Nulitate clauze abuzive contract credit

 Prin actiunea inregistrata initial pe rolul Judecatoriei Iasi sub numarul __../245/2011, reclamantii GB si GA au solicitat, in contradictoriu cu paratele SC V SA si SC V SUCURSALA SA, constatarea nulitatii absolute a clauzelor contractuale incluse in conventia de credit nr. ___.27.07.2007 respectiv 3 lit.d si art. 5 lit. a din "conditiile speciale" ale conventiei de credit, restituirea sumei de 9755,47 CHF (32013,55 lei la cursul valutar BNR din 24.01.2011) incasate cu titlu de comision de risc de catre parata, restituirea comisionului de risc aplicat lunar, in continuare la soldul creditului, calculat de la data introducerii actiunii si pana la pronuntarea hotararii, actualizata in functie de indicele de inflatie la data platii, obligarea paratei la plata dobanzii legale aferente debitului precum si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.
 Cererea este scutita de la plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, prin raportare la dispozitiile art. 15 lit.j L. nr. 146/1997 cu referire la L. nr. 193/2000 si art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995
 In fapt, reclamantii au aratat ca au incheiat cu parata conventia de indicata, prin care a contractat un credit cu o garantie reala imobiliara in valoare de 142560 CHF, cu o perioada de rambursare de 300 luni si dobanda fixa de _ % pe an, conform clauzei nr. 3 lit.a din conventie.
 In dispretul sintagmei "dobanda fixa" din art. 3 lit.a, art. 3 lit.d din conditiile speciale ale conventiei consfinteste un drept abuziv al paratei, acela ca in mod unilateral sa "isi rezerve dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii".
 In acelasi sens, reclamantii apreciaza, facand referire la art. 4 din Legea nr. 193/2000 si la lit. i) din anexa la aceasta lege, ca, dispozitiile anterior citate precum si dispozitia inscrisa in art. 5 lit. a din "conditiile speciale" ale conventiei de credit reprezinta clauze abuzive intrucat, pe de o parte nu au fost negociate si, pe de alta parte, "creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor".
 In temeiul clauzei inscrisa in art. 5 lit. a din "conditiile speciale" reclamantii au aratat ca au achitat paratei, pana la data introducerii actiunii, suma de 9755,47 CHF, reprezentand comision de risc aferent creditarii.
 Reclamantii au mentionat ca anterior promovarii actiunii, au indeplinit procedura prevazuta de dispozitiile art. 7201 C.proc.civ., parata exprimandu-si opinia in sensul valabilitatii clauzelor si schimbarii denumirii comisionului de risc in comision de administrare care urmeaza a fi perceput in continuare pe toata durata derularii contractului.
 Reclamantii au subliniat si imprejurarea ca nu au avut posibilitatea de a negocia clauzele contractuale, fiind evident ca este vorba despre un contract cadru, de adeziune, ce nu ofera partii decat posibilitatea de a opta intre a incheia sau nu contractul de credit.
 In drept, reclamantii au invocat prevederile art. 1 alin.3 si art.4 Lg. nr. 193/2000, art. 994, 998, 1478 C.civil, art.120 alin.1 si 7 C.proc.fiscala, art. 3, 56 C.comercial.
 Parata SC V SA a depus intampinare, a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru sumele incasate de banca cu titlu de comision de risc cu mai mult de 3 ani anterior promovarii actiunii. Pe fond a aratat parata ca si-a indeplinit obligatia de transparenta si obligatia de a nu stipula clauze abuzive. Contractul incheiat de reclamantii este alcatuit din Conditii generale si Conditii speciale, acestea din urma reprezentand partea componenta a contractului de credit negociata de parti si agreata in functie de interesele si situatia economica a fiecaruia dintre consumatori. Obligatia de transparenta se rezuma la aducerea la cunostinta clientilor a continutului conditiilor Generale. Conditiile generale au fost aduse la cunostinta clientului in faza precontractuala, iar adeziunea vizeaza exclusiv aceste conditii generale ale Bancii. Odata cu agrearea acestora reclamantii au negociat cu banca elementele individuale consacrate in Conditiile speciale ca elemente esentiale ale contractului. In consecinta, clauzele contractuale ce reglementeaza dreptul subscrisei de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii precum si de a percepe comisionul de risc nu este o clauza abuziva in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, fiind o clauza negociata cu reclamantii.
 In ceea ce priveste natura juridica a comisionului de risc, parata arata ca riscul bancar este o notiune inerenta activitatii de creditare, fiind definit de art. 3 alin. 1 lit. g din Normele BNR nr. 17/18.12.2003 ca fiind riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de catre clienti a obligatiilor contractuale constand in rambursarea creditului si a costurilor aferente. Conform art. 175 din Regulamentul BNR nr. 18/17.09.2009 "la evaluarea riscului legal si a riscului reputational institutiile de credit trebuie sa ia in considerare cadrul de reglementare, inclusiv in domeniul social, precum si orice alte elemente care le pot afecta activitatea, cum ar fi publicitatea negativa, conforma sau nu cu realitatea, facuta practicilor de afaceri si/sau persoanelor legate de acestea; pierderea increderii in soliditatea unei institutii de credit cauzata de afectarea grava a securitatii acesteia in urma unor atacuri interne sau externe asupra sistemului informational, intampinarea de catre clienti a unor probleme in utilizarea anumitor produse fara a avea suficiente informatii despre acestea si fara a cunoaste procedurile de remediere a problemelor respective; necunoasterea drepturilor si obligatiilor partilor unei tranzactii de tip electronic banking. In vederea reducerii riscului legal si reputational institutiile de credit pot dezvolta programe de educare a clientilor pentru utilizarea noilor produse si servicii oferite, pentru cunoasterea comisioanelor aferente acestora, pentru semnalarea problemelor ce pot aparea si a modalitatilor de solutionare a acestora. In vederea determinarii si limitarii riscului de credit banca are obligatia de a clasifica creditele acordate in functie de performantele financiare ale clientului, astfel ca fiecare dispozitie contractuala referitoare la perceperea sau nu a comisionului de risc este nuantata in functie de capacitatea clientului de rambursare la scadenta a creditului avansat, evaluat in raport de criteriile interne adoptate. De aceea, clauza privind comisionul de risc e o clauza eminamente particularizata si negociata in functie de situatia economica a fiecaruia dintre consumatori.
 Pentru a putea fi reclamant un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor ar trebui sa fie incidenta lipsa unei contraprestatii pentru dreptul corelativ al uneia dintre parti. Or, dobanzile, spezele si comisioanele reprezinta contraprestatia datorata de imprumutat pentru suma avansata de imprumutator; dobanzile reprezinta echivalentul folosintei capitalului, iar comisioanele reprezinta sumele datorate pentru serviciile prestate de imprumutator. Riscurile bancii nu sunt acoperite de garantiile reale imobiliare sau de reglementarea contractuala a dobanzilor penale, deoarece notiunea de risc este atat de complexa si cu incidente atat de diverse incat lipsa unei acoperiri a acestuia ar echivala cu desfasurarea unei activitati aflate sub auspiciile hazardului, si nicidecum o activitate menita a aduce profit, ceea ce ar fi in dezacord si cu normele BNR. Riscul de credit se afla in stransa corelatie cu riscul de diminuare a valorii creantelor, riscul contrapartidei, riscul de pozitie, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operational, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 126 alin. 1 din OUG nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului. Aceste dispozitii care reglementeaza activitatea bancara impun, practic, asigurarea acestor riscuri, asigurare ce se gaseste, ulterior, in pretul creditului, astfel ca devin incidente dispozitiile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 care prevad "clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozitiilor prezentei legi". Comisionul de risc este un element al pretului bancii, iar art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaz? nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plat?, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alt? parte, in m?sura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil. Prin aceasta dispozitie se urmareste a se evita ca un consumator sa utilizeze legislatia clauzelor abuzive pentru a contesta pretul convenit cu un profesionist pentru un bun sau un serviciu determinat. In consecinta, clauza privind dreptul paratei de a percepe comisionul de risc, reprezentand parte integranta a pretului contractului de credit, nu poate fi anulata de instanta ca fiind abuziva in lipsa unui temei legal care sa-i confere instantei autoritatea de a interveni in aceasta sfera. Subliniaza parata ca acest comision de risc nu este un echivalent al garantiei reale imobiliare, intrucat el este perceput pentru acoperirea altor riscuri decat cel de neplata, si anume riscul de neexecutare a garantiei, riscul de urmarire a garantiei, riscul de depreciere/pieire a garantiei, de neincasare a valorii asigurarii si orice alte riscuri care exista in legatura cu un credit acordat. Contractul de credit nu are un caracter aleatoriu pentru niciuna dintre parti, iar asumarea riscului de catre banca a sanselor unui castig sau pierderi contravine esentei unui astfel de contract de imprumut.
 Cu privire la cerere de anulare a clauzei de la pct. 3 lit. d din contractul de credit, parata precizeaza ca de cele mai multe ori depozitele unei banci nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de credite, astfel ca banca este nevoita sa se imprumute, la randul sau, de la alte banci, aceste imprumuturi generand costuri suplimentare.. La nivel interbancar, cand o banca imprumuta o alta banca valoarea minima a dobanzii solicitate de imprumutator va trebui sa acopere dobanda acordata deponentilor acelei banci. Rata medie a acestor depozite e calculata sub forma indicilor BUBOR; EURIBOR sau LIBOR, in functie de moneda creditului. In consecinta, in art. 3 din Conditiile Speciale ale Conventiei se prevede pe de o parte cuantumul ratei dobanzii curente (art. 3 lit. a) si, pe de alta parte, posibilitatea bancii de a acoperi eventualele majorari semnificative ale costurilor de atragere a sumelor necesare creditului (art. 3 lit. d). De altfel, determinarea unilaterala a cuantumului dobanzii este permisa de prevederile Legii nr. 193/2000. Parata considera ca niciuna dintre conditiile necesare pentru ca, din perspectiva Legii nr. 193/2000, o clauza sa fie considerata abuziva, nu este indeplinita.
 Parata a sustinut ca daca s-ar da castig de cauza reclamantilor in prezentul dosar s-ar aduce atingere dreptului sau la proprietate privata, precum si dreptului sau la exercitarea activitatii economice, ambele consacrate constitutional. De asemenea, anularea retroactiva a comisioanelor bancare ar reprezenta, din perspectiva CEDO, o expropriere de fapt, fiind vorba de o privare de un castig cert.
 Aparari ample de fond au fost dezvoltate si in ceea ce priveste inexistenta caracterului abuziv al clauzei prevazute la art. 3 lit.d si din "conditiile speciale" ale conventiei de credit.
 In drept, au fost invocate dispozitiile Lg. 193/2000 si ale OG nr.2/2001, Lg. 288/2010, OG nr. 50/2010, Directiva 2008/48, principiul aplicabilitatii directe a Directivei 2008/48 si Directivei 93/13/CEE.
 Prin sentinta civila nr. _../30.05.2011 a Judecatoriei Iasi a fost admisa exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Iasi, a fost declinata competenta materiala de solutionare a cererii in favoarea Tribunalului Iasi - Sectia a II a Civila si de Contencios Administrativ si Fiscal.
 Pentru a se pronunta astfel, Judecatoria Iasi a retinut ca la data de 27.07.2007, parata S.C. V S.A., in calitate de "banca" si reclamantii, in calitate de imprumutati, au incheiat conventia de credit avand ca obiect suma de 142560CHF, cauza fiind evaluabila in bani si, raportat la valoarea obiectului cererii, de competenta tribunalului.
 Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi sub nr. _/99/2011.
 Prin intampinarea formulata in dosarul Tribunalului Iasi parata SC V SA a reiterat sustinerile initiale din fata Judecatoriei Iasi, invocand si exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Iasi, exceptie pusa in discutie la termenul din 10.01.2012 si respinsa pentru considerentele expuse pe larg in respectiva incheiere interlocutorie (f. 32-33 din dosar).
 Prin aceeasi incheiere interlocutorie din 10.01.2012 instanta a respins cererea paratei de inaintare catre CJUE a intrebarilor preliminare vizand art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13.
 La termenul de judecata din 10.01.2012 instanta, din oficiu, a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei SC V SA SUCURSALA 1 IASI, exceptie pusa in discutie la termenul din 21.02.2012, termen la care s-au discutat si exceptiile inadmisibilitatii actiunii si prescriptiei dreptului la actiune, invocate de catre parata.
 A fost administrata, atat pentru reclamanti, cat si pentru parata, proba cu inscrisuri.
 Analizand actele si lucrarile cauzei, asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a SC V SUCURSALA IASI, asupra exceptiei inadmisibilitatii, asupra exceptiei prescriptiei dreptului la actiune si asupra fondului cauzei, instanta constata urmatoarele:
 Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei SC V SA SUCURSALA IASI, instanta retine ca aceasta nu este parte in conventia de credit nr. ___/27.07.2007, parti contractante fiind SC V SA (coparat in cauza), in calitate de banca imprumutatoare si reclamantii, in calitate de imprumutati. Nefiind parte in conventia de credit, neexistand identitate intre SC V SA SUCURSALA IASI si imprumutatorul din conventie, in persoana caruia s-au nascut drepturi si obligatii efect al semnarii contractului, instanta constata ca parata SC V SUCURSALA IASI nu are calitate procesuala pasiva.
 Asadar, in baza disp. art. 137 alin. 1 C. proc. civ., instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a SC V SUCURSALA IASI si va respinge actiunea fata de acest parat pentru lipsa calitatii procesuale pasive.
 In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru neindeplinirea procedurii concilierii directe reglementata de art. 720 indice 1 C. proc. civ., instanta constata ca reclamantii au incercat sa solutioneze litigiul pe cale amiabila, dovada fiind invitatia la conciliere pentru 13.08.2010. este adevarat ca nu au fost indeplinite strict dispozitiile art. 720 indice 1 C. proc. civ. de catre reclamanti, dar dat fiind scopul concilierii directe este acela de a permite solutionarea amiabila a cauzelor, fara interventia justitiei si cum parata nu a invocat vreo vatamare adusa prin neparcurgerea stricto sensu a acestei proceduri, pozitia sa procesuala fiind aceea de respingere clara a pretentiilor reclamantilor, tribunalul apreciaza ca exceptia este neintemeiata, urmand a o respinge.
 Procedand la solutionarea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, invocata de catre parata, pentru cererea avand ca obiect restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc, fata de termenul de prescriptie de 3 ani, instanta constata ca actiunea in restituirea prestatiilor efectuate in baza unui act juridic anulat este prescriptibila in toate cazurile, nu doar in situatia nulitatii relative, ci si a nulitatii absolute, dar termenul de prescriptie de 3 ani pentru actiunea in valorificarea dreptului de creanta al reclamantului incepe sa curga la data constatarii de catre instanta a caracterului abuziv al clauzei si a anularii acestei clauze, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara (acesta fiind momentul nasterii dreptului la actiune, potrivit art. 3 din D. nr. 167/1958). Date fiind aceste considerente, exceptia prescriptiei dreptului la actiune fiind neintemeiata, instanta urmeaza a o respinge.
Pe fondul cauzei, instanta constata ca la data de 27.07.2007 intre reclamanti, in calitate de imprumutati, si parata V SA, in calitate de banca imprumutatoare, s-a incheiat conventia de credit nr__, avand ca obiect acordarea unui imprumut in cuantum de 142560 CHF pentru o perioada de 300 de luni. Contractului i-a fost atasat un grafic de rambursare, in care partile au prevazut suma de plata lunara pe care imprumutatii era obligat sa o achite catre banca.
 Prin prezenta cerere disjunsa din actiunea initiala reclamantii au solicitat sa se constate ca art. 5 lit. a si art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale Conventiei de credit nr. ___/27.07.2007 reprezinta clauze abuzive si, prin urmare, sunt lovite de nulitate.
 in ceea ce priveste clauza de la art. 5 lit. a din conditiile speciale ale conventiei de credit, clauza ce prevede obligatia reclamantului de a achita un comision de risc de ...% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in ziua de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit, instanta retine urmatoarele:
 Raporturile contractuale dintre reclamanti si parata intra sub incidenta Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgand dintr-un contract comercial incheiat intre un comerciant (parata) si consumatori (reclamantii), astfel cum aceste doua categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege. In consecinta, instanta va analiza temeinicia pretentiilor reclamantilor doar prin raportare la acest act normativ, invocat de reclamant ca unic temei de drept al actiunii, iar nu si prin raportare la OUG nr. 50/2010.
 Legea nr. 193/2000 prevede insa si o serie de clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaz? nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plat?, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alt? parte, in m?sura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere in dreptul national a cerintelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si, in mod corespunzator, art. 4 alin. 6 din actul normativ national transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva care, de o maniera mai clara, mentioneaza ca "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil".
 Clauza de la art. 5 lit. a din Conditiile speciale ale Conventiei de credit are ca obiect stabilirea unui comision, asadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa aceasta clauza sub incidenta art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 si, deci, aceasta clauza nu ar putea fi supusa controlului privind caracterul abuziv. Trebuie insa observat faptul ca nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat si nediferentiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la pret, ci fac referire la adecvarea dintre pret si serviciile sau produsele oferite in schimb (fiind necesar sa existe o contraprestatie corespunzatoare pretului perceput), precum si la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la pret sa fie exprimata in mod clar si inteligibil. Or, in prezenta cauza, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importanta a costului contractului este data de dobanda la credit, la care se adauga o serie de comisioane, printre care si cel de risc.
 Sectiunea 3, intitulata "Costuri" din conditiile generale ale conventiei de credit, la art. 3.5, defineste comisionul de risc ca fiind acel comision perceput pentru punerea la dispozitie a creditului, definitie care este identica in substanta cu cea oferita de art. 3.1 cu privire la dobanda curenta. Nicio alta prevedere contractuala, fie ea din Conditiile generale sau speciale, nu ofera alte informatii cu privire la destinatia comisionului de risc, justificarea acestuia.
 In consecinta, se constata ca pentru acelasi serviciu (acordarea creditului) se percep doua costuri, fara ca distinctia dintre aceste costuri sa fie exprimata in mod clar si inteligibil, asa cum cer art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE si art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a pretului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clara si inteligibila a clauzei referitoare la pret nu poate fi primita, intrucat scindarea costului contractului induce ideea unor ratiuni diferite de percepere a componentelor pretului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie sa fie transparente, conditie ce nu e indeplinita in speta.
 De altfel, in preambulul Directivei 93/13/CEE se mentioneaza ca, desi aprecierea caracterului abuziv nu se efectueaza asupra raportului calitate/pret al bunurilor sau serviciilor furnizate, totusi acest raport poate fi luat in considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. Aceasta declaratie va fi interpretata de instanta, raportat la situatia din prezenta cauza, in sensul ca, intrucat, cel putin aparent, pentru acelasi serviciu sunt percepute doua costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze avand ca obiect costuri diferite percepute pentru acelasi serviciu aduce in discutie problema existentei unei veritabile contraprestatii pentru unele dintre aceste costuri, in speta comisionul de risc, aspect ce va fi analizat insa cu prilejul examinarii cerintei bunei credinte in stipularea clauzei cenzurate.
 Avand in vedere ansamblul celor anterior expuse, instanta apreciaza ca poate proceda la analiza caracterului eventual abuziv al clauzei de la art. 5 lit. a din Conditiile speciale ale Conventiei de credit, prin prisma dispozitiilor Legii nr. 193/2000.
 Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauz? contractual? care nu a fost negociat? direct cu consumatorul va fi considerat? abuziv? dac?, prin ea ins?si sau impreun? cu alte prevederi din contract, creeaz?, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile p?rtilor. Alin. 2 al aceluiasi articol prevede ca o clauz? contractual? va fi considerat? ca nefiind negociat? direct cu consumatorul dac? aceasta a fost stabilit? f?r? a da posibilitate consumatorului s? influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
 Asadar, un prim pas in analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, in temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea imprejurarii daca acea clauza a fost negociata cu consumatorul. Parata, in intampinare, a aratat in mod expres ( f. 38 paragraful 8 din dosarul Judecatoriei Iasi ) ca avem de-a face cu un contract de adeziune Asadar, in mod expres parata a recunoscut ca nu a negociat cu reclamantii comisionul dre risc.
 Pe de alta parte, parata mentioneaza caracterul dihotonomic al contractului incheiat cu reclamantii, care inglobeaza, pe de o parte, Conditii Generale, preformulate, standard, si, pe de alta parte, Conditii Speciale, ce ar reprezenta o concretizare a prevederilor cu caracter general din Conditiile generale. Astfel, doar Conditiile generale s-ar incadra in notiunea de contract de adeziune, in vreme ce Conditiile speciale ale conventiei de credit ar fi rezultatul negocierii cu clientul a clauzelor pe care aceasta parte a contractului le cuprinde.
 In acest cadru, parata face in mod eronat referire la faptul ca art. 3 din Conditiile Generale i-ar fi conferit doar vocatia de a percepe comisionul de risc, iar nu dreptul efectiv, reproducand continutul art. 3.5 astfel: "pentru punerea la dispozitie a creditului imprumutatul poate datora bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, ...". In realitate, art. 3.5 din Conditiile generale prevede in mod explicit ca "pentru punerea la dispozitie a creditului imprumutatul datoreaza bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului...". Din continutul art. 3.5 din Conditiile generale ale Conventiei de credit rezulta in mod clar ca parata nu are doar o vocatie de percepere a comisionului de risc, asa cum sustine in intampinare, ci un drept stabilit, urmand a fi fixat doar modul de calcul si scadenta comisionului.
 Art. 4 alin. 3 teza finala din Legea nr. 193/2000 prevede ca dac? un comerciant pretinde c? o clauz? standard preformulat? a fost negociat? direct cu consumatorul, este de datoria lui s? prezinte probe in acest sens. Or, clauza privind comisionul de risc a fost deja prevazuta, in mod imperativ, in Conditiile generale ale conventiei, Conditii cu privire la care chiar parata afirma in completarea la intampinare ca sunt conditii standard, preformulate, un contract de adeziune, astfel ca, prin prisma art. 4 alin. 3 teza finala din Legea nr. 193/2000, sarcina probei faptului ca aceasta clauza ar fi fost negociata cu reclamantii ii revenea. Parata nu a facut insa o asemenea proba, astfel ca instanta va considera indeplinita conditia lipsei de negociere a clauzei privind comisionul de risc.
 Imprejurarea ca parata ar fi procedat la o particularizare a comisionului de risc in raport de situatia reclamantilor, reflectata intr-un procent al comisionului de risc diferit de cel practicat in alte contracte (in speta _%) nu poate duce la o alta concluzie privind lipsa de negociere, intrucat reclamantii au fost pusi, eventual, doar in situatia de a purta discutii cu privire la cuantumul comisionului, dar nu li s-a dat posibilitatea de a discuta insasi oportunitatea perceperii acestuia, posibilitatea de a nu-l suporta.
 De altfel, in conditiile in care insasi destinatia comisionului de risc nu a fost clarificata in contract, din prevederile contractuale rezultand ca el ar avea acelasi rol ca si dobanda (respectiv remunerarea paratei pentru acordarea creditului), iar functia acestui comision a fost explicata de parata abia prin completarea la intampinare, nefiind vorba de o functie evidenta si uzuala, precum cea a dobanzii, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fara cunostinte de specialitate in domeniu, sa poata negocia acest comision, al carui rol si mod de functionare nu-i era cunoscut.
 Potrivit paratei, comisionul de risc prevazut la pct. 5 lit. a din "conditiile speciale" ale conventiei de credit reprezinta costul perceput de banca si datorat de client in legatura cu administrarea riscurilor asumate de banca prin punerea la dispozitie a creditului, intrucat pe parcursul derularii conventiei exista posibilitatea ca banca sa sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor si nesigur, constand in materializarea riscului de credit sau a riscului de piata; chiar Regulamentul nr. 4/2004 privind organizarea si functionarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art. 2, include acordarea de credite in categoria operatiunilor prin care institutiile de credit se expun la risc fata de debitor.
 Instanta nu contesta faptul ca acordarea de credite reprezinta o operatiune ce implica anumite riscuri pentru imprumutator, dar invedereaza ca aceste riscuri trebuie analizate raportat la situatia fiecarui imprumutat in parte, urmand a fi avuti in vedere factori precum solvabilitatea probabila viitoare a clientului, garantiile acordate pentru aprobarea imprumutului etc.
 Nu mai putin, nu este stipulata in contract posibilitatea restituirii catre imprumutati a valorii, cel putin partiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a conventiei, daca se constata ca riscurile pentru a caror acoperire a fost prevazut acest comision nu s-au materializat.
 Pentru acest considerente, instanta urmeaza a constata caracterul abuziv si, implicit, nulitatea clauzei inscrise la pct. 5 lit. a din "conditiile speciale" ale conventiei de credit nr. ___/27.07.2007, privind comisionul de risc, si, in consecinta, in virtutea principiului repunerii in situatia anterioara, a obliga parata la restituirea catre reclamanti a sumei de 9755,47 franci elvetieni, precum si a sumelor achitate cu titlu de comision de risc ulterior acestei date, pana la data pronuntarii prezentei hotarari.
 In vederea acoperirii prejudiciului cauzat de fluctuatiile monetare aparute de la data scadentei si pana la data platii efective, aceste sume urmeaza a fi actualizate in functie de indicele de inflatie de la data restituirii efective.
 De asemenea, in temeiul art. 1088 C.civ, care stabileste o evaluare legala a prejudiciului incercat de creditor in cazul executarii cu intarziere o obligatiei de a plati o suma de bani, parata urmeaza a fi obligata la plata, catre reclamanti, si a dobanzii legale aferente. Plata sumelor de bani reprezentand comisionul de risc fiind nedatorata, parata apare ca un accipiens de buna credinta pana la data introducerii actiunii, devenit accipiens de rea-credinta dupa aceasta data si obligat, in consecinta, la plata dobanzilor de la formularea actiunii (art. 994 C.civ.). sume ce vor fi actualizate in functie de indicele de inflatie, adaugandu-se si dobanda legala aferenta calculata de la data introducerii actiunii - 25.01.2011 si pana la data restituirii efective, pentru repararea pagubei integrale suferite de reclamanti (damnum emergens si lucrum cessans)
 In ceea ce priveste capatul de cerere vizand constatarea nulitatii absolute a clauzei de la art. 3 lit. d din conventia de credit nr. __/27.07.2007, vizand data ajustarii dobanzii, potrivit acesteia "banca isi rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua structura a ratei dobanzii. Rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii". Aceasta este, fara indoiala, un element component al costului creditului, ceea ce ar putea plasa aceasta clauza, ca si in situatia comisonului de risc, sub incidenta art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 si, deci, aceasta clauza nu ar putea fi supusa controlului privind caracterul abuziv. Or, in prezenta cauza, clauza referitoare la posibilitatea unilaterala a bancii de a revizui rata dobanzii este doar o parte a costului contractului. Perspectiva paratei, potrivit careia, in cazul unor schimbari semnificative pe piata monetara, sa poata modifica unilateral rata dobanzii, nu poate fi primita, intrucat scindarea costului contractului induce ideea unor ratiuni diferite de percepere a componentelor pretului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie sa fie transparente, conditie ce nu e indeplinita in speta, termenul "schimbari semnificative pe piata monetara" fiind extrem de generic, fara o fundamentare obiectiva si rezonabila, lasand loc arbitrariului bancii.
 Posibilitatea unilaterala si discretionara a bancii parate de a modifica rata dobanzii bancare acordata reclamantilor pentru creditul obtinut de acesta (___% pe an, cu mentiunea dobanda fixa) are natura unei clauze abuzive, prin crearea, in detrimentul consumatorului-reclamant si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile p?rtilor, dezechilibru reliefat de cresterea ratei imprumutului de rambursat.
 Asadar, clauza de la art. 3 lit. d din conditiile speciale, raportat la clauza de la art. 3 lit. a sus-mentionata este in mod evident abuziva, banca dorind sa mascheze caracterul pe care dorea sa il imprime dobanzii - variabila (legala, de altfel), in conditiile in care le-a adus la cunostinta reclamantilor si a mentionat in mod expres in contract o dobanda fixa de __%.
 Cat priveste invocarea de catre parata a pretinsei incalcari a dreptului saiu de proprietate, in acceptiunea art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventie, instanta retine ca libertatea de a desfasura o activitate comerciala nu este una absoluta, nesupusa nici unei constringeri, ci una conditionata de respectarea legilor. Un drept subiectiv, daca este folosit contrar scopului sau recunoscut de lege, incalcind drepturile celorlalti, este considerat abuziv, iar cel l-a exercitat este responsabil pentru prejudiciile cauzate, principiu statuat de art.54 din Constitutie si art .999 C.civil.
Tocmai in acest scop a si fost edictata L. nr. 193/2000, de a impune o echilibrare reala intre raporturile de forta dintre consumatori si comercianti iar aducerea conventiei de credit in niste limite fixate in temeiul unor dispozitii legale nu poate avea semnificatia restringerii dreptului piritei la proprietatea privata.
 Pentru toate aceste considerente, in temeiul disp. art. 2, 4 din L. nr. 193/2000, instanta urmeaza a admite actiunea si a constata si caracterul abuziv si, implicit, nulitatea clauzei inscrise la art. 3 lit. d din "conditiile speciale" ale conventiei de credit nr. ____./27.07.2007, privind data ajustarii dobanzii.
 Fata de cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, dand eficienta dispozitiilor art. 274 C.proc.civ. potrivit cu care "partea care cade in pretentii va fi obligata sa plateasca cheltuieli de judecata", instanta va obliga parata sa plateasca reclamantilor cheltuielile de judecata in suma de 2000 lei.