Actiune plata prejudiciu contract de transport international. Scrisoare de trasura. Clauze de neraspundere.

 Prin cererea inregistrata pe rol sub nr. _./99/2012, reclamanta S.C. L S.R.L. a chemat in judecata pe parata S.C. C S.R.L., solicitand obligarea acesteia la plata sumei de 177.730,26 USD, echivalent lei 554.180,72 lei, raportat la cursul BNR din 25.10.2011, reprezentand prejudiciul pe care l-a produs prin neexecutarea obligatiilor asumate prin contractul de transport international nr.CMR nr. _ din 4.03.2011, cu cheltuieli de judecata.
 In motivarea cererii sale, reclamantul arata ca la 4.03.2011 s-a incheiat contractul de transport international(scrisoarea de trasura) intre expeditor, societatea turca D si transportatorul S.C. C S.R.L Aceasta din urma a preluat marfa de la exportator si avea obligatia de a o transporta la destinatarul S.C. L S.R.L.. Intre reclamanta si expeditoare s-a incheiat anterior contractul de vanzare cumparare LDAB din 25.09.2009, modificat prin doua acte aditionale in 2010. Partile au prevazut clauza INCOTERMS 2000 CPT, potrivit careia riscurile de pierdere si deteriorare a marfii au trecut la cumparator de la data predarii marfii catre caraus.
 Potrivit art. 13 teza 2 din Conventia CMR, in caz de pierdere a marfii, destinatarul este autorizat sa pretinda drepturile de la transportator. Intrucat partile nu au stipulat in scrisoarea de trasura un termen pentru eliberarea marfii, se aplica art. 19 si 20 din Conventia CMR, raportat la art. 17 din Conventie, care reglementeaza raspunderea transportatorului pentru pierderea marfii. Cum marfa nu a fost predata nici pana in prezent, parata este raspunzatoare, fiind responsabila si pentru fapta subordonatilor in baza art. 423 Cod com si 1000 al.3 Cod civil, art. 3 din Conventia CMR. Valoarea totala a marfii este de 225.000 dolari, prevazuta in factura din 20.01.2011. Valoarea solicitata este plafonata conform art. 23 al.3 din Conventie, la valoarea de DST. Mai arata reclamanta ca a incercat concilierea prealabila, fara rezultat.
 Parata a depus intampinare, solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata. In primul rand, parata invoca inexistenta unui contract de expeditie cu societatea turca D, intrucat nu a fost contactata de expeditoare. Scrisoarea de trasura face dovada contractului de transport fata de terti, intre parti impunandu-se incheierea unui contract de transport rutier. Or, conventia CMR nu tine loc de contract, art. 4 din Conventie prevazand obligativitatea ambelor documente. Este evident ca s-a incercat expedierea marfii "la negru".
 Conventia CMR a fost incheiata cu soferul autotrenului, fara ca acesta sa aiba mandat pentru incheierea acestor conventii si fara a actiona in exercitiul functiunilor sale.
 Parata mai invoca faptul ca expeditorul nu a depus un minim de diligente pentru a incheia un contract, nu a solicitat ca expeditorul sa faca dovada unei asigurari.
 In fapt, autotrenul a fost furat in Ucraina, fara a se cunoaste daca era sau nu incarcat cu marfa in discutie.
 Pentru acestea, considera parata ca raspunderea pentru pierderea marfii apartine expeditorului, ea fiind exonerata in baza art. 17 din Conventie.
 Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine cele ce urmeaza:
 In fapt, intre S.C. L S.R.L., societate de nationalitate rusa, si D, societate de nationalitate turca, s-a semnat la 25.09.2009 un contract de vanzare cumparare a unor marfuri de larg consum.
 Intre vanzatorul D si parata S.C. C S.R.L. s-a incheiat o conventie de transport, proba fiind scrisoarea de trasura din 4.03.2011, in care figureaza la rubrica "transportator" parata, la rubrica referitoare la marfa sunt mentionate cele 712 pozitii din factura depusa si ea la dosar, in copie si traducere, fiind mentionata si greutatea marfii de 13.484,70 kg.
 Dispozitiile relevante cauzei din Conventia CRM sunt: art.3, 4, 8, 9, 13, 17, 19 si 20.
 Raportand situatia de fapt prezentata la aceste dispozitii legale, Tribunalul retine:
 Cu privire la existenta contractului de transport, scrisoarea de transport face dovada pana la proba contrara a raporturilor dintre parti. Parata nu poate pretinde ca nu exista un astfel de contract, cat timp reclamanta a prezentat o scrisoare de trasura stampilata de societatea parata la rubrica “transportator". Legea nu a prevazut necesitatea de a completa proba existentei contractului de transport cu dovezi ale negocierilor partilor, asa cum pretinde parata. Mai mult, reclamanta este tert fata de contract, este beneficiarul transportului, astfel incat este suficienta prezentarea scrisorii de trasura pentru a se face aplicarea Conventiei CMR.
 In ceea ce priveste depasirea mandatului de catre prepusul paratei, art. 3 reglementeaza raspunderea transportatorului pentru faptele tuturor prepusilor sai, cu singura conditie ca acestia sa actioneze in exercitiul functiilor lor. Or, parata nu a contestat ca soferul care a incheiat conventia in numele sau este angajatul sau, avand dreptul de a folosi stampilele societatii pentru a permite trecerea prin vama a autotrenului. Nu rezulta din nici un probatoriu faptul ca acest prepus ar fi depasit limitele mandatului, dar chiar si in acest caz el a actionat tot in exercitiul functiunii si nu a facut acte straine de activitatea paratei.
 Transportatorul poate fi exonerat de raspundere in caz de culpa a persoanei care poate dispune de marfa, conform art. 17 din Conventie, ceea ce nu este cazul, in principal intrucat starea de vinovatie trebuie sa fie raportata la un fapt al persoanei care sa duca la pierderea marfii, or parata sustine ca aceasta culpa consta in lipsa unor diligente minime de incheiere a contractului in forma scrisa sau de interes in vederea asigurarii marfii, fara nici o legatura deci cu imprejurarea pierderii marfii. Culpa presupusa a expeditorului sau destinatarului asa cum a fost prezentata de parata nu poate conduce prin ea insasi la pierderea marfii.
 Prin urmare, apararile paratei sunt nefondate si nu pot fi primite.
 Retine Tribunalul ca au fost probate in cauza toate elementele necesare raspunderii transportatorului: faptul pierderii autotrenului(necontestat), imprejurarea ca acesta avea incarcata marfa(potrivit mentiunilor din scrisoarea de trasura, la care nu s-au facut probe contrarii), valoarea acesteia(rezultata din factura), obligatia de raspundere a transportatorului reiesind din dispozitiile art. 3 din Conventia CMR.
 Pentru aceste motive, instanta va admite actiunea principala a reclamantului, urmand ca parata sa fie obligata la valoarea marfii pierdute cu plafonarea acestei valori conform art. 23 din Conventie. Cu privire la cheltuieli, in baza art. 274 Cod pr.civ, instanta le va acorda in parte, doar pe acelea probate la momentul inchiderii dezbaterilor.