1602  alin. 1 Cod procedura penala, este necesar a se verifica in ce masura evitarea detentiei este compatibila cu protectia sociala, cu respectarea ordinii de drept de catre o persoana liberata provizoriu.
In speta, instanta a apreciat ca subzista temeiurile care justifica privarea de libertate in continuare a inculpatului. Acesta nu a recunoscut comiterea faptelor retinute in sarcina sa, doreste sa "adune" probe care sa justifice nevinovatia sa, iar  antecedentele sale penale (condamnari tot pentru infractiuni de ultraj) conduc la concluzia  unei ostilitati vadite fata de fortele de ordine si autoritatile Statului.
S-a considerat ca insuficienta probatiune existenta in dosarul de urmarire penala si implicit lipsa de impartialitate acuzata de inculpat  nu constituie motive de liberare provizorie sub control judiciar, avand posibilitatea in cursul judecatii sa le propuna in asigurarea unui proces echitabil conform art. 6 din CEDO.
Prin decizia penala nr.282/R din 01 septembrie 2009 tribunalul a admis recursul declarat de inculpatul T.T. , a casat in totalitate incheierea atacata si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, respectiv Judecatoria Viseu de Sus.
In considerentele deciziei de casare s-a retinut ca, potrivit  art. 1608 si art.1608a Cod procedura penala, instanta are obligatia de a verifica inaintea admiterii in principiu a cererii daca aceasta indeplineste cerintele prevazute de art. 1606 Cod procedura penala, apoi daca acestea sunt indeplinite procedeaza la admiterea in principiu a cererii si la fixarea unui termen pentru solutionarea ei, termen la care se audiaza inculpatul, se asculta concluziile aparatorului si ale procurorului si se procedeaza la solutionarea cererii.
Tribunalul constata ca judecatoria nu a urmat toate aceste etape obligatorii pentru solutionarea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, verificand doar daca recurentul-inculpat isi insuseste cererea formulata de aparatorul sau, procedand la audierea acestuia si la ascultarea concluziilor aparatorului si ale procurorului.
Pentru acest motiv incheierea penala recurata a fost casata, iar dosarul a fost trimis spre rejudecare aceleiasi instante pentru a se proceda in conformitate cu dispozitiile art.1608 din Codul de procedura penala.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Liberare provizorie

Cerere liberare sub control judiciar - Rezolutie nr. 53/I din data de 24.10.2012
Liberare provizorie. Pedeapsa mai mare de 18 ani inchisoare. - Rezolutie nr. 10/Ic din data de 13.04.2012
Liberare provizorie - Rezolutie nr. 33/Ic din data de 26.05.2011
Respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar .Neindeplinirea cerintelor legale pretinse de art 160 ind 1 alin 2 cpp. Caracterul facultativ al liberarii provizorii – subzistenta temeiurilor care au determinat luarea masurii arestar... - Decizie nr. 29 din data de 08.02.2010
Liberarea provizorie sub control judiciar .Conditii de admisibilitate - Decizie nr. 211 din data de 18.08.2010
Respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar Neindeplinirea conditiilor legale - Decizie nr. 29 din data de 08.02.2010
Incalcarea principiului publicitatii sedintei de judecata . Judecare in camera de consiliu a cererii de liberare provizorie . Nulitatea absoluta a hotararii. - Decizie nr. 46 din data de 19.05.2010
LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIARE - ADMITERE - Sentinta penala nr. IN C H E I E R E din data de 24.05.2013
Recurs condamnat sub aspectul respingerii cererii de liberare provizorie - respins - Sentinta penala nr. 12 din data de 02.11.2009
Apel. Cererea de liberare provizorie. Indeplinirea conditiilor prevazute de lege. - Decizie nr. INCHEIERE din data de 19.08.2011
Liberare provizorie sub control judiciar. Omisiunea de a dispune asupra admisibilitatii in principiu a cererii si de a proceda la ascultarea inculpatului. Nelegalitate. - Decizie nr. 592 din data de 08.10.2009
Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Respingere. Nemotivare. - Decizie nr. 522 din data de 09.10.2008
Inculpat arestat. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar - Decizie nr. 19 din data de 06.03.2008
Liberare provizorie sub conrol judiciar- art 160 ind al 2 al1 cpp - Sentinta penala nr. 83 din data de 12.05.2010
LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIAR. NECESITATEA VERIFICARII INDEPLINIRII CONDITIILOR DE TEMEINICIE SUB TOATE ASPECTELE - Decizie nr. 543 din data de 17.09.2009
Liberare provizorie sub control judiciar. Oportunitate. - Hotarare nr. 0 din data de 04.11.2010
Ridicare control judiciar in cursul urmaririi penale - Hotarare nr. 1838/3/2010 din data de 25.01.2010
Ridicare control judiciar in cursul urmaririi penale - Sentinta penala nr. 1838/3/2010 din data de 25.01.2010
Inlocuirea masurii arestului la domiciliu cu masura controlului judiciar - Sentinta penala nr. 691 din data de 29.06.2015
Arest la domiciliu. Analiza din perspectiva art. 5 paragraf 3 lit. c din Conventie - Sentinta penala nr. 764/C/CP din data de 20.07.2015