Actiune in anulare act administrativ fiscal

 Prin cererea inregistrata pe rol sub nr. ___./99/2011, reclamanta S.C. B. S.R.L. a solicitat in contradictoriu cu intimata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE IASI:
 - anularea partiala a Deciziei de impunere nr. _./11.04.2011, in ceea ce priveste creanta fiscala de 119.074 lei, reprezentand obligatii fiscale suplimentare TVA, majorari de intarziere si penalitati de intarziere aferente livrarii deseuri inox catre S.C. C S.R.L.
 - anularea partiala a raportului de inspectie fiscala __./11.04.2011, ce a stat la baza emiterii deciziei de mai sus,
 - anularea deciziei de solutionare a contestatiei nr__/30.09.2011.
 In motivarea cererii sale, contestatoarea arata ca, in urma unei inspectii fiscale, organul fiscal a modificat baza de impunere asupra TVA deductibile si colectate, stabilind o diferenta suplimentara de TVA de 114.338 lei. Sustine contestatoarea ca in mod nelegal organul fiscal a stabilit aceasta suma, reprezentand TVA aferent livrarii de deseuri de inox catre S.C. C S.R.L.
 Astfel, in fapt, mai arata reclamanta, in 2007, a achizitionat de la V S.A. 60 de rezervoare de inox. La 6.09.2010, in baza unui contract de vanzare cumparare, a vandut catre S.C. C S.R.L. 41 de rezervoare de inox, sub forma de deseuri de inox, pentru valoarea facturata de 465.205 lei, care a si fost achitata de cumparator prin ordin de plata. Operatiunea de valorificare si scoatere din evidenta a rezervoarelor sub forma de deseuri s-a facut in baza notelor contabile din octombrie 2010. La aceste facturi, reclamanta a aplicat masurile simplificate de determinare TVA, respectiv taxarea inversa conform dispozitiilor art. 160 al.2 lit a din Codul fiscal. Pentru alte contracte de vanzare cumparare cu persoane fizice, societatea a aplicat regimul normal de TVA. Organul fiscal insa a apreciat ca aplicarea regimului simplificat nu a fost legala, din mai multe motive: vanzarea rezervoarelor sub forma de inox nu este justificata, deoarece asupra acestora nu s-au adus modificari; societatea contestatoare nu are ca obiect producerea si comercializarea de deseuri. Considera reclamanta ca a facut corect aplicarea art. 160 Cod fiscal, produsul vandut indeplinind conditiile definitiei de deseuri prevazute de Anexa 2 la OUG 16/2001, iar societatea fiind detinatoare de deseuri cu obligatii dintre cele prevazute de art. 5 din OUG 16/2001. Dezmembrarea, ca prima operatiune din procesul de valorificare, s-a realizat la locul bunurilor, rezervoarele, imposibil de transportat intregi, fiind taiate. Ulterior, acestea au fost vandute prin cantarire.
 Cu privire la decizia de solutionare a contestatiei, arata reclamanta ca intimata a emis decizia nr. __../30.09.2011, prin care autoritatea fiscala a facut aplicarea art. 214 al.1 Cod pr.fiscala si a suspendat solutionarea contestatiei sale impotriva deciziei de impunere.
 Apreciaza contestatoarea ca masura suspendarii nu putea fi dispusa in cauza, deoarece procedura de sesizare a organului penal nu a fost legal realizata. Astfel, in speta, sesizarea s-a facut invers, de la organul judiciar la organul fiscal, solicitandu-se o verificare a realitatii operatiunilor economice realizate de societate. In plus, inspectia fiscala nu a relevat aspecte privind savarsirea unei infractiuni, concluziile organului fiscal neconfirmand indiciile savarsirii unei infractiuni.
 In temeiul art. 8 al.1 si art. 11 din Legea 554/2004, solicita contestatorul ca instanta de judecata sa dispuna asupra fondului cauzei, in lipsa unei solutii din partea organului fiscal.
 Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine cele ce urmeaza:
 In fapt, prin decizia nr. __./30.09.2011, DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE a dispus suspendarea solutionarii contestatiei societatii S.C. B S.R.L. impotriva deciziei de impunere __../11.04.2011, intocmita in baza raportului de inspectie fiscala ______./11.04.2011.
 In motivarea deciziei, se arata ca sunt intrunite cerintele art. 214 al.1 Cod pr. fiscala, in sensul ca intre stabilirea obligatiilor fiscale stabilite prin decizia de impunere contestate si stabilirea caracterului infractional al faptelor savarsite exista o stransa interdependenta de care depinde solutionarea cauzei pe cale administrativa, interdependenta care consta in faptul ca se pune problema realitatii operatiunilor de vanzare a rezervoarelor de inox.
 In drept, potrivit art. 205 Cod pr. fiscala, impotriva titlului de creanta, precum si impotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestatie potrivit legii. Contestatia este o cale administrativa de atac si nu inlatura dreptul la actiune al celui care se considera lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, in conditiile legii.
 Art. 209 Cod pr. fiscala stabileste organele competente pentru a solutiona contestatia impotriva deciziilor de impunere.
 Conform art. 218 al.2 Cod pr.civ, deciziile emise in solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre contestatar sau de catre persoanele introduse in procedura de solutionare a contestatiei potrivit art. 212, la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta, in conditiile legii.
 De asemenea, potrivit art. 214 din acelasi act normativ, suspendarea procedurii de solutionare a contestatiei pe cale administrativa poate fi dispusa de organul de solutionare competent, prin decizie motivata, atunci cand: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa sau cand solutionarea cauzei depinde, in tot sau in parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati.
 
 Coroborand situatia de fapt expusa la textele de lege indicate, Tribunalul constata ca, potrivit art. 218 al.2, este investit cu verificarea deciziei nr. _____/30.09.2011 emise de DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE IASI, capetele de cerere indicate de reclamant in principal(anulare decizie de impunere si raport de inspectie fiscala) fiind in fapt subsidiare. Aceasta deoarece decizia de impunere, ca act administrativ fiscal, precum si actele care au stat la baza acesteia pot si trebuie contestate in procedura recursului administrativ reglementata la art. 205 si urm. C. proc. fisc. si la instanta de contencios administrativ poate fi atacata, potrivit art. 218 C. proc. fisc., doar decizia data de organul fiscal competent in solutionarea contestatiei impotriva actului administrativ fiscal de impunere. Astfel fiind, o cerere adresata direct instantei de contencios administrativ pentru atacarea deciziei de impunere si a raportului de inspectie fiscala care a stat la baza deciziei de impunere ar fi inadmisibila. Cum in speta decizia nr. ____/30.09.2011 a DGFP a fost pronuntata nu pe fondul contestatiei, ci s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei in procedura administrativa, instanta nu poate intra in analiza deciziei de impunere sau a raportului fiscal, chiar in cazul constatarii nelegalitatii deciziei ______../30.09.2011, in acest caz instanta putand doar trimite contestatia la organul competent pentru a se pronunta pe fond.
 Verificand decizia ____./30.09.2011, respectiv conditiile prevazute de lege pentru a opera suspendarea, se constata ca, in baza art. 214 Cod pr.fiscala, ea se dispune de organul fiscal in anumite conditii: daca exista indiciile savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa si printr-o decizie motivata.
 Cu privire la prima conditie, art. 214 Cod pr fiscala face referire la o sesizare a organelor in drept de catre organul care a efectuat controlul, sesizare despre care contestatoarea afirma ca nu este legal realizata(conform cu art. 108 Cod pr.fiscala).
 Tribunalul constata ca in speta sesizarea organelor de cercetare penala nu s-a realizat de organul de control, ci organele de cercetare penala au incunostiintat DGFP despre existenta unor acte premergatoare inceperii urmaririi penale cu privire la anumite infractiuni, in vederea verificarii anumitor aspecte, indicand totodata ca "exista suspiciuni ca aceste rezervoare au fost achizitionate la un pret subevaluat si ca operatiunile ulterioare sunt fictive". Prin urmare, intrucat sesizarea nu s-a facut de organul de control fiscal, nu sunt incidente dispozitiile art. 108 Cod pr.fiscala privind legalitatea sesizarii. Problema care se pune in speta nu este de nelegalitate a sesizarii, ci daca suspendarea poate fi dispusa si in cazurile in care sesizarea organelor penale este facuta de altcineva decat organul de control fiscal.
 Chiar si in acest caz, organul fiscal are posibilitatea de a dispune suspendarea procedurii de solutionare daca apreciaza motivat ca exista o legatura puternica intre pretinsele infractiuni cercetate si solutia care se poate pronunta in contestatie, in acest sens fiind si practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie(decizia 143/16.01.2008).
 Tribunalul, verificand daca decizia organului fiscal este motivata si daca exista o legatura suficient de puternica intre faptele presupus a fi savarsite de administratorii societatii si imprejurarile de fapt ale contestatiei, observa ca decizia contestata este motivata in fapt si in drept si ca in fata organelor de cercetare penala se pune problema determinarii realitatii tranzactiilor facute de societate privind rezervoarele de inox(fila 106). Astfel, se constata ca prin decizia de impunere se imputa contestatoarei ca a aplicat gresit dispozitiile art. 160 Cod fiscal, intrucat nu a evidentiat si colectat TVA la tranzactiile efectuate cu partenerul S.C. C S.R.L., ci a aplicat metoda taxarii inverse, fiind vorba de deseuri. Or, in cazul in care in fata organelor penale se va constata ca aceste vanzari nu sunt reale, nu se mai pune problema analizei contestatiei pe fond, daca a aplicat sau nu corect art. 160, pentru ca nu mai exista tranzactie. Sustine contestatoarea de asemenea ca organul fiscal si-a expus un punct de vedere cum ca vanzarile sunt reale. Din inscrisurile aflate in documentatie rezulta ca intimata a efectuat cercetari asupra acestor aspecte, inclusiv prin verificari incrucisate, dar nu a concluzionat in sensul realitatii vanzarilor, aceasta fiind de competenta organelor in drept dupa analizarea intregului probatoriu al dosarului penal.
 Prin urmare, Tribunalul apreciaza ca in mod corect organul de control, asteptand solutia organului de cercetare penala cu privire la indiciile savarsirii unei infractiuni, a suspendat solutionarea procedurii. Pentru aceste motive, instanta va respinge contestatia formulata.